Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3819/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3819/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 6167/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 149/2014
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător C. A. F.
Grefier R. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul intimat I T M M. împotriva sentinței civile nr.3819 din 17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata C. C M. INTREPRINDERE INDIVIDUALA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic U. M. pentru apelantul intimat și Blenadea D. pentru intimatul petent .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic U. M. pentru apelantul intimat a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței de fond și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit. A arătat că persoana sancționată nu este întreprinderea individuală, ci titularul său, persoana fizică al cărei nume este menționat la numele contravenientului. A menționat că întreprindere individuală este o formă de organizare a activității economice desfășurată de persoana fizică, se înregistrează la impozite și taxe locale ca și contribuabil și nu poate fi delimitată de persoana fizică titular al acesteia. A susținut că, în mod greșit instanța de fond nu a verificat temeinicia procesului verbal de contravenție, deși din probatoriul administrat rezultă existența faptei în sarcina contravenientului persoană fizică.
A. B. D. pentru intimatul petent a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. A susținut că întreprinderea individuală, conform art.3 din OG nr.2/2001 și OUG nr.44/2008, nu poate fi subiect activ al săvârșirii unei contravenții. Se au în vedere dispozițiile art.22, 23 și 24 din OUG nr.44/2008 care definesc regimul juridic al întreprinderii individuale. A precizat că persoana fizică se identifică prin cod numeric personal, iar persoana sancționată este identificată prin cod de înregistrare fiscală, număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele ;
Prin cererea înregistrată la data de 07.05.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, petenta Întreprindere Individuală C. C. M. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.04.2013, în contradictoriu cu I.T.M. M., solicitând admiterea acesteia, anularea procesului verbal contestat și exonerarea de plata amenzii contravenționale, iar în subsidiar, solicită transformarea amenzii contravenționale în - avertisment -.
În fapt, din procesul verbal contestat rezultă că la data de 09.04.2013 inspectorii de muncă din cadrul ITM M. au efectuat un control la punctul de lucru al societății noastre, iar ulterior au întocmit un proces verbal de control, în care s-a reținut că a fost verificată societatea petentă și că numiților F. I. S., F. I. A. și Chioton B. V. nu li s-a făcut instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă, înaintea începerii activității și au fost admiși la lucru fără această instruire, considerând că au fost încălcate dispozițiile art. 39 alin.4 din Legea nr. 319/2006.
Ca efect al acestui proces verbal, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 8.000 lei pentru contravenția prevăzută de art.39 alin.4 din Legea nr.319/2006.
Consideră că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost întocmit fără a respecta dispozițiile O.G. nr.2/2001 și ale Legii nr. 180/2002, în sensul că, în lipsa unui reprezentant legal al societății la întocmire, respectiv administratorul societății, și fără ca acesta să fie confirmat de cel puțin un martor asistent, conduc la nulitatea relativă a acestuia, vătămarea suferită fiind chiar amenda excesivă, dar și faptul că nu ne-am putut apăra cu documente, pentru a evita aplicarea unei sancțiuni. De asemenea, controlul materializat prin procesul verbal de control, dar și acesta, a fost efectuat, respectiv întocmit, în lipsa reprezentantului legal al societății.
În ceea ce privește starea de fapt, învederează instanței că în domeniul SSM avem contract de prestări servicii cu o firmă specializată, respectiv PFA M. G. D., din data 01.08.2011, reînnoit la data de 26.03.2013, iar înaintea începerii activității, împreună cu reprezentantul societății, salariații F. I. S. și F. I. A., s-au deplasat la sediul firmei de protecția muncii, unde a fost instruită cu privire la activitatea ce urma să o desfășoare, semnând fișa de instruire în prezența reprezentantului societății prestatoare.
Cu privire la numitul Chioton B. V., menționează că acesta nu presta la data controlului, înainte sau ulterior acestuia, un serviciu în cadrul întreprinderii, ci o dată pe lună, iarna, la înțelegere cu soțul meu, ne tăia lemne pentru foc, noi locuind la țară, iar inspectorii de muncă, cu rea-credință, au impus acestuia să scrie chestiuni contradictorii stării de fapt, situație ce o vom dovedi prin proba testimonială. Astfel, între întreprindere și acesta, nu existau raporturi juridice de muncă, așa cum sunt definite de actele normative în vigoare, neexistând subordonare și repetititate, ci o înțelegere între persoane fizice, în temeiul căruia se executa un serviciu individualizat și delimitat ca timp, neimplicând în niciun fel societatea.
Mai mult, învederăm instanței că în domeniul SSM am organizat și prin acte interne aspectele prevăzute de Legea nr.319/2006 și că am efectuat prin aceeași modalitate instructajul periodic în domeniul securității și sănătății în muncă, dublând de fiecare dată procedurile firmei prestatoare, însă inspectorii de muncă au efectuat superficial controlul la punctul de lucru, nedorind să analizeze documentele pe care le dețineam, controlul fiind făcut în lipsa noastră.
La data de 10.10.2012, anterior termenului limită prevăzut de către inspectorii de muncă în procesul verbal de control pentru a se prezenta la ITM M., s-a deplasat la sediul organului constatator cu acte, dar a fost anunțată că a fost emis procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și că nu se poate reveni asupra acestuia, indiferent dacă are sau nu dreptate.
Mai mult, în toată perioada de la înființarea asociației și până în prezent nu a mai fost sancționată și nu a încălcat regulile imperative ale legislației cu privire la sănătatea și securitatea în muncă, neexistând vreun accident de muncă în cadrul societății.
De asemenea, în perioada mai 2012-aprilie 2013 nu a desfășurat activitate, fapt ce rezultă din documentele contabile anexate plângerii, iar la data de 11.04.2013, după ce inspectorul de muncă i-a anunțat cuantumul amenzii, soțul meu a decedat la 49 de ani, făcând infarct, neputând să reziste șocului, eu rămânând singură cu toate greutățile.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe disp. C.proc.civ., O.G. nr.2/2001, Legea nr. 180/2002, și Legea nr.319/2006.
În dovedirea plângerii, a depus la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri, în copie: adresa nr.2966/18.04.2013, proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/18.04.2013, contract de prestări servicii nr.253/26.03.2013 până la 31.12.2013, contract de prestări servicii nr.297 din 01.08.2011 până la 31.12.2011, fișă de instruire individuală privind securitatea și sănătatea în muncă privind pe F. I. S., F. I. A., Ci F. I. S. și F. I. A., certificat de deces privind pe C. C., registru jurnal de încasări și plăți, contract individual de muncă nr.3/09.04.2013 privind pe F. I. S., medicina muncii-fișă de aptitudini nr.1123 și 1125 privind pe F. I., și F. I. A., adresă către ITM M. nr.12/10.04.2013 (f.3-35).
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. I si art. 15 lit. p din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu completările și modificările ulterioare, și de plată timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995.
Intimatul a formulat în termen legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal, faptele corect individualizate și sancțiunile corect aplicate.
Cu privire la Procesul-verbal de contravenție nr._/18.04.2013, situația de fapt este următoarea:
În fapt, în data de 09.04.2013 la punctul de lucru" brutărie" aparținând petentei C. C. M. titular întreprindere Individuală a fost organizat un control, de către inspectorii de muncă, pentru verificarea modului în care angajatorul respectă prevederile legale în ceea ce privește desfășurarea activității în baza unor forme legale dar și a respectării dispozițiilor legale privind sănătatea și securitatea în muncă a angajaților.
La fața locului au fost găsite trei persoane care desfășurau activitate, F. I., Chioton B. V. și F. I. iar în urma discuțiilor cu acestea au rezultat următoarele:
-F. I. a declarat în scris că prestează activitate în meseria de brutar, din data de 06.04.2013, este în probă de lucru, are un program de 8 ore pe zi, nu a negociat salariul și nu a semnat nici fișa de protecție a muncii. De asemenea, a mai declarat că lucrează cu F. I. și Chioton B. V..
-Chioton B. V. a declarat în scris că lucrează ca „muncitor necalificat" din data de 09.04.2013 dar nu a semnat contract individual de muncă, nu a semnat nici fișa de protecție a muncii, are un program de o oră pe zi și nu a negociat încă salariul. De asemenea, a mai declarat că se afla în acel loc pentru "a-1 ajuta pe patron ca prieten",
-F. I. a declarat în scris că lucrează ca muncitor necalificat din data d< 22.03.2013="" fără="" contract="" de="" muncă="" la="" începerea="" activității,="" nu="" a="" negociat="" salariul="" și="">nu a semnat fișa de protecție a muncii.
Declarațiile angajaților, așa cum au fost ele consemnate de către aceștia în fișele de identificare, le consideră relevante pentru stabilirea situației de fapt care a stat la baza sancționării contravenției.
Petenta a fost sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, iar situația de fapt este următoarea:
În data de 09.04.2013, la punctul de lucru organizat de petentă în comuna Ilovăț, . au fost găsite în activitate trei persoane care, fiind intervievate asupra situației de fapt au declarat în scris, completând fișele de evaluare în fața inspectorilor de muncă, că lucrează fără contract individual de muncă și fără să fi semnat „fișa de protecție a muncii".
Din documentele prezentate dar și din datele constatate la fața locului, respectiv la punctul de lucru al petentei a rezultat fără echivoc că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în baza art. 20 alin.(l) și alin.(2) din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă" Angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în munca, în special sub forma de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de munca și postului sau: a) la angajare;coroborat cu dispozițiile art.83 lit.a) "Instruirea introductiv-generală se face: a) la angajarea lucrătorilor definiți conform art. 5 Ut. a) din lege;și ale art.90 alin^D1" Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală și are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate și sănătate în muncă, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru și/sau fiecărei funcții exercitate.
(2) Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuți la art. 83, inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii și/sau al unității, "din H.G. nr.1425/2006privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.319/2006. "
Petenta susține însă starea de fapt nu este cea constatată de inspectorii de muncă, deoarece aceasta era în posesia unui contract civil de prestări servicii cu o persoană abilitată în domeniul securității și sănătății în muncă și care asigurase instruirea corespunzătoare pentru toate persoanele angajate.
Contractul de prestări servicii la care face referire petenta apreciem că a fost întocmit pro causa, tocmai pentru a dovedi o altă stare de fapt, deoarece la data controlului acesta nu a putut fi prezentat. Acest aspect este întărit chiar de susținerile petentei care menționează în plângerea contravențională că a avut încheiat un contract cu o persoană abilitată până la data de 31.12.2011, și ulterior, un alt contract începând cu data de 26.03.2013, fără ca în acest interval de timp să mai fi fost sub reglementarea unui alt act care să confirme asigurarea securității și sănătății în muncă tuturor lucrătorilor.
Dacă cele trei persoane găsite în activitate ar fi fost instruite cu privire la normele de securitate și sănătate la locul de muncă ar fi avut cunoștință despre acest fapt atunci când li s-a solicitat completarea fișelor de identificare.
Motivarea petentei cu privire la inexistența unor raporturi de muncă cu numitul Chioton B. V. nu este suficientă pentru a fi exonerată de răspunderea de a asigura instruirea introductiv-generală tuturor persoanelor care desfășoară o activitate în beneficiul unei alte persoane fizice, sau juridice.
Deși au fost solicitate documentele în vederea verificării, angajatorul care a fost invitat la sediul ITM M. cu aceste documente pentru finalizarea controlului nu și-a îndeplinit obligația, drept urmare, actele de control dar și procesul-verbal de contravenție au fost întocmit în lipsa petentei. De altfel, petenta a fost prezentă la punctul de lucru la momentul controlului, drept pentru care a semnat și înștiințarea lăsată de inspectorii de muncă pentru ca aceasta să se prezinte în data de 11.04.2013 la sediul I.T.M. M. cu documentele, pentru verificare.
Orice angajator este obligat să efectueze instruirea introductiv-generală pentru toate persoanele care desfășoară activitate, indiferent dacă acestea sunt sau nu angajate cu contract individual de muncă.
Această reglementare a avut în vedere tocmai protecția în muncă tuturor lucrătorilor, pentru a se asigura în acest mod o cunoaștere reală a riscurilor la care pot fi supuși în activitate, și evitarea acestora. In situația de față, considerăm că această instruire este cu atât mai mult necesară cu cât specificul activității petentei este unul aparte, respectiv construcții de drumuri.
Protecția muncii, așa cum este ea definită în legislația muncii, presupune că regulile instituite în acest sens nu se referă numai la apărarea vieții, integrității și sănătății salariaților și a altor persoane participante la procesul de muncă, ci tinde ca în timp să se asigure îmbunătățirea condițiilor de muncă prin combaterea și reducerea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. Pentru ca acestea să poată fi îndeplinite se impune ca toți angajatorii să ia măsuri pentru ca proprii salariați sau alte categorii de persoane care desfășoară activitate să cunoască încă de la începerea activității care este specificul locului de muncă și care sunt potențialele riscuri la care sunt supuși în procesul de muncă.
Consideram ca inspectorii de munca au respectat întocmai prevederile legislației în vigoare cu privire la modul de realizare a actului de control. Prin urmare actul de control se poate efectua în lipsa administratorului, fără înștiințarea prealabilă a acestuia.
În situația în care contravenientul nu se află de față, art.19 alin.l din O.G. nr.2/2001 modificată și completată, stabilește obligația agentului constatator de a menționa lipsa contravenientului de la întocmirea procesului verbal, și motivația privind întocmirea procesului verbal în lipsa unui martor. Aceste aspecte au fost respectate de către agentul constatator.
Printr-o lecturare atentă a procesului verbal de contravenție se poate observa că agentul constatator a făcut precizarea în sensul că: procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor s-a încheiat la sediul ITM in baza procesului verbal de control, de față fiind doar agenți constatatori care, potrivit OG nr.2/2001 modificată și completată, nu pot avea calitatea de martori.
De altfel, nerespectarea prevederilor art. 16 si 19 din OG nr.2/2001, poate atrage nulitatea relativa a procesului de constatare a contravențiilor și nicidecum nulitatea absolută. În consecință, pentru ca instanța de judecată să poată reține nulitatea relativă, trebuie ca petenta să facă dovada existentei vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție întocmit.
Având în vedere faptul că petenta a formulat plângere contravențională, consideră că nu i s-a încălcat nici un drept de apărare, neproducându-i-se astfel nici o vătămare.
Se poate observa că au fost respectate toate cerințele prevăzute de lege, agentul constatator respectând întocmai prevederile art. 17 din OG2/2001, singurele elemente a căror nerespectare ar putea atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.
În consecință, sancțiunea aplicată prin procesele-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite, fiind încadrate între limitele prevăzute de lege, iar motivația potrivit căreia angajații nu au fost încă supuși unor riscuri nu îl exonerează de răspundere pe angajator.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art.205 din Codul de procedură civilă.
A depus la dosar în copie, următoarele înscrisuri, în baza art.205 lit. d) din codul de procedură civilă pe care înțelege să le folosească ca probe: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/18.04.2013; procesul-verbal de control nr._/ 11.04.2013 și Anexa de constatare a neconformităților și a măsurilor dispuse în domeniul securității și sănătății în muncă; înștiințarea nr._/09.04.2013; confirmare de primire; fișele de identificare pentru numiții F. I., C. B. V., F. I. (f.58-67).
Întâmpinarea și înscrisurile au fost comunicate petentei care la data de 05.06.2013, prin serviciul registratură al instanței a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 71-72).
A solicitat să fie înlăturate apărările formulate ca fiind nefondate și implicit să admiteți plângerea contravențională așa cum a fost formulată, având în vedere următoarele:
l. Cu privire la excepția nulității relative a procesului verbal contestat, deși intimata nu solicită respingerea acesteia, se invocă faptul că nerespectarea art. 16 și 19 din OG2/2001 nu atrage nulitatea absolută, ci relativă și că trebuie să facem dovada existenței vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal. Noi învederăm instanței că am invocate nulitatea relativă a procesului verbal, iar vătămarea suferită fiind chiar amenda excesivă, lipsită de temei legal, dar și faptul că nu ne-am putut apăra cu documente, pentru a evita aplicarea unei sancțiuni.
Mai mult, din punct de vedere moral, o vătămare mai mare decât infarctul soțului meu, care a condus la decesul său la vârsta de 49 de ani, ca urmare a amenzilor primite de la intimată, nu poate exista.
2.Sancțiunea contravențională nu corespunde gradului de pericol social raportat la starea de fapt reală, existentă la momentul controlului, care este în totală contradicție cu cele reținute în procesul verbal de control și de constatare și sancționare a contravențiilor contestat. Astfel, în toată perioada de la înființarea asociației și până în prezent nu am mai fost sancționați cu amendă sau avertisment și nu am încălcat regulile imperative ale legislației cu privire la sănătatea și securitatea în muncă, neexistând vreun accident de muncă în cadrul societății noastre.
3.Susținerile că un contract de prestări servicii, valid încheiat și care își producea efecte juridice la data controlului, dar și mult anterior acestuia, a fost încheiat pro causa, sunt în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare referitoare la încheierea, modificarea, suspendarea, executarea și încetarea acestui gen de contracte, acest „instrumentum probationis" nefiind vreodată contestat de către părți sau vreun terț, civil sau penal, fiind, astfel, în contradicție cu principiul de drept quod nullum est, nullum producit effectum.
4.Reiterează instanței faptul că cele 3 persoane, la data controlului, nu desfășurau activitate pentru petentă, că numitul C. B. V., așa cum se arată chiar în întâmpinarea intimatei, a declarat că se află în acel loc pentru a-1 ajuta pe patron, respectiv soțul meu, nedesfășurând activitate remunerată pentru întreprindere anterior sau ulterior controlului, fiind doar un ajutor dat unei persoane fizice.
Ceilalți 2 salariați, înaintea începerii activității, împreună cu reprezentantul societății, s-au deplasat la sediul firmei de protecția muncii, unde au fost instruiți cu privire la activitatea ce urmau să o desfășoare, semnând fișa de instruire în prezența reprezentantului societății prestatoare, iar la data de 10.10.2012, anterior termenului limită prevăzut de către inspectorii de muncă în procesul verbal de control pentru a ne prezenta la ITM M., ne-am deplasat la sediul organului constatator cu acte, dar am fost anunțați că a fost emis procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și că nu se poate reveni asupra acestuia, indiferent dacă are sau nu dreptate.
Sub aspectul materialului probatoriu, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar și a fost audiat martorul C. B. V. propus de petentă, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei fila 87-88 dosar.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința civilă nr.3819 din 17.10.2013, a admis plângerea formulată de petenta Întreprindere Individuală C. C. M., CUI_, F_ cu sediul în comuna Ilovăț, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M. cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 3, județul M.; a anulat procesul-verbal . nr._/18.04.2013 încheiat de reprezentanții intimatei și a exonerat petenta de plata amenzii de 8.000 lei aplicată prin acesta.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.04.2013 încheiat de intimat, petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 319/2006 republicată și sancționate de art. 39 alin.4 din același act normativ.
În fapt, s-a reținut că în urma controlului din data de 09.04.2013, la punctul de lucru organizat de petentă în comuna Ilovăț, . au fost găsite în activitate trei persoane care, fiind intervievate asupra situației de fapt au declarat în scris, completând fișele de evaluare în fața inspectorilor de muncă, că lucrează fără contract individual de muncă și fără să fi semnat „fișa de protecție a muncii", constatându-se faptul că angajatorul nu a respectat prevederile Legii nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă
În urma verificărilor s-a reținut în sarcina petentei contravenția prevăzută de art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 319/2006 republicată și sancționată de art. 39 alin.4 din același act normativ.
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.04.2013 încheiat de intimat, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.04.2013 încheiat de intimat, petenta Întreprindere Individuală C. C. M. a fost sancționată contravențional cu suma de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 319/2006 republicată și sancționate de art. 39 alin.4 din același act normativ.
Regimul juridic al întreprinderii individuale este foarte clar reglementat de legiuitor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 22 și art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului,iar întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului.
Mai mult,conform art. 27 din același act normativ, radierea din registrul comerțului a întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale se realizează urmare a intervenirii unor împrejurări de fapt ce țin strict de persoana fizica titular al întreprinderii individuale, respectiv deces, voința acestuia.
Atât timp cat săvârșirea contravenției prevăzute de art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 319/2006 republicată și sancționate de art. 39 alin.4 din același act normativ a fost reținută în sarcina persoanei juridice iar din interpretarea reglementarilor legale rezulta ca întreprinzătorul, persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică si nu dobândește personalitate juridica,se deduce că ,in speța ,subiect activ al contravenției putea fi numai persoana fizica C. C. M., astfel încât față de caracterul personal al răspunderii contravenționale în mod eronat intimata a reținut în sarcina petentei Întreprindere Individuală C. C. M. săvârșirea contravenției prevăzute de art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 319/2006 republicată și sancționate de art. 39 alin.4 din același act normativ.
Instanța nu poate reține susținerile reprezentantului intimatei potrivit cărora ar fi fost sancționată persoana fizică, având în vedere mențiunile procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.04.2013 din care rezultă înscrierea datelor de identificare ale persoanei juridice, respectiv CUI_, F_ .
Având în vedere cele expuse mai sus, instanta constată că este de prisos analizarea cauzei sub aspectul temeiniciei procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul intimat I T M M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În mod eronat instanța de fond a interpretat că sancțiunea contravențională a amenzii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 20 alin.2 din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă cu privire la primirea la muncă a unor persoane, asigurarea instruirii introductiv-generală a lucrătorilor, a fost aplicată în mod incorect Întreprinderii Individuale C. C.M. în calitate de persoană juridică și nu de persoană fizică autorizată.
Astfel, cu privire la calitatea persoanei sancționate de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă M., precizează că aceasta nu este întreprinderea individuală, care, în înțelesul art.2 lit.g din OUG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, este „întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică”, și nu persoană juridică, așa cum susține instanța de fond.
De asemenea, potrivit art.22 și 23 din același act normativ, întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului, iar întreprinzătorul persoana fizică, titular al întreprinderii individuale, este comerciant persoană fizică.
Deci, în accepțiunea acestui text de lege, întreprinderea individuală nu poate fi delimitată de persoana fizică, titular al acesteia .
În consecință, încheierea procesului –verbal de constatare și sancționare a contravențiilor pentru C. C.M. Întreprindere Individuală s-a făcut chiar pentru titularul său, persoana fizică C. C.M., așa cum se poate observa chiar din cuprinsul acestui act, fila 2, unde ,la numele contravenientului este menționat C. C.M. .
A arătat că instanța de fond în mod eronat a considerat că mențiunile din procesul verbal de contravenție cu privire la datele de identificare ale contravenientului, respectiv CUI_, F._ indică faptul că persoana contravenientă este o persoană juridică și nu o persoană fizică, în condițiile în care acest element de identificare este menționată în mod expres chiar în subsolul unui astfel de formular unde, la punctul 1 se menționează că” pentru contravenient întreprinderea individuală se va completa C.”.
În apărare intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Susținerea apelantei că în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat la numele contravenientului este menționat „C. C. M.” este în contradicție cu starea de fapt, în pagina a doua a procesului verbal arătându-se în mod cert cine este prezumat a fi săvârșit contravenția, dar și calitatea de reprezentant al persoanei fizice în raport cu aceasta. Mai mult, chiar adresa de înaintare ce a însoțit procesul verbal arată cui i se comunică procesul verbal, respectiv întreprinderii individuale .
A arătat că delimitarea persoanei fizice de întreprinderea individuală a fost făcută chiar de către organul constatator, prin calitate, denumire și sediu, diferite de cele ale numitei C. C.M..
Astfel, prezumția de veridicitate a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost răsturnată, fiind lovit de nulitate absolută, întreprinderea individuală nefiind persoană juridică și, implicit nici subiect activ al contravenției prevăzută de art.20 alin.1 și 2 din Legea nr.319/2006 republicată.
Vizând dispozițiile art.3 din OG 2/2001, coroborate cu dispozițiile OG 44/2008, vă învederăm faptul că subiect activ al contravenției poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică, iar legiuitorul a stabilit regimul juridic al întreprinderilor individuale statuând că aceasta este întreprindere economică fără personalitate juridică, iar întreprinzătorul persoană fizică, titular al întreprinderii este, conform art.23 din același act normativ, comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului .
Cu privire la cele reținute în procesul verbal a învederat instanței că a făcut dovada, că la data efectuării controlului societatea își îndeplinise toate obligațiile prevăzute de legislația muncii în vigoare, că în domeniul SSM are contract de prestării servicii cu o firmă specializată, respectiv PFA M. G. D. din data 01.08.2011, reînnoit la data de 26.03.2013, iar înaintea începerii activității, împreună cu reprezentantul societății, salariații F. I. S. și F. I. A. s-au deplasat la sediul firmei de protecția muncii, unde au fost instruiți cu privire la activitatea ce urmau să o desfășoare, semnând fișa de instruire în prezența reprezentantului societății prestatoare. Cu privire la numitul Chioton B. V. a menționat că acesta nu presta la data controlului, înainte sau ulterior acestuia, un serviciu în cadrul întreprinderii, între întreprindere și acesta nu existau raporturi juridice de muncă, așa cum sunt definite de actele normative în vigoare. Anterior controlului, care a avut loc în seara zilei de 09.04.2013, era efectuată instruirea, așa cum rezultă din fișele de instruire individuală, dar neputând prezenta aceste documente li s-a cerut să semneze declarații neconforme cu realitatea.
De asemenea,în perioada mai 2012 - aprilie 2013 nu a desfășurat activitate, fapt ce rezultă din documentele contabile anexate plângerii .
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.04.2013 încheiat de intimat, petenta Întreprindere Individuală C. C. M. a fost sancționată contravențional cu suma de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 319/2006 republicată și sancționate de art. 39 alin.4 din același act normativ.
Conform art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr.319/2006 angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său: la angajare; la schimbarea locului de muncă sau la transfer; la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent; la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; la executarea unor lucrări speciale, iar instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie: adaptată evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri; periodică și ori de câte ori este necesar.
În procesul verbal de contravenție la rubrica persoana juridică este trecută Întreprinderea Individuală C. C. M. și datele de identificare ale acesteia. Astfel s-a menționat sediul în com.Ilovăț, ., numărul de înmatriculare la registrul comerțului F_, codul de înregistrare fiscală_, iar persoana fizică C. M. a fost trecută ca reprezentant al întreprinderii individuale, fiind menționate și datele de identificare ale acesteia, respectiv codul numeric personal și domiciliul care este în com.Șimian, . și este altul decât cel al întreprinderii individuale. Aceste date sunt menționate atât în pagina 1 a procesului verbal de contravenție contestat, cât și în pagina 2 a acestuia, unde ca și contravenient este trecut C. C. M. Întreprindere Individuală și datele de identificare ale acesteia. Mai mult procesul verbal de contravenție contestat a fost comunicat către C. C. M. Întreprindere Individuală la sediul din com.Ilovăț, ..
Așa fiind, în mod corect, instanța de fond a reținut că persoana sancționată este Întreprinderea Individuală C. C. M., iar nu persoana fizică C. C. M..
Conform art.3 din OG nr.2/2001 subiect activ al contravenției poate fi doar o persoană fizică sau o persoană juridică, iar persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.
Legiuitorul prin O.U.G. nr.44/2008 a reglementat regimul juridic al întreprinderilor individuale.
Art.2 lit.g din OUG nr.44/2008 definește întreprindere individuală ca fiind întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.
Potrivit art. 4 din OUG nr.44/2008 persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează:
a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate;
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Art. 7(1) din același act normativ persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) și b) au obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării, înainte de începerea activității economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.
Potrivit art. 22 din OUG nr.44/2008 întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului, ci întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este, conform art.23 din același act normativ, comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului.
Mai mult art. 24 din OUG nr.44/2008 prevede că pentru organizarea și exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terțe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii.
Așadar desfășurarea oricăror forme de activități economice de către persoana fizică este condiționată de înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării, fără ca prin această înregistrare întreprinderea individuală să devină societate comercială sau altfel de persoană juridică pentru care prin înregistrare sau înmatriculare se dobândește personalitate juridică .
Astfel prin înregistrarea în registrul comerțului întreprinderea individuală dobândește dreptul de a desfășura activități cu caracter economic, iar nu un statut de persoană juridică.
Din dispozițiile legale anterior menționate rezultă că întreprinderea individuală are un statut de entitate juridică distinct de cel al persoanei fizice, dar nu că este persoană juridică.
Întrucât întreprinderea individuală nu este persoană juridică nu poate fi subiect activ al contravenției, iar procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, situație în care nu este necesară analizarea temeiniciei acestuia, așa cum s-a reținut și de către instanța de fond.
Pe cale de consecință, sentința instanței de fond este legală și temeinică, iar potrivit art.480 C.pr.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul intimat I T M M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ..3, jud.M. împotriva sentinței civile nr.3819 din 17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata C. C M. INTREPRINDERE INDIVIDUALA cu sediul în ., jud.M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.03.2014, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, A. B. | Judecător, C. A. F. | |
Grefier, R. D. |
Red.A.B./tehnored. R.D.
17 aprilie 2014
4 ex./9 pag.
Cod operator 2626
jud.fond A.M.B.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2302/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 338/2014.... → |
|---|








