Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 310/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 310/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 11141/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 310/2014
Ședința publică de la 03 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier M. N. V.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. R. A., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE BUCUREȘTI și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată.
Instanța estimează că durata de soluționare a prezentei cauze este una de circa 8 luni, ținând cont de faptul că litigiul nu privește multe părți, probele care se pot administra nu pot prelungi foarte mult durata de soluționare atât timp cât în faza regularizării cererii și în cea anterioară primului termen a fost stabilit clar cadrul procesual, au fost depuse înscrisurile necesare și au putut fi invocate excepții procesuale, obiectul dosarului nu este unul de o complexitate foarte ridicată, iar durata medie de soluționare a cauzelor în cadrul instanței este una de circa 6-7 luni. Instanța va avea în vedere în stabilirea acestei durate și eventualele incidente procedurale care se pot ivi în cauză, cereri ale părților privind amânarea cauzei precum și posibilitatea ca dosarul să fie amânat pe perioada vacanței judecătorești.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26.11.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul C. R. A. a chemat în judecată pârâții M. A. INTERNE BUCUREȘTI și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean M. la calculul și plata premiului anual (salariul al 13-lea), aferent anului 2010, în conformitate cu prevederile art.25, din Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 și art. 26 din O.G. nr. 38/2003, actualizată cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectivă a plății, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este angajat la Inspectoratul de Poliție Județean M., în calitate de ofițer de poliție. Până la . Legii nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu, a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, care dispunea că: ,Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz realizate în anul pentru care se face premierea".
În prezent, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010: ,sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Din interpretarea textului de lege rezultă aplicarea retroactivă a art.8 din Legea nr. 285/2010, lucru care contravine art. 15 din Constituția României și a prevederilor art. 1 din Codul civil, care prevăd în mod imperativ, fără a lăsa loc de interpretare, că legea dispune numai pentru viitor; există o singură excepție de la această prevedere imperativă, respectiv aplicarea legii mai favorabile în domeniile contravențional ori penal.
Dreptul de a primii premiul anual (al 13-lea salariu), aferent anului 2010, s-a născut începând cu data de 01 ianuarie 2010 și a continuat pe tot parcursul acestui an, până la 31 decembrie. Se impune a fi făcută distincția clară între momentul nașteri dreptului, care a început să curgă la 01 ianuarie 2010 și s-a epuizat la 31.12.2010, și un alt moment, cel al concretizării dreptului prin acordarea echivalentului bănesc cuvenit, de la 01 ianuarie 2011, pentru că acesta să nu rămână golit de conținut.
Mai mult decât atât, premiul anual reprezentat de suma de bani egală cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut, pentru o situație trecută, respectiv anul 2010. Prin urmare Legea nr. 285/2010, ale cărei dispoziții sunt în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu poate duce la înlăturarea existenței dreptului pentru trecut, întrucât s-ar încălca prevederile art. 53 din Constituție, referitoare la cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, dar și a reglementărilor date prin art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Într-o situație asemănătoare, instanța supremă a statuat, printr-o decizie de îndrumare că: „...respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege" (Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a înaltei Curți de Casație si Justiție).
Și instanța de contencios constituțional a reținut faptul că: soluționarea conflictului legilor în timp, face necesară diferențierea dreptului subiectiv, constituit sub imperiul legii anterioare, de cel născut potrivit legii posterioare; acesta din urmă nu poate, fără a avea un efect retroactiv, să aducă atingerea modalității în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, modalitate guvernată de principiul tempus regit actum" (Decizia nr. 73/19.07.1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 177/08.08.1995).
Legea nr. 285/2010 nu poate aduce atingere dreptului câștigat, referitor la premiul anual (cel de al 13-lea salariu), întrucât s-ar ajunge ca această lege să se aplice retroactiv, pentru anul 2010, asupra unei situații consolidate anterior.
În baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 330/2009, premiul anual reprezintă pentru anul 2010, un drept câștigat, aflat sub autoritatea statului de drept, a cărui stabilitate nu poate fi atinsă decât prin încălcarea Constituției.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
În drept, reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 15 și art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 51 din Constituția României, art.28 din Legea 62/2011, art.25 din Legea 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 raportată la art. 26 din O.G. nr.3 8/2003.
La data de 06.12.2013 pârâtul M. A. Interne București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. A. Interne București. A susținut că în aceste condiții, calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, s-au făcut exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. 2 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul afacerilor interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așadar, stabilirea si plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul inspectoratelor județene ale poliției sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.
La data de 10.12.2013 pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamant ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente: Pârâtul susține că este adevărat că prin art.25 din Legea - cadru nr.330/ 2009, era stipulată acordarea premiului anual, însă potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr.285/ 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se dispune încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011 și se prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/ 2010 au fost atacate în fața Curți Constituționale, iar. în acest sens, prin Deciziile nr. l 15/ 09.02.2012 publicată în M.O. nr.230 din 05.04.2012, nr.257/ 20.03.2012, publicată în M.O. nr.331 din 16.05.2012 și altele, Curtea Constituțională a României a constatat că excepțiile de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 sunt neîntemeiate.
Nu se poate susține că o lege este nelegală, din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritate învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiteri unor reglementării legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieți sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul emiterii lor.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie, totuși, să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și, implicit, cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ale prevederilor art.8 din Legea nr.285/ 2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
De asemenea, în ceea ce privește premiile în bani acordate angajaților, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.1615 din 20.12.2011, a precizat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
În aceste condiții, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale, atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual și, în cauză, nu sunt incidente prevederile art.41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Legiuitorul, prin aceleași dispoziții legale criticate, art.8 din legea nr.285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorării salariale care se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul de bază al angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lese. ]
Astfel, legiuitorul a modificat doar modalitatea de acordare a premiului anual, în șesul că acesta se va acorda eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului de bază.
De altfel, art.25 alin.4 teza finală din Legea-cadru nr.330/ 2009, prevedea acordarea acestui premiu începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul și nu impunea o modalitate de executare, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor Legii nr.330/ 2009 și nici dreptul la proprietate.
De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiul neretroactivității legii civile. consacrat de art.15 alin.2 din Constituție, întrucât dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/ 2010. prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legi.
Conform prevederilor art.126 din Constituția României, justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecători sunt independenți și se supun numai legi. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Conform dispozițiilor articolului 248 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În prezenta cauză a fost invocată o excepție, pe care instanța urmează să o soluționeze înainte de a cerceta fondul.
Astfel, calitatea de ordonator de credite este prevăzută de dispozițiile legislative care reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv articolul 12 alineatul 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului cu numărul 30 din 25 aprilie 2007 – „ministrul internelor și reformei administrative stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.”
Acești ordonatori terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordona cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, conform punctului 2 litera a) din Anexa nr. 12 a Ordinului M.A.I. nr. S/79/31.05.2013 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I. Prin același act normativ – anexa cu numărul 7, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului M. are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Conform dispozițiilor legii 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
Astfel, calitatea procesuală într-un raport juridic care privește ordonatorul terțiar pentru realizarea sarcinilor instituției pe care o conduce, o are acest ordonator terțiar, iar nu totalitatea ordonatorilor superiori de credite și însuși ministerul de resort, motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. A. Interne.
În ceea ce privește fondul acțiunii, instanța găsește neîntemeiate pretențiile reclamantului, deoarece în cauză acționează prevederile articolului 8 din Legea cu numărul 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice potrivit cărora „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Textul de lege de mai sus poate fi interpretat că ar dispune retroactiv în ceea ce privește drepturile salariale vizate numai dacă în baza lui nu s-ar fi acordat în timpul anului 2010 drepturile reprezentate de premiul anual. Prin urmare, numai dacă petentul ar fi dovedit că fondurile aferente acestui premiu au fost blocate sau suspendate la plată în anul 2010, atunci drepturile sale ar fi suferit o încălcare, inclusiv în ceea ce privește încălcarea proprietății conform jurisprudenței CEDO.
În situația în care acest premiu salarial cuvenit petentului, dar neachitat în anul 2010 trebuia pus în plată în anul 2011, plata respectivă nu mai era posibilă, deoarece după 01.01.2011 nu se mai acordă. Premiul reprezentat de cel de-al 13-lea salariu are un caracter special, el se acordă ca un beneficiu indiferent de munca prestată, motiv pentru care nu se poate face o legătură între plata acestuia și raportul de muncă specific anului 2010.
De asemenea, conform articolului 1 alineatul 5 din Legea cu numărul 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. A. Interne.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. R. M., în contradictoriu cu pârâta M. A. Interne ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. R. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 66, cartier Schela Nouă, județul M., în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul de Poliție Județean M., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M., ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. M. N. V.
Red. D.Z./Tehnored. V.M.N.
5 ex./6 pagini
19.02.2014
cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 546/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 205/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








