Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 546/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 546/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 4384/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 147/2014
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător C. A. F.
Grefier R. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul intimat I. M. împotriva sentinței civile nr.546 din 12.11.2013 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata petentă F. JUDEȚEANĂ M. a ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMANIA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic U. M. pentru apelantul intimat și avocat C. S. pentru intimata petentă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic U. M. pentru apelantul intimat a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul menținerii sancțiunii aplicată prin procesul verbal contestat . A arătat că petenta nu a înregistrat 18 contracte de muncă .
Avocat C. S. pentru intimata petentă a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. A susținut că petenta nu a adus atingere normelor de conviețuire socială, nu a adus prejudicii și a înregistrat cu întârziere cele 18 contracte de muncă, respectiv la data de 14.01.2013, deși erau încheiate cu 01.01.2013 . De asemenea a arătat că obligațiile către bugetul de stat au fost achitate și nu au fost prejudiciați angajații, asociația fiind creată pentru a salva locurile de muncă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele ;
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data de 22.03.2013 sub nr._, petenta F. JUDEȚEANĂ M. A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMANIA a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 28.02.2013, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivare petenta, a arătat că în data 01.01.2013 a încheiat și înregistrat contractele de munca pentru mai mulți angajați ai filialei, însă a trimis aceste date în format electronic pentru programul REVISAL în data de 14.01.2013. Ulterior, s-au îndeplinit toate obligațiile legale vis-a-vis de plata dărilor aferente acestor contracte de munca.
In data de 22 si 27 Februarie 2013, in urma unui control al Inspectoratului Teritorial de Munca M. au fost sancționați cu amenda contravenționala in valoare de 50.000 lei pentru neîndeplinirea obligației de a trimite înregistrările in format electronic pentru programul REVISAL odată cu înregistrarea contractelor de munca.
A menționat faptul că la data controlului, 22 si 27 februarie 2013, F. se afla cu toate înregistrările actualizate la zi si au fost, practic, sancționați pentru o situație din trecut, remediată la momentul controlului.
A învederat totodată ca motivul întârzierii înregistrării in programul REVISAL cu aproximativ doua săptămâni după încheierea contractelor de munca este acela că încheierea contractelor de munca s-a făcut în baza unor dispoziții ale primăriilor care au fost emise cu data de 1 ianuarie 2013, iar aceste dispoziții au ajuns efectiv la subscrisa cu întârziere, după un termen de doua săptămâni, având in vedere si perioada sărbătorilor in care au apărut aceste schimbări
În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile prevăzute de OG nr.2/2001.
În dovedire a depus la dosar adresa nr. 1747/04.03.2013, procesul-verbal . nr._/28.02.2013, dovada comunicării procesului-verbal de contravenție, înștiințare . nr._/22.02.2013, proces-verbal de control . nr._/27.02.2013, anexa 1 la p.v. . nr._/27.02.2013, situație recapitulativă pentru luna februarie 2013, extrase de cont, certificat de atestare fiscală nr. 6093/08.04.2013.
Prin serviciul registratură la data de 11.04.2013 petenta a depus la dosar precizare de la plângerea formulată și un set de înscrisuri.
Prin serviciul registratură la data de 08.05.2013 intimatul I. M., legal citat, a depus în termenul legal de 25 zile de la comunicarea cererii introductive întâmpinare conform art.201 C.proc.civila, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic, fapta fiind corect individualizată și sancțiunea corect aplicată.
În fapt a arătat că în data de 22.02.2013 inspectorii de muncă au efectuat un control având ca tematică relațiile de muncă, la sediul social al angajatorului F. Județeană M. a Asociației Județene M. a comunelor din România situat în .> S-a solicitat prezentarea documentelor necesare verificării la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă M. în data de 27.02.2013 și din verificarea acestora dar și a evidenței informatizate a Inspecției Muncii privind registrul electronic de evidență a salariaților a rezultat următoarea situație:
- angajatorul are un număr de 18 salariați angajați cu contracte individuale de muncă încheiate de la data de 01.01.2013;
- angajatorul nu a înregistrat în registrul electronic de evidență a salariaților contractele individuale de muncă ale celor 18 salariați care au fost angajați în data de 01.01.2013.
A menționat că o înregistrare cu întârziere a elementelor contractului individual de muncă poate să aducă diverse prejudicii salariaților care, în această perioadă nu pot face complet dovada angajării, unii angajatori profitând tocmai de această omisiune de înregistrare pentru a se prevala de unele obligații care le revin față de angajați.
În cazul de față, intimatul a arătat că se observă atitudinea angajatorului față de atribuțiile care-i revin în sensul înregistrării contractelor individuale de muncă anterior angajării, în ordinea angajării fiecărei persoane și anume aceea care este reflectată chiar de documentele întocmite de angajator, putem înțelege care este vina angajatorului care, încearcă să justifice nerespectarea legii prin îndreptarea aspectelor menționate, respectiv prin înregistrarea contractelor de muncă încheiate în data de 01.01.2013, abia în data de 14.01.2013.
În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205 alin.2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În susținerea întâmpinării, intimatul a depus set de înscrisuri: procesul-verbal de contravenție nr._/27.02.2013 și înștiințarea de plată, Procesul-verbal de control . nr._/27.02.2013 însoțit de Anexa 1 reprezentând anexa de constatare in domeniul relațiilor de munca și a măsurilor dispuse, confirmare de primire, înștiințare, Extras Revisal.
Prin serviciul registratură la data de 23.05.2013 petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, in termenul legal de 10 zile de la comunicarea întâmpinării, conform art.201 alin.2 C.proc.civilă, prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
F. de susținerile din întâmpinarea paratei a arătat faptul ca prin înregistrarea in programul REVISAL a contractelor de munca pe data de 14 ianuarie, fata de data de începere a acestora, de 1 ianuarie, prejudiciul adus angajaților este practic inexistent. Nu același lucru, însă, poate fi spus despre amenda în valoare de 50.000 lei aplicata de către inspectorii I. M. subscrisei.
Petenta precizează că asociația are un scop non-profit, având finanțare minima din partea primăriilor în vederea prestării serviciilor de audit. In aceste condiții, menținerea procesului verbal atacat si, implicit, a sancțiunii amenzii in valoare de 50.000 lei s-ar răsfrânge in mod direct asupra angajaților, asociația rămânând efectiv fără fonduri pentru plata salariilor pentru o luna.
Faptul ca la momentul controlului petenta intrase in legalitate vine, de asemenea, sa nuanțeze conduita acesteia care nu a avut nicicând intenția de a aduce vreun prejudiciu nici angajaților si nici bugetului de stat.
F. de toate aceste aspecte, a considerat ca sancțiunea de 50.000 lei aplicata este complet disproporționată. Astfel, pe lângă solicitarea principala adresata instanței, aceea de anulare a procesului verbal, in subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu un avertisment.
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar in condițiile art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru si art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Plângerea a fost înaintată Judecătoriei Dr.Tr.S. la data de 19.03.2013 (data poștei așa cum rezultă din dovada existentă la fila 14 dosar Jud. Dr.Tr.severin) in termenul legal de 15 zile statuat de disp.art.31 din OG 2/2001 calculat de la data de 04.03.2013, data la care petenta a luat la cunoștința de conținutul procesului verbal de contravenție, conform confirmării de primire existente la fila 6 dosar Jud. Dr.Tr.S..
Prin sentința civilă nr. 2801/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova, județul M..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data de 26.06.2013 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 17.09.2013 a fost încuviințată atât pentru petent cât și pentru intimat proba cu înscrisuri și s-a luat act renunțarea petentei la proba cu martorul P. Ș..
Judecătoria Orșova prin sentința civilă nr.546 din 12.11.2013 a admis în parte plângerea formulată de petenta F. Județeană M. a Asociației Comunelor din România în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.02.2013; a dispus modificarea procesului verbal de contravenție . nr._/28.02.2013 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 50.000 lei aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din HG 500/2011 cu "Avertisment"; a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat ca legale și temeinice.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.02.2013.2013 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă M. petenta F. JUDEȚEANĂ M. A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMANIA a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 4 alin. 1 lit. a coroborate cu art. 9 alin. 1 lit. a din HG nr.500/2011, reținându-se că in ziua de 22 și 27.02.2013, cu ocazia controlului operativ la F. Județeană M. a Asociației Comunelor din România, cu sediul în . în care angajatorii respectă prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată și de asemenea prevederile HG nr.500/2011 modificată și completată, procedându-se la verificarea în aplicația electronică REVISAL a rezultat faptul că petenta a încălcat prevederile art. 4 alin. 1 din HG 500/2011 în sensul că nu a transmis în registrul general evidență salariați în format electronic cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității pentru salariați elementele prevăzute la art. 3 alin. 2 lit. a-g din HG 500/2011, respectiv elementele contractului individual de muncă.
In urma controlului s-a solicitat prezentarea documentelor necesare verificării la sediul I. M. în data de 27.02.2013, fiind emisa in acest sens instiintarea nr._ din 22.02.2013(fila 23 dosar), predata sub semnătura numitului P. Ș..
Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție . nr._/28.02.2013 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă M. se observa că acesta nu este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de art. 17 din O.G.2/2001.
Potrivit art.17 din O.G.2.2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
Astfel, procesul verbal cuprinde data si locul unde este încheiat, numele, prenumele si calitatea agentului constatator, precum si descrierea faptei contravenționale fiind indicate data, ora si locul in care a fost săvârșită si semnătura agentului constatator, insa nu este consemnat in mod legal persoana ce se face vinovata de savarsirea contraventiei, ceea ce, in opinia instantei, echivaleaza cu lipsa numelui contravenientului, astfel cum impun disp.art.17 din OG 2/2001.
Astfel, asa cum s-a aratat mai sus, prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.02.2013 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă M. petenta F. Județeană M. a Asociației Comunelor din România, a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 4 alin. 1 lit. a coroborate cu art. 9 alin. 1 lit. a din HG nr.500/2011, pentru faptul că nu a transmis datele în format electronic pentru programul REVISAL .
Potrivit art.4 alin.1 lit. a din HG 500/2011 completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art.3 alin. 2 și transmiterea registrului se fac la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art.3 alin. (2) lit. a) - g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.
Totodată, se constată că sancțiunile sunt întemeiate pe dispozițiile art.4 alin.1 lit.a coroborat cu art.9 alin.1 lit. a din HG 500/2011 care arată că la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art.3 alin. (2) lit. a) - g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.
Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal, instanța a constatat că cele reținute in procesul verbal corespund realității, petenta nefăcând dovada ca nu se face vinovata de contravențiile reținute in sarcina sa.
In ceea ce privește contravenția prevăzută de dispozițiile art.9 alin.1 lit. a din HG 500/2011, în condițiile in care s-a reținut ca petenta nu a transmis la I. M. modificările intervenite în registrul general de evidență a salariaților în format electronic cu privire la angajații societății si nu a produs vreo proba referitor la neîndeplinirea acestei obligații sau vreun caz de imposibilitate a îndeplinirii obligației, care sa o exonereze de răspundere, se apreciază ca se face vinovata de săvârșirea acestei contravenții.
Referitor la sancțiunea aplicata pentru contravenția reținuta in sarcina sa, instanța apreciază ca aceasta este mult prea aspra in raport de criteriile prevăzute de disp.art.21 din O.G.2/2001.
Potrivit art.21 din O.G. 2/2001 sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal.
Apreciind ca gradul pericol social al faptei este unul scăzut, ca abaterea săvârșită nu a fost una de natura a conduce la producerea altor consecințe, având în vedere că în ceea ce îi privește pe angajații petentei sunt încheiate contracte individuale de munca, contravenția reținută în sarcina petentei nefiind una de pericol, iar pe de alta parte petenta a intrat in legalitate in data de 14 februarie 2013, anterior derulării controlului si ca întârzierea în transmiterea datelor in format electronic pentru programul Revisal nu s-a datorat exclusiv culpei reprezentantului petentei, ci si unor cauze obiective legate de întocmirea cu întârziere a dispozițiilor primarilor comunelor membre ale asociației, având în vedere ca asociația este una non-profit, se constata că înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului este în concordanta cu scopul avut în vedere de legea contravențională.
Potrivit art.7 alin.3 din O.G.2/2001 avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, instanța de fond în mod eronat a dispus transformarea sancțiunii amenzii în avertisment în condițiile în care, starea de fapt reținută și sancționată de inspectorii de muncă prezintă un grad de pericol social ridicat față de care se justifica amenda aplicată.
In ceea ce privește situația de fapt, aceasta este următoarea:
In data de 22.02.2013 inspectorii de muncă au efectuat un control având ca tematică relațiile de muncă, la sediul social al angajatorului F. Județeană M. a Asociației Județene M. a comunelor din România situat în .> A arătat că a solicitat prezentarea documentelor necesare verificării la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă M. în data de 27.02.2013 și din verificarea acestora dar și a evidenței informatizate a Inspecției Muncii privind registrul electronic de evidență a salariaților a rezultat următoarea situație:
- Angajatorul are un număr de 18 salariați angajați cu contracte individuale de muncă încheiate de la data de 01.01.20 13;
- Angajatorul nu a înregistrat în registrul electronic de evidență a salariaților contractele individuale de muncă ale celor 18 salariați care au fost angajați în data de 01.01.2013( B. F. C., B. Antimona M., C. O. M., Gartoi L., Giacara M., G. V., M. I., Mosteoru A. M., N. L., P. M. C., P. S., P. F., Sontea I., Sontea C., Tepeluș M. E., T. I., Vaidianau A., V. V.) în condițiile reglementate de art.3 alin.2 lit.a-g din H.G. nr.500/2011 privind registrul electronic de evidență a salariaților, astfel:
"(1) Registrul se întocmește în formă electronică.
(2) Registrul se completează în ordinea angajării și cuprinde următoarele elemente:
a) elementele de identificare a tuturor salariaților: numele, prenumele, codul numeric personal - CNP, cetățenia și țara de proveniență - Uniunea Europeană - UE, non-UE, Spațiul Economic European - SEE;
Obligația înregistrării contractelor individuale de muncă revine fiecărui angajator cel târziu de la data încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă și este reglementată și de Codul muncii, în cuprinsul art.34 alin.3 care stabilește în mod concret că angajatorul are obligația de a completa și de a transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării și cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaților, data angajării, funcția/ ocupația, salariul, sporurile dar și alte elemente care sunt reglementate în mod expres și în H.G. nr.500/2011.
Registrul electronic de evidență a salariaților este un document important care reflectă în mod concret care este evoluția profesională a unui angajat și în același timp asigură dovada vechimii în muncă, necesară dobândirii dreptului la pensie și a altor drepturi. Prin evidențierea înregistrării salariaților în acest registru se asigură salariatului posibilitatea de a beneficia și de alte drepturi în perioada în care acesta desfășoară activitate.
Astfel, o înregistrare cu întârziere a elementelor contractului individual de muncă poate să aducă diverse prejudicii salariaților care, în această perioadă nu pot face complet dovada angajării, unii angajatori profitând tocmai de această omisiune de înregistrare pentru a se prevala de unele obligații care le revin față de angajați.
A arătat că instanța de fond a admis în mod corect că a fost reținută în sarcina intimatei petente săvârșirea contravenției menționate, prin netransmiterea în termen legal în registrul electronic de evidență a salariaților a elementelor obligatorii ale contractelor de muncă ale angajaților, dar consideră că, prin prisma faptului că acestor angajați le-au fost încheiate contracte de muncă nu se poate constata vreun prejudiciu față de ei, în condițiile în care obiectul sancționării angajatorului nu l-a constituit neîncheierea contractelor de muncă pentru angajați.
De altfel, instanța de fond apreciază că . controlului inspectorilor de muncă este o motivare suficientă a aprecierii unui grad redus de pericol social al faptei.
A considerat că încercarea de a intra în legalitate nu constituie o diminuare a pericolului social și nici de exonerare de răspundere a angajatorului față de nerespectarea legii, în timp ce actul normativ statuează niște termene și obligații exacte în sarcina angajatorilor, atribuții care sunt imperative și care nu pot fi respectate doar atunci când consideră un angajator a fi necesar.
În condițiile prezentate, a apreciat că sancțiunea aplicată reflectăgravitatea faptelor săvârșite, având în vedere importanța deosebită acordată salariaților prin dispozițiile H.G. nr.500/2011, dar și faptul că petenta trebuia să cunoască legea și să o aplice în măsura în care îi incumbă această obligație față de salariații săi. Mai mult, neproducerea unor riscuri în activitatea angajaților săi nu îl absolvă pe angajator de rigorile legii, aplicarea acesteia nefiind condiționată în vreun fel de o astfel de situație.
În apărare intimata petentă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Având in vedere condițiile concrete ale faptei ce se imputa subscrisei, consideram ca instanța de fond in mod corect a apreciat ca aceasta contravenție are practic un nivel insignifiant de pericol social. Astfel in mod judicios a apreciat prima instanța ca sancțiunea contravenționala stabilita de către I. M. prin procesul verbal atacat este mult prea aspra fata de fapta reținuta in sarcina subscrisei.
In același sens, s-a reținut, in circumstanțiere si atitudinea subscrisei de a remedia aceste probleme înaintea controlului I., de unde rezulta ca nu am avut niciodată intenția de a încălca dispozițiile legale. Contravenția reținuta in sarcina subscrisei a fost acoperita, astfel încât la momentul controlului dispus de I. M., toate înregistrările REVISAL privind angajații subscrisei erau la zi. Mai mult subscrisa nu are si nu avea nici un fel de datorie la bugetul de stat, drept dovada adeverința nr. 6093/08.04.2013 emisa de AFP Orșova.
De asemenea, o sancțiune de 50.000 lei este mult prea aspra pentru subscrisa, o entitate non-profit care are o finanțare minima, având un fond lunar de aproximativ aceiași valoare cu sancțiunea aplicata, iar menținerea acestei sancțiuni ar prejudicia in mod direct angajații subscrisei, întrucât am rămâne efectiv fără fonduri pentru plata la timp a salariilor.
F. de toate aceste aspecte, consideram ca instanța de fond in mod corect a stabilit ca în prezenta speță se impune preschimbarea sancțiunii cu amenda in valoare 50.000 cu sancțiunea avertismentului.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.02.2013.2013 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă M. petenta F. JUDEȚEANĂ M. A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMANIA a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 4 alin. 1 lit. a coroborate cu art. 9 alin. 1 lit. a din HG nr.500/2011.
S-a reținut că în ziua de 22 și 27.02.2013, cu ocazia controlului operativ la F. Județeană M. a Asociației Comunelor din România, cu sediul în . în care angajatorii respectă prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată și de asemenea prevederile HG nr.500/2011 modificată și completată, procedându-se la verificarea în aplicația electronică REVISAL a rezultat faptul că petenta a încălcat prevederile art. 4 alin. 1 din HG 500/2011 în sensul că nu a transmis în registrul general evidență salariați în format electronic cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității pentru salariați elementele prevăzute la art. 3 alin. 2 lit. a-g din HG 500/2011, respectiv elementele contractului individual de muncă.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale se reține instanța de fond a ținut seama de criteriile prevăzute de art.21(3) din OG nr.2/2001.
Conform art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, ținând seama de pericolul social redus al faptei, de perioada scurtă de timp de la încheierea contractelor de muncă până la înregistrarea acestora în REVISAL (01.01._13), de faptul că asociația este non-profit ,că transmiterea cu întârziere a registrului general evidență salariați în format electronic nu s-a datorat exclusiv culpei reprezentantului petentei și că deficiențele constatate de organul de control erau deja remediate la momentul controlului, în mod corect, instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată nu a fost corect individualizată de agentul constatator și că scopul răspunderii contravenționale poate fi atins prin aplicarea sancțiunii avertisment.
Pe cale de consecință, conform art.480 C.pr.civ., va fi respins apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul intimat I. M. cu sediul in municipiul Dr.Tr.S. ..3, judetul Mehedinti împotriva sentinței civile nr.546 din 12.11.2013 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata petentă F. JUDEȚEANĂ M. A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMANIA cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18.03.2014, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, A. B. | Judecător, C. A. F. | |
Grefier, R. D. |
Red.A.B/tehnored.R.D.
17 aprilie 2014
4 ex./7 pag.
Cod operator 2626
Jud.fond A.C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 151/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








