Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2925/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2925/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 8252/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 2925/2014

Ședința publică de la 27 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D. F.

Grefier I. M. G.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. F. și pe pârâta R. Națională A Pădurilor Romsilva- Direcția Silvică M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier de ședință după care, instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2013 sub nr._, reclamantul B. F. în termen legal a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei R. Națională A Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției de sancționare nr . II 17.06.2013 emisă de pârâtă prin care s-a dispus sancționarea mea cu diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de două luni; repunerea in situația anterioară în sensul de a dispune restituirea sumei reținute cu titlu de sancțiune și obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare a arătat că este angajatul pârâtei în funcția de pădurar la Ocolul Silvic Corcova, subunitate fără personalitate juridică în cadrul Direcției Silvice M..

Prin decizia de sancționare nr. 7/17.07.2013 emisă de pârâtă, a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de două luni, reținându-se că prin referatul nr. 4279/ 31.05.2013 întocmit de OS Corcova au fost prezentate deficiențe in activitatea mea motiv pentru care in urma reanalizării împreună cu șeful de ocol a sancțiunii propuse si ținând seama de boala psihică menționată în certificatul medical s-a căzut de acord ca sancțiunea sa fie redusă de la 30 % pe două luni la 10 % pe două luni.

A considerat că decizia de sancționare este emisă cu încălcarea art 252 alin 1 și 252 alin 2 Iit a, b,c și d din Codul Muncii, iar pe fond eu nu am săvârșit abaterile reținute în sarcina reclamantului.

De asemenea, a apreciat că decizia de sancționare este emisă cu încălcare art 252 alin 2 lit a, care prevede sub sancțiunea nulității absolute că decizia de sancționare trebuie să cuprindă in mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

De asemenea, decizia nu cuprinde nici prevederile din statutul de personal, regulamentul inter sau din contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate de mine în calitate de salariat. Pentru îndeplinirea condițiilor acestui articol (252 alin 2 lit b din Codul Muncii) trebuia să se descrie fapta care constituie abaterea disciplinară, indicându-se totodată dispoziția legală încălcată. Ori, decizia nu cuprinde in nici un fel abaterea săvârțită și norma încălcată.

A învederat că în ceea ce privește motivele pentru care au fost înlăturate apărările, nici acestea nu au fost menționate. Acest text de lege are menirea a garanta efectuarea unei cercetări disciplinare reale și tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut sub sancțiunea nulității absolute ca decizia să cuprinsă motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.

In drept și-a întemeiat contestația pe prevederile art 252 alin 5 din Codul Muncii.

Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2014 a fost suspendată judecata cauzei, având în vedere că reclamantul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411 pct.2 C.proc.civ.

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.01.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 411pct.2 Cod de procedură civilă pentru lipsa nejustificată a părților.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art.416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de un 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art.420 Cod procedură civilă, perimarea se constată din oficiu.

Constatând că, de la data suspendării, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina reclamantului, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.420 Cod procedură civilă, urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată acțiunea formulată de B. F. CNP_ cu domiciliul în Dr.Tr.S., B.dul M. V. nr. 12, scara 1, ., având în contradictoriu cu pârâta R. Națională A Pădurilor Romsilva- Direcția Silvică M., cu sediul în Dr.Tr.severin, . C. nr. 22, jud. M..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. D. F.

Grefier,

I. M. G.

Red. F.C.D./Teh. G.I.M.

4 ex./29.10.2014

cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2925/2014. Tribunalul MEHEDINŢI