Obligaţia de a face. Sentința nr. 26/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 9305/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 26/2014
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. F.
Grefier I. M. G.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. C. și pe pârâta Instituția P. M. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Și Înmatriculare Autovehicule, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. I. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier de ședință după care
Avocat S. I. pentru reclamant depune la dosar împuternicire de reprezentare.
Instanța pune în discuție, pe cale de excepție, nulitatea absolută a partajului voluntar pentru frauda la lege.
Avocat S. I. pentru reclamant precizează că partajul voluntar a fost încheiat cu aplicarea strictă a legii și nu este vorba de fraudarea legii.
Nemaifiind cereri, probe sau lămuriri de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat S. I. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pentru emisii poluante, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26.09.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului M. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca Alfa R., cu nr. De identificare ZAR_32, fără plata taxei de înmatriculare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că a achiziționat la data de 29.07.2013 în baza contractului de vânzare-cumpărare second hand marca Alfa R. cu nr. de identificare ZAR_32, iar ulterior a demarat procedura pentru înmatricularea acestuia.
Prin refuzul pârâtei de a i se înmatricula autoturismul reclamantul a precizat că i s-a cauzat un prejudiciu grav, în sensul de a-i fi încălcat dreptul de folosință pe care îl are asupra acestui vehicul.
A considerat că refuzul pârâtei de a-i fi înmatriculat autoturismul fără plata taxei este nejustificat și contrat legii, în condițiile contextului legislativ actual, având în vedere interpretarea legii.
A precizat că dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor stat membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, astfel că rezultă că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă o taxă specială de înmatriculare, constituie o taxă cu efect echivalent în sensul art. 23 și 25 CE.
A susținut că taxa reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În dovedirea cererii a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: act de identitae, solicitare înmatriculare, răspuns solicitare înmatriculare, act de partaj voluntar, contract de vânzare-cumpărare, certificat de autenticitate, copie carte de identitate, factura nr._.
Pârâta Instituția P. Județului M. – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., deși legal citată, nu a depus întâmpinare .
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism marca Alfa R. neînmatriculat și a solicitat pârâtului înmatricularea acestuia fără a plăti contravaloarea timbrului de mediu reglementat de O.U.G. nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, prin cererea formulată la data de 21.08.2013, cerere soluționată nefavorabil, așa cum rezultă din adresa nr._/27.08.2013 emisă de pârât.
Timbrul de mediu este reglementat de O.U.G. nr.9/2013 care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013, așa cum rezultă din art.17 din acest act normativ și a abrogat Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante.
Potrivit art. 4 din aceste act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Reclamantul a invocat, în primul rând, faptul că prin stabilirea acestei taxe se încalcă dreptul de proprietate, apărat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, autoturismul fiind scos din circuitul civil, în mod indirect, întrucât cuantumul foarte mare al acesteia îl determină pe acesta să nu poată vinde autoturismul achiziționat și să dispună de acesta potrivit atributelor conferite.
Așa cum s-a arătat anterior, se reține că art.4 din O.U.G. nr.9/2013 prevede obligația de plată a timbrului o singură dată cu ocazia dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, cât și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării sau pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata acestor taxe.
Astfel, este neîntemeiată susținerea reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate având în vedere că, după achitarea timbrului de mediu de către primul proprietar din România, așa cum este cazul în speță, la transferul ulterior al dreptului de proprietate nu se mai achită această taxă. Prin urmare, instituirea timbrului de mediu pentru dobândirea sau transcrierea dreptului de proprietate nu constituie o limitare a exercițiului dreptului de dispoziție asupra bunului în condițiile în care obligația de plată există numai la momentul dobândirii dreptului de proprietate.
Reclamantul a mai invocat faptul că prin instituirea obligației de plată a timbrului de mediu se încalcă și principiul liberei circulații a mărfurilor prevăzut de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Potrivit art.34 din TFUE(ex-articolul 28 TCE) între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
Întrucât timbrul de mediu pentru autovehicule, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, este datorat pentru punerea în circulație a autovehiculului cu ocazia dobândirii sau transcrierii dreptului de proprietate și nu este perceput ca urmare a faptului că autoturismul traversează granița, se apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art.34 -36 din TFUE. În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care în Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. a reținut că, întrucât domeniul de aplicare al articolului 34 TFUE nu include impozitele interne vizate la articolul 110 TFUE, o taxă plătită cu ocazia înmatriculării, precum cea în cauză în acțiunea principală, nu poate fi apreciată în raport cu normele privind restricțiile cantitative la import și măsurile cu efect echivalent unor astfel de restricții.
Conform art.110 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art.90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, art.110 din TFUE nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în jurisprudența sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński C-313/05 și Krawczyński C‑426/07).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 110 TUE (ex-articolul 90 TCE) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński).
Instanța apreciază însă că O.U.G.nr.9/2013 nu stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că timbrul de mediu este perceput atât pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, cât și pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Reglementat în acest mod, timbrul de mediu nu este destinat să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii nefiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. și prin Hotărârea din 7 iulie 2011 în Cauza C263/10 N. a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ori, O.U.G.nr.9/2013 nu este contrară art.110 TFUE, întrucât nu este destinată să descurajeze introducerea în România a autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE și să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind se constată că statul român nu a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă.
Fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand, indiferent dacă au fost înmatriculate anterior în România sau alt stat membru al Uniunii Europene, timbrul de mediu prevăzut de OUG nr.9/2013 nu contravine în situația concretă din speța de față dispozițiilor art. 110 TFUE, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Susținerea reclamantei în sensul că tranzacțiile cu autovehicule interne sunt favorizate fața de importuri având în vedere ușurința cu care se realizează transferul „oficial” de proprietate astfel ca și taxa sa fie ocolită, nu poate fi reținută ca un argument cu privire la existența discriminării dintre autoturismele second-hand înmatriculate în România și cele importate atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, obligația de plată a timbrului de mediu intervine cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat indiferent de proveniența acestuia.
Astfel, instanța reține că potrivit art.7 din Ordinul nr.1501/2006 emis de M.A.I., înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza mai multor documente printre care și dovada plății taxei de înmatriculare stabilită potrivit legii.
În ceea ce privește susținerile reclamantului că a dobândit autoturismul în cauză prin partaj, se reține că la data de 29.07.2013, reclamantul împreună cu numita T. E. au cumpărat autoturismul în cauză de la numitul T. D. C.. Prin actul de partaj voluntar din 29.07.2013, reclamantul și T. E., în calitate de soți, au partajat mai multe bunuri, printre care și autovehiculul în cauză, care a revenit reclamantului.
Potrivit art.8 lit.f din O.U.G.nr.9/2013 în forma inițială, timbrul nu se plătește atunci când autovehiculele sunt dobândite prin partaj.
Prin OG nr.16/2013, care a intrat în vigoare la data de 05.08.2013, aceste dispoziții au fost abrogate.
Pe cale de excepție, instanța reține că actul de partaj voluntar, încheiat de reclamant și soția sa este lovit de nulitate absolută pentru fraudarea legii, fiind încheiat în scopul eludării dispozițiilor legale privind plata timbrului de mediu. Nefiind investită cu vreun capăt de cerere în acest sens, instanța nu poate constata nulitatea absolută a actului juridic, însă la luarea hotărârii nu se va ține cont de acesta.
Mai mult, cererea reclamantului către pârât a fost depusă la data de 21.08.2013, dipă ce prevederile art.8 lit.f din O.U.G.nr.9/2013 fuseseră abrogate, astfel că reclamantul nu se poate prevala de acestea.
În consecință, cum reclamantul nu a prezentat dovada plății timbrului de mediu (taxă ce nu contravine legislației comunitare), refuzul de înmatriculare nu reprezintă un refuz nejustificat al autorității competente, respectiv Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, în sensul art.2 alin.(1) lit. i din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere cele anterior expuse acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. C. domiciliat în Dr. Tr. S., ., jud. M. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. M. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Și Înmatriculare Autovehicule cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. D. F. | ||
Grefier, I. M. G. |
Red. F.C.D./Teh. G.I.M.
4 ex./17.01.2014
cod operator 2626
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1948/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 1916/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
