Pretentii. Sentința nr. 1361/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1361/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 12030/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1361/2014
Ședința publică de la 17 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier G. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul U. V. și pârâții, Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții, restituire dobândă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin av. Gogîltan R., lipsă fiind pârâții.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, reclamantul prin av. Gogîltan R. a precizat acțiunea în sensul că nu solicită judecarea acțiunii în contradictoriu cu Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., după care nemaifiind alte cereri și cauza fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Reclamantul prin avocat solicită admiterea acțiunii asa cum a fost precizată și obligarea pârâților la plata dobânzii pe perioada 26.01._12 la taxa de poluare achitată cu chitanța . nr._/26.01.2011 și la cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
TRIBUNALUL
P. cererea adresată acestei instanțe la data de 17.12.2013 așa cum a fost precizată, reclamantul U. V., a chemat în judecată pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu pentru obligarea pârâților la plata dobânzii pe perioada 26.01._12 la taxa de poluare achitată cu chitanța . nr._/26.01.2011 și la cheltuieli de judecată.
În motivare a susținut că în anul 2011 a solicitat instanței restituirea taxei de poluare achitată cu chitanța susmenționată, cerere admisă prin sentința nr. 2307/14.12._, irevocabilă prin respingerea recursului de CA C. în dosar nr._ .
A mai susținut că este dovedit faptul că temeiul legal în legislația internă în baza căruia a fost percepută taxa a fost neconstituțional, fiind în dezacord cu art. 148 din Constituția României precum și cu legislația comunității europene respectiv cu art. 90 paragraful I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene,motiv pentru care a fost restituită taxa nedatorată și se impune acordarea dobânzii pe întreaga perioadă cuprinsă între data plății și data restituirii.
În dovedire a depus la dosar, în copii, sentința nr. 2307/14.12._, chitanța . nr._/26.01.2011, dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
P. sentința nr. 2307/14.12._, irevocabilă prin respingerea recursului de CA C. în dosar nr._ s-a acordat reclamantului taxa de poluare achitată cu chitanța TS7 nr._/26.01.2011.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant se reține că potrivit art. 124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându-se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”.
P. Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare pentru a se asigura celui vătămat o protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Reclamantul are dreptul și la plata dobânzii legale în materie fiscală calculată de la data plății taxei de poluare și până la data restituirii (26.01._12).
În raport de considerentele expuse urmează a se admite acțiunea.
În baza art. 453 alin.1 C.pr.civ. vor fi obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, 410,5 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul U. V., CNP_ cu domiciliul în Drobeta-T.-S., ..86, ., . având domiciliul procesual ales în Drobeta-T.-S., ..6, județul M., împotriva pârâților Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Drobeta-T.-S., Piața R. N. nr.1, județul M. și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sectorul 6-
Obligă pârâții să plătească reclamantului dobânda aferente sumei de 4808 lei reprezentând taxă poluare achitată conform chitanței . nr._/26.01.2011, calculată de la data plății taxei de poluare și până la data achitării (26.01._12).
Obligă pârâții să plătească reclamantului 410,5 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs depus la Tribunalului M. în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.04.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
A. O. G. M.
Red. O.A.
Tehn. M.G. 5 ex.
24.04.2014
Operare date 2626/2006
| ← Pretentii. Sentința nr. 686/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








