Pretentii. Sentința nr. 686/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 686/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 9557/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA Nr. 686/2014
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier R. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul V. M. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, S. F. ORĂȘENESC ORȘOVA, având ca obiect pretenții restituirea sumei de 6.385,77 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. F. C., pentru reclamant, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, acordă cuvântul asupra administrării probelor.
Apărătorul reclamantului solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a DGRFP C. și pentru dezbaterea fondului.
Avocat T. F. C., pentru reclamant, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGRFP C..
Pe fond solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtelor la plata sumei de 638 lei, reprezentând dobânda aferentă taxei de poluare în sumă de 8330 lei, de la data plății nedatorate, 25.02.2009 până la data restituirii efective, 26.04.2012, precum și la cheltuieli de judecată. Depune la dosar bon fiscal 50/24.02.2014..
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ reclamantul V. M. a chemat în judecată pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6.385,77 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 8330 lei, achitată la Trezoreria Orșova, prin chitanța . nr._/25.02.2009, dobândă calculată de la data plății nedatorate ( 25.02.2009 ) și până la momentul restituirii efective a taxei. A solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că în anul 2009 a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtelor la plata sumei de 8.330 lei, reprezentând taxă de poluare, iar prin sentința civilă nr. 2380/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul M., cât și prin decizia nr.2710/17.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., i s-a restituit taxa auto în cuantum de 8.330 lei, fără a beneficia însă de dobânda aferentă acestei sume.
Având în vedere acest aspect, la data de 04.09.2013 s-a adresat Serviciului F. Orășenesc Orșova, solicitând dobânda aferenta sumei de 8.330 lei, însă prin adresa nr._/05.09.2013, li s-a comunicat că în lipsa unui temei legal nu se aprobă restituirea dobânzilor solicitate.
Și-a întemeiat solicitarea pe dispozițiile hotărârii Curții de Justiție Europene din 18.04.2013, dată în cauza C-565/11, hotărâre care arată că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Astfel, se încalcă principiul efectivității întrucât persoana care a plătit o taxă contrară dreptului Uniunii este privată de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, prin plata nedatorată a taxei.
Astfel prin hotărârea CEJ amintită anterior se statuează faptul că instanțele judecătorești din România au încălcat principiul efectivității, principiu ce impune într-o situație de restituire a unei taxe percepută de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile, de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, prin plata nedatorată a taxei.
Cum în speța de față instanțele judecătorești, Tribunalul M., Curtea de Apel C., nu au dispus obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale, consideră că în lumina celor arătate prin hotărârea CEJ în cauza C-565/11, acțiunea trebuie admisă cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
A indicat modalitatea de calcul a dobânzii în cuantum de 6.385,77 lei.
La dosar a depus în copie: sentința nr.2380 /2011 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, decizia nr.2710/2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, cererea privind plata dobânzii adresată organului fiscal, adresa nr._/05.09.2013 emisă de S. F. Orășenesc Orșova, chitanța de plată a taxei pe poluare în cuantum de 8.330 lei.
Pârâtul S. F. Orășenesc Orșova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A solicitat să se constate dacă acțiunea a fost timbrată corect potrivit art. 16, lit. a) / b) din OUG nr. 80/2013, iar în măsura în care aceasta nu a fost timbrată, să o respingă pe acest motiv.
De asemenea a solicitat să se constate că dobânda solicitată nu a fost calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, respectiv începând cu expirarea celor 45 zile de la data înregistrării cererii de restituire la organul fiscal.
A precizat că prin sentința nr.2380/15.12.2011 ( definitivă și irevocabilă) pronunțată în dosarul nr._ ) Tribunalul M. a dispus restituirea taxei pe poluare pe poluare
reținând faptul că solicitarea de restituire a taxei a fost făcută la AFP Orșova cu adresa nr.5204/30.06.2009, astfel că o eventuală solicitare a dobânzii de la data plății este inadmisibilă atâta vreme cât această dobândă se calculează de la expirarea celor 45 zile de când a fost depusă cererea de restituire la organul fiscal.
împreuna cu dobânda legală și a apreciat că acesta dobânda se calculează de la data de 23.03.2012 până la data restituirii efective, restituire care a avut loc în data de 17.04.2013 (dobânda fiind calculată și restituită pentru această perioadă). A exprimat opinia că o noua solicitare a dobânzii este inadmisibilă atâta vreme cât există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă cu privire la această solicitare. De altfel, prin răspunsul la adresa nr._/02.07.2013 a arătat reclamantei faptul că dobânda a fost calculată și apoi restituită conform sentinței menționate . Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP C. instanța reține că este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform art.117(1) lit.d din OG nr.92/2003 se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art.124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
Prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1899 din 22 decembrie 2004 a fost aprobată procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Conform art.2 din Ordinul Ministrului Finanțelor nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art.33 din OG nr.92/2003 republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
Potrivit art. 33(1) din OG nr.92/2003 pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
Organul fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului este S. F. Orășenesc Orșova.
În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta S. F. Orășenesc Orșova, care are calitate procesuală pasivă, având calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, iar D.G.R.F.P. C. nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fond, se reține că reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestuia în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, taxa pe poluare în cuantum de 8.330 lei cu chitanța . nr._ din 25.02.2009.
Prin sentința nr.2380/15.12.2011 pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă conform deciziei nr. 2710/17.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., pârâtele Administrația Finanțelor Publice Orșova și Administrația F. pentru Mediu au fost obligate să dispună restituirea către reclamant a sumei de 8.330 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 25.02.2009. Suma de 8.330 lei reprezentând taxă pe poluare a fost restituită reclamantului la data de 26.04.2012.
Reclamantul a solicitat organului fiscal plata dobânzii pentru suma achitată cu titlu de taxă pe poluare, aferentă perioadei 25.02._12 cerere soluționată nefavorabil, conform adresei nr._/05.09.2013 emisă de S. F. Orășenesc Orșova. Prin cererea dedusă judecății în acest dosar reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6.385,77 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 8330 lei, achitată la Trezoreria Orșova, prin chitanța . nr._/25.02.2009, dobândă calculată de la data plății nedatorate ( 25.02.2009 ) și până la momentul restituirii efective a taxei Potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori. Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ,fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar. Prin urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei pe poluare achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective. Având în vedere considerentele anterior prezentate acțiunea va fi admisă și vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 25.02._12 pentru suma de 8330 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 25.02.2009
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, cererea este întemeiată în parte, conform art.451(2) N.C.pr.civ., urmând a fi obligate pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamant în cuantum de 575 lei, din care 300 lei taxă judiciară de timbru, 250 lei onorariu avocat și 25 lei cheltuieli de transport.
În speță, ținând seama de criteriile la care se referă art. 451 alin.2 N.C. pr. civilă, respectiv valoarea pricinii și de munca depusă de avocat în fața instanței se reține că obiectul pricinii l-a constituit plata dobânzii aferente taxei pe poluare, iar în ce privește al doilea criteriu prevăzut de același text, respectiv proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, se constată că elemente precum dificultatea sau noutatea litigiului nu sunt incidente în speță. Față de aceste două criterii instanța va proceda la reducerea onorariului avocatului reclamantului la 250 lei. Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind învestită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C..
Respinge acțiunea față de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în .. 2, Jud. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul V. M., cu domiciliul în Mun. Orșova, ., Nr. 74, Jud. M. și cu domiciliul procesual ales la sediul T. F. C. - CABINET AVOCAT, situat în Mun. Orșova, ., Nr. l, ., Jud. M., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6 și S. F. ORĂȘENESC ORȘOVA, cu sediul în ., nr. 16B, Orșova, jud. M..
Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 25.02._12 pentru suma de 8330 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 25.02.2009. Admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată și obligă pârâtele la 575 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2014.
Președinte, A. B. | ||
Grefier, R. S. |
Red.A.B./tehnored.R.S.
26 Martie 2014
6 ex./4 pag.
Cod operator 2626
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2128/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 1361/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








