Pretentii. Sentința nr. 2413/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2413/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 3893/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 2413/2014
Ședința publică de la 04 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier - A. C. Ț.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. A. și pe pârâții DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretentii suma de 4782 lei reprezentând dobânda pentru suma de 4397 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 03.06.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 4782 lei, reprezentând dobânda pentru suma de 4397 lei, ce a reprezentat taxa de poluare, de la data de 20.08.2008- ziua următoare plății taxei, până la data 22.03.2013, data la care i s-a restituit această sumă în baza sentinței nr. 2334/2012 pronunțata de către Tribunalul M. în dosarul nr._ , definitiva prin respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Golf, achitând taxa de poluare în sumă de 4397 lei, întrucât funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii. Această suma i-a fost restituită în data de 22.03.2013 în baza Sent. nr. 2334/2012, definitiva prin respingerea recursului, pronunțata de către Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Prin Adresa nr. MH_/20.05.2014 a solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani piatita cu titlu de taxa de poluare, aceasta respingându-i solicitarea.
Prin Sentința nr. 2334/2012, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. stabilește că taxa pe poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.
Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a decis însă, ca aceasta prevedere este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.
Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele nationale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).
Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate(Commentaire Meget, La Cour de justice - les actes des institutions, T. 10, Edition de l"Université de Bruxelles,p.205.), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale si instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.
Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, si în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.
O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).
Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că si alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.
Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale(CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p.2545 naționale).
Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.
Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are „autoritate cu putere de lucru interpretat", care include atât forța obligatorie (ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor si actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C-28-30/62, R.. p. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității, a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981. C- 66/80, R.. p. 1191.) cât si aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție(C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett-und Eierkontor, 29/68, R.. p. 165 . C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Saló, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.
În drept a invocat disp. art. 194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală.
În dovedire a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: C.I., procedura prealabilă AJFP Dr. Tr. S., răspuns procedura prealabila, adeverința de la AJFP Dr. Tr. S., sentința nr. 2334/2012 pronunțata de Tribunalul M..
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., în numele și pentru D.G.R.F.P. C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
Pe cale de excepție, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, a invocat prescripția dreptului la acțiune, potrivit art. 135 Cod procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, "dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Astfel a arătat că reclamantul a plătit taxa in anul 2008 si s-a adresat cu cerere de restituire la instanță, in anul 2014, astfel ca, de la data nașterii dreptului la restituire al reclamantului si pana la data la care a introdus cererea, au trecut 5 ani. Pe cale de consecința, acțiunea in cauza pendinte este prescrisa.
A apreciat că este fără echivoc faptul că suma restituită reclamantului la data de 22.03.2013 a fost restituită în baza unei sentințe judecătorești, neîndeplinind condițiile pentru a fi calificată ca o plată parțială sau ca o recunoaștere a datoriei, A.F.P Dr. Tr. S. neavând competenta legala, nici sa recunoască datoria, nici sa efectueze o plata parțiala, câta vreme actul normativ, in baza căruia a fost încasata taxa speciala pentru autoturisme, nu a fost modificat sau abrogat.
Astfel, prescripția dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 01.01.2014, data la care s-a împlinit si termenul de 5 ani prevăzut pentru recuperarea creanțelor fiscale, potrivit art.135 Cod pr. fiscala.
De asemenea, pe cale de excepție, a invocat autoritatea de lucru judecat având în vedere că reclamantul a mai solicitat, pe calea acțiunii in justiție, pe lângă restituirea taxei de poluare si dobânda la suma achitata iar prin sentința nr. 2334/15.05.2012, rămasă irevocabilă, Tribunalul M. s-a pronunțat în sensul admiterii capătului de cerere privind dobânda.
Acordarea sumei pretinse de reclamantă s-ar putea realiza doar cu nesocotirea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, lucru care contrazice regulile de drept care stau la baza soluționării unei cauze civile.
De asemenea, învederează că, potrivit art. 431 al. 1 „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”, iar potrivit art. 430 al. 1 „Hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale sau asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, de excepție procesuală și de prezumție. Prezumția asigură nevoia de ordine și stabilitate juridică și are un caracter absolut, stabilind că nu se poate introduce o nouă acțiune având aceeași cauză, același obiect și de către aceeași parte în care să se pretindă contrariul a ceea ce s-a statuat anterior printr-o hotărâre judecătorească.
Astfel, susține că, a acorda dobânda stabilită de C.pr.civ. de la o altă dată decât cea prevăzută de art. 124 atâta timp cât prin sentința nr. 2334/15.05.2012, irevocabilă, s-a tranșat această problemă, nu poate fi admisă fără nesocotirea principiului puterii lucrului judecat.
Pe de alta parte, trecând peste excepții, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) si (21) sau la art. 70, pana la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
In conformitate cu dispozițiile art. 70 Cod procedura fiscala, " cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 de zile de la înregistrare".
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și pentru Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., în calitate de pârâte, ca neîntemeiate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând următoarele:
1. Cu privire la prescripția dreptului la acțiune.
a) Termenul de prescripție este de cinci ani și începe de principiu să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul contribuabilului de a pretinde restituirea.
b) In cazul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit contrarietatea legislației naționale cu art. 110 TFUE, termenul de prescripție începe să cursă de la data pronunțării hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene. Soluția, de altfel logică, este necesară pentru a fi respectat principiul echivalenței și efectivității. Dacă ar fi altfel, conform jurisprudente i Curții din afacerea Marks & Spencer (I), s-ar ajunge în situația în care o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată după împlinirea termenului de prescripție național să nu mai producă efecte juridice, întrucât contribuabilii nu ar mai putea formula, invocând hotărârea Curții, cereri sau acțiuni judiciare pentru restituirea dobânzilor aferente taxei incompatibile cu dreptul european.
c) Termenele de prescripție pot fi întrerupte, cu consecința curgerii unui nou termen, în cazul survenienței unor evenimente cum ar fi: recunoașterea voluntară de către Statul Român a dreptului la restituire (edictarea unor norme care să asigure restituirea taxelor, adoptarea unor acte normative care să elimine discriminarea existentă prin raportare la art. 90 TCE sau art. 110 TFUE.
d) Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o și instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului și, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.
2. Cu privire la modul de calcul al dobânzii aferente taxei de poluare.
Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeană a decis, că legea contravine normelor europene, iar statul trebuie să plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.
Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții).
Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fară temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fară temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu în perioada cuprinsă între data plății fară temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opun unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate ( commentaire Meget, La Cour de justice - Ies actes des institutions, T.10. Edition de TUniversite de Bruxelles, p.205), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale și instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.
Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o și instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului și, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.
O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care în care a fost solicitată cât și alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" ( "dit pour droit" ) în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare ( R. Kovar, "Effets des arrest préjudiciels de la Cour de justice", pag. 3).
Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că și alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțată de către Curte și nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativă fie se conformează interpretării oferite de Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.
Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale ( CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p. 2545 naționale).
Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.
Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are autoritate cu putere de lucru interpretat care include atât forța obligatorie ( ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor și actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C28-30, R.. P. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981, C-66/80, R.. P. 1191 )cât și aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție ( C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett und Eierkontor, 29/68, R.. P. 165, C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Salo, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.
Față de considerentele de mai sus a solicitat respingerea excepțiilor invocate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și pentru Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C. ca neîntemeiate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 1528 Cod civil, Legea nr. 554/2004, Constituția României, Tratatul Comunității Europene, art. 201 alin. (2) Cod Procedură Civilă.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată și reține următoarele:
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care ar face inutilă administrarea de probe sau cercetarea fondului.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumei reprezentată de dobândă.
Asupra temeiniciei acestei excepții, instanța va face mai întâi o analiză cu titlu preliminar în ceea ce privește legea aplicabilă domeniului prescripției.
Astfel, prin Decizia nr. 1/2014, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C., statuând că: “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”.
Ca atare, legea aplicabilă în materia prescripției extinctive este aceea a Decretului cu numărul 167/1958.
Aceste dispoziții se vor aplica în cauză laolaltă cu acelea care constituie sediul materiei prescripției în domeniul fiscal și anume prevederile articolului 131 din Codul de procedură fiscală: ”Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”
În cauza de față, a fost achitată taxa de poluare la data de 19.08.2008 cu chitanța nr._, iar în temeiul dispoziției codului de procedură fiscală mai sus citate, se calculează termenul de prescripție începând cu data de 01.01.2009 – ziua de 1 ianuarie a anului ulterior achitării taxei, iar un termen de prescripție de 5 ani conduce la concluzia că acțiunea în restituirea creanței fiscale a dobânzii se poate promova până în data de 01.01.2014.
Reclamantul nu a respectat acest termen, introducând cererea de chemare în judecată în data de 03.06.2014 – fila 2 din dosar, deci cu mult peste termenul de 5 ani prevăzut de lege.
Pentru considerentele mai sus arătate, constatând că nu există niciun motiv de întrerupere sau suspendare a prescripției, instanța urmează a respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul B. A., cu domiciliul în Dr. Tr. S., .. 52, județul M. în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Dr. Tr. S., . nr. 1, jud. M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, CORP A, sector 6.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 4 Septembrie 2014.
Președinte, Grefier,
C. D. B. A. C. Ț.
Red. C.D.B./Tehnodact. A.C.Ț.
6 ex./8 Septembrie 2014
Cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 502/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
