Pretentii. Sentința nr. 2950/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2950/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 4610/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 2950/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. F.
Grefier A. B.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. I. și pe pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect pretenții - plata sumei de 82.363,75 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând că dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.10.2014, când a fost amânată pronunțarea în prezenta cauză, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, instanța a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 30.06.2014 pe rolul Tribunalului M. - Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamantul C. I., a chemat în judecată pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 82.363,75 lei reprezentând compensații bănești conform Legii nr.9/1998 privind acordarea de despăgubiri cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. în data 07.09.1940, stabilită prin decizia nr.2210/29.09.2009 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, actualizată cu indicele de inflație, de la data de 06.04.2006 până la data plății efective.
In motivarea cererii arată că prin decizia nr.2210/29.09.2009 a Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost validată hotărârea nr.7/06.04.2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului județului M. și s-a dispus plata de compensații în sumă de 82.363,75 lei către mine, suma acordată urmând a fi eșalonată în conformitate cu art.38 alin.5 lit.b din HG nr.753/1998 cu modificările și completările ulterioare.
Precizează că nu a contestat decizia menționată si că în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia a solicitat efectuarea plății conform deciziei, însă plata nu a fost efectuată nici până în prezent.
A mai solicitat plata sumei din decizie și prin cererile formulate în cursul anului 2014, cereri soluționate nefavorabil, așa cum rezultă din adresele nr.528/DTI/20.02.2014 și nr.l607/DTI/13.03.2014 emise de instituția pârâtă, atașate prezentei cereri.
Chiar dacă prin OUG nr. 10/2013 s-a dispus eșalonarea plății compensațiilor pe o perioadă de 10 ani, începând cu data de 01 ianuarie 2014, acest act normativ a fost constatat neconstituțional prin Decizia nr.528/12 decembrie 2013 a Curții Constituționale, situație în care plata compensațiilor stabilite conform Legii nr.9/1998 urmează să se facă conform HG nr.753/1998.
Potrivit art.38 al.5 lit.b din HG nr.753/1998 compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani i consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor.
Conform art.5 al.6 din același act normativ suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Art.8 al.2 din Legea nr.9/1998 impune actualizarea compensațiilor în situația în care hotărârea comisiei județene prin care au fost stabilite este validată în anul următor celui în care a fost emisă și deci, plata propriu-zisă are loc numai în anul următor.
Reclamantul arata ca hotărârea comisiei județene prin care au fost stabilite compensațiile a fost emisă în data de 06.04.2006 și a fost validată abia în anul 2009, prin decizia din data de 22.09.2009, iar plata propriu-zisă a sumei stabilite prin hotărâre nu putea avea loc decât după validare, adică în anul 2009 (60%) și în anul 2010 (40%), însă nu a fost efectuată până în prezent.
Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.9/1998 și ale HG nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998, rezultă în mod evident necesitatea reactualizării despăgubirilor, toate dispozițiile prin care se stabilește modul de determinare a valorii compensațiilor făcând referire la actualizarea în funcție de coeficientul de inflație existent la data plății ( art.7 din Norme, art.8 alin.3 din Lege).
O atare soluție este confirmată de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXI/19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 113 din_, care a statuat, în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ca, în aplicarea dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicata, precum și ale art.5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004, data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.9/1998. Validarea de către Cancelaria Primului - Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art.7 alin.3 din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor.
Întrucât a trecut intervalul de timp menționat de art.8 al.2 din Legea nr.9/1998, necesitatea reactualizării este evidentă, ca urmare a intervalului mare de timp, respectiv 06.04.2006, data emiterii hotărârii de stabilire a compensațiilor și 22.09.2009, data validării acestei hotărârii.
Prin urmare, întrucât decizia prin care s-au dispus plata compensațiilor ce i se cuvin a fost emisă în anul 2009, iar până în prezent nu s-a efectuat plata conform HG nr.753/1998, considera că este îndreptățit la plata sumei de 82.363,75 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 06.04.2006 până la data plății efective, sumă de a cărei folosință am fost lipsit ca urmare a refuzului de plată al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, instituție care efectuează, potrivit legii, plata sumelor stabilite prin titluri de plată, așa cum este și decizia nr.2210/29.09.2009.
Cu privire la competența materială de soluționare a prezentei cauze, considera că revine tribunalului ca instanță de contencios administrativ având în vedere art.7 alin.4 din Legea nr.9/1998 care prevede posibilitatea de a ataca actele pârâtei privind despăgubirile acordate în baza acestui act normativ la instanța de contencios administrativ, respectiv la tribunalul de la domiciliul solicitantului, precum și practica judiciară care a apreciat în mod constant că nu numai hotărârile de validare sau invalidare a actelor comisiei locale sunt cenzurabile de către secția de contencios administrativ a tribunalului, ci orice alt act sau fapt juridic al unei autorități implicate în soluționarea cererii de despăgubiri, iar plata efectivă a sumelor acordate reprezintă o operațiune ulterioară emiterii actului de validare și supusă controlului instanței de contencios administrativ.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.l din Legea nr.554/2004, art.8 din Legea nr.9/1998, an.38 din HG nr.753/1998, art.5 din HG nr. 286/2004.
Precizează că prezenta cerere este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.10 din Legea nr.9/1998.
In dovedirea cererii de chemare în judecată solicit proba cu următoarele înscrisuri, în copie certificată: decizia nr.2210/29.09.2009 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cererea de plată, adresele nr.528/DTI/20.02.2014 și nr.l607/DTI/13.03.2014 emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietății.
Pârâta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare conform art.201 c.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In prezenta cauza, reclamantul C. I. a chemat în judecată pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 82.363,75 lei reprezentând compensații bănești conform Legii nr.9/1998 privind acordarea de despăgubiri cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. în data 07.09.1940, stabilită prin decizia nr.2210/29.09.2009 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, actualizată cu indicele de inflație, de la data de 06.04.2006 până la data plății efective.
Prin Decizia nr.2210/29.09.2009 emisa de Vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor s-a validat hotararea nr.7 emisa de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Mehedinti la data de 06.04.2006, s-a diminuat cuantumul compensatiei banesti la suma de 82.363,75 lei si s-a dispus plata de compensatii esalonat conform art.38 alin.5, lit.b din HGR nr.753/1998.
La data emiterii acestei decizii HGR nr.753/1998 prevedea in art.38 alin.5 urmatoarele posibilitati de plata a despagubirilor: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei, reclamantul incadrandu-se in conditiile mentionate la lit.b, respectiv esalonare pe doi ani.
Ulterior, prin OUG nr.10/2013 s-a prevazut ca plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, sa se faca în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei, prevederile alin. (1) aplicandu-se în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar plata tranșelor urmand a se face începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 a Curtii Constitutionale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 s-a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr.
Prin urmare, modalitatea de plata a titlului de despagubire urmeaza a se face conform art.38 alin.5 din HGR nr.753/1998. 393/2006 sunt neconstituționale.
Prin art.2 din OUG nr.10/2014 s-a prevazut ca, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
In conformitate cu art.8 (1) din Legea nr.9/1998, compensațiile acordate cetățenilor români îndreptățiți se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, iar plățile către persoanele fizice se asigură de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Instanta constata ca, desi exista o abrogare a actului normativ care esalona plata despagubirilor pe 10 ani ca urmare a declararii sale sa nefiind constitutional, puterea executiva a doptat un nou act normativ prin care se suspenda plata despagubirilor pe perioada martie -31 decembrie 2014.
Jurisprudența Curții Europene a consacrat, cu titlu de regulă, că executarea unei hotărâri, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca parte integrantă a "procesului", în sensul art. 6 din Convenție, iar în ipoteza în care autoritățile sunt obligate să acționeze în vederea executării unei hotărâri judecătorești și manifestă abstențiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, în condițiile art. 6 paragraful 1 din Convenție, obligația statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat (a se vedea, spre exemplu, hotărârile din 29 august 1996, 26 septembrie 1996, 19 martie 1997, pronunțate în cauzele Di Pede împotriva Italiei, paragrafele 20 - 24, Zappia împotriva Italiei, paragrafele 16 - 20, Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40.)
De asemenea, în jurisprudența sa referitoare la neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate de către instanțele interne, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat nu doar neexecutarea hotărârilor interne, dar și întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eșalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate.
Astfel, în cauza Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 65, Curtea europeană a reținut că dreptul la justiție garantat de art. 6 din Convenție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat ce respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.
În sensul jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, caracterul rezonabil al unei proceduri se analizează în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate în jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, în special gradul de complexitate a cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și al importanței pentru părți a obiectului procedurii (a se vedea, spre exemplu hotărârile din 24 februarie 1992, 27 iunie 2000, 6 aprilie 2000, pronunțate în cauzele Pierazzini împotriva Italiei, paragraful 16, Frydlender împotriva Franței, paragraful 43, Comingersoll împotriva Portugaliei, paragraful 19).
S-a reținut că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație. În asemenea cazuri, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive într-un interval de timp rezonabil (a se vedea, spre exemplu, hotărârile din 27 mai 2004 și 15 ianuarie 2009, pronunțate în cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragraful 19, și Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34 - 35).
Mai mult, o omisiune din partea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție și a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 27 mai 2004 și 29 septembrie 2005, pronunțate în cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 și 31, și T. împotriva României, paragrafele 27, 39 și 40).
De asemenea, s-a statuat că pot exista situații în care circumstanțe particulare pot justifica întârzierea în executarea unei hotărâri, însă întârzierile nu pot fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenție (a se vedea hotărârile din 19 martie 1997, 15 ianuarie 2009, 6 martie 2003, pronunțate în cauzele Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34 - 35, și Jasiuniene împotriva Lituaniei, paragraful 27).
Se constata de catre instanta ca motivul pentru care s-a adoptat OUG nr.10/2014 a fost tocmai pentru a se stabili măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998, insa pana la data prezentei nu au fost adoptate astfel de masuri.
Prin urmare, instanta constata ca, desi reclamantul detine o creanta impotriva statului din data de 06.04.2006, validata in data de 29.09.2009, nu este in masura sa obtina executarea sa dupa o perioada de 8 ani de zile, perioada apreciata ca nefiind rezonabila din perspectiva art.6 paragraful 1 din CEDO.
Cu privire la actualizarea cu indicele de creștere a prețurilor comunicat de Institutul N. de S. solicitat de reclamant, instanta va avea in vedere dispozitiile Deciziei nr.XXI din 19.03.2007 a ICCJ referitoare la data stabilirii compensatiilor, data ce coincide cu data hotararii comisiei judetene pentru aplicarea dispozitiilor legii nr.9/1998, iar nevalidarea hotararii in termenul de 60 de zile prevazut de art.7 alin.3 din aceeasi lege atrage actualizarea intregii sume cu indicele de infaltie in raport de indicele de crestere a preturilor.
F. de cele de mai sus, instanta va dispune admiterea actiunii si obligarea paratei la plata către reclamant a sumei de 82.363,75 lei cu titlu de compensații bănești conform Legii nr.9/1998 privind acordarea de despăgubiri cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre Romania și Bulgaria, semnat la C. în data de 07.09.1940, stabilita prin Decizia nr.2210/29.09.2009 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor comunicat de Institutul N. de S. de la data de 06.04.2006, până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul CERGA I., domiciliat în ., având CNP_, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR( A.N.R.P.) cu sediul în municipiul București, Calea Floreasca nr.202,sector 1.
Dispune obligarea paratei la plata către reclamant a sumei de 82.363,75 lei cu titlu de compensații bănești conform Legii nr.9/1998 privind acordarea de despăgubiri cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre Romania și Bulgaria, semnat la C. în data de 07.09.1940, stabilita prin Decizia nr.2210/29.09.2009 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor comunicat de Institutul N. de S. de la data de 06.04.2006, până la data plății efective.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 29.10.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. A. F. | ||
Grefier, A. B. |
Red.jud.FCA
Tehnored.AAB
4 ex./6 pag./02.12.2014
Cod operare date 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 4/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 1302/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
