Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2595/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Sentința nr. 2595/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 5528/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 2595/2014

Ședința publică de la 24 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier A. N. I.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. C. G. și pe pârâtul M. Finantelor Publice-Agentia N. de Administrare Fiscala, având ca obiect suspendare executare act administrativ-Ordinului Președintelui ANAF nr.492/19.03.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură pârâtul a depus concluzii scrise, după care;

Reclamantul depune la dosar certificat de grefă emis de Tribunalul M. cu privire la soluția pronunțată în dosarul de fond nr._ și practică judiciară.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau alte incidente de soluționat, instanța, în raport de dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra cauzei și acordă cuvântul parților.

Reclamantul având cuvântul solicită admiterea acțiunii și suspendarea executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ .

Cu privire la prima condiție de admisibilitate a cererii de suspendare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat arată că în ordinul contestat nu se regăsește o motivare care să conducă la concluzia că emiterea lui s-a făcut în scopul eficientizării activității DGRFP Ploiești.

Cu privire la cea de-a doua condiție de admisibilitate a cererii, respectiv paguba iminentă, precizează că se află în situația prevăzută de art. 89 alin. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999 și anume: motive familiale temeinice care justifică refuzul de a da curs detașării.

Susține că starea de sănătate a fiicei sale a fost afectată de faptul că acesta a fost crescută și educată doar de el iar detașarea în municipiul Ploiești, la 400 km de domiciliu a presupus schimbarea domiciliului și vizitarea acesteia ocazional, la sfârșit de săptămână, că mediul familial al acesteia s-a schimbat, la fel ca și modul de viață, de creștere și educare.

Datorită executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 (aspect care este incompatibil cu obligația de supraveghere și creștere a fetiței, care îi incumbă) coroborat cu faptul că, până la acel moment și-a crescut singur fetița, i-a fost afectată viața de familie, fiind în pericol dezvoltarea armonioasă a fiicei sale, periclitând și afectând condițiile de creștere și educare a acesteia care, datorită vârstei și faptului că este elevă în clasa întâi necesită o atenție deosebită și o supravegherea permanentă, supraveghere și atentei care nu pot fi realizate adecvat doar de subsemnatul.

Or, motivul familiar temeinic pe care își întemeiază cererea de suspendare este starea de sănătate a fetiței care, datorită lipsei de lângă ea, a devenit anxioasă, cu crize de plâns de fiecare dată când nu este în prezența ei mai mult de o zi. Acest aspect a fost constatat de medicul psiholog care a consultat-o și care, în urma examenului psihologic al acesteia a concluzionat că doar prezența sa în preajma ei îi oferă siguranța de care are nevoie, putând asigura climatul securizant psihopatogen.

Mai arată că având în vedere că fiica sa este în clasa a doua și anul școlar trebuie să înceapă, datorită stării de anxietate și a crizelor de plâns din ce în ce mai dese, există riscul de a nu se putea concentra la orele de curs.

Astfel, paguba iminentă constă în periclitarea sănătății fiicei sale, care, așa cum a recomandat medicul psiholog, pentru a nu i se înrăutății starea de sănătate, este necesar să i se asigure un climat securizant psihopatogen, care se poate realiza doar prin prezența sa în preajma ei.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față,

Prin cererea adresată la data de 07.08.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamantul D. C. G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat suspendarea executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 prin care a fost detașat pe o perioadă de 6 luni la D.G.R.F.P. Ploiești în funcția publică de conducere de director executiv - servicii interne, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității si temeiniciei actului administrativ unilateral atacat.

În motivare a arătat că la data de 19.03.2014 a fost emis Ordinul Președintelui ANAF nr. 492, prin care a fost detașat pe o perioadă de 6 luni din funcția publică de conducere de șef administrație de la AJFP M. în funcția publică de conducere de director executiv - servicii interne din cadrul D.G.R.F.P. Ploiești, Ordin care a fost emis în perioada în care subsemnatul era în concediu medical.

La data de 03.07.2014, datorită faptului că lipsa de lângă fetița de 8 ani pe care o crește singur a generat o tulburare a acesteia care se manifestă prin crize de plâns și insomnii, iar, în urma consultării unui medic specialist, una din recomandări a fost „prezența tatălui în preajma copilului", altfel starea acesteia se poate agrava, a solicitat ANAF să dispună încetarea aplicabilității Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 motivat de faptul că se află în situația prevăzută de art. 89 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 188/1999: „Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una dintre următoarele situații: ...f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării, insa nu a primit niciun răspuns.

A învederat instanței că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Prevederile legale enunțate relevă că poate fi dispusă măsura suspendării ori de câte ori există un caz bine justificat și o pagubă iminentă pe care executarea actului autorității ar produce-o reclamantului.

Referitor la prima condiție, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, existența unui caz bine justificat poate fi reținută, dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, precum și natura propriu - zisă a măsurii dispuse și efectele asupra unor raporturi juridice conexe.

Astfel, incidente cauzei supuse judecății sunt prevederile statuate în Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, respectiv: Art. 89 (1) „Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. în cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris”.

(2) „Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public. Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică inferioară, numai cu acordul său scris”.

Așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 2276/30.04.2010 „motivarea actului administrativ este esențială pentru exercitarea controlului de legalitate pe care îl înfăptuiesc instanțele de judecată".

Simpla indicare a unor texte legale (art.87 alin. 1 lit. a), alin. 2 lit. b), art. 89 alin. 1, 2, 3 și 4 nu satisface imperativul motivării, în contextul în care examinarea legalității actului nu se poate realiza doar formal, prin raportare la normele aplicabile, ci și din punct de vedere al oportunității adoptării soluției administrative respective, în cadrul marjei de apreciere de care beneficiază autoritățile publice.

În lipsa indicării motivelor concrete care au determinat autoritatea să dispună schimbarea temporară a unui element definitoriu al raportului de serviciu: locul muncii, obligându-l să de mute de la Dr. Tr. S. la Ploiești, instanța nu poate verifica dacă în speța de față s-au respectat cerințele impuse de art. 89 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

De asemenea, nici indicarea celor două adrese emise de Direcția generală de organizare și resurse umane (și cu atât mai mult o eventuală comunicare a acestor adrese instanței de judecată) nu suplinește obligativitatea motivării la momentul emiterii Ordinului.

Mai mult, a precizat că nu s-a urmărit nicio clipă realizarea scopului dat de legiuitor detașării - eficientizarea activității Serviciilor Interne din cadrul D.G.R.F.P. Ploiești - unde a fost detașat, având în vedere că, prin raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru perioada 01.01._13 emis de A.N.A.F i s-a acordat calificativul „Satisfăcător", iar nota pentru următoarele criterii de performanță a fost 2: „capacitate de a obține cele mai bune rezultate" „capacitatea de a planifica și acționa strategic" „capacitatea de a rezolva eficient problemele".

Or, este absurd ca o persoană care are o capacitate scăzută de a rezolva eficient problemele ivite într-o direcție județeană de finanțe să fie detașată 400 km să eficientizeze activitatea unei direcții generale regionale de finanțe. Este evident că scopul urmărit a fost înlăturarea de la conducerea A.J.F.P. M., nicidecum aplicarea Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici în spiritul și litera sa.

A menționat că odată probată aplicabilitatea excepțiilor de la obligativitatea punerii în executare a unui ordin de detașare, actul administrativ este afectat în ceea ce privește prezumția de legalitate, impunându-se suspendarea acestuia.

Cu privire la cea de a doua condiție, respectiv paguba iminentă definită de art. 2 alin. (1) lit. s ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil a arătat că, executarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014, respectiv, detașarea în orașul Ploiești, la 400 km de domiciliu a presupus schimbarea domiciliului și vizitarea ocazională, la sfârșit de săptămână a fetiței sale în vârstă de 8 ani, pe care o crește singur, ceea ce este incompatibil cu obligațiile de supraveghere și creștere a acesteia care îi incumbă.

De asemenea reclamantul a mai susținut că fetița a fost afectată datorită lipsei de lângă ea, devenind anxioasă, cu crize de plâns de fiecare dată când nu este în prezența ei mai mult de o zi, motiv pentru care a apelat la un medic psiholog care a confirmat că, datorită faptului că este crescută doar de tată, doar prezența acestuia în preajma ei îi oferă siguranța de care are nevoie, putând asigura climatul securizant psihopatogen.

În susținerea cererii de suspendare a invocat pe lângă dispozițiile art.14 din Legea nr. 554/2004 si Recomandare R(89)8 din 13 septembrie 2009 adoptata de Comitetul de miniștrii din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

În Recomandarea mai sus amintită s-a precizat faptul că, de cele mai multe ori, activitățile autoritățile administrative sunt de natură să afecteze drepturile, libertățile și interesele cetățenilor.

Același act european a statuat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

Conform Recomandării, autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezentate și să recurgă la suspendarea actului în cazul în care executarea acestuia este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și dacă există un argument juridic aparent valabil referitor la nelegalitatea respectivului act.

Având în vedere că Ordinul Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 este un act administrativ care în mod evident e susceptibil de a produce efectele urmărite prin emiterea sa, iar legiuitorul a statuat că în cazurile care sunt îndeplinite exigențele instituite de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică care determină încetarea temporară a efectelor juridice, ca urmare a existentei unor dubii cu privire la legalitatea sau oportunitatea acestora, pentru motivele de fapt și de drept expuse, care demonstrează că suspendarea executării actului administrativ în discuție este de natură a asigura protecția intereselor private în raport cu autoritățile, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ se impune suspendare a executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 până la pronunțarea instanței de fond.

În drept a invocat dispozițiile art. 2, 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ și art. 36, 87 și 89 din Legea nr. 188/1999.

A anexat, în copie, următoarele înscrisuri: Ordinul Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014, confirmarea de primire a plângerii prealabile de către pârât, declarația doamnei P. L. C., certificatul de naștere nr. NW nr._/04.11.2013, raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru perioada 01.01._13 emis de ANAF și examenul psihologic al minorei D. llinca.

Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat întâmpinare la cererea de suspendare formulata de D. C. G., prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ prevede: "In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile ari. 7, a autorității publice care a emis actul administrativ sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ [...]".

În speță, in mod vădit nelegal, reclamantul susține ca sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de dispoziția legală citată anterior.

În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, această condiție nu este îndeplinită.

În primul rând, așa cum s-a arătat în doctrină, instanța investita cu soluționarea unei cereri de suspendare poate numai să „pipăie" fondul cauzei, evitând însă a se pronunța asupra acestuia.

In acest sens instanța poate verifica numai daca sunt motive de vădita nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, act cu privire la care exista o prezumție de legalitate.

Prin decizia nr.257/27.10.2006, Curtea Constituțională a reținut că suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate.

În prezenta cauza, motivele invocate de către reclamant sunt, motive care pot fi analizate numai cu ocazia soluționării fondului cauzei.

Referitor la susținerea reclamantului potrivit căreia ordinul a cărui suspendare se solicita a fost emis in perioada în care acesta se afla in concediu medical a precizat că art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata (r2), cu modificările și completările ulterioare, prevede că, în perioada concediilor de boala, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/2014 a cărui anulare se solicita pe calea contenciosului administrativ, au fost suspendate pentru perioada în care d-nul D. Cosmln G. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

Așadar, efectele Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/1903.2014 privind detașarea reclamantului au fost suspendate prin O.P.A.N.A.F nr. 535/28,03.2014 până la data încetării incapacității sale temporare de muncă, astfel încât nu poate fi reținută nerespectarea de către instituție a dispozițiilor art. 36 din actul normativ mai sus menționat.

Referitor la susținerea reclamantului în sensul că nu s-a urmărit nicio clipa realizarea scopului detașării, respectiv eficientizarea activității Serviciilor Interne din cadrul D.G.R.F.P. Ploiești, unde a fost detașat și ca ordinul de detașare nu este motivat, aceasta nu poate fi reținută.

Astfel, în primul rând, nu poale fi analizat în cadrul unei cereri de suspendare, putând constitui, eventual, numai o apărare pe fondul cauzei.

În al doilea rând, Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata (r2), cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții referitoare la conținutul actului administrativ prin care se dispune detașarea funcționarului public.

În al treilea rând, interesul autorității sau instituției publiceține în special de oportunitatea măsurii și nu de legalitatea ei.

Astfel, art.89 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata (r2), cu modificările și completările ulterioare, prevede:

"(1) Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. în cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.

(2) Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public. Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică inferioară, numai cu acordul său scris."

Din analiza prevederilor legale citate mai sus, rezultă fără putința de tăgada că, din moment ce măsura detașării a fost reglementată de legiuitor ca o modalitate de eficientizare a activității autorităților sau instituțiilor publice, dispunerea ei este lăsata la aprecierea autorităților sau instituțiilor publice acestea fiind singurele în măsură sa aprecieze în care dintre structurile lor este mai necesară, ., prezența unui funcționar public.

În ceea ce privește cea de-a condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, reclamantul susține, de asemenea, în mod vădit neîntemeiat, că aceasta condiție este îndeplinita.

Astfel, paguba iminentă este definită de art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Așa cum s-a arătat în jurisprudența, suspendarea executării este o măsura de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului (extras din decizia nr. 2419/10.05.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ ).

Deci, executarea unui act administrativ, nu poate fi considerata prin ea însăși ca producătoare a unei pagube iminente.

Totodată, în ceea ce privește condiția pagubei iminente prin decizia nr. 3534/16.10.2008, înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ si fiscal, a constatat ca "nu există nici o dovada din care sa rezulte ca executarea actelor administrative examinate ar fi determinai un prejudiciu material viitor si previzibil (art. 2. alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004).

Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute în acțiunea formulată.

Or, raportând cele arătate anterior la situația din prezenta cauza, în ceea ce privește detașarea, nu poate fi vorba despre un prejudiciu material creat reclamantului. În acest sens precizam art. 89 alin.(4) din Legea, nr.188/1999. (r2), cu modificările și completările ulterioare, prevede: „(4) Pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detașării în altă localitate autoritatea sau instituția publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus și întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare."

Legiuitorul a prevăzut expres situațiile în care funcționarul public poate refuza detașarea, iar reclamantul nu se încadrează în niciuna din respectivele situații.

Astfel, conform dispoziției legale invocate de reclamant, respectiv art. 89 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, r2, cu modificările și completările ulterioare, detașarea poate fi refuzata când funcționarul public își creste singur copilul minor.

Cu privire la actele depuse la dosarul cauzei, și anume declarația pe propria răspundere a d-nei P. L. C., mama copilului minor, și certificatul de naștere al copilului, nu sunt probe concludente în privința dovezii că acesta își creste singur copilul minor.

Potrivit prevederilor legale referitoare la autoritatea părinteasca, statuate de art. 483 din Codul civil," Autoritatea părinteasca este ansamblul de drepturi si "îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului aparțin in mod legal ambilor părinți".

Obligația de întreținere a copilului de către părinți este o obligație în solidar, aceștia fiind obligați în comun la întreținere, fiecare contribuind proporțional cu mijloacele sale.

In ceea ce privește exercitarea exclusivă a unuia dintre părinți a autorității părintești, doctrina juridica și jurisprudența a statuat ca unul dintre părinți poate exercita exclusiv autoritatea părinteasca asupra copilului, aceasta măsura fiind dispusă de către instanța cu caracter de excepție de la regula exercitării in comun a autorității părintești.

Astfel, instanța de tutela ar putea dispune exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, daca este respectat interesul superior al acestuia, in condițiile art. 506 sau art. 398 Cod civil, după caz.

Or, simpla prezentare a unei declarații pe propria răspundere a mamei copilului privind creșterea minorului doar de către reclamant, nu este concludentă, atâta timp cât reclamantul nu a depus, așa cum prevede legea, hotărârea instanței de tutela.

În drept a invocat dispozițiile art. 205 C. proc. civ.; Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata (r2), cu modificările și completările ulterioare, art. 483, art. 506, art. 398 C. Civ.

Reclamantul a depus precizare prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 prin care a fost detașat pe o perioadă de 6 luni la D.G.R.F.P. Ploiești în funcția publică de conducere de director executiv - servicii interne, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea actului administrativ unilateral atacat, motivat de faptul că, pe de o parte există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a Ordinului nr. 492/19.03.2014 datorită faptului că acesta a fost emis cu încălcarea art. 89 alin. (1) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar, pe de altă parte, datorită stării de sănătate a fiicei mele (art. 89 alin. (3) lit. f) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici).

A învederat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Referitor la prima condiție, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, existența unui caz bine justificat poate fi reținută, dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, precum și natura propriu-zisă a măsurii dispuse și efectele asupra unor raporturi juridice conexe.

Astfel, incidente cauzei supuse judecății sunt prevederile statuate în Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, respectiv art. 89:

(1) Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. în cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.

O condiție esențială pentru a se putea dispune detașarea unui funcționar public și care se desprinde din economia textelor de lege mai sus enunțate, este ca detașarea să se dispună pentru eficientizarea activității și în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public. Or, în Ordinul Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 nu se regăsește o motivare care să conducă la concluzia că emiterea lui s-a făcut în scopul eficientizării activității D.G.R.F.P. Ploiești. Or, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 2276/30.04.2010 „motivarea actului administrativ este esențială pentru exercitarea controlului de legalitate pe care îl înfăptuiesc instanțele de judecată".

Afirmând cu ocazia formulării întâmpinării că sintagma folosită de legiuitor - deta area se face „în interesul autorității sau instituției publice"- line de „oportunitatea măsurii nu de legalitatea ei", pârâtele nu fac altceva decât să recunoască că nu au urmărit aplicarea legii fiind evident că scopul urmărit a fost înlăturarea de la conducerea A.J.F.P. M., nicidecum aplicarea Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici în spiritul și litera sa, legalitatea măsurii luate neprezentând prea mare importanță pentru pârâte.

Că există o îndoială puternică și evidentă în ceea ce privește Ordinul Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014, este susținută de sentința nr. 2419/05.09. 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, instanța admițând acțiunea formulată și dispunând anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014.

Or, în atare situație, ideea existenței unor indicii de nelegalitatea a fost întărită prin această soluție care constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate (dec. 4752/29.03.2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție).

Cu privire la cea de a doua condiție, respectiv paguba iminentă definită de art. 2 alin. (1) lit. s) ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil, în mod eronat pârâtele au înțeles că s-a prevalat de dispozițiile art. 89 alin. (3) lit. b) din Legea 188/1999 și anume de faptul că își creste singur copilul minor.

Așa cum a arătat în mod clar în cererea de suspendarea a executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014, a solicitat suspendarea/încetarea aplicabilității Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 motivat de faptul că se află în situația prevăzută de art. 89 alin. (3) lit. f) din Legea nr.188/1999: „Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una dintre următoarele situații: ...f) motive familiale temeinice care justifică refuzul de a da curs detașării.

A susținut că starea de sănătate a fiicei sale a fost afectată de faptul că acesta a fost crescută și educată doar de el iar detașarea în orașul Ploiești, la 400 km de domiciliu a presupus schimbarea domiciliului și vizitarea acesteia ocazional, la sfârșit de săptămână, că mediul familial al acesteia s-a schimbat, la fel ca și modul de viață, de creștere și educare.

A mai arătat că având în vedere că fiica sa este în clasa a doua și anul școlar trebuie să înceapă, datorită stării de anxietate și a crizelor de plâns din ce în ce mai dese, există riscul de a nu se putea concentra la orele de curs.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 reclamantul D. C. G. a fost detașat pe o perioadă de 6 luni la D.G.R.F.P. Ploiești în funcția publică de conducere de director executiv - servicii interne.

Prin sentinta nr.2419/05.09.2014 pronuntata de Tribunalul Mehedinti in dosar nr._ s-a dispus anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014, a carui executare reclamantul solicita sa fie suspendata in prezenta cauza.

Potrivit art. 15 din Legea 554/2004, suspendarea unui act administrativ unilateral poate fi cerută pentru motivele prevăzute la art. 14 din L. 554/2004, iar conform art. 14 din acelasi act normativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanței competente să suspende executarea actului administrativ, acest lucru putându-se face doar după sesizarea autorității publice care a emis actul, sau după sesizarea autorității ierarhic superioare.

Ținând cont că reclamantul a făcut dovada sesizării autorității emitente a actului, se va analiza în ce măsură celelalte două condiții sunt îndeplinite. Prin pagubă iminentă art. 2 lit. ș din L. 554/2004, desemnează un prejudiciu material viitor și previzibil, cerință care este îndeplinită în dosarul de față, dat fiind faptul că, prin măsura luată reclamantul este nevoit să își schimbe temporar localitatea de domiciliu și implicit să aloce fonduri suplimentare în acest sens, inclusiv cu deplasarea de la Ploiești la domiciliul familiei sale.

Potrivit art. 2 lit. t din L. 554/2004, cazurile bine justificate desemnează acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat care să determine luarea măsurii suspendării actului administrativ trebuie să îl vizeze pe reclamant și poate fi analizat doar în raport cu situația concretă a celui care afirmă în fața instanței de contencios că suntem în prezența unui astfel de caz care să justifice măsura solicitată.

Împrejurarea invocată de reclamant referitoare la perturbarea vieții de familie datorită executării actului administrativ atacat în procedură administrativ jurisdicțională poate fi reținută ca fiind un caz bine justificat având în vedere efectele asupra vieții de familie și asupra patromoniului reclamantului, reținând că punerea în executare a ordinului ar fi presupus schimbarea doar pentru aceasta și decontarea transportului la domiciliul familiei în care este inclusă și minora doar o dată pe lună, ceea ce ar fi incompatibil cu obligațiile de supraveghere și creștere a minorei care îi incumbă reclamantului.

Este adevărat că prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, suspendarea executării actelor administrative constituind o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.

Alegațiile pârâtei referitoare la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și care permite punerea în executare a acestuia nu pot fi contrazise cu argumente în această procedură, însă aceste susțineri nu pot paraliza ab initio demersul reclamantului de suspendare a executării actului administrativ, întrucât chiar legiuitorul a pus la dispoziția persoanelor aflate într-o astfel de situație acest mijloc de apărare și prin aceasta a asigurat accesul la o instanță care să analizeze în concret îndeplinirea condițiilor enunțate anterior.

În consecință, fiind întrunite in mod cumulativ cerințele de admisibilitate ale cererii de suspendare, se apreciază ca fiind întemeiată, astfel cum a fost precizată, și în consecință va fi admisă, în sensul suspendării executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 până la soluționarea definitivă a cauzei nr._ a Tribunalului M..

În aprecierea îndeplinirii condițiilor menționate de art.14 raportat la art.15 din Legea 5544/2004, instanța va lua în considerare și prevederile din Recomandarea R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul CE, act comunitar cu efecte obligatorii, directe pentru judecătorul național.

Acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși, eficacitatea necesară acțiunii administrative. De asemenea, recomandarea a apreciat că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, s-a arătat în același act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Avându-se în vedere că România este membră a CE, judecătorul român trebuie să țină seama de conținutul acestei Recomandări, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție-secția de contencios administrativ și fiscal în decizia nr.4434 din 07.12.2006.

Văzând și disp.art.20 alin.1 din Legea 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată de reclamantul D. C. G., CNP_, cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., județul M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în munbicipiul București, ., sector 5.

Dispune suspendarea executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 492/19.03.2014 până la soluționarea definitivă a cauzei nr._ a Tribunalului M..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2014, la sediul Tribunalului M..

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. C. A. N. I.

Red. A.C./Tehno. A.N.I./07.11.2014

4 ex./07.11.2014

Cod operator 2626

← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1890/2014....		Anulare act administrativ. Sentința nr. 2388/2014. Tribunalul... →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2595/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2595/2014. Tribunalul MEHEDINŢI