Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 946/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 946/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 1213/313/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 193/2015

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T. B.

Judecător S. N. C.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul I. T. DE MUNCĂ M., împotriva sentinței nr.946/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. V. G. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic U. M. pentru apelant și numitul P. G.-C. cu procură pentru reprezentarea intimatei M. V. G. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Consilier juridic U. M. pentru apelant a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și reținerea cauzei spre judecare.

A arătat că procesul verbal a fost întocmit în mod legal, iar persoana sancționată M. G. care desfășoară activitate economică în calitate de titular întreprindere individuală.

Potrivit art. 22 din OUG nr.44/2008, întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului, ci întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este, conform art. 23 din același act normativ, comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului.

Reprezentantul intimatului a solicitat respingerea apelului.

TRIBUNALUL

Prin sentința nr._ Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis plângerea contravențională formulată de petenta II M. V. G. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, a anulat procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.06.2014, întocmit de ITM M. și a exonerat petenta M. V. G. Întreprindere Individuală de plata amenzii contravenționale în sumă de 10.000 lei, aplicată prin procesul - verbal anulat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 17.06.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât în ziua de 11.06.2014 în urma unui control efectuat de către inspectorii ITM M. la punctul de lucru situat în ., jud., M., a fost găsită lucrătoarea S. L., care presta activitatea de barman, fără a avea încheiate formele legale de angajare.

Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 17.06.2014, constată că acesta a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, întrucât nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Conform art. 3 din OG nr. 2/2001, subiect activ al contravenției poate fi doar o persoană fizică sau o persoană juridică, iar persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.

Se mai reține că prin dispozițiile OUG. nr. 44/2008, legiuitorul a reglementat regimul juridic al întreprinderilor individuale, art. 2 lit. g din OUG nr. 44/2008 statuând că întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, iar potrivit art. 4 din OUG nr. 44/2008 persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. 1, pot desfășura activitățile economice individual și independent, ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Pe de alta parte, se au în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 1 din același act normativ care fac trimitere la dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a) si b), care prevăd că persoanele fizice care desfășoară activitățile economice individual și independent, ca persoane fizice autorizate, precum și persoanele fizice care desfășoară activitățile economice individual și independent ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, au obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării, înainte de începerea activității economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.

Așadar, desfășurarea oricăror forme de activități economice de către persoana fizică este condiționată de înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării, fără ca prin această înregistrare întreprinderea individuală să devină societate comercială sau altfel de persoană juridică pentru care prin înregistrare sau înmatriculare se dobândește personalitate juridică. Astfel, prin înregistrarea în registrul comerțului întreprinderea individuală dobândește dreptul de a desfășura activități cu caracter economic, iar nu un statut de persoană juridică.

Din dispozițiile legale anterior menționate rezultă că întreprinderea individuală are un statut de entitate juridică distinct de cel al persoanei fizice, dar nu că este persoană juridică.

Întrucât întreprinderea individuală nu este persoană juridică, nu poate fi subiect activ al contravenției.

Din cuprinsul procesului verbal contestat, se reține că a fost sancționată persoana fizică M. V. G. – titular întreprindere individuală, cu sediul în . nr. 176, județul M., înmatriculată la registrul Comerțului sub numărul F_, CUI_, reprezentată de M. G., domiciliată în ., județul Gorj, posesor al CI . nr._, eliberată de SPCLEP Motru la data de 22.04.2009, CNP_, în calitate de titular întreprindere.

Deși este bifată rubrica „persoană fizică”, instanța consideră că, în situația în care s-ar fi dorit sancționarea comerciantului persoană fizică, așa cum era corect, în cuprinsul procesului verbal nu ar fi trebuit să apară datele de identificare ale întreprinderii individuale (numărul de înmatriculare, codul unic de identificare, sediul social, reprezentantul său legal), ci doar numele, prenumele persoanei fizice, domiciliul acesteia și codul numeric personal.

Indicând toate elementele care individualizează întreprinderea economică, instanța reține fără niciun dubiu că agentul constatator a sancționat contravențional întreprinderea individuală care nu poate fi subiect activ al contravenției, motiv pentru care procesul verbal este lovit de nulitate absolută, situație în care nu este necesară analizarea temeiniciei acestuia.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel I. T. DE MUNCĂ M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului.

În motivare, a arătat că instanța de fond, în mod eronat a interpretat că sancțiunea contravențională a amenzii pentru nerespectarea dispozițiilor art.16 alin. 1 din Codul muncii cu privire la primirea la muncă a unei persoane fără forme legale, a fost aplicată în mod incorect contravenientei M. V. G. în calitate de titular întreprindere individuala și nu de persoană fizica.

Astfel, cu privire la calitatea persoanei sancționată de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului T. de Muncă M., precizează că aceasta nu este altcineva decât M. V. G. care desfășoară o activitate economica in calitate de titular întreprindere individuală,forma de organizare a activității economice care, în înțelesul art.2 lit.g) din O.U.G. nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, este „întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică".

De asemenea, potrivit art. 22 din OUG nr.44/2008, întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului, ci întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este, conform art. 23 din același act normativ, comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului.

Totodată, a mai arătat că din probatoriul administrat rezultă existența faptei în sarcina contravenientului persoana fizică M. V. G..

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

În motivare, a arătat că deși petenta susține că au fost încălcate prevederile art.l6.pct.7 din O.G. nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, învederează că procesul-verbal contesta a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor privind regimul contravențiilor.

In ceea ce privește lipsa obiecțiunilor contravenientului și a martorului solicităm instanței de judecată să constate faptul că acestea sunt acoperite de mențiunile înscrise în cuprinsul procesului-verbal de agentul constatator.

Aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine sau un mijloc de comitere a unor abuzuri.

Deși petenta solicită transformarea sancțiunii cu amendă în sancțiunea avertismentului, motivându-și această cerere pe dispozițiile O.G. nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, la momentul aplicării amenzii, agentul constatator a ținut cont de aceste dispoziții în sensul că cuantumul amenzii a fost stabilit la minimul aplicabil pentru săvârșirea unei astfel de contravenții.

Pe lângă acest aspect, deși în O.G. nr.2/2001 privind regimul contravențiilor la art.7 alin.3 se precizează faptul că "Avertismentul se poate aplica în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede acesta sancțiune", a arătat că faptul că legiuitorul deja a făcut o împărțire după gradul de pericol social al contravențiilor săvârșite la regimul transporturilor și siguranței circulației în transporturile rutiere.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect a apreciat instanța de fond că, în cauză deși se specifică faptul că ar fi fost sancționată persoana fizică, toate elementele inserate în procesul verbal de contravenție duc la concluzia că a fost sancționată intreprinderea ca și când aceasta ar fi avut personalitate juridică .

Altfel nu se explică de ce persoana fizică M. V. G. este reprezentată, conform celor consemnate în procesul verbal de contravenție, de d-na M. V. G. .

Dacă M. V. G. ar fi fost sancționată în calitate de persoană fizică, ea nu ar mai fi putut să fie reprezentată de sine însăși în vederea sancționării .

În aceste condiții tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a concluzionat că persoana sancționată nu poate fi subiect activ al contravenției sancționate prin procesul verbal . nr._.

Față de aceste considerente tribunalul în conformitate cu prevederile art. 480 cod procedură civilă, va respinge ca nefundat apelul declarat de intimatul I. T. DE MUNCĂ M., împotriva sentinței nr.946/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelantul I. T. DE MUNCĂ M., împotriva sentinței nr.946/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. V. G. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. T. B.

Judecător,

S. N. C.

Grefier,

M. M.

Red. S.C/Tehn. M.M

4 ex –08.04.2015

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 946/2015. Tribunalul MEHEDINŢI