Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 295/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 295/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 111/313/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 437/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. T.
Judecător A. C.
Grefier V. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul petent Ș. J. împotriva sentinței civile nr. 295/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M.,, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție proces verbal . nr._/25-01-2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelantul petent a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel cu chitanța nr._(98) din 19.06.2015, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a rămas în deliberare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 295/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia a fost respinsă plângerea formulată de petent.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, din probatoriul administrat în cauză că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep., întrucât la data de 25.01.2015, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN6, pe raza localității Fața Cremenii, fiind înregistrat cu aparatul radar Autovision ._ montat pe auto MAI_, aflat în mișcare, cu viteza de 110 km/h.
Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.01.2015, a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că procesul-verbal de constatare a contravenției este întemeiat.
Astfel, fapta contravențională pentru care petentul a fost sancționat este prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
De asemenea, potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2001 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare.
Conform art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Instanța a mai reținut că, cerințele metrologice și tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de poliția română la stabilirea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.
Înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data si ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, în care este pus clar în evidență nr. de înmatriculare, iar cinemometrul tip R. Autovision ._, fabricație TSS Anglia, montat pe auto MAI_ este certificat și măsoară în regim staționar și în deplasare și este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._ din 15.04.2014.
Instanța a mai reținut că cerințele metrologice și tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de poliția română la stabilirea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.
Instanța nu a reținut apărările petentului conform cărora procesul-verbal întocmit este nul absolut, întrucât nu cuprinde la rubrica descrierea faptei, tipul, . nr. aparatului radar folosit, întrucât, din analiza cuprinsului procesului-verbal, s-a constatat că respectivele mențiuni au fost inserate.
Instanța a înlăturat susținerile petentului conform cărora, “măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună”, întrucât, în raport cu modificările legislative aduse Normei de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005, prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, respectivele limitări au fost abrogate.
De asemenea, instanța nu a reținut nici susținerile petentului potrivit cărora, având în vedere marja de eroare prevăzută de pct 3.1.1 lit c din NML 021-05, viteza cu care circula în momentul înregistrării de aparatul radar putea fi mai mică decât cea indicată de aparatul radar, întrucât verificarea cerințelor cuprinse în NML-021-05 (printre care se numără și erorile tolerate, conform paragrafului 3.1.1 lit. c din norma legală) se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. Aceste cerințe nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor. Așadar, dacă un cinemometru, în condiții normale de utilizare (în trafic, în regim de deplasare sau în regim staționar) afișează o viteză de 110 km/h, aceasta înseamnă că autovehiculul are această viteză, nu se mai fac ajustări ale valorii afișate de cinemometru. Ca urmare a îndeplinirii de către un cinemometru a cerințelor legale și tehnice aplicabile la momentul verificării metrologice se emite buletinul de verificare metrologică, document care atestă calitatea de mijloc de măsurare legal. Măsurările efectuate cu un cinemometru după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni. Câtă vreme viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenției este criteriul în raport cu care se apreciază existența contravenției conform legii și este evident că legiuitorul, atunci când a stabilit limitele de viteză admise, dar și gradul de depășire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenții, a avut in vedere marjele de eroare ale cinemometrelor, astfel că, respectarea de către aceste aparate metrologice a marjelor de eroare menționate în norma de mai sus, constituie o garanție a corectitudinii valorilor de viteză stabilite și a legalității stabilirii contravenției și nu invers. De altfel, avându-se în vedere viteza cu care a fost depistat în trafic autoturismul condus de contravenient (110 Km/h), chiar dacă s-ar avea în vedere eroarea tolerată, încadrarea juridică data faptei ar fi aceeași, respectiv cea prevăzută de art. 102 alin. 3, lit. e din OUG 195/2002.
Cât privește susținerile petetului în sensul că aparatul radar nu era însoțit de un certificat care să ateste omologarea de către Biroul Român de Metrologie Legală, instanța a constatat că buletinul de verificare metrologică a fost depus de intimat la dosarul cauzei.
Totodată, din atestatul de operator radar calificat nr._/21.05.2013, înaintat de către intimat la dosarul cauzei, a rezultat ca agentul L. S. este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
În urma vizionării CD –ului înaintat de către I. M. s-a reținut că petentul, în calitate de conducător auto, circulă în localitate cu viteza de 110 km/h în data de 25.01.2015, orele 15.46 și depășește astfel viteza legală de deplasare în localitate cu peste 50 km/h.
Înregistrarea de pe CD și înscrisurile depuse de intimată la dosar constituie probe relevante și suficiente care vin să confirme procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.01.2015.
Coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța a reținut fără niciun dubiu ca la data de 25.01.2015, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în localitatea Fața Cremenii, fiind înregistrată de aparatul radar montat pe auto MAI_ cu viteza de 110 km/h.
Referitor la individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Pentru contravenția comisă de petent, agentul constatator a aplicat acestuia amenda contravențională minimă prevăzută de lege pentru fapta respectivă. Astfel, i-a fost aplicată petentului sancțiunea pecuniară în cuantum de 877,5 lei, cu aplicarea a 9 puncte amendă, în speță fiind aplicabil, art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, care prevede aplicarea unei amenzi din clasa a IV-a de sancțiuni, de la 9 la 20 puncte amendă în conformitate cu art. 98 alin. 4 lit. d din O.U.G. 195/2002.
În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța a apreciat că, în raport de gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta de a circula cu viteza de 110 km/h pe un sector de drum în care limita de viteză este de 50 km/h, de urmarea ce s-ar fi putut produce asupra vieții și integrității fizice a persoanelor participante la trafic, dar și asupra propriei persoane a petentului, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, iar față de pericolul social al faptelor săvârșite, nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu măsura avertismentului.
În ce privește măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, instanța a reținut că aceasta se aplică obligatoriu pe lângă sancțiunea principală ori de câte ori se constată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 și indiferent de sancțiunea principală aplicată.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a apreciat că procesul verbal este corect întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator astfel încât a fost respinsă plângerea contravențională și menținut procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fondul cauzei să se admită plângerea, să se anuleze procesul verbal cu consecința exonerării de plată a amenzii și restituirea permisului de conducere.
În motivare, apelantul petent a arătat că, sentința este nelegală, deoarece:
- nu a circulat cu viteza menționată în procesul verbal de contravenție;
- agentul constatator nu a aplicat marja de eroare prevăzută 3.1.1 lit.c din NML 021-05 și nici nu a dovedit faptul că cinemometrul cu care a fost înregistrată presupusa contravenție era verificat metrologic,;
- dacă măsurătorile ar fi fost efectuate în mod corect și legal, întrucât în momentul constatării faptei ploua torențial și echipajul de poliție se afla în mers, fapta ar fi fost încadrată la altă categorie de contravenții pentru care nu se impunea suspendarea permisului;
- autoturismul poliției dotat cu sistem radar se afla în mișcare și nu s-a menționat în procesul verbal poziția exactă a acestuia, fiind posibil ca în zonă să fie vreo sursă puternică de radiații electromagnetică și în felul acesta să se încalce paragrafului 3.8.2 din NML 021-05, cu privire la neamplasarea cinemometrelor în apropierea unor surse puternice de radiație;
- s-au încălcat dispozițiile punctul 4.4. din NML 021.05 în conformitate cu care nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere, măsurătorile efectuate în condiții de ploaie, așa cum este cazul în speță;
- procedura contravențională este asimilată celei penale, contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei revine organului constatator.
Pentru toate considerentele expuse a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fondul cauzei să se admită plângerea, să se anuleze procesul verbal cu consecința exonerării de plată a amenzii și restituirea permisului de conducere.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 – 482 Cod de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A anexat la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei .
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
A susținut intimatul că, Instanța de fond a analizat toate probele depuse la dosar, iar din conținutul acestora a rezultat, fără putință de tăgadă că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat.
Consideră astfel intimatul că nu sunt motivele temeinice care să justifice modificarea sentinței criticate, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin5 Cod de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 Cod de procedură civilă.
Apelantul petent nu a formulat în cauză răspuns la întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 25.01.2015 de Inspectoratul de Poliție al Județului M., petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 877,5 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep., întrucât la data de 25.01.2015, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN6, pe raza localității Fața Cremenii, cu viteza de 110 km/h în condițiile în care limita de viteză este de 50 km/h, abaterea fiind înregistrată cu aparatul radar Autovision ._ montat pe auto MAI_, aflat în mișcare.
Erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei la care face referire apelantul petent sunt reglementate de Ordinul 301/2005 prin care s-a aprobat Norma de Metrologie Legală NML 021-05, al cărui domeniul de aplicare stabilește cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele utilizate la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice în scopul aplicării legislației rutiere.
Scopul acestei reglementări este acela ca aparatele de măsură să poată fi introduse pe piață și puse în funcțiune, eroarea de toleranță, conform pragurilor legale, având relevanță doar pentru ca aparatele să poată fi avizate/autorizate.
Viteza ce se ia în calcul la stabilirea faptei contravenționale prev. de art. 102 alin 3 lit. e din OUG nr.195/2002, este cea constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, în speță, fiind viteza de 110 km/h așa cum a fost înregistrat de aparatul de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei. În acest sens, se au în vedere dispozițiile art. 102 alin3 lit. e din OUG nr.195/2002 și art. 181 alin 1 din HG nr. 1391/2006 în conformitate cu care agentul constatator va încheia procesul verbal de contravenție pe baza măsurătorilor efectuate cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat și verificat metrologic
Ca urmare, erorile avute în vedere de norma de metrologie mai sus arătate, se au în vedere doar pentru eliberarea buletinelor de verificare metrologică nu și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale în cazul încălcării legislației rutiere.
Din înscrisurile depuse la dosar de către agentul constatator, filele 19-20 dosar fond, rezultă că, cinemometrul cu care a fost înregistrată viteza de circulație a apelantului petent la data de 25.01.2015, era verificat metrologic conform buletinului nr._ din 15.04.2014, valabilitatea verificării fiind un an de zile, agentul constatator deținând atestat de operator pentru cinemometrele marca Autovizion.
În raport de aceste considerente, susținerea apelantului petent cu privire la neaplicarea marjelor de eroare și nedovedirea verificării metrologice a cinemometrului neputând fi reținută.
Art.4 sub punctul 4.4. din Ordinul nr.301/2005 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05, care impuneau măsurărilor efectuate cu ajutorul cinemometrelor ca acestea să nu fie efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună, întrucât în aceste condiții nu au putea constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere, au fost abrogate prin Ordinul nr.187/2009, astfel încât invocarea unor dispoziții abrogate, de către apelantul petent nu prezintă relevanță juridică și nu afectează legalitatea măsurătorii și a procesului verbal întocmit.
De altfel, din înregistrarea video rezultă că vizibilitatea era foarte bună nefiind vorba de vreo furtună sau ploaie torențială.
Cinemometrele pentru înregistrarea vitezei de circulație a autovehiculelor pot fi destinate a fi utilizate fie numai în regim staționar, fie atât în regim staționar cât și în regim de deplasare a autovehiculului de patrulare, art. 1 pct. 1.4 din Ordinului 301/2005 pentru aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05, astfel încât susținerea apelantului petent cu privire la faptul că înregistrarea vitezei de deplasare s-a făcut de un echipaj al poliției aflat în mișcare este lipsită de relevanță juridică neafectând valabilitatea actului contestat .
Nici susținerea apelantului cu privire la posibilitatea existenței unui câmp de radiații electromagnetice la momentul înregistrării vitezei de deplasare nu va fi reținută de către instanță, pe de o parte, pentru că punctul 3.8.2 din Ordinului 301/2005 pentru aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05, care impunea evitarea poziționării cinemometrelor care funcționează în regim staționar în apropierea surselor puternice de radiații electromagnetice, a fost abrogat prin Ordinul nr. 187/2009, iar pe de altă parte, dispoziția legală avea în vedere doar cinemometrele ce funcționau în regim staționar ceea ce nu este cazul în speță.
Cum prin probele administrate în cauză, agentul constatator a dovedit existența faptei și vinovăția petentului, din înregistrarea video reieșind viteza de deplasare a autovehiculului, susținerea apelantului cu privire la faptul că nu a circulat cu viteza menționată în procesul verbal este eronată, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată .
Văzând și dispozițiile art. 480 alin 1 Cod de procedură civilă, instanța urmează să respingă apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul petent Ș. J., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 37, ., ., și domiciliul procesual ales in Dr Tr S., ..5, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 295/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție proces verbal . nr._/25-01-2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, E. T. | Judecător, A. C. | |
Grefier, V. B. |
Red. TE
Tehnored. VB
Ex.4/08.07.2015
Cod operator 2626
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 635/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








