Pretentii. Sentința nr. 497/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 497/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 349/101/2015

Dosar nr._ *

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL

Sentința nr. 497/2015

Ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. O.

Grefier G. M.

Pe rol soluționarea cauzei, privind reclamantul U. A. Teritorială Vânju-M. și pârâtul B. SRL, având ca obiect plată redevență și penalități de întârziere.

La apel, a răspuns pentru reclamant avocat B. I., lipsă pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, avocat a solicitat admiterea cererii de amânare a cauzei pentru observarea raportului de expertiză și formularea de eventuale obiecțiuni, respinsă de instanță cu motivarea că potrivit art.330 NCPC cu referire la art.336 NCPC raportul de expertiză a fost depus la 28.08.2015 cu mai mult de 10 zile înainte de termenul de judecată prezent și a existat suficient timp pentru observarea sa și formularea de obiecțiuni, după care nemaifiind alte cereri, în raport de art. 392 NCPC s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat B. I. pentru reclamant a pus concluzii de admitere a acțiunii și plata sumelor datorate de pârât conform variantei 1 a raportului de expertiză.

În raport de art.394 NCPC s-a reținut cauza pentru soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la această instanță la de 21.01.2015, ca urmare a declinării de competență prin sentința nr. 1890/30.10.2014 a Judecătoriei Vânju-M. unde cauza a fost inițial înregistrată la 2.06.2014 sub nr._, reclamantul U. A. Teritorială –Vânju M., a chemat în judecată pe pârâtul B. SRL, pentru a fi obligat la plata sumei de 7679 lei reprezentând taxă pe teren de 281 lei și 7398 lei redevență conform contractului de concesiune nr. 26 din 12.09.2007.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, prin contractul de concesiune pârâtul a primit suprafața de 45 mp în Vânju-M., ., județul M. în vederea amenajării unei terase de vară.

Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute prin contract în sensul de a plătii redevența anuală stabilită și impozitul pe teren.

Deși la 13.01.2014, cu adresa nr. 165 a înștiințat pârâtul cu privire la debit, aceasta nu s-a conformat, iar la data de 17.04.2014 a emis somația de plată către acesta cu nr. 3164.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.1381-1384 Cod Civ. coroborat cu disp. c.pr.civ.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar: contractul de concesiune nr.26/12.09.2007, proces verbal de informare gratuită privind avantajele medierii nr. 22 din data de 15.05.2014, înștiințare de plată nr. 165/13.01.2014, somația nr. 3164/17.04.2014, titlul executoriu nr. 1/3164/17.04.2014, situația detaliată privind calculul concesiunii, împuternicirea avocațială privind acordarea asistenței juridice.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

În cauză pentru a se indica modul de calcul al redevenței și perioada pentru care se solicită, s-a dispus întocmirea unei adrese către reclamant care a comunicat răspunsul cu adresa nr.1967/10.04.2015(f. 15). S-a dispus și efectuarea unei expertize contabile de expert P. C. pentru calcularea redevenței datorate conform art. 3 din contractul încheiat între părți și penalitățile de întârziere.

Din actele și lucrările dosarului instanța constată și reține că în cadrul procedurii prevăzută de OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, părțile au încheiat contractul de concesiune nr. 26/12.09.2007 (f. 13) prin care pârâtul a concesionat reclamantului în localitatea Vînju M. un teren în suprafață de 45 m.p. pentru amenajarea unei terase de vară, durata concesiunii fiind de 12 ani, redevența fiind de 10,5 lei/m.p./an, corespondentul unei plăți lunare de 40 lei pentru întreaga suprafață concesionată( art. 3).

Prin dispozițiile art. 4 alin. 2 din contract s-au prevăzut penalități de întârziere de 0,5% pe zi în caz de neplată a redevenței(f. 14).

Conform raportului de expertiză întocmit de expert P. C., la 17.04.2014 debitul pârâtului era de 1093 lei redevență și 3409 lei penalități de întârziere(f..37).

Conform art. 969 c.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și obligă potrivit art. 970 c.civ. la ceea ce este expres întru-însele, dar și la toate urmările ce obiceiul echitatea sau legea dau obligației după natura sa.

Se apreciată în raport de dispozițiile legale și dispozițiile contractuale menționate că pârâtul este în culpă pentru că nu a îndeplinit obligația principală asumată prin contract de a plăti redevența, situație în care datorează și penalitățile de întârziere stabilite prin contract.

În raport de considerentele expuse, se apreciază ca acțiunea este întemeiată urmând a se admite în parte și a fi obligat pârâtul să plătească reclamantului 1093 lei redevență neachitată și 3409 lei penalități de întârziere, sume calculate până la 17.04.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul U. A. Teritorială Vânju-M., cu sediul în Vânju-M., ., jude?ul M., împotriva pârâtului B. SRL cu sediul în Vânju-M., ., C._,județul M..

Obligă pârâtul să plătească reclamantului 1093 lei redevență și 3409 lei penalități de întârziere, sume calculate până la 17.04.2014.

Cu recurs depus la Tribunalului M. în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10.09.2015, la sediul Tribunalului M..

Judecător, Grefier,

O. A. G. M.

Red.O.A.

Tehn.M.G./4 ex.

22.09.2015

Op.date 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 497/2015. Tribunalul MEHEDINŢI