Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 329/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 329/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 5476/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 329/2015

Ședința publică de la 18 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier D. D. V.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. M. și pe pârâtul P. D. T. S., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) contestație împotriva Fișelor de Evaluare a Performanțelor Profesionale Individuale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 11.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi ce face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării în cauză.

INSTANȚA

Prin cererea adresată la data de 06.08.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâtul P. D. T. S. a formulat contestație împotriva fișelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale în anul 2013 (forma parțială și forma finală) înmânate în data de 27.01.2014 și împotriva răspunsurilor ce i-au fost comunicate prin adresa nr. R/1013/PDSMH/05.02.2014, înmânată în data de 07.02.2014 și Adresa nr. R/_/PDTSMH/12.02.2014, înmânată în data de 20.02.2014, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că solicită constatarea nulității absolute și anularea ca netemeinice, nefondate și nelegale a fișelor de evaluare profesională individuale pe anul 2013 întocmite de către evaluatorii S. G. și B. M., inclusiv a adresei nr. R/1013//PDSMH/05.02.2014, răspunsul la plângerea prealabilă nr. R/1013/31.01.2014 și adresei nr. R/_/PDTSMH/12.02.2014.

Totodată a solicitat obligarea pârâtului să dispună măsurile legale ce se impun pentru desemnarea unei persoane competente care să-i evalueze activitatea profesională desfășurată în cursul anului 2013 și să-i întocmească o altă fișă de evaluare a performanțelor profesionale individuale pe anul 2013 în concordanță cu realitate de fapt și de drept existentă.

În motivare a susținut că este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului D. T. S. și deține funcția de Agent pază principal IV și gradul profesional de Agent Șef Principal.

A arătat că în anul 2013 și-a desfășurat activitatea după cum urmează:

- 01.12._13 - însoțire interioară a persoanelor private de libertate la

P. D. T. S., ca agent supraveghetor însoțitor;

- 07.05._13 – escortarea persoanelor private de libertate la punctul de lucru și la instanțele de judecată, ca agent escortă.

Din dispoziția Directorului Penitenciarului D. T. S. activitatea profesională desfășurată în cursul anului 2013 i-a fost evaluată de către Comisarul Șef S. G. și de către B. M. – Șef Serviciu Siguranța Penitenciarelor, însă prin numirea celor doi drept evaluatori, directorul R. P. și-a încălcat obligațiile legale ce-i reveneau ca director al instituției, dar și toate celelalte prevederi legale în vigoare.

A susținut că fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale pe anul 2013 i-a fost întocmită de către un funcționar public cu statut special și potrivit art. 8 din OMJ nr. 2792/C/08.10.2004 nu putea avea calitate de evaluator.

În ceea ce îl privește pe subcomisarul B. M., desemnarea acestuia s-a făcut cu încălcarea art. 8 alin. 1 și 2 lit. a din OMJ nr. 2792/C/08.10.2004 și art. 24 din Legea nr. 293/2004.

Subcomisarul B. M. nu a fost șeful compartimentului în care și-a desfășurat activitatea în anul 2013 și nu s-a ocupat efectiv nici de coordonarea activității de la Plutonul Escorte astfel că nu avea competența necesară pentru a-i evalua activitatea profesională și nici să-i întocmească fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale pe anul 2013.

Reclamantul a precizat că directorul R. P. a încălcat dispozițiile art. 2 din OMJ nr. 2792/2004 întrucât avea ca îndatorire de serviciu să se ocupe de activitatea de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici din instituție și în ultimul rând, răspunde de buna desfășurare a acestei activități. De asemenea, directorul a încălcat și art. 21 din OMJ nr. 2792/2004 avându-se în vedere că acesta nu a luat măsurile legale ce se impuneau pentru aplicarea corectă a criteriilor de evaluare.

După comunicarea fișelor de evaluare, la solicitarea scrisă a sa, a formulat plângere prealabilă în data de 31.01.2014 încadrându-se în termenul legal prevăzut atât pentru contestație cât și pentru plângerea prealabilă, însă directorul instituției nu a dispus constituirea comisiei de soluționare a contestației refuzând în același timp să soluționeze în mod legal contestația/plângerea prealabilă adresată, încălcând astfel art. 2 din OMJ nr. 2792/2004 și alte prevederi legale.

Ca urmare a contestație formulate, directorul penitenciarului i-a emis adresa nr. R/1013/ PDTSMH/05.02.2014, iar acest răspuns formal a condus la formularea raportului/precizările nr. R/_/12.02.2014 în care a explicat că a respectat art. 16 alin. 1 și 2 din OMJ nr. 2792/2004 cu privire la termenul pentru formularea contestației și a atras atenția directorului să avea obligația să rezolve contestația.

La data de 20.02.2014 i-a fost comunicată adresa nr. R/_/PDTSMH/20.02.2014 conținând același răspuns formulat la contestația/plângerea prealabilă formulată de reclamant.

Reclamantul a mai susținut că în mod cu totul nelegal cei implicați au găsit de cuviință să încheie două procese-verbale, unul antedatat 16.12.2013, iar cel de-al doilea datat după ce a formulat solicitarea în care a cerut să-i fie comunicate copiile celor două fișe de evaluare.

Din procesul verbal nr. R/_/16.12.2013 rezultă că între reclamant și B. M. nu a existat nici un interviu deoarece reclamantul l-a contestat pe evaluator și a refuzat să i-a la cunoștință consemnările făcute în fișa de evaluare de către evaluator.

În procesul verbal nr. R/_/07.01.2014 a fost consemnat faptul că, comisarul șef N. S. D. – Șef Serviciu Resurse Umane i-ar fi adus la cunoștință consemnările făcute în fișa de evaluare (forma finală) și calificativul acordat, ori act lucru nu s-a întâmplat în realitate.

A mai susținut că șeful Biroului Resurse Umane comisarul șef N. S. nu i-a comunicat consemnările făcute în fișele de evaluare și nici calificativul acordat. Acesta nici nu avea dreptul să-i aducă la cunoștință consemnările făcute de către evaluatorul B. M. în fișa de evaluare deoarece nu este atribuția sa, această sarcină revenindu-i evaluatorului conform prevederilor legale în vigoare.

Evaluarea activității profesionale pe anul 2013 și a calităților individuale s-a făcut într-un mod neprofesionist, neargumentat, nejustificat și nelegal de către un evaluator desemnat în mod nelegal, respectiv B. M., dar și de către contrasemnatarul celor două fișe de evaluare inspectorul L. R.. Totodată a precizat că B. M. și L. R. au propus ca reclamantul să fie sancționat pentru fapte inexistente.

Din fișa de evaluare a performanțelor profesionale pe anul 2013 reiese în mod clar și indubitabil că la pregătirea profesională pe anul 2013, în urma testărilor a obținut calificativul F.B. de care nu s-a ținut cont la acordarea calificativului – forma finală.

În mod total nejustificat, neargumentat și nelegal, atât evaluatorul B. M., care a făcut consemnările în fișa de evaluare (forma finală) cât și contrasemnatarul L. R., care și-a permis să modifice în mare parte fișa parțială întocmită de către comisarul șef S. G. (care prin evaluarea făcută s-a apropiat cât de cât de realitate) nu au respectat legea. Au fost încălcate următoarele articole din OMJ nr. 2792/2004: art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1 și 2, art. 6 alin. 1, lit. a-d, art. 6 alin. 2 lit. a-g, art. 6 alin. 3 lit. a-d și art. 6 alin. 4 lit. a-e.

De asemenea a mai arătat că B. M. în calitate de evaluator desemnat nu a ținut seama de competența profesională, de rezultatele activității desfășurate, de preocuparea pentru perfecționarea profesională, de profilul moral și calitățile individuale.

În anul 2013 s-a achitat cu maximă responsabilitate și operativitate de absolut toate sarcinile și obligațiile legale ce i-au revenit, dar și de pregătirea profesională unde a obținut calificativul F.B., cu o medie de peste 9.50 de care evaluatorul nu a ținut seama, acordându-i note de 1, 2, 3 și 4 în condițiile în care aprecierile acestuia făcute pentru multe din obiective sunt făcute în mod subiectiv, nu corespund nici pe departe realității de fapt și de drept existente.

Reclamantul a precizat că i s-a acordat calificativul Bine și nu Foarte Bine din motive de răzbunare, fără vreo argumentare legală, între subsemnatul și evaluatorul desemnat în mod nelegal B. M. nu au existat relații foarte bune în ultimii ani.

În momentul în care a aflat că B. M. o să îi evalueze activitatea l-a contestat verbal la Directorul Adjunct pentru Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, dar contrasemnatarul Fișelor de Evaluare (forma parțială și forma finală) a refuzat afirmând că nu are ce să îi reproșeze din punct de vedere profesional ori al modului în care și-a respectat obligațiile legale, iar calificativul ce îi va fi acordat nu poate fi decât Foarte Bine și a făcut precizarea că în cazul în care B. M. îi va acorda alt calificativ, dumnealui în calitate de contrasemnatar îl va modifica în sensul stabilirii calificativului Foarte Bine.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 293/2004 cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare; OMJ nr. 2792/2004, Codului Muncii și art. 192-193 și următoarele Cod procedură civilă.

A anexat în copie, următoarele înscrisuri: Raport nr. R/_/06.01.2014, fișa de evaluare a performanțelor profesionale Individuale pe anul 2013 – forma parțială și forma finală, contestația/plângerea prealabilă nr. R/1013/31.01.2014, adresa nr. R/1013/PDTSMH/05.02.2014, precizări înregistrate sub nr. R/_/12.02.2014, adresa nr. R/_/PDTSMH/20.02.2014, cererea nr. R/_/24.02.2014, procesele verbale nr. R/_/07.01.2014, nr. R/_/16.12.2013 și procură autentificată nr. 420/18.02.2014.

Pârâtul P. D. T. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant ca fiind netemeinică, nefondată și nelegală, menținerea calificativului acordat din Fișa de Evaluare a Performanțelor Profesionale Individuale/an 2013 precum și menținerea soluției adoptată și aprobată de către directorul unității prin adresa nr. R/1013/PDTSMH/05.02.2014 și nr. R/_/PDTSMH/20.02.2014 (care nu este un act administrativ în sensul art.2 lit. c din Legea nr. 554/2004) încheiat cu ocazia evaluării pentru agenții evaluați profesional în anul 2013, deciziei zilnice pe unitate nr. 229/29.11.2013 ca fiind temeinice, fondate și legale.

Pe cale de excepție a invocat excepția netimbrării solicitând anularea acțiunii ca netimbrată.

A precizat că potrivit art.. 16 din OUG nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:

a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverințe sau a oricărui altui înscris - 50 lei;

b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ -10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei.

Art. 33 (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Pe fond a arătat că reclamantul este angajatul Penitenciarului D. T. S. având calitatea de funcționar public cu statut special.

În conformitate cu art.23 din Legea Nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Naționala a Penitenciarelor ,,evaluarea activității profesionale a funcționarilor publici cu statut special din Administrația Naționala a Penitenciarelor se face anual, pe baza criteriilor de evaluare elaborate de ANP și aprobate prin Ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești,,.

În aplicarea dispozițiilor legale menționate a fost emis Ordinul nr.2792/C din 8 octombrie 2004 pentru aprobarea Criteriilor privind evaluarea performanțelor activității profesionale a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, precum și a magistraților detașați în sistemul penitenciar.

În temeiul dispozițiilor art.7 alin.3 lit. a din ordinul menționat potrivit cărora „Directorii de unități vor lua măsuri ca în perioada 15 noiembrie -1 decembrie să se desfășoare următoarele activități pregătitoare: a) emiterea dispoziției zilnice a directorului unității privind organizarea și desfășurarea activității de evaluare profesională a personalului care va cuprinde: baza legală, etapele acțiunii, stabilirea nominală a persoanelor cu drept de evaluare și nominalizarea personalului care urmează a fi evaluat,, Directorul penitenciarului Dr. Tr. S. a emis decizia zilnică pe unitate nr. 229/29.11.2013 prin care a stabilit că în perioada 01.12._13, la nivelul unității se va desfășura activitatea de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, fiind desemnat ca evaluator al performanțelor activității profesionale ale reclamantului, subcomisar de penitenciare B. M..

Domnul Badai M. este cel care coordonează direct activitatea domnului G. M. așa cum reiese din fișa postului nr. R/_/13.12.2011 întocmită pentru Badai M. - șef serviciu la siguranța deținerii cu nivelul postului: Funcția publică de conducere, unde la rubrica „competența managerială ,,se specifică - controlul și evaluarea rezultatelor obținute ale sectorului,,.

Tot în această fișa postului întocmită pentru domnul Badai M. la rubrica atribuții este consemnat: ,,coordonează activitățile de escortare când sunt prezentate persoane private de libertate. Ori daca domnul Badai M. coordonează activitatea acestuia legal este abilitat să facă evaluarea domnului G. M. conform ordinului art. 8, alin.2 din O.M.J. nr.2792/2004 cu modificările și completările ulterioare).

În calitate de șef serviciu, subcomisar de penitenciare M. B. avea obligația legală ( art. 8, alin.2 din O.M.J. nr.2792/2004 cu modificările și completările ulterioare) de a evalua întregul personal din subordine (agenții din compartimentul escorte) și implicit și pe agent șef principal G. M..

Prin fișa de evaluare întocmită reclamantului și contestată, acesta a obținut calificativul satisfăcător și întrucât reclamantul a refuzat să participe la interviul organizat în conformitate cu art. 13 din OMJ 2792/C din 8 Octombrie 2004 s-a întocmit procesul verbal nr. R/_/16.12.2013 în care s-a consemnat această situație:"

Potrivit art.16 din OMJ 2792/C/2004 ,,funcționarii publici cu funcții de execuție sau de conducere nemulțumiți de rezultatul evaluării pot să îl conteste la șeful ierarhic superior celui care a efectuat evaluarea, contestația se formulează în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință de către funcționarul public evaluat despre calificativul acordat și se soluționează în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii dispoziției zilnice privind comisia de soluționare a contestației,,. Totodată art. 18 din actul normativ precizat stipulează că ,,funcționarul public nemulțumit de modul de soluționare a contestației formulate potrivit art. 17 se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii”.

În speță, reclamantul nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de textele menționate neformulând contestație împotriva fișei de evaluare, în conformitate cu prevederile art.16 din OMJ 2792/C/2004 așa cum rezultă din adresa nr. R/1013/ PDTSMH/05.02.2014 precum și din adresa nr. R/_/PDTSMH/20.02.2014 emise de P. D. T. S..

În cazurile anume prevăzute de lege, precum în speță, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile prevăzute de legea specială.

Această prevedere legală coroborată și cu dispozițiile art.7 din L.554/2004, conduce la concluzia că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ sau prin lipsa acestuia în condițiile legii.

În speță, reclamantul nu a formulat contestație împotriva actului administrativ organului emitent în conformitate cu art.16 din OMJ 2792/C/2004, ci s-a adresat direct instanței de judecată, ceea ce conduce la admiterea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În drept, a invocat prevederile art. 21-23 din Legea nr.293/2004 cu modificările si completările ulterioare privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004 pentru aprobarea Criteriilor privind evaluarea performantelor activității profesionale a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, precum si a magistraților detașați în sistemul penitenciar, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pe dispozițiile legale invocate mai sus și pe ale O.U.G nr.80/2013, art. 205 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

A anexat în copie, următoarele înscrisuri: decizia Curții de Apel C. nr.6988/2013 pronunțată în dosar nr._, Fișele de evaluare a performantelor profesionale individuale ale funcționarilor publici întocmite pentru dl. G. M. astfel: perioada evaluată de la 01.12._10; perioada evaluată de la 01.12._11; perioada evaluată de la 01.12._12; fișa postului întocmita pentru domnul Badai M., decizia nr.4377/2011 pronunțată în dosar nr._ .

La data de 16.10.2014 reclamantul G. M. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că excepția netimbrării este neîntemeiată întrucât cererea a fost timbrată.

A menționat că pârâtul specifică articolele care îl avantajează, dar ascunde că la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din sistemul penitenciar, precizează: "Conducătorii de compartimente din Administrația Naționala a Penitenciarelor si din unitățile subordonate sunt obligați sa completeze si sa noteze anual,in fisa de evaluare a activității,performantele profesionale individuale obținute in anul precedent de fiecare funcționar public cu statut special din subordine. "

Evaluatorul numit de către director pentru a evalua activitatea profesionala a A.S.P. G. M. pentru perioada 01.12._13 ocupa funcția de Șef Serviciu Siguranța Penitenciară.

C. în care și-a desfășurat activitatea în anul 2013 se numește Siguranța și Regim Penitenciar și este condus de către directorul adjunct pentru Siguranță și Regim Penitenciar. Afirmațiile paratului cu privire la faptul că reclamantul a obținut calificativul satisfăcător pentru că nu a participat la interviu este tendențioasă, întrucât evaluarea se efectuează pentru activitatea desfășurată în anul 2013, nicidecum pentru că nu s-a prezentat la interviu, întrucât interviul nu a avut loc.

Așa-zisul evaluator nu i-a adus la cunoștința nici o consemnare făcută în fișa de evaluare, acesta și-a adus prietenii la interviu ca să încheie un Proces-verbal. Evaluatorul recunoaște singur în Procesul-verbal nr. R/_ din 16.12.2013, că A.S.P. G. M. nu a luat la cunoștința consemnările din Fișă pentru motivul ca îl contestase.

A mai susținut că cms. șef de penitenciare N. S. a fost pus să încheie Procesul-verbal nr. R/_ din 07.01.2014, fără să i se comunice de către evaluator consemnările finale făcute în Fișa de evaluare și nici calificativul obținut. Acesta în calitate de șef birou resurse umane avea obligația să-i elibereze copii conforme cu originalul ale fișelor de evaluare solicitate prin cererea nr. R/15 din 06.01.2014, dar i-a comunicai cele solicitate până la data de 27.01.2014.

De asemenea a precizat că acțiunea a fost depusă în termen legal întrucât a luat cunoștință despre consemnările făcute în cele 2 fișe și calificativul final obținut în data de 27.01.2014, atunci când i-au fost înmânate copii după cele 2 Fișe de evaluare, iar la data de 31.01.2014 a depus contestația înregistrată cu nr. R/1013/31.01.2014 în termen legal.

Reclamantul a susținut că directorul PDTSMH nu a respectat art. 16 alin. 1 și 2 din OMJ nr.2792/2004 în sensul că nu a constituit Comisia pentru rezolvarea Contestației, iar urmare a răspunsului primit a formulat precizări prin care a arătat ca a primit copiile celor 2 fișe la data de 27.01.2014, iar la data de 31.01.2014 a formulat contestația.

Totodată a menționat că pârâtul nu justifica punctajele acordate. Deși în întâmpinare face tot felul de afirmații, nu explică și nu demonstrează cum a fost posibil să-i acorde asemenea note și calificativul bine.

La termenul de judecată din data de 11.02.2015, reclamantul a formulat și depus precizare la acțiune prin care a în legătură cu Adresa nr. R/_/PDTSMH/20.01.2015 și documentele depuse la dosar de către pârât.

A arătat că din adresa rezultă ca a obținut calificativul FB la verificarea pregătirii de specialitate,dar paratul nu a depus testările cu notele obținute.

Conform precizărilor de la lit. h) din Adresa făcute de pârât, la rubricile A si B din Fișa, în mod corect ar fi trebuit să fie notat cu note de 5 ori evaluatorul notându-l cu note de 3 si 4, nici o nota nefiind de 5 echivalentul notelor de 10 pe care le-a obținut la testările susținute în anul 2013.

Cu privire la obiective, a învederat că au fost întocmite în conformitate cu Fisa postului și cu respectarea art.5 din OMJ nr.2792/ 2004, dar nici nu reprezintă activitatea desfășurata de către subsemnatul in anul 2013. Respectivele rubrici au fost deja completate la momentul primirii si semnării documentului la data de 08.03.2013. A arătat că deține un exemplar identic cu cel depus la dosar în care erau deja completate punctaje la data de 08.03.2013, data primirii și semnării. Respectivele obiective nu sunt specifice activităților prevăzute în Fisa postului, nu sunt cuantificabile, nu sunt prevăzute cu termene de realizare, fiind formulate fără respectarea legii, respectiv Art.5 alin.2 lit. a) b) c) d) e), alin. 3 din OMJ nr.2792/2004.

Cu privire la interviu, a învederat acesta nu a avut loc, a fost încheiat doar un proces-verbal de către evaluator.

A arătat că l-a contestat pe evaluator prin Raportul nr. R/_/09.12.2013.

Notarea și modificările din Fisa de evaluare s-au făcut după ureche, nu au fost depuse documente justificative din care să rezulte activitatea desfășurata. Modificările făcute de către contrasemnatarul fisei s-au făcut fără logica și fără să aibă la baza activitatea desfășurata.

Numirea evaluatorului la sfârșitul anului 2013 pentru evaluarea activității performanțelor profesionale pentru anul 2013 pentru A.S.P. G. M., ridica numeroase semne de întrebare.

Evaluatorul trebuie sa urmărească activitatea desfășurata de angajat pe parcursul întregului an, în cazul de față evaluatorul a fost numit la sfârșitul anului ceea ce înseamnă ca nu a urmărit activitatea desfășurata de către subsemnatul pe parcursul anului 2013, nu a coordonat activitatea in anul 2013.

A arătata că începând din data de 07.05.2013 și-a desfășurat activitatea la Plutonul Escorte unde a avut ca sef care i-a coordonat activitatea pe ofițerul instructor escortare, iar șeful compartimentului în care m desfășurat activitatea i directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, evaluatorul contestat fiind șeful serviciului siguranța penitenciară, acesta nu a fost șeful escortelor, nici nu se ocupa de coordonarea Plutonului Escorte.

A depus în copie următoarele: contestația la raportul nr. l_/09.12.2013 și fisa postului întocmită pentru A.S.P. G. M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Reclamantul G. M. este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului D. T. S. și deținea la data evaluării sale funcția de agent pază principal IV și gradul profesional de agent șef principal.

Se reține că și-a desfășurat activitatea în cadrul Penitenciarului în perioada 01.12._13 ca agent supraveghetor însoțitor însoțire interioară a persoanelor private de libertate, iar în perioada 07.05._13 ca agent escortă escortarea persoanelor private de libertate la punctul de lucru și la instanțele de judecată.

Potrivit Fișei de Evaluare a Performanțelor Profesionale Individuale pe anul 2013, contestată în prezenta cauză, urmare a evaluării sale acesta a obținut calificativul „bun”, însă a refuzat luarea la cunoștință a acestuia precum și participarea la interviul prev.de art.13 din OMJ_/C/2004, așa cum reiese din procesele verbale nr._/16.12.2013(fila 50 dosar) și respectiv nr._/07.01.2014(fila 51 dosar).

În ceea ce privește apărarea pârâtei privind neparcurgerea de către reclamant a procedurii prealabile instituită de disp.art. 16 din OMJ 2792/C/2004 care statuează că funcționarii publici cu funcții de execuție sau de conducere nemulțumiți de rezultatul evaluării pot să îl conteste la șeful ierarhic superior celui care a efectuat evaluarea, contestația se formulează în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință de către funcționarul public evaluat despre calificativul acordat și se soluționează în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii dispoziției zilnice privind comisia de soluționare a contestației, instanța reține că o astfel de procedură a fost parcursă chiar dacă nu în mod expres în forma și modalitatea expusă de legiuitor, având în vedere că reclamantul nu are cunoștințe juridice.

Astfel, la data de 31.101.2014 reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva fișei de evaluare(fila 13 dosar) prin care invocă o . nereguli ale procedurii de evaluare, fiindu-i comunicat un răspuns la data de 05.02.2014(fila 17 dosar) prin care i se comunică faptul că, în raport de starea de fapt și de prevederile legale în vigoare nu se poate da curs solicitării acestuia de anulare a fișei de evaluare a performanțelor activității profesionale pe anul 2013 și nici modificarea punctajelor obținute.

Referitor la motivul invocat de reclamant privind calitatea și competența de evaluator a Scs B. M., instanța constată că prin decizia zilnică pe unitate nr.229/29.11.2013 a Directorului Penitenciarului Dr.Tr.S.(fila 45 dosar) s-a stabilit ca, la nivelul unității, în perioada 01.12._13 să se desfășoare activitatea de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici, fiind desemnat ca evaluator al reclamantului, scs B. M..

Conform fișei postului nr.R/_/13.12.2011(fila 58 dosar), scs B. M. este cel care efectuează controlul și evaluarea rezultatelor obținute ale sectorului ce îl coordonează, iar ca atribuție specifică a acestuia este cea de coordonare a activității de escortare când sunt prezentate persoane private de libertate, compartiment în care și-a desfășurat activitatea și reclamantul în perioada 07.05._13 ca agent escortă escortarea persoanelor private de libertate, așa cum s-a reținut mai sus.

Potrivit art.8 alin.2 lit.a din OMJ 2792/C/2004 are calitatea de evaluator funcționarul public de conducere care coordonează compartimentul în cadrul căruia își desfășoară activitatea funcționarul public de execuție.

În ceea ce privește motivul invocat de reclamant privind necomunicarea documentelor și a calificativului în condițiile prevăzute de lege, se constată că reclamantul este cel care a refuzat înmânarea acestuia și totodată prezentarea la interviu, fiind încheiate în acest sens procesul verbal nr.R/_/07.01.2014(fila 51 dosar) și respectiv nr.R/_/16.12.2013(fila 50 dosar), semnat de către evaluator și doi funcționari, dintre care unul din compartimentul resurse umane.

Potrivit art.15 din OMJ 2792/2004 dovada comunicării evaluării activității profesionale anuale se face prin luare de semnătură sau prin proces-verbal constatator în caz de refuz de semnătură; procesul-verbal constatator va fi redactat și semnat de către evaluator și doi funcționari, dintre care unul va fi obligatoriu din compartimentul resurse umane.

Se reține că evaluarea activității profesionale a reclamantului s-a efectuat în baza a patru criterii de evaluare, performanțe profesionale cu patru obiective; capacități profesionale și pregătire cu 7 obiective; responsabilitate cu patru obiective și trăsături caracteriale cu cinci obiective, așa cum sunt prevăzute de art. 6 din Ordinul M.J. nr. 2792/C/2004.

Procedura de evaluare urma să se desfășoare în trei etape și anume: completarea fișei de evaluare de către evaluator, interviul și contrasemnarea fișei de evaluare, așa cum prevăd dispozițiile art. 9 din O.M.J. nr. 2792/C/2004, însă reclamantul a refuzat să participe la interviu.

Etapa interviului permite celui evaluat să-și exprime eventualul dezacord cu cele înscrise în fișa de evaluare, pe care le aduce la cunoștința evaluatorului, rămânând la libera apreciere a evaluatorului de a da curs opiniei exprimate de către cel evaluat, cu consecințe asupra calificativului acordat de către evaluator.

Criticile aduse evaluării efectuate au vizat legalitatea procedurii de evaluare și temeinicia evaluării din perspectiva caracterului subiectiv al evaluatorului. Motivele reclamantului referitoare la raportul de evaluare au în vedere caracterul subiectiv al aprecierilor făcute de evaluator, față de activitatea pe care a desfășurat-o în perioada respectivă, considerând notarea ca fiind subiectivă.

În Ordinul M.J. nr. 2792/C/2004 sunt stabilite criterii clare de evaluare, iar susținerile reclamantului privind subiectivismul evaluatorului precum și starea conflictuală dintre cei doi sunt simple afirmații ce nu au fost dovedite, cu atât mai mult cu cât notarea criteriilor de evaluare și a obiectivelor stabilite prin fișa de evaluare au fost cenzurate de către contrasemnatar.

Deși reclamantul susține faptul că directorul Penitenciarului Dr.Tr.S. a încălcat prevederile art.17 din OMJ 2792/2004 prin aceea că nu a dispus constituirea unei comisii care să soluționeze contestația formulată de acesta, așa cum s-a reținut mai sus, prin adresa nr. R/1013/PDTSMH/05.02.2014, semnată de o comisie formată din trei membri, i s-a răspuns plângerii prealabile formulate, în sensul că, în raport de starea de fapt și de prevederile legale în vigoare nu se poate da curs solicitării acestuia de anulare a fișei de evaluare a performanțelor activității profesionale pe anul 2013 și nici modificarea punctajelor obținute, iar faptul că nu a fost emisă o dispoziție zilnică în acest sens nu poate conduce în mod automat la anularea fișei de evaluare a activității reclamantului pe anul 2013, în condițiile în care acesta din urmă nu a dovedit existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului administrativ contestat.

În consecință, se apreciază că evaluarea activității profesionale a reclamantului s-a realizat cu respectarea Ordinului M.J. nr. 2792/C/08 octombrie 2004, astfel încât se constată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, atât fișa de evaluare cât și procesul verbal nr. R/1013/PDTSMH/05.02.2014 de soluționare a contestației administrative sunt legale.

Văzând și disp.art.424 și următoarele C.proc.civilă, art.20 alin.1 din Legea 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. M., cu domiciliul în municipiul D. T. S., ., .,., județul M. în contradictoriu cu pârâtul P. D. T. S., cu sediul în municipiul D. T. S., .. 5, Județul M..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică, azi 18 Martie 2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

A. C.

Grefier,

D. D. V.

Red A.C./Tehn. D.D.V./23.04.2015

4 ex/23.04.2015

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 329/2015. Tribunalul MEHEDINŢI