Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 540/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 540/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 16374/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 388/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. N. C.
Judecător C. T. B.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul R. Ș., împotriva sentinței nr.540/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V. N. pentru apelant, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat V. N. pentru apelant a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței, anularea procesului verbal contestat și exonerarea de la plata amenzii.
A arătat că în momentul în care pietonul a pus piciorul pe marcaj, apelantul deja ajunsese în apropierea marcajului, nu a stânjenit trecerea pietonului, iar acesta nu s-a oprit pentru a trece autoturismul condus.
TRIBUNALUL
Prin sentința nr. 540/06.02.2015 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins plângerea contravențională formulată de petentul R. Ș., ca neîntemeiată și a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 27.11.2014, ca fiind legal și temeinic.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal .>C.P. nr._ încheiat la data de 27.11.2014 întocmit de către intimata I.P.J. M., petentul a fost sancționat pentru neacordare de prioritate pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii cu amendă în cuantum de 360 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b și sancționată de art. 100 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În fapt, prin procesul-verbal s-a reținut că la data de 27.11.2014, ora 11:30, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, județul M., iar la intersecția .. Veterani nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal și indicator (fila 5).
Din înregistrarea video reiese faptul că pietonul s-a angajat în mod regulamentar în traversare, acesta fiind deja pe trecerea de pietoni atunci când petentul a intrat în intersecție, putând fi astfel observat de aceasta, cu atât mai mult cu cât acesta avea obligația de a reduce viteza, întrucât se apropia de o trecere de pietoni.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, instanța reține că fapta petentului care la data de 27.11.2014, ora 11:30, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, județul M., iar la intersecția .. Veterani nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal și indicator, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 100 al. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă) și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Analizând individualizarea sancțiunilor aplicate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în limitele prevăzute de lege și măsura complementară obligatorie prevăzută de lege sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, întrucât prin fapta petentului s-a pus în pericol evident siguranța traficului rutier și integritatea corporală a persoanelor participante la trafic, existând riscul semnificativ de a intra în coliziune cu persoana ce se afla angajată în traversarea străzii.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, apelantul R. Ș., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului.
În motivare, a arătat că nu este vinovat de săvârșirea faptei de neacordarea trecerii unui pieton, întrucât din proba video nu reiese clar că pietonul era angajat în traversarea străzii.În momentul în care pietonul a pus piciorul pe marcaj la margine apelantul deja ajunsese în apropierea marcajului, nu a stânjenit trecerea pietonului, iar acesta nu s-a oprit pentru a trece autoturismul . Pietonul vine de pe trotuar și se angajează în traversarea marcajului, în momentul în care deja autoturismul condus de APELANT- era lângă marcaj și în situația în care ar fi oprit autoturismul printr-o frână bruscă, tot ar fi trecut de trecerea de pietoni, întrucât la o viteză minimă de 30 Km / oră, trebuie un spațiu de oprire de 5 m la care se adaugă spațiul până la care ai atins frâna de aproximativ 17 m, conform specialiștilor în domeniu.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 27.11.2014 reclamantul a fost sancționat în calitate de conducător auto deoarece nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care se afla în traversarea străzii printr-un loc speciala menajat, evenimentul rutier fiind petrecut în Drobeta Turnu Severin la intersecția străzii Independenței cu . abatere reclamantul a fost amendat cu 360 lei și i-a fost reținut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Împotriva actului sancționator s-a formulat plângere contravențională care a fost respinsă de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, calea de atac exercitată împotriva aceste soluții urmând de asemenea a fi respinsă. Existența contravenției este dovedită cu înregistrarea video, mijloc de probă care redă în mod obiectiv abaterea comisă de conducătorul auto. Astfel, imaginea video de la ora 11, minutul 37 minute, secunda 12 surprinde momentul în care autoturismul condus de apelantul reclamant se apropie de trecerea de pietoni, în timp ce o persoană de sex masculin se afla deja pe asfalt, fiind angajat în traversarea străzii. Obligația conducătorului auto este aceea de a reduce viteza atunci când se apropie de o intersecție și de a acorda prioritate pietonilor care se află angajați în traversare. Nu este reală susținerea apelantului în sensul că pietonul s-a angajat în traversare chiar atunci când autoturismul condus de R. Ș. se afla la 3 m distanță de intersecție, acest lucru fiind contrazis de imaginea video .
Referirile apelantului la părerile specialiștilor în domeniu legate de spațiul de oprire nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională deoarece un șofer diligent trebuie să conducă cu o viteză redusă ori de câte ori se apropie de o trecere de pietoni.
Pentru aceste considerente, fapta apelantului realizează elementele constitutive ale contravenției descrise în actul sancționator, iar prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, bine motivată cu consecința respingerii căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelantul R. Ș., împotriva sentinței nr.540/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015 la sediul Tribunalului M..
Președinte, S. N. C. | Judecător, C. T. B. | |
Grefier, M. M. |
Red. B.C/Tehn. M.M
2 ex –01.07.2015
Cod operator 2626/2006
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 346/2015.... → |
|---|








