Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 76/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 76/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 7848/101/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 76/2015
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. L. B.
Grefier R. D.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul Președintele C. Județean M. și pârâta V. I., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosar s-au comunicat, prin serviciul registratură, relațiile solicitate de la reclamant.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea procesului și rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea sentință.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.07.2013, sub nr._ reclamantul Președintele C. Județean M. în temeiul art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru punerea în aplicare a punctului II-8) din Decizia nr. 52/2012 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi M. împotriva foștilor angajați al C. Județean M. care au deținut calitatea de funcționari publici, însă raporturile lor de serviciu au încetat înainte de data introducerii acțiunii, după cum urmează: V. I. pentru suma de 15.837 lei, B. C. S. pentru suma de 9.841 lei, P. A.(fostă M.) pentru suma de 4.196 lei, S. D. N. pentru suma de 11.164 lei, B. M. pentru suma de 7.056 lei, A. G. pentru suma de 6.620 lei, S. A. pentru suma de 2.835 lei, P. C. pentru suma de 4.332 lei, R. I. C. pentru suma de 3.737 lei, T. P. pentru suma de 472 lei, P. D. M. pentru suma de 1.688 lei, U. D. C. pentru suma de 3.825 lei, G. G. pentru suma de 1306 lei, D. V. pentru suma de 69 lei, Ț. L. G. pentru suma de 131 lei, D. S. T. pentru suma de 1.234 lei, Zimțea C. pentru suma de 1.446 lei și Ș. D. pentru suma de 3.312 lei.
În motivare a arătat că prin Decizia nr. 52/06.09.2012 a Camerei de Conturi M. s-a constatat la punctul 7) că atât în exercițiile bugetare 2010,2011 cât și 2012 s-au constatat plăți salariale nelegale ale angajaților U.A.T.J. M. ca urmare a includerii sporului de dispozitiv în salariu de bază stabilit la data de 01.01.2010.
În urma verificărilor efectuate pentru a se stabili integral cuantumul prejudiciului determinat de plata în condiții de nelegalitate în perioada martie 2010-iulie 2012 a sporului de dispozitiv a funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul U.A.T.J. M., echipa de audit estimând un prejudiciu în sumă de 1.267.421 lei din care 697.215 lei reprezintă obligații virate în plus către alte bugete publice și 273.366 lei reprezintă obligații virate în plus către instituție altor bugete în calitate angajator și luarea măsurilor pentru recuperarea în totalitate pe căi legale.
A susținut că în urma verificărilor efectuate, controlorii financiari ai Camerei de Conturi M. au solicitat că suma trebuie recuperată de la salariații este în cuantum de 697.215 lei, această sumă reprezentând sporul de dispozitiv încasat în perioada martie 2010-iulie 2012 de funcționarii publici cât și de personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al C. Județean M..
A arătat că în ceea ce privește foști funcționari publici sumele acordate necuvenit nu pot fi recuperate prin dispoziția de imputare nr. 129/05.07.2013emisă de Președintele C. Județean M., având în vedere și raporturile de serviciu ale acestora care au încetat înainte de emiterea dispoziției mai sus menționată, în aceste condiții pentru recuperarea sumelor este necesară obținerea unor titluri executorii care să fie puse în executare.
Față de măsura dispusă de Camera de Conturi M. și anume aceea de a recupera de la salariați sumele reprezentând sporul de dispozitiv încasat în perioada martie 2010-iulie 2012 au solicitat admiterea acțiunii și obligarea persoanelor nominalizate la plata sumelor de bani ca fiind acordate necuvenit.
În drept și-au întemeiat susținerile în baza prevederilor art. 117 din Legea 188/1999, statutul funcționarilor publici(r2) și actualizată potrivit cărora funcționarilor publici în completarea prevederilor prezentei legi li se aplică prevederile legislației muncii, precum și reglementările de drept comun civile administrative sau penale, sau după caz în măsura în care nu contravin legislației funcției specifice funcției publice.
În dovedire a anexat următoarele înscrisuri: extras din Decizia nr. - 52/2012 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi M., adresa nr. 6764 din 05.07.2013 a Direcției Economice, dispoziția nr. 129/05.07.2013 a Președintelui C. Județean M..
La data de 24.09.2013 a formulat întâmpinare pârâta V. I., la cererea de chemare în judecată formulată de Președintele C. Județean M..
În motivare a arătat că, prin decizia menționată, în urma verificărilor efectuate, controlorii financiari ai Camerei de Conturi M. au constatat că atât în exercițiile bugetare 2010-2011, cât și în 2012 s-au efectuat plăți nelegale angajaților autorității publice județene prin includerea sporului de dispozitiv în salariul de bază stabilit la data de 01.01.2010.
A precizat că la data efectuării controlului, raporturile de serviciu ale pârâtei cu Consiliul Județean M. încetaseră ca urmare a pensionării și până în momentul primirii de la instanță a cererii de chemare în judecată nu i-a comunicat nimeni că ar fi încasat ilegal vreo sumă de bani de la fostul loc de muncă.
A invocat de asemenea, excepția tardivității introducerii cererii în justiție, deoarece, organul de control, prin Decizia nr. 52/2012 la punctul 8 a stabilit ca termen de realizare pentru "luarea măsurilor pentru recuperarea în totalitate, pe căile legale, a eventualelor prejudicii constatate de entitate", până la data de 31.01.2013, ori cererea de chemare în judecată a fost introdusă în iulie 2013, deci după șase luni și jumătate de la expirarea termenului.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, fiind întemeiată pe un alt act (în speță Decizia nr. 52/06.09.2012 a Camerei de Conturi M. -pct. II - 8) care a avut la bază interpretări eronate ale reglementărilor legale în vigoare și ale documentelor verificate.
A apreciat că măsura dispusă prin Decizia nr. 52/06.09.2012 la pct. 11-8 este contrară prevederilor legale, reprezintă un abuz de putere, dând o interpretare eronată actelor normative invocate, neținând cont nici de starea de fapt și de drept existente în speță, nici de înscrisurile care au stat la baza acordării sporului de dispozitiv.
Astfel, a considerat că acordarea sporului de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază salariaților din Consiliul Județean M., începând cu data de 01.01.2010 s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie.
Potrivit disp. Art. 3 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 330/2009, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie "luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut, sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare".
A susținut că, potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 "... începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda, sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut / brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: lit. a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în aceasta/acesta, prevăzute în notele la anexele la Legea - cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
Așadar, instituția era obligată să aplice unitar pentru personalul propriu începând cu 01.01.2010 prevederile art. 30 alin. (5) din Legea - cadru nr. 330/2009 coroborat cu nota I din anexele 1/2 și HI/2, iar prin emiterea unor dispoziții de reîncadrare să includă în noul salariu de bază sporul de dispozitiv care a fost acordat până în decembrie 2009, inclusiv, la valori egale cu sumele calculate pentru luna decembrie 2009 și să acorde dreptul menționat începând cu luna ianuarie 2010.
Din analiza actelor normative menționate, rezultă că sporul de dispozitiv a fost legal acordat angajaților C. județean M., considerând că nu se justifică discriminarea salariaților din aparatul de specialitate al C. județean față de salariații Prefecturii, cu atât mai mult cu cât salarizarea atât a angajaților C. județean cât și a angajaților Prefecturii se face potrivit aceleiași anexe (IM/2 din Legea nr. 330/2009).
Cu privire la motivele de drept reținute de Camera de Conturi în rapoartele de audit nu sunt suficiente pentru înlăturarea unor acte juridice, declararea nulității fiind atributul exclusiv al instanței de judecată și nu al unei autorități publice, indiferent de atribuțiile legale ale acesteia. Organele de auditare nu pot declara, în mod unilateral ca nelegale, actele juridice încheiate de terțe persoane, încălcându-se în acest fel principiul securității raporturilor juridice.
Așadar, o decizie a Camerei de Conturi nu poate desființa în niciun caz o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
A considerat pe deplin demonstrată legalitatea tuturor dispozițiilor de reîncadrare și stabilire a salariilor începând cu data de 01.01.2010 și până în prezent, prin includerea indemnizației de dispozitiv în salariul de bază și pe cale de consecință nelegalitatea și netemeinicia actelor de control sub acest aspect.
În dovedirea celor susținute, a depus în copie, sentința nr. 1696/2006 a Tribunalului M. rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1199/2007 a Curții de Apel C..
La data de 25.10.2013 a formulat răspuns la întâmpinari reclamantul Președintele C. Județean M. prin care a precizat că obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum am arătat și în acțiune, îl constituie punerea în aplicare a punctului II - 8) din Decizia nr.52/2012 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi M. împotriva foștilor angajați ai C. județean M. care au avut calitatea de funcționari publici, însă raporturile lor de serviciu au încetat înainte de data introducerii acțiunii.
Prin întâmpinările depuse de pârâți au fost invocate mai multe excepții pe care a solicitat să fie respinse ca fiind inadmisibile.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ și fiscal nu poate fi admisă, deoarece pârâții, menționați în acțiune, au avut calitatea de funcționari publici pe toată perioada martie 2010 - iulie 2012, perioadă pentru care Curtea de Conturi solicită recuperarea sumelor ce reprezintă sporul de dispozitiv acordat atât funcționarilor publici cât și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al C. Județean M., astfel că le este aplicabilă legislația referitoare la funcționarii publici.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, de asemenea nu poate fi admisibilă, deoarece această procedură incumbă persoanelor care sunt vătămate într-un drept al lor ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea, în termenul legal, a unei cereri, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, în consecință nu pot fi aplicabile prevederile art.7 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ cazului nostru.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului, a considerat, în primul rând, că este greșit formulată deoarece reclamantul nu poate avea decât o calitate procesuală activă, el fiind inițiatorul acțiunii în instanță, manifestându-și astfel interesul judiciar și în al doilea rând lipsa calității procesuale active a reclamantului este inadmisibilă, în acest caz, pentru că, aparatul de specialitate al C. Județean M. este subordonat președintelui, care răspunde de buna funcționare a acestuia, conform art. 102 alin. (3) și art.103 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, actualizată. Coroborând aceste prevederi legale cu art.33 alin.(3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, actualizată care arată că în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt.
Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate, rezultă cu claritate calitatea procesuală activă a conducătorului autorității publice, respectiv a președintelui C. Județean M..
Referitor la celelalte excepții invocate de pârâți - excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada martie - iulie 2010, a arătat că motivul pentru care prezenta acțiune a fost introdusă în luna iulie 2013 îl constituie parcurgerea tuturor căilor legale de contestare a Deciziei nr.52/2012 a Curții de Conturi ( Contestație la Curtea de Conturi a României și ulterior acționarea acesteia la instanță cu folosirea tuturor căilor de atac - dosarul nr._/101/2012, dosar finalizat în 16 octombrie 2013).
Pe fond, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul obligării pârâților, nominalizați în prezenta acțiune, la plata sumelor de bani constatate ca fiind acordate necuvenit, în vederea ducerii la îndeplinire a măsurii prevăzute la punctul II-8) din Decizia nr. 52 a Curții de Conturi - Camera de Conturi M..
Având în vedere că prin întâmpinările depuse de pârâți au fost invocate apărări și excepții diferite, trebuind lămurit faptul dacă aceștia mai au sau nu calitatea de funcționari publici, iar administrarea probelor pentru fiecare ar fi îngreunat judecarea cauzei, prin încheierea de ședință din data de 09.12.2013, instanța a dispus disjungerea cauzelor și formarea de noi dosare, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
În prezenta cauză a rămas spre soluționare cererea formulată de reclamantul Președintele C. Județean M., în contradictoriu cu pârâta V. I., pentru suma de_ lei, reprezentând spor de dispozitiv.
Prin sentința nr.180/27.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii ,admisă acțiunea reclamantului și a fost obligată pârâta V. I. la plata sumei de_ lei reprezentând spor de dispozitiv, sentință ce a fost casată prin decizia Curții de Apel C. nr.5618/24.09.2014 și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ .
Pentru termenul de judecată din 17.11.2014, pârâta a depus o cerere prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect urmare intrării în vigoare a legii nr. 124/2014 ,prin aplicarea prevederilor art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 din același act normativ .(f. 3 dosar rejudecare)
La solicitarea instanței au fost comunicate relații de la reclamant. (f.45-57)
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr.52/06.09.2012 emisă de Camera de Conturi M. s-a stabilit că în exercițiile bugetare 2010, 2011,2012 s-au efectuat plăți salariale nelegale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul C. Județean M. ca urmare a includerii sporului de dispozitiv în salariul de bază stabilit la data de 01.01.2010 ,prejudiciul produs la nivelul instituției fiind de 1.365.160 lei din care 97.739 lei pentru perioada ianuarie-februarie 2010 pentru care organele de control au stabilit că intră sub incidenta legii nr. 84/2012 .
Totodată, s-a stabilit în sarcina C. Județean M. obligația recuperării prejudiciului pentru suma de 1.267.421 lei acordată salariaților în perioada martie 2010-iulie 2012 din care 697.215 lei reprezintă suma netă, 296.840 lei obligații individuale virate în plus către alte bugete publice și 273.366 lei obligații virate în plus de către instituție altor bugete ,în calitate de angajator .
Decizia nr.52/06.09.2012 emisă de Camera de Conturi M. a fost comunicată C. Județean M. la data de 19.09.2012 și contestată în instanță, contestația fiind soluționată definitiv și irevocabil la data de 16.10.2013, prin respingerea recursului formulat împotriva sentinței nr. 2513 din data de 11.03.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/101/2012.
Conform relațiilor comunicate de reclamantă, în perioada martie 2010 –iunie 2012(raporturile de serviciu ale pârâtei cu Consiliul Județean M. au încetat în luna iunie 2012 prin pensionare ) pârâta V. I. a încasat cu titlu de spor de dispozitiv suma de_ lei net (5488 lei în anul 2010, 7035 lei în anul 2011, 3044 lei în anul 2012), deci la data de 19.09.2012 (când angajatorul a cunoscut cuantumul prejudiciului ce trebuie recuperat de la salariați ) pârâta nu mai avea calitatea de funcționar public, pentru recuperarea prejudiciului stabilit de Curtea de conturi nemaifiind posibil emiterea unei dispoziții de imputare, astfel că modalitatea de recuperare legală a fost promovarea prezentei cereri de chemare în judecată .
Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În ceea ce privește excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, întrucât organul de control a stabilit ca termen de realizare pentru recuperarea eventualelor prejudicii constatate până la data de 31.01.2013 care este un termen de recomandare pentru entitatea auditată, neavând relevanță juridică față de terțele persoane cum este și pârâta, decizia nr.52/06.09.2012 emisă de Camera de Conturi M. nefiind opozabilă pârâtei .
Mai mult, în cazul pârâtei a fost respectat termenul general de prescripție de 3 ani pentru recuperarea prejudiciului, încetarea raporturilor de serviciu ale pârâtei anterior emiterii deciziei nr.52/06.09.2012 ducând la inaplicabilitatea prevederilor legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici .
Pe fondul cauzei, instanța retine că la data de 01.01.2010 au intrat în vigoare prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art.1 alin. 3 din Legea nr. 330/1990 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice de la data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt exclusiv cele prevăzute de acest act normativ, iar potrivit art. 3 lit. b din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii.
Art.30(1) din Legea-cadru nr.330/2009 prevede că începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
Art. 10 din OUG nr.1/2010 statuează că în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
De asemenea, potrivit art. 6 alin.1 din același act normativ, „ în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Dispozițiile legale citate anterior, determinând modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar începând cu anul 2010 în conformitate cu art. 30 din Legea 330/2009, exclud explicit din calculul noului salariu drepturile salariale acordate prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, chiar sumele compensatorii urmând a fi acordate numai pentru drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului ce nu se mai regăsesc în noua lege de salarizare.
În speță, în salariul de bază al pârâtei V. I. – funcționar public în cadrul C. Județean M., începând cu data de 01 ianuarie 2010 a fost inclus sporul de dispozitiv, drept salarial care nu este stabilit prin lege sau hotărâre a Guvernului pentru funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală și care a fost acordat până la această dată în baza hotărârii nr. 70/28.06.2006 a C. Județean M. .
Până la . legii privind sistemul unitar de salarizare drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală au fost reglementate de OG nr.6/2007.
Art.1(2) din acest act normativ prevede că sistemul de salarizare cuprinde: salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Indemnizația de dispozitiv este reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999 care prevede: "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază."
Cu privire la indemnizația de dispozitiv, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.37/2009 pronunțată în recurs în interesul legii a stabilit că dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Astfel, în considerentele deciziei pronunțate în recursul în interesul legii se menționează nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv toți funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților administrației publice locale, întrucât dacă legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate.
Deși actul administrativ prin care a fost acordată indemnizația de dispozitiv nu stabilește data până la care se va beneficia de această indemnizație este neîndoielnic că efectele acesteia urmează să se producă atât timp cât coordonatele de fapt și de drept existente la data emiterii lui rămân neschimbate, respectiv până la intervenirea unei cauze legale de modificare și stingere a obligației stabilite în sarcina instituției publice, neavând relevanță că hotărârea nr. 70/28.06.2006 a C. Județean M. a fost supusă controlului judiciar .
Ori, în condițiile în care, prin Decizia nr. 37/14.12.2009 soluționând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă exclusiv funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, această decizie constituie o cauză de încetare a efectelor actului administrativ în temeiul căruia a fost acordată indemnizația de dispozitiv, pârâta neîncadrându-se în niciuna din aceste categorii .
Nefiind deci în prezența unor drepturi salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului, ci în baza unui act administrativ adoptat ca rezultat al unei interpretări eronate a dispozițiilor Legii nr.138/1999, astfel cum s-a constatat prin decizia în interesul legii menționată, acordarea sporului de dispozitiv ulterior intrării în vigoare a Legii 330/2009 este lipsită de suport legal.
Este adevărat că potrivit art. 329 alin. 3 din codul de procedură civilă soluțiile Secțiilor Unite se pronunță numai în interesul legii și au efect numai pentru viitor ,însă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție intervine ca un eveniment ce nu poate fi ignorat, fiind neîndoielnic că interpretarea dată de cea mai înaltă instanță din stat în sensul că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților publice locale urmează a fi avută în vedere la determinarea drepturilor salariale ale acestei categorii profesionale ulterior acestui moment.
Așadar, întrucât legiuitorul nu a prevăzut acordarea indemnizației de dispozitiv tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală, acest spor nu trebuia luat în considerare la stabilirea salariului de bază brut al pârâtei - funcționar public, începând cu 1 ianuarie 2010.
Așa fiind, prin includerea în salariul de bază a indemnizației (spor) de dispozitiv, care nu este prevăzută pentru funcționarii publici din administrația publică locală prin lege sau hotărâre de guvern, au fost încălcate dispozițiile art.30 alin.1 din Legea-cadru nr.330/2009, art.10 alin.1 din OUG nr.1/2010 și a fost acordată pârâtei suma de_ lei net ce nu i se cuvenea.
Nu este întemeiată susținerea pârâtei că prezenta cerere de chemare în judecată a rămas fără obiect prin . legii nr. 124/2014 deoarece, pe de o parte, instanța de judecată a fost sesizată în vederea stabilirii prejudiciului produs de pârâtă în anul 2013, deci anterior intervenirii amnistiei fiscale, iar, pe de altă parte, constatarea incidenței amnistiei fiscale este o chestiune ce ține de executarea propriu zisă, fiind o atribuție a reclamantului, eventualele divergențe privind executarea putând constitui obiectul contestației la executare .
Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă și obligată pârâta să plătească suma de 15.837 lei către reclamantă reprezentând spor de dispozitiv încasat nelegal .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta V. I..
Admite acțiunea formulată de reclamantul Președintele C. Județean M. ,cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, T. nr.89, județ M. în contradictoriu cu pârâta V. I., domiciliată în mun. Drobeta Turnu Severin, ., județ M..
Obligă pârâta să plătească suma de 15.837 lei către reclamantă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică azi 23 Ianuarie 2015, la sediul Tribunalului M..
P., GREFIER,
M. L. B. R. D.
Red. M.L.B./ Tehnored R.D.
Ex. 4/ 06.05.2015
Cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 43/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2803/2015.... → |
|---|








