Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 721/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 721/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 104/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 721/2015
Ședința publică de la 25 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. N. C.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. D. și pe pârâții M. A. INTERNE și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) acordarea diferenței de salariu reprezentând includrea premiului anual in salariul lunar începând cu 01.01.2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic N. V., pentru pârâtul I. Județean de Poliție M., lipsă fiind reclamantul B. D. și pârâtul M. A. Interne.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, s-au comunicat, prin adresa nr._/21.05.2015, relațiile solicitate de instanță de la pârâtul IJP M., după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat ori probe de administrat, cauza aflându-se în stare de judecată, s-a acordat cuvântul atât asupra excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinare cât și pe fond.
Consilier juridic N. V. pentru pârâtul IJP M., a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Interne. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat și a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12, a solicitat admiterea excepțiilor pentru considerentele dezvoltate pe larg în întâmpinare. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, conform motivelor invocate prin întâmpinare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 13.01.2015 și înregistrată sub nr._ reclamantul B. D. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne București și Inspectoratul de Poliție al Județului M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, iar în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 / 2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Astfel, Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere a arătat că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariate prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
A apreciat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
A susținut că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îl îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariate profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
A arătat că în acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce îl privește astfel: Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea; Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioadă în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate; Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor, iar plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
A menționat că dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
A apreciat că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, a arătat că este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea a susținut că în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
A arătat că norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și tară a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi
Ori, a apreciat că, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, a evidențiat faptul că trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate Ia care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar a invocat faptul că dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
A apreciat că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor ante menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, a arătat că trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr.284/2010, art.1 din Codul civil, art.15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: carte de identitate reclamant, adresa nr._/21.01.2015 și adeverință nr.4/19.01.2015.
La data de 09.02.2015 pârâtul M. A. Interne București a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia pentru următoarele motive:
Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituția noastră.
Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.
Așadar, a apreciat că atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, așa cum a arătat mai sus, are calitatea de ordonator secundar de credite.
Prin urmare, a opinat că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
In sensul celor de mai sus, a învederat decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia ,,în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariala, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile".
In concluzie, a solicitat să se observe că în cadrul M.A.I. există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia.
De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, I.P.J. M. este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliței Române, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, a arătat că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".
Cu privire la fondul cauzei, a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, a arătat că premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.
A susținut că această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.
In conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
În consecință, a apreciat că legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salariala cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.
A menționat că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului A. Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. 2) și 3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
A susținut faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011.
Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", a arătat că actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Potrivit dispozițiilor art.1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Or, a invocat faptul că, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Astfel, a apreciat că obligarea instituției la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale.
Mai mult decât atât, a învederat instanței de judecată că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire tară just temei a persoanei care a formulat acțiunea.
În drept, pârâtul nu și-a întemeiat acțiunea.
La data de 09.02.2015 pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. a depus la dosar întâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
- A invocat excepția autorității de lucru judecat:
Potrivit art.430 alin. l din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civila, " Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
A arătat că, în esență, reclamantul solicită acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual aferent anului 2010 în salariul lunar începând cu 01.01.2011.
A învederat faptul că reclamantul prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._, a mai solicitat acordarea premiului anual aferent anului 2010, iar, prin sentința civilă nr.5133 din 18.11.2013, Tribunalul M. a respins cererea de chemare în judecată, hotărâre care a rămas definitivă potrivit deciziei Curții de Apel C. nr. 2681/ 13.05.2014.
A solicitat admiterea excepției invocată, urmând ca, pe cale de consecință, să se respingă acțiunea ca inadmisibilă.
2. Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01._12:
Potrivit prevederilor art. 2517 Cod civil., precum și art. 67 din Anexa VII din Legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, termenul general de prescripție este de 3 ani de zile.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 13.01.2015, aceasta poate fi analizată pe o perioadă de 3 ani, anterior promovării acțiunii, respectiv începând cu data de 13.01.2012.
Având în vedere cele prezentate mai sus, a solicitat ca instanța să constate prescrierea dreptului la acțiune pentru perioada 01.01._12, urmând ca, pe cale de consecință, să respingă acțiunea ca fiind tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei a arătat că dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilesc că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", iar plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.
De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată si destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
In concluzie, a apreciat că este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, solicitat de către reclamant, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.
A precizat că Legea nr. 284 din 28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1658 din 28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătii din fonduri publice. în ansamblul său, precum si, în special, ale art. 1 alin. 2, art. 4, art. 10 alin. 1, art. 14, art. 22 alin. 1 si 2, art. 33 alin. 1 si art. 37 alin. 1 si 3 din lege sunt constituționale. "
De asemenea și Legea nr. 285/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate iar prin Decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat ca dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. în ansamblul său, precum și în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale, iar în legătură cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 257/20.03.2010, nr. 115/09.02.2012, 946/13.11.2012, în sensul că acestea sunt constituționale.
A arătat că articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Totodată, a învederat instanței faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele: .,(..)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
A arătat că în anul 2012, dispozițiile din Legea 283/14.11.2011, art. 7 alin. 2 stabilesc că „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță ", iar în 2013, OUG 84/12.12.2012 a stabilit că,, prevederile art. 7 alin 1 din OUG nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 și ale art. l alin. 4 și 5, art. 2, 3, art. 4 alin. 1 și 2, art. 6,7,9,11, art. 12 alin. 2 și art. 13 ale art. II din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare in domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
A mai arătat că art.7 din OUG 19/2012 alin. 2 stabilește că ,, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță,,, în anul 2014, OUG 103/14.11.2013 prevede în art. 9 alin.2 :„ în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță ", iar în anul 2015 prin OUG 83/12.12.2014 s-a stabilit în art. 8 alin. 2 „în anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.
Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Așadar Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
A susținut că potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin. 1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salariată a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată in Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
Astfel a apreciat că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.
A reținut că în virtutea prerogativelor constituționale, Parlamentul și, prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Or, în ipoteza admiterii acțiunii, a opinat că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.
În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 si următoarele din C., Decizia nr. 21/2013, Legea nr. 330/2009. Legea nr. 285/2010, Legea 283/14.11.2011, OUG 103/14.11.2013, OUG 83/12.12.2014.
A depus la dosar la dosar în copie conformă cu originalul sentința civilă nr. 5133/18.11.2013 și decizia nr. 2681/13.05.2014 pronunțate de Tribunalul M., respectiv Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne București, excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției extinctive.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a MAI, instanța o găsește neîntemeiată având în vedere că pârâtul are calitatea de ordonator principal de credite în raport cu reclamantul, cu obligația corelativă a alocării fondurilor necesare pentru plata la termen a drepturilor salariale ale acestuia. De altfel așa s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia 171/2012, ulterioară deciziei evocată de pârâtă în întâmpinare în susținerea excepției invocate.
Așa cum însăși intimata arată prin întâmpinarea depusă la dosar aceasta este la rândul său ordonator principal de credite, iar inspectoratele județene au calitatea de ordonatori terțiari de credite, având în vedere și dispozițiile ordinului Ministerului Administrației și Internelor cu numărul S/34/2014, (în anexa acesteia fiind prevăzute inspectoratele județene de poliție în calitate de ordonatori terțiari de credite).
Însă așa cum se dispune în dispozițiile legale invocate, ordonatorul terțiar de credite nu poate acționa decât în limita alocațiilor bugetare aprobate – punctul 2 litera a din ordinul MAI de mai sus. De asemenea, conform prevederilor articolului 21 din Legea cu numărul 500/2002 privind finanțele publice, M. A. Interne, prin ministru, în calitate de ordonator principal de credite, adică pârâtul din cauza de față, repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. Prin urmare, pentru asigurarea plății drepturilor de natură salarială, ordonatorul principal de credite trebuie să aprobe creditele bugetare aprobate iar ordonatorul terțiar de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate, așa cum dispune articolul 20 alineatul 3 din Legea cu numărul 500/2002.
În acest fel, atât ordonatorul terțiar de credite, cât și ordonatorul principal, au calitate procesuală pasivă, cât timp nu se pot angaja cheltuieli de către ordonatorul terțiar de credite în lipsa aprobării creditelor de către ordonatorul principal, așa cum dispun dispozițiile articolului 21 alineatele 1, 3 și 4 ale Legii cu numărul 500/2002 privind finanțele publice.
În ceea ce privește prescripția extinctivă, atât în regimul Decretului cu numărul 167/1958 – articolul 3 alineatul 1, cât și al Noului cod civil – articolul 2517, termenul general de prescripție, aplicabil în prezenta cauză, este de 3 ani.
Prin Decizia nr. 1/2014, A ÎCCJ, publicata în M.OF nr. 283 din 17 aprilie 2014 au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C., statuând că: “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”
Prin urmare, cum dreptul material la acțiune este născut începând cu data de 01.01.2011, acesta trebuia exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani de zile, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Cum acțiunea este introdusa la data de 12.01.2015 (data ștampilei poștei), instanța apreciază ca excepția ridicata de parata este întemeiata, urmând a fi admisă, întrucât dreptul la acțiune este prescris pentru perioada 01.01._12.
Astfel, întrucât cererea de chemare în judecată de față a fost formulată în data de 12.01.2015, instanța va constata intervenită prescripția pentru perioada anterioară datei de 12.01.2012 situată în afara termenului de 3 ani înaintea datei introducerii cererii, respectiv va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12 cu consecința respingerii ca prescrise a drepturilor solicitate pentru această perioadă.
În privința autorității de lucru judecat după analiza sentinței civile nr. 5133/18.11.2013 a Tribunalului M. definitivă prin decizia civilă nr. 2681/13.05.2014 a Curții de Apel C. tribunalul observă că obiect al acțiunii din dosarul nr._ în care s-au pronunțat hotărârile enunțate a fost acordarea salariului 13 aferent anului 2010.
Obiect al cererii din cauza de față îl constituie obligarea intimatelor să includă în salariul de bază un spor respectiv acela ce reprezintă plata eșalonată a salariului 13 .
Dacă prima dintre acțiuni era o acțiune în pretenții prin care se solicita efectiv plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010, prezenta cauză se constituie într-o obligație de a face respectiv obligarea intimaților să includă în salariul de bază un spor .
Cum pentru constatarea autorității de lucru judecat legea (art. 430 cod procedură civilă) arată că „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată” și cum prin sentința invocată de intimata IPJ M. s-a statuat doar că reclamantului nu-i poate fi acordat cel de-al 13-lea salariu aferent anului 2010 nu se poate reține existența autorității de lucru judecat în privința cauzei de față, întrucât, instanța nu a analizat cu prilejul soluționării cauzei anterioare dacă, acest al 13-lea salariu a fost inclus ca spor în salariul de bază.
Pe de altă parte perioada vizată de acea acțiune nu va mai face obiect al analizei în cauza pendinte întrucât drepturile aferente au fost deja constatate ca fiind prescrise.
Pe fond, analizând cererea conform motivelor invocate de reclamant, apărărilor formulate de pârâți și probelor administrate instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul, funcționar public plătit din fonduri bugetare, solicită introducerea în salariul de bază a sporului reprezentând plata eșalonată a salariului 13.
Soluționarea cauzei implică răspunsul la două întrebări:
- Dacă și în ce modalitate acest premiu se mai acordă după . Legii nr. 285/2010 ?
- Dacă reclamantului i-a fost inclus în salariul de bază acest premiu sub forma unui spor plătibil eșalonat ?
Răspunsul la prima întrebare este dat pe de o parte de art. 8 din Legea nr. 285/2010 în care se arată că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi” iar pe de altă parte de interpretarea dată acestui articol de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională .
Potrivit art. 25 din L. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, realizate în anul pentru care se face premierea.
Ulterior, prin L. 285/2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011, acest articol a fost modificat, în sensul că s-a introdus art. 8 din lege care are următorul conținut: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Cu privire la efectul modificărilor legislative asupra subzistenței sau nu a dreptului de a pretinde acordarea premiului anual s-au pronunțat atât Curtea Constituțională în numeroase decizii, de exemplu Decizia nr. 115/9 februarie 2012, Decizia 658/11.11.2014 sau Decizia 170/19 martie 2015, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii.
Astfel, în mod constant în cuprinsul deciziilor pronunțate, Curtea Constituțională a reținut că, prin adoptarea normelor legale succesive, legiuitorul nu a eliminat începând cu anul 2010 dreptul la premiul anual ci acesta „reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe (Decizia Curții Constituționale 170/2015).
O aceeași interpretare a fost dată și de Instanța Supremă în decizia pronunțată în recurs în interesul legii, statuând faptul că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din L. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret, numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizația de bază”.
Prin aceeași decizie s-a mai arătat că odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009 s-a stins doar dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, însă a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută prin lege, prin executare succesivă.
Răspunsul la această primă întrebare este, în opinia instanței, că premiul reprezentând cel de-al 13-lea salariu se acordă în continuare dar nu sub forma unei indemnizații plătibile în prima lună a anului următor ci eșalonat sub forma unui spor lunar .
Pentru a răspunde la cea de-a doua întrebare instanța a solicitat relații la unitatea cu care reclamantul are raporturi de serviciu, IPJ M., relații comunicate cu adresele nr._/22.04.2015 (fila 52) și nr._/21.05.2015 ( fila 57) .
Instanța observă că în luna iunie 2010, înainte de reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, și când în mod cert, premiul reprezentând cel de-al 13-lea salariu nu era inclus în salariul de bază, reclamantul avea un salariu de 1438 lei .
În luna decembrie 2013 când s-a finalizat procesul de reîntregire a salariilor (diminuate cu 25% începând cu luna iunie 2010) salariul de bază al reclamantului avea aceeași valoare de 1438 lei.
Concluzia pe care o trage instanța este că, atâta vreme cât salariul reclamantului, fără sporul reprezentând plata eșalonată a salariului 13 era în iunie 2010 (salariu aferent lunii mai) de 1438 lei iar salariul aferent lunii decembrie 2013 (după definitivarea reîntregirii salariului diminuat cu 25% prin Legea nr. 285/2010 și OUG nr. 19/2012) este tot de 1438 lei, identic cu cel avut înainte de diminuarea salariului prin legea nr. 118/2010, sporul reprezentând plata eșalonată a salariului 13 nu se regăsește în salariul de bază al reclamantului.
Această concluzie e întărită și de adresa nr._/21.05.2015 a IPJ M. în care se arată că sporurile de care beneficiază reclamantul sunt spor pentru condiții grele de muncă, spor pentru pericol deosebit, spor de confidențialitate, spor de fidelitate, spor pentru studii superioare, spor pentru misiune permanentă, neregăsindu-se printre acestea și sporul reprezentând plata eșalonată a salariului 13, care de altfel nici nu a putut fi identificat de intimată .
Apreciază în consecință instanța, că reclamantul este îndreptățit la acordarea premiului anual, cuantumul și întinderea acestuia nefiind afectate prin modificarea cuprinsă de art. 8 din L. 285/2010, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, constatând că acesta a fost lipsit, în mod nejustificat de plata acestei creanțe, urmează să admită acțiunea și să oblige pârâții să includă în salariul reclamantului premiul anual, începând cu data de 12.01.2012, reactualizat funcție de rata de inflație .
Va fi admis totodată și petitul privind acordarea dobânzii legale, respectiv actualizarea debitului cu inflația, având în vedere că daunele interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, finalitățile acestora fiind distincte respectiv: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, iar pe de altă parte câștigul pe care reclamantul – creditor l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar f fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului ce guvernează răspunderea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. A. INTERNE.
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M..
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile solicitate, scadente în perioada 01.01._12.
Respinge cererea cu privire la drepturile solicitate, scadente în perioada 01.01._12, ca prescrisă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. D. – CNP_, cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., . ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M. și M. A. INTERNE cu sediul în București, .. 1A, Sector 1.
Obligă pârâții să includă în salariul de bază al reclamantului sporul reprezentând plata eșalonată a premiului anual salariul 13, începând cu data de 12.01.2012, reactualizat funcție de rata de inflație .
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale aferente premiului anual, cu titlu de daune interese moratorii, până la data plătii efective.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. S. N. I. Tudorița
Red. C.S./ Tehnored. T.I.
25 Iunie 2015 – 5 ex.
Cod operator 2626/2006.
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 286/2015.... → |
|---|
