Pretentii. Sentința nr. 80/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 80/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 80/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 80/2016
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. N. I.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta . și pe pârâta U. V. - PRIMĂRIA V. PRIN PRIMAR, având ca obiect pretenții plata sumei de 235,641,78 lei, reprezentând diferența neachitată din factura . 13 nr. 021 din data de 10.04.2013, cu plata sumei de 255,343,55 lei-penalități de întârziere, etc.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat L. A. pentru reclamantă cu împuternicire avocațială existentă la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură cu adresa nr. 10/08.01.2016 Primarul comunei V. a înaintat relații, după care;
Nemaifiind excepții de invocat și cererii de formulat, instanța acordă cuvântul asupra cauzei.
Apărătorul reclamantei având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și plata penalităților de întârziere calculate și necontestate, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față,
Prin cererea adresată la data de 12.10.2015 și înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâta U. V. - Primăria V. prin Primar a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 235.641,78 lei, reprezentând diferența neachitată din factura . nr. 021/10.04.2013 care a avut o valoare totala de 270.641,78 lei, fiind achitată parțial doar suma de 35.000 lei cu OP nr. 785/11.07.2014, precum și plata penalităților de întârziere în valoare de 255.343,55 lei rezultate din achitarea cu mult după scadență a facturii . nr. 16/29.03.2013 și achitarea doar parțială a facturii . nr. 021/10.04.2013, penalități calculate până la data de 06.10.2015 prin aplicarea procentului de 0,1% pe zi de întârziere prevăzut în art. 12.1. din contractul nr. 2652/17.11.2008 Total debit + penalități = 490.985,33 lei
În motivare a arătat că în baza contractului de achiziție publică nr. 2652/17.11.2008 pârâta a beneficiat de execuția lucrărilor "Modernizare străzi rurale .", lucrări ce au fost realizate, recepționate, facturile corespunzătoare acestora fiind recunoscute, asumate, dar neachitate integral nici până în prezent, deoarece din ultima factura a rămas un rest de plata de 235.641,78 lei fiind plătită numai suma de 35.000 lei in data de 11.07.2014.
Potrivit dispozițiilor contractului termenul de plata era de 10 zile de la emiterea facturii, iar in condițiile în care "achizitorul nu onorează facturile in termen de 28 zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o suma echivalenta cu 0,1% pe zi de întârziere din plata neefectuată, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor" ( art. 12.1). În această situație pentru depășirea termenului de plata la factura VIA13 nr. 016/29.03.2013 și VIA13 nr. 021/10.04.2013 s-au acumulat penalități totale în valoare de 255.343,55 lei, după cum urmează:
Factura si data | Valoare factura | încasat | SOLD | Data scadenta | Zile întârziere | Data plații | Penalitate 0,1%/zi | Penalitate |
016/29.03.2013 | 257.672,00 | 157.672,00 | 100.000,00 | 08.04.2013 | 8 | 14.05.2013 | 257,67 | 2.061,38 |
35.000,00 | 65.000,00 | 08.04.2013 | 416 | 26.06.2014 | 100,00 | 41.600,00 | ||
65.000,00 | 0,00 | 08.04.2013 | 15 | 11.07.2014 | 65,00 | 975,00 | ||
021/ 14.05.2013 | 270.641,78 | 35.000,00 | 235.641,78 | 24.05.2013 | 385 | 11.07.2014 | 270,64 | 104.197,09 |
235.641,78 | 24.05.2013 | 452 | 235,64 | 106.510,08 | ||||
528.313,78 | 292.672,00 | 235.641,78 | 255.343,55 |
Cum una din cauzele intrării în insolvență a societății a constituit-o neplata la termen de către beneficiari a lucrărilor executate, este evident că și pârâta a contribuit la această stare, situație în care solicită să fie obligată la plata sumei totale de 490.985,33 lei, reprezentând debit neachitat și penalități de întârziere.
Reclamanta a menționat că anterior sesizării instanței, prin somația nr. 566/07.09.2015 a notificat pârâta să procedeze la achitarea debitului și a penalităților calculate până la acea data, însă aceasta nu s-a conformat termenului oferit și nici nu și-a exprimat un punct de vedere.
Dovada susținerii înțelege să o facă cu înscrisuri, și dacă va fi necesar o expertiză contabilă administrată prin intermediul instanței.
În dovedirea cererii a anexat în copii certificate, următoarele înscrisuri: contractul de lucrări nr. 2652/17.11.2009, facturile VIA13 nr. 016/29.03.2013 și VIA13 nr. 021/10.04.2013, extrasele de plați parțiale pe baza cărora prima a fost achitată integral, iar cea de-a doua numai parțial și centralizatorul cu calculul penalităților de întârziere raportat la plățile efectuate, precum și dovada transmiterii somației nr. 566/07.09.2015.
La data de 04.11.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Prin contractul de lucrări nr. 2652 din 17.11.2008, încheiat între . aceasta din urmă trebuia să execute lucrarea de „Modernizare străzi rurale ." într-un termen de 2 luni începând cu data de 20.11.2008, respectiv până la data de 20.01.2009.
Conform prevederilor art. l6.2.(l) din contract, la finalizarea lucrărilor (care a avut loc mult mai târziu decât data prevăzută în contract), executantul avea obligația de a notifica în scris beneficiarul că sunt îndeplinite condițiile de recepție, solicitând acestuia convocarea comisiei de recepție, or acest lucru nu s-a făcut nici atunci nici la o dată ulterioară.
Cât privește plata facturilor emise de reclamantă, respectiv factura . 13 nr.021/10.04.2013 și factura . nr.16/29.03.2013, acestea au fost emise la 4 ani după terminarea lucrărilor, întrucât între reclamantă și beneficiar a intervenit practic o înțelegere privitoare la faptul că se va achita contravaloarea lucrărilor efectuate atunci când primăria va dispune de sumele necesare. Așa se justifică și faptul că din totalul facturii nr.021/10.04.2013 a cărei valoare totală era de 270.641,78 lei, primăria a plătit doar suma de 35.000 lei.
In urma somației înaintată de reclamantă în data de 07.09.2015, cu privire la achitarea debitului restant, cu ordinul de plată nr.1001 din 02.10.2015, a fost virată către reclamantă suma de 235.641,78 lei, achitându-se practic de obligațiile ce îi revin prin contract.
A mai susținut că înțelegerea ce a avut loc între părți a fost cât se poate de reală, fapt justificat și printr-un alt contract de execuție de lucrări încheiat în data de 23.05.2011, între Primăria V. și reclamantă. Se face această afirmație, deoarece nu se justifică faptul că reclamanta a acceptat să încheie un alt contract cu același obiect și să îl execute în totalitate atâta timp cât contractul încheiat anterior nu a fost onorat.
În consecință, datorită faptului că reclamanta a acceptat ca plata să se facă cu întârziere, nu poate să ceară penalități, rezultate din achitarea după data scadentă a facturilor emise de aceasta.
A anexat în copie, ordinului de plată nr. 1001 din 02.10.2015 prin care s-a plătit reclamantei suma de 235.641,78 lei.
În drept a invocat disp. art.205 Cod procedură civilă. Potrivit dispozițiilor art.222 din Cod procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
La data de 17.11.2015 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în condițiile în care a rezultat din verificări că în data de 02.10.2015 a fost efectuat viramentul sumei de 235.641,78 lei reprezentând soldul datoriei neachitate, înțelege să continue procesul pentru contravaloarea penalităților de la data scadenței până la data achitării efective, respectiv 02.10.2015.
Cum calculul penalităților anexat acțiunii era raportat la data de 06.10.2015, iar pârâta în 02.10.2015 a achitat soldul, se diminuează cu 5 ( cinci) zile calculul penalităților de întârziere rămânând de plata penalități calculate până la data de 02.10.2015, respectiv suma de 254.165,34 lei ( față de 255.343,55 lei cât era calculat până la data de 06.10.2015 ).
Penalități Primăria V. la data 02.10.2015
Contract nr. 2652 / 17,11,2008
Factura si data | Valoare factura | încasat | SOLD | Data scadenta | Zile intarziere | Data plații | Penalitate 0,1%/zi | Penalitate |
016/29 03.2013 | 257.672,00 | 157.672,00 | 100.000,00 | 08.04.2013 | 8 | 14.05.2013 | 257,67 | 2.061,38 |
35.000,00 | 65.000,00 | 08.04.2013 | 416 | 26 06.2014 | 100 00 | 41.600,00 | ||
65.000,00 | 0.00 | 08.04 2013 | 15 | 11.07.2014 | 65,00 | 975,00 | ||
021 / 14.05.2013 | 270.641,78 | 35.000,00 | 235.641,78 | 24.05.2013 | 385 | 11.07.2014 | 270,64 | 104.197,09 |
235.641,78 | 24 05.2013 | 447 | 235,64 | 105.331,88 | ||||
528.313,78 | 292.672,00 | 235.641,78 | 254.165,34 |
Potrivit dispozițiilor contractului termenul de plata era de 10 zile de la emiterea facturii, iar în condițiile în care "achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu 0,1% pe zi de întârziere din plata neefectuată, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor" ( art. 12.1 ). În aceasta situație pentru depășirea termenului de plata la factura VIA13 nr.016/29.03.2013 și VIA13 nr. 021/10.04.2013 s-au acumulat penalități totale în valoare de 254.165,34 lei conform calculelor prezentate.
A anexat în copie tabel penalități Primăria V. la data de 02.10.2015.
La termenul de judecată din 09.10.2015 apărătorul reclamantei a depus precizare de acțiune(fila 48) în sensul că înțelege să continue procesul doar asupra pretențiilor privind obligarea pârâtei la achitarea penalităților de întârziere de la data scadenței până la data achitării efective (02.10.2015), respectiv suma de 254.165,34 lei.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâtă pentru a comunica relații necesare soluționării cauzei, iar cu adresa nr. 40/08.01.2016 au fost înaintate relații la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de lucrări nr. 2652/17.11.2008 prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrări de "Modernizare străzi rurale ., județ M.", iar pârâta Primăria . prețul conform graficului de plăți, respectiv în termen de 10 zile de la emiterea facturii, conform art.18.1 din contract.
Potrivit art.12.2 din contract, în cazul în care achizitorul, Primăria . facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu 0,1% pe zi de întârziere din plata neefectuată, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
În baza acestui contract, reclamanta a emis facturile . nr.016/29.03.2013 în valoare de 257.672 le și factura . nr.021/10.04.2013 în valoare de 270.641,78 lei.
Așa cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar(filele 18-20), pârâta a achitat la data de 14.05.2013 suma de 157.672 lei, la data de 26.06.2014 suma de 35.000 lei, iar la data de 11.07.2014 suma de 100.000 lei. Astfel, cu sumele achitate la datele indicate pârâta a achita în întregime factura nr.16/29.03.2013 și parțial factura nr.021/14.05.2013, respectiv numai suma de 35.000 lei.
Aspectele reținute anterior referitoare la plata facturilor de către pârâtă rezultă și din tabelul conținând modul de calcul al penalităților anexat de reclamantă și necontestat de către pârâtă.
Cu ordinul de plată nr.1001 din 02.10.2015, pârâta a achitat și suma de 235.641,78 lei, achitând astfel în totalitate debitul principal solicitat de către reclamantă.
Față de acest aspect, reclamanta și-a precizat acțiunea (fila 48) în sensul că și-a diminuat cuantumul pretențiilor arătând că solicită obligarea pârâtei numai la suma de 254.165,34 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței facturilor, respectiv 08.04.2013 și 24.05.2013 până la data achitării efective a sumelor datorate.
Pârâta a invocat în apărare faptul că potrivit art.16.2 alin.1 din contract, reclamanta avea obligația ca la finalizarea lucrărilor să notifice în scris beneficiarul că sunt îndeplinite condițiile de recepție solicitând convocarea comisiei de recepție, ori acest lucru nu a avut loc . Pe de altă parte, susține că facturile au fost emise la 4 ani de la terminarea lucrărilor aspect ce denotă faptul că părțile s-au înțeles ca achitarea contravalorii lucrărilor să se facă atunci când primăria va dispune de sumele necesare și prin urmare, nu se pot cere penalități.
Instanța reține că potrivit art.18.5 din contract plata facturilor finale se va face imediat după verificarea și acceptarea situației de plată definitivă de către achizitor, nefiind astfel condiționată de îndeplinirea de către executant a obligației de notificare a îndeplinirii condițiilor de recepție. Pe de altă parte, în cauză, se constată că pârâtă a achitat facturile emise de către reclamantă, situație în care se reține că aceasta a acceptat situațiile de plată emise de executant.
În ceea ce privește faptul că reclamanta a emis facturile după 4 ani de la terminarea lucrărilor, instanța apreciază că acesta nu poate constitui o renunțare a acesteia la dreptul de a percepe penalități pentru perioada ulterioară scadenței acestor facturi, scadență calculată potrivit art.18.1 din contract, respectiv 10 zile de la emiterea facturii.
Astfel, față de clauzele contractuale indicate anterior, se reține că pentru plata cu întârziere a contravalorii lucrărilor executate în baza contractului, reclamanta are dreptul să perceapă penalități, penalități calculate conform art.12.2 din contract după trecerea unui termen de termen de 28 de zile de la scadență.
Prin urmare, cum pârâta nu a contestat modul de calcul redat în tabelul depus de către reclamantă, instanța constată că pârâta datorează reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 254.165,34 lei.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea, așa cum a fost precizată și va obliga pârâta la plata sumei de 254.165,34 lei reprezentând penalități de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în comuna Șimian, .. 200A, județul M. în contradictoriu cu pârâta U. V. - Primăria V. prin Primar, cu sediul în ., așa cum a fost precizată.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 254.165,34 lei reprezentând penalități de întârziere.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2016, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
M. B. A. N. I.
Red. M.B./Tehno. A.N.I
4 ex./11.02.2016
Cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 27/2016.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 23/2016.... → |
|---|








