Anulare act administrativ. Sentința nr. 2704/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2704/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 3100/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2704/2014
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte M. R.
Grefier A.-M. T.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 10.10.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea la data de 24.10.2014 și 7.11.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2013 la nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta DGFP M. - succesoare fiind DGRFP B. - AJFP M. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea în tot a Deciziei nr. 409/2012/25.02.2013 emisă de DGFP M., privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 625/17.08.2012 și a RIF înregistrat sub nr. 620/17.08.2012 emise de același organ fiscal, și în consecință:
- anularea în tot a deciziei de impunere nr. 625/17.08.2012 și a RIF înregistrat sub nr. 620/17.08.2012 emise de DGFP M. și în consecință: - Exonerarea reclamantei de obligația achitării sumei totale de 403.524 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare, având următoarea componență: 41.647 lei cu titlu de impozit pe profit; 7.137 lei, cu titlu de dobânzi/majorări de întârziere, aferente impozitului pe profit; 6.247 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; 133.946 lei cu titlu de TVA; 19.822 lei cu titlu de dobânzi/majorări de întârziere, aferente TVA; 27.145 lei reprezentând impozit pe dividende; 15.988 lei, cu titlu de dobânzi/majorări de întârziere, aferente impozitului pe dividende;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că creanța fiscală imputată derivă din cinci aspecte majore, care au fost enumerate ca fiind achiziția unor utilaje cu privire la care s-a apreciat că valorile la care au fost cumpărate sunt fictive, astfel că au fost majorate nejustificat cheltuielile, prestarea unor servicii, față de care s-a reținut că nu se poate demonstra realitatea și legalitatea. Sunt arătate și celelalte 3 aspecte reținute, mai precis înregistrarea unor servicii prestate în baza unor documente care nu pot avea calitatea de document justificativ, achiziția unor mărfuri care nu au fost utilizate în scopul realizării de venituri și impunerea sumei de 131.819 lei cu titlu de impozit pe dividende.
Se susține de reclamantă că în privința achiziției de utilaje, aceasta a procedat perfect legal, parcurgând o procedură de selecție specifică. Reclamanta a transmis trei cereri de ofertă pentru achiziționarea echipamentelor unor societăți de profil: ., S.C. Farmer Logistic SRL și ., urmărind realizarea selecției prin raportare la cea mai convenabilă ofertă din punct de vedere tehnico-economic. În urma analizei ofertelor de preț primite, . a acceptat-o pe cea mai rentabilă, emisă de ..
Pentru achiziția efectivă a încheiat un contract de vânzare – cumpărare nr. 15/24.10.2011, achitând, în mod cu totul transparent, prin intermediul instrumentelor bancare, contravaloarea facturilor emise de vânzător, pe care le-a înregistrat în evidența sa contabilă.
Reclamantul arată că organul fiscal a susținut că „nu s-a găsit în documentele financiar contabile ale . nicio reevaluare a acestor echipamente tehnologice livrate către . Tg. M. la prețuri mult supraevaluate”, ignorându-se a se constata că, în realitate, reclamanta nu are nicio culpă sub acest aspect.
Consideră însă că aspectul esențial legat de această tranzacție derivă din faptul din faptul că . a achiziționat respectivele echipamente tehnologice la un preț similar celui practicat pe piața specifică acestor utilaje, împrejurare ce putea fi lesne constatată de organul de control la momentul inspecției fiscale, prin consultarea ofertelor de pe piață.
Relativ la prestările de servicii efectuate de . în baza contractului de prestări servicii nr. 182/17.06.2011, reclamanta arată că în pofida aserțiunilor organului fiscal, lucrările în discuție (săpături cu buldoexcavatorul), au fost efectiv realizate, existând documente justificative în acest sens.
În concret, situațiile de lucrări și fișele activității utilajului închiriat reprezintă înscrisuri justificative iar simplele inadvertențe derivând din necompletarea unora dintre rubricile acestora nu sunt nicidecum de natură a nega îndrituirea reclamantei de a beneficia de regimul deductibilității fiscale în privința cheltuielilor ocazionate de aceste prestări servicii. Este evident că, atâta timp cât carburantul era asigurat de prestator, beneficiara reclamantă nu era preocupată de cantitatea efectivă de combustibil consumată de utilaj și, pe cale de consecință, nici de menționarea respectivei cantități în fișele activității acestuia.
În altă ordine de idei, reclamanta arată că se reține că în situațiile de lucrări prezentate de aceasta nu se specifică unde ar fi fost prestate efectiv respectivele lucrări, această împrejurare reprezentând însă o simplă omisiune formală datorată volumului mare de activitate al reclamantei care închiriază în mod frecvent diverse utilaje necesare îndeplinirii obligațiilor sale în raport cu beneficiarii.
Referitor la constatările DGFP M., privind evidențele contabile ale prestatorului ., care nu și-ar fi înregistrat mijloace fixe, cheltuielile cu combustibilul sau cheltuielile cu personalul angajat, reclamanta reiterează susținerea potrivit căreia aceste fapte îi sunt imputabile în exclusivitate prestatorului, fiind străine de voința și activitatea administratorului reclamantei.
În privința pretinsei deficiențe derivând din contractul de prestări servicii perfectat de reclamantă cu . sunt aplicabile „mutatis mutandis” argumentele reclamantei expuse la pct. 2 al prezentei acțiuni, cu precizarea suplimentară că se recunoaște întocmirea de către reclamantă „a documentelor justificative (contracte de execuție lucrări, situație de lucrări), însă nu i se recunoaște dreptul de a beneficia de regimul deductibilității fiscale în privința cheltuielilor cu prestările de servicii.
În ceea ce privește achiziția mărfurilor de la S.C. Marandi Ceramiche SRL reclamanta precizează faptul că în mod eronat s-a reținut de către organul fiscal că „societatea nu a fost în măsură să justifice că mărfurile au fost achiziționate în scopul desfășurării activității sale economice” (fila 21 & 5 fin RIF și, respectiv fila 32 & 2 din Decizia de soluționare a contestației nr. 409/2012/25.02.2013), omițând a constata că mărfurile în discuție (sapă, foraj PDC 6 și sapă Smith 8 ½) reprezintă utilaje de tipul celor utilizate de reclamantă în realizarea obiectului său de activitate (lucrări de construcții).
Reclamanta mai arată că în mod surprinzător organul de control a apreciat că societatea reclamantă datorează și suma de 131.819 lei cu titlu de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, apreciind că prin simplul fapt al efectuării plăților către partenerii săi comerciali (410.316 lei pentru achiziții de la ., 99,200 lei, pentru prestări servicii de către . și, respectiv 153.187 lei pentru prestări servicii de către .), ar fi ținută să achite și acest impozit.
Mai arată că potrivit acestui raționament, ar rezulta că o cheltuială suplimentară ce diminuează, în opinia organului de control, masa impozabilă presupune repartizarea profitului sub forma dividendelor. Această ipoteză ignoră împrejurarea că obținerea profitului poate fi doar un deziderat și nu o certitudine iar, pe de altă parte, că și în ipoteza în care acesta ar fi obținut nu este obligatorie repartizarea sau cu titlu de dividende, acesta putând fi repartizat pentru fonduri de dezvoltare sau proiecte investiționale derulate de societate.
De asemenea, prin raportare la principiul dedus din adagiul „accesorium sequitur principale” și având în vedere argumentele expuse prin prezenta contestație, care sunt de natură a proba netemeinicia și, implicit, inexistența creanței fiscale reținute în sarcina reclmantei, sub aspectul debitelor principale (impozit pe profit, TVA și impozit pe dividende), reclamanta susține că nici accesoriile acestor debite, contestate prin prezentul demers juridic, nu sunt datorate.
Se mai impune a accentua o trăsătură comună a actelor atacate, derivând din faptul că organul fiscal și-a întemeiat cu prioritate susținerile pe constatările Gărzii Financiare M. și ale DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. M., urmărindu-se verificarea unor „facturi fiscale fictive, emise de cinci societăți de tip „fantomă”. De asemenea, organul fiscal a dat eficiență juridică declarațiilor formulate de persoanele lipsite de credibilitate, acestea aflându-se actualmente în stare de arest preventiv tocmai pentru infracțiuni economice.
În acest context, reclamanta arată că se impune a sublinia împrejurarea potrivit căreia întreaga evidență contabilă informatizată a reclamantei a fost ridicată, analizată și, ulterior, restituită de către DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. M., apreciindu-se, în mod judicios, că nu există indicii în privința săvârșirii vreunei fapte penale iar administratorul reclamantei nu este cercetat penal. Pe cale de consecință, reclamanta consideră că în nici un caz nu se poate reține în sarcina sa vreo conduită culpabilă derivând dintr-o pretinsă conivență cu societățile de tip „fantomă”.
În drept s-a invocat art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. 1 lit. a din aceeași lege.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: contestația reclamantei; Decizia nr. 409/2012/25.02.2013 emisă de DGFP M., privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 625/17.08.2012 și a RIF înregistrat sub nr. 620/17.08.2012; decizia de impunere nr. 625/17.08.2012; Decizia de impunere nr. 625/17.08.2012 emisă de DGFP M. în baza Raportului de Inspecție Fiscală (RIF) nr. 620/17.08.2012; Raportul de Inspecție Fiscală (RIF) nr. 620/17.08.2012; Contractul de execuție lucrări nr. 144/25.05.2011 privind lucrări de refacere a carosabilului, trotuarelor, aleilor, zonelor verzi, în urma spargerilor efectuate de către terți, încheiat între contestatoare și Municipiul Tg. M., Contractul de execuție nr. 1045/29.08.2011 încheiat între contestatoare și S.C. G. Transilvania SRL; Contractul de execuție lucrări nr. 43/29.03.2010 perfectat cu beneficiarul S.C. Max Boegl Aeroport Sibiu SRL și ofertele de preț pentru utilajele de tipul celor achiziționate de reclamantă, comunicate de S.C. Farmer Logistic SRL și ..
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor contestate ca fiind temeinice și legale.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în susținerea acțiunii sale, reclamanta nu aduce argumente care să conducă la anularea actelor administrative contestate ci, se mărginește să reitereze aspectele invocate în contestația administrativ jurisdicțională. Astfel, în ceea ce privește Cap. III „Impozit pe profit” pct. 1 „TVA” pct. 1 și Cap. III „Impozit pe veniturile distribuite persoanelor fizice” pct. 1 din raportul de inspecție fiscală, pârâta arată că activitatea de inspecție a fost inițiată urmare a adresei Gărzii Financiare M. din 2012, având la bază Adresa nr. 33/D/P/2012 din 21.05.2012 emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. M..
Pârâta a mai arătat că din documentele puse la dispoziția organelor de inspecție în urma informațiilor comunicate de către instituțiile la care s-a făcut referire, organele de inspecție fiscală au reținut că în cadrul perioadei verificate impozitul pe profit (până la 31.03.2012), unitatea a înregistrat ca fiind deductibile fiscal suma de 33.090 lei din suma totală de 38.605 lei (înregistrată la data de 30.04.2012) reprezentând diferența dintre amortizarea calculată de societate în mod eronat la valoarea fictivă a utilajelor și amortizarea calculată de organele de control asupra valorii reale a utilajelor.
Pârâta susține că potrivit art. 6 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză”. În continuare, pârâta redă art. 11 alin. 1 și art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În ceea ce privește invocarea bunei credințe, pârâta arată că simplele afirmații nu sunt suficiente, acestea nefiind susținute cu documente justificative care să demonstreze că cele menționate în contestație, respectiv acțiunea dedusă judecății corespund realității.
Din punct de vedere fiscal, se arată că organele de inspecție fiscală au concluzionat că înregistrarea achizițiilor de utilaje la un preț supraevaluat a determinat majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare, situație în care suma de 33.090 lei a fost inclusă în masa impozabilă aferentă impozitului pe profit pentru trimestrul IV 2011 și trimestrul I 2012 și s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar în sumă de 5.294 lei.
În ceea ce privește Cap. III „Impozit pe profit” pct. 2, Cap. III „Taxa pe valoarea adăugată” pct. 2 și Cap. III „Impozit pe veniturile distribuite persoanelor fizice” pct. 2 din raportul de inspecție fiscală, reclamanta precizează că în data de 30.11.2011 . Tg. M., a înregistrat în evidența financiar – contabilă factura nr. 244/30.11.2011 emisă de . Gălești, prin care aceasta facturează prestări servicii în valoare de 80.000 lei, cu TVA aferentă în sumă de 19.200 lei. Aceste prestări de servicii figurează că ar fi fost efectuate de . în baza contractului de prestări servicii nr. 182/17.06.2011, obiectul contractului reprezentând prestări servicii nr. 182/17.06.2011, obiectul contractului reprezentând prestări servicii cu buldoexcavatorul, durata contractului fiind de 6 luni, activitatea începând la data de 01.07.2011 până la 31.12.2011.
Prin urmare, pârâta arată că aplicabile speței sunt prevederile art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În același sens dispune și pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, potrivit căruia: „Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: - serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; - contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor pentru specificul activităților desfășurate.
Pârâta susține că organele de inspecție fiscală au reținut ca fiind aplicabile prevederile Deciziei Curții Europene de Justiție în cazurile C-439/04 și C-440/04, Axel Kittel versus Statul belgian cu privire la principiul neutralității fiscale și pierderea dreptului de deducere pentru un cumpărător de bună credință, conform căruia: „beneficiarul livrării a știut, ar fi trebuit să știe sau ar fi fost posibil să știe că prin tranzacție a participat la tranzacție care avea legătură cu evaziunea fiscală privind TVA, caz în care acesta nu își poate exercita dreptul de deducere a TVA aferent tranzacției”.
Mai susține că organele de inspecție fiscală au concluzionat că suma achitată de către . către . nu se referă la operațiuni reale ci la operațiuni fictive ( având în vedere că factura a cărei valoare a fost verificată este fictivă), plata fiind efectuată în scopul personal al administratorului – asociatul unic al societății. De asemenea, din Nota explicativă dată de administratorul societății Mihalsy Foraj SRL, cu ocazia controlului efectuat de comisarii Gărzii Financiare M., rezultă că acesta a cumpărat firma în luna septembrie 2010, iar documentele puse la dispoziția organelor de control de către ONRC M. a rezultat că societatea se află în procedura falimentului, în data de 23.11.2010 fiind desemnat un lichidator judiciar, acesta având drepturi administrative depline.
Pârâta mai arată că în situația dată, organele de inspecție fiscală au concluzionat că suma de 182.539 lei achitată de către . către . nu se referă la tranzacții reale ci la operațiuni fictive, plata fiind efectuată în scopul personal al administratorului, respectiv asociatul unic al societății.
În drept s-au invocat prevederile legale la care s-a făcut referire în text.
A fost depusă la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei de impunere și la adoptarea deciziei de soluționare a contestației.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză a fost efectuată expertiza în specialitatea contabilă.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. F-MS 625/17.08.2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice M., în urma inspecției fiscale la societatea reclamantă, s-a stabilit în sarcina acesteia obligația suplimentară de plată a sumei totale de 403.524 lei: impozit pe profit, TVA și impozit pe dividende și s-au calculat accesorii majorări de întârziere și penalități la fiecare dintre aceste debite principale.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație administrativă, care a fost soluționată, fiind dispusă respingerea contestației pentru întreaga sumă contestată.
Având în vedere criticile punctuale ale reclamantei, urmează a fi analizate în aceeași modalitate și se constată cu privire la achiziția unor utilaje la prețuri majorate de 10 ori, că susținerile . nu au efecte pe plan fiscal. Chiar dacă este reală afirmația că prețul de achiziție este similar celor practicate pe piață și că s-a urmat o procedură de selecție specifică, în urma căreia a fost aleasă oferta ., este esențial că pentru a fi recunoscută legalitatea operațiunii trebuia identificată o reevaluarea făcută de vânzător.
Contrar susținerilor din acțiune, inspectorii fiscali nu pot ignora diferența de preț dintre cel cu care a achiziționat . utilajele și cel cu care în aceeași zi le-a vândut și reclamanta le-a cumpărat, având în vedere o diferență foarte mare și o lipsă de reevaluare a acestora, în contextul declarațiilor date în fața comisarilor Gărzii Financiare de administratorii societăților din lanțul tranzacțional în care s-a implicat reclamanta.
Astfel, excluderea sumei de achiziție a utilajelor de la cheltuielile societății reclamante, nu este făcută de plano și în mod arbitrar, ci în urma analizării operațiunilor, a declarațiilor persoanelor implicate și a extraselor de cont, care au dovedit majorarea nejustificată a cheltuielilor, cu scopul prejudicierii bugetului de stat.
Față de toate circumstanțele operațiunii este evident caracterul simulat al prețului cu care reclamanta a achiziționat utilajele și nu se poate reține că prețul este sincer și serios, având în vedere că administratorul societății a spus altor persoane că dorește înregistrarea unei facturi pentru suma respectivă, instanța observă că nu se poate reține că voința părților contractuale a fost de a se vinde și cumpăra utilajele menționate la prețurile majorate artificial.
În acest context, Tribunalul apreciază că nu este semnificativ că prețul de achiziție este apropiat cu cel al pieții, ci scopul pentru care cumpărarea s-a făcut cu această sumă și nu cu cea cu care a achiziționat ., sau apropiat acestuia, scop care a fost reținut și de inspectorii fiscali, de prejudiciere a bugetului statului.
Instanța are în vedere că în materia raporturi juridice fiscale, așa cum este și jurisprudența CJUE, este mai puțin relevantă culpa contribuabilului verificat, cât realitatea operațiunii și dacă contribuabilul a cunoscut sau putea să cunoască împrejurările tranzacției, ori în speță au fost chiar solicitate de administratorul reclamantei.
Se constată că s-a creat o situație juridică artificială chiar de către reclamantă pentru a obține unele avantaje fiscale, astfel că dacă din punct de vedere civil operațiunea ar putea fi valabilă, din punct de vedere fiscal, aceasta nu este opozabilă pârâtei, care în mod justificat nu a luat în considerare aceste cheltuieli.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța are în vedere Deciziile CJUE în cauzele reunite C-354/03, C-355/03, C-484/03 Optigen Ltd, ș.a și Decizia în cauza Halifax & Others, în care se concluzionează că aplicarea reglementării comunitare nu trebuie înțeleasă ca acoperind practicile abuzive și că lupta contra evaziunii fiscale este un obiectiv încurajat de către cea de-a șasea directivă.
În consecință, instanța apreciază ca fiind nefondate criticile reclamantei legate de interpretarea acestei operațiuni realizată prin contractul nr. 15/24.10.2011, pentru a califica acest act, inspectorii fiscali și-au exercitat rolul activ, au determinat corect situația fiscală, iar reclamanta nu arată concret care sunt informațiile sau documente ce puteau fi avute în vedere și nu au fost luate în considerare. Nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 7 alin. 2 din OG nr. 92/2003 și nici cele ale art. 65 din Codul de procedură fiscală.
Tribunalul constată că nu se poate reține buna credință a reclamantei și că acestui raport juridic îi sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. 1, art. 21 alin. 1 și 4 din Codul fiscal, că în mod corect nu a fost luată în considerare tranzacția având ca obiect cumpărarea unui excavator pe șenile, a unui cilindru compactor și a unui autogreder, pentru care diferența de valoare este de 330.900 lei, fiind calculat legal impozitul suplimentar în sumă de 5294 lei. Tot justificată este și concluzia că reclamanta nu avea dreptul de deducere pentru TVA în sumă de 79.416 lei, calculată ca diferență între TVA aferentă prețului de achiziție de către reclamantă și TVA aferentă prețului de achiziție de către vânzătoarea ..
În ceea ce privește prestarea serviciilor în valoare de 80.000 lei de către ., argumentele reclamantei vizează realitatea acestora, dovedirea efectuării prin situațiile de lucrări și fișele activității. Pentru a se primi aceste argumente și pentru a se admite validitatea operațiunilor, este necesar ca cheltuieli cu prestarea serviciilor să fie reflectate și în contabilitatea societății prestatoare. Cât timp în fișa utilajului cu care se pretinde efectuarea serviciilor de săpături nu apare consemnată la rubrica aferentă carburantului, nici o cantitate de combustibil, prestarea serviciilor apare ca nereală și pentru această operațiune fiind justificată concluzia că este fictivă.
Sunt valabile considerentele anterioare în ce privește lipsa culpei reclamantei, pentru că și dacă cea care ar fi în culpă ar fi societatea prestatoare, ceea ce trebuie stabilit din punct de vedere fiscal este realitatea activității prestate. Însă, tocmai pentru că . s-a angajat să asigure combustibilul necesar funcționării utilajului închiriat, dar aceasta nu a înregistrat astfel de cheltuieli, precum și pentru că nu sunt indicate locurile efectuării lucrărilor, prezumția de fictivitate este pe deplin justificată.
Depunerea contractelor nr. 144/25.05.2011 și nr. 1045/29.08.2011 nu este suficientă, cât timp acestea ar putea proba doar potențiale locuri de efectuare de lucrări, dar fără a se putea determina cu ce combustibil a funcționat buldoexcavatorul.
Apoi, trebuie observat că administratorul . a declarat organelor de cercetare penală că toate facturile emise de această societate erau fictive, fiind arătată și o înțelegere în acest sens între administratorul societății reclamante cu o altă persoană, astfel că reprezentantul reclamantei a procedat deliberat la înregistrarea facturii nr. 244/30.11.2011 întocmită fictiv.
Deasemenea, în afara acestei declarații, cu ocazia inspecției fiscale au fost avute în vedere verificări efectuate privind activitatea societății care a închiriat utilajul și care nu a declarat că deține active imobilizate, iar din balanțele de verificare a rezultat că nu are înregistrate mijloace fixe, cheltuieli cu angajați și nici cheltuieli cu combustibili.
În consecință, față de aceste constatări, nici operațiunea de închiriere nu este reală și legală și reclamanta a diminuat în acest caz baza de impozitat, în mod nejustificat, cu suma de 80.000 lei. Este justificată calcularea impozitului pe profit, în sumă de 12.800 lei și s-a considerat corect ca fiind nejustificată deducerea TVA în sumă de 19.200 lei.
Examinând și concluziile expertului cu privire la aceste constatări ale inspectorilor fiscali, este de observat că prin raport se apreciază că situația de lucrări nr. 1/30.11.2011 și fișele de activitate ale utilajului împreună cu contractul nr. 182/17.06.2011 justifică efectuarea lucrărilor, dar nu este analizată și explicată din punct de vedere contabil împrejurarea că la funcționarea utilajului nu s-a utilizat combustibil, iar . nu are înregistrate active și nici mijloace fixe.
Astfel, expertul nu a avut în vedere toate documentele, constatările și concluziile din dosar, împrejurarea în care instanța va înlătura răspunsul expertului la acest obiectiv, pentru că nu este relevant.
Referitor la relațiile contractuale cu ., în baza cărora a fost perfectat contractul de achiziție de lucrări nr. 43/29.03.2010, reclamanta reiterează argumentele prezentate la punctul anterior și afirmă că realitatea prestațiilor rezidă din obiectul contractului prin care s-a obligat să execute lucrări de armare, cofrare și betonare la obiectivul Centura Sibiu, pod nr. 2.
Din documentele dosarului se reține că în urma verificărilor efectuate asupra situației fiscale a partenerului contractual, . s-a stabilit că aceasta nu a declarat veniturile realizate din încheierea convenției de prestări servicii cu reclamanta, că nu a declarat livrarea respectivelor servicii, mai mult că ultima declarație depusă este din decembrie 2009, prin urmare factura înregistrată de reclamantă cu nr._/06.08.2010 nu putea fi valabil emisă de societatea pretins furnizoare, cu atât mai mult cu cât nici nu conținea date complete ale firmei furnizoare.
Este relevant în soluționarea cauzei istoricul societății avut în vedere de organele fiscale, care a devenit ., iar administratorul acesteia a declarat că societatea preluată în luna septembrie 2010 nu a avut nici o activitate. Această împrejurare este stabilită fără echivoc și prin evidența contabilă a acestei societăți, așa cum s-a reținut anterior, în care nu sunt cuprinse nici un fel de documente care să confirme prestarea serviciilor, de unde concluzia valabilității prezumției că era firmă fantomă, iar reclamanta a intrat într-un lanț tranzacțional cu derularea de operațiuni nereale, care urmăresc să prejudicieze bugetul de stat.
Cu privire la acest punct din acțiune, se constată că serviciile nu puteau fi prestate de societatea menționată nici pentru că nu avea un obiect de activitate corespunzător lucrărilor de armare, cofrare și betonare, cel declarat fiind de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse nealimentare și comerț cu amănuntul de produse alimentare.
Deasemenea s-a constatat că pretinsa livrare de servicii nu a fost evidențiată în facturi sau în situațiile de lucrări prin menționarea cantităților de lucrări, a materialelor utilizate, nu este indicată manopera la fiecare categorie de lucrări din deviz, care se coroborează cu faptul că în conformitate cu înregistrările de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, . nu are angajați în perioada martie-decembrie 2010 și care toate acestea determină concluzia că raporturile comerciale sunt fictive.
Tribunalul constată că și în acest caz raportul de expertiză contabilă este întocmit fără să fie avute în vedere și concluziile inspectorilor fiscali, dar mai ales fără ca să fie eficient contrazise motivele pentru care operațiunea a fost considerată fictivă.
Este de observat că, deși prin decizia de impunere și cea de soluționare a contestației administrative sunt enumerate verificările efectuate și avute în vedere, expertul s-a limitat la analiza documentelor prezentate de reclamantă, la discuții cu administratorul acesteia și a ajuns la concluzia că actele au calitatea de document justificativ și permit reclamantei să efectueze înregistrarea cheltuielilor în contabilitate.
Însă, pentru că din perspectiva inspecției fiscale, situația nu poate fi rezumată atât de simplu și nu au fost avute în vedere doar actele reclamantei, ci întregul lanț tranzacțional, se constată că raportul de expertiză este superficial și nu poate ajuta la dezlegarea cauzei, la soluționarea acesteia în modalitatea dorită de reclamantă.
Această concluzie se impune pentru că expertul a avut în vedere numai prevederi din legea contabilității, dar fără a aduce argumente de valabilitate a operațiunii economice din perspectiva Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală.
În consecință și pentru această convenție, se constată că au fost reținute corect, raportat la situația de fapt fiscală, dispozițiile art. 6 din OG nr. 92/2003, art. 11 alin. 1 și art. 21 lit. f din Codul fiscal.
Referitor la achiziția mărfurilor de la . și justificarea achiziției în scopul desfășurării activității sale economice, este de observat că reclamanta nu a dovedit utilizarea bunurilor în vederea realizării veniturilor și că toate aceste achiziții făcute în iulie august 2010 au fost stornate în luna martie 2012.Chiar dacă achizițiile corespund obiectului de activitate al reclamantei, aceasta nu a dovedit și realizarea de venituri în urma achizițiilor respective, facturile nu au fost înregistrate corect în evidența contabilă. mai precis bunurile au fost cuprinse în capitolul mărfuri, în contul 371 și nu cum era corect într-unul din conturile de imobilizări.
Deci, ceea ce nu a dovedit reclamanta în acest caz este utilizarea bunurilor cumpărate pentru realizarea de venituri.
În ce privește răspunsului expertului contabil la această chestiune, fiind formulat în acest sens obiectivul nr. 8, se constată că se rezumă la admiterea poziției reclamantei, fără ca să fie aduse argumente sau să se probeze, să fie invocate acte din care să rezulte concluzia că s-au realizat venituri cu bunurile cumpărate.
Tribunalul constată că reclamantei i s-au stabilit obligații fiscale cu titlu de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, fiind calificate astfel plățile către parteneri contractuali, plăți care au fost apreciate fictive.
La analiza acestui aspect reținut, instanța are în vedere că sunt valabile considerentele anterioare cu privire la nevalabilitatea tranzacțiilor comerciale cu . și . și astfel corecta recalificare a operațiunilor ca plată efectuată în scopul personal al administratorului, respectiv de distribuire a dividendelor, fiind calculat în mod justificat impozitul pe dividende, întemeiat pe art. 67 alin. 1 raportat la art. 7 pct. 12 alin. 2 din Codul fiscal.
Și în acest caz instanța va înlătura concluziile expertului, care a apreciat că organul fiscal era obligat să probeze plata sumelor în scopul personal al administratorului și că trebuiau întemeiate constatările pe cercetări complete. Se constată că aceste obligații impuse( impozitul pe dividende și majorările calculate) au în vedere cercetări de ansamblu și verificări făcute și de către alte instituții ale statului, care au fost ignorate în exprimarea părerii de specialitate de expert.
Întrucât impunerile sunt subsecvente concluziilor de la punctele anterioare, cât timp s-a reținut caracterul fictiv al operațiunilor anterior analizate, acțiunea este neîntemeiată și pentru acest aspect.
Toate constatările din raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere sunt valabile, atât în ceea ce privește neîndreptățirea reclamantei de a deduce TVA pentru operațiunile nereale, în ce privește înlăturarea de la cheltuieli a sumelor din cadrul acestor operațiuni și referitor la calcularea majorărilor de întârziere.
În consecință, nu se poate reține realitatea operațiunilor și este nefondată acțiunea în întregime, considerent pentru care urmează să se dispună respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . cu sediul în Tg. M., Calea Sighișoarei, nr. 25, ., în contradictoriu cu pârâta DRGFP B. – AJFP M. având Cod de identificare fiscală_, cont RO75TREZ__, cu sediul procesual ales în Tg. M., .. 1-3, jud. M., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 07.11.2014.
Președinte, M. R. | ||
Grefier, A.-M. T. |
Redactat: M.R
Thred: 16.04.2015/H.L
4 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 4/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 73/2014.... → |
|---|
