Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 600/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 600/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 4175/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 600/2014
Ședința publică de la 04 Iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Judecător I. O.
Judecător M. R.
Grefier L. H.
Pe rol fiind judecarea recursurilor în contencios administrativ și fiscal formulate de recurenții Z. L., cu domiciliul în Tg. M., ., jud. M. și I. T. DE MUNCĂ M., cu sediul în Tg. M., .. 2, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1730 din 28.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 iunie 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 27 iunie 2014, iar ulterior pentru data de azi, 04.07.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1730 din 28.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-M. în dosar nr._ s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul Z. L. în contradictoriu cu intimatul ITM M., împotriva procesului-verbal de contravenție seria_ nr._/26.03.2012.
Soluția, instanței de fond :
Sub aspectul legalității, instanța de fond a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, instanța, având în vedere și prevederile art. 1171 Cod civil, a reținut că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar, în virtutea art. 129 alin. 1 din codul de procedură civilă și a art. 1169 din Codul civil, pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Instanța de fond a constatat că procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește condiția temeiniciei numai cu privire la una dintre persoanele menționate în actul sancționator, respectiv numitul C. E., motiv pentru care va dispune modificarea procesului verbal, în sensul reducerii amenzii aplicate petentului, de la suma de_ lei, la suma de_ lei.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța de fond a reținut că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, petentului fiindu-i aplicată pentru fapta prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Codul muncii sancțiunea minimă, respectiv suma de 10.000 lei, pentru primirea la muncă a unei persoane.
Împotriva acestei soluții, au formulat în termen legal recurs, atât petenta cât și intimatul.
Susținerile recurentului Z. L., care solicită modificarea sentinței, în principal admiterea acțiunii așa cum a fost formulată :
În motivarea recursului, petentul susține că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că între recurent și numitul Kacio S. nu au existat raporturi contractuale specifice raporturilor de muncă, neexistând de altfel nicio înțelegere între acesta din urmă și recurent
Mai susține că instanța de fond a interpretat însă în mod eronat dispozițiile legale la care recurentul a înțeles să facă referire în plângerea formulată, considerând în mod greșit faptul că între recurent și numitul C. E. au existat raporturi specifice raporturilor de muncă prevăzute de actul normativ în baza căruia s-a dispus sancționarea, respectiv Codul Muncii.
Astfel, arată că după cum a specificat chiar pârâta, în perioada 20.03._12 inspectorii de muncă din cadrul ITM M., au efectuat un control pentru a se urmări respectarea prevederilor legale în vigoare din domeniul relațiilor de muncă. Cu această ocazie iară a se preciza care este temeiul legal în baza căruia s-a constat existența raporturilor de muncă, reclamantul primește calitatea angajator în baza art. 14 alin. 1 din Codul Muncii care prevede că ”în sensul prezentului cod, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate potrivit legii să angajeze forță de muncă pe baza de contract individual de munca”.
Recurentul învederează faptul că numitul C. E. declară în fișa de identificare faptul că reclamantul i-a plătit acestuia suma de 768 RON echivalentul amenzii pe care acesta o deținea la Primăria Pănet: „nu am semnat contract de muncă, lucrez pentru Z. L. pentru ca mi-a achitat amenda pe care o aveam de achitat la primăria Pănet, în valoare de 768 lei.” Declarația acestuia atestă existența unui raport juridic între cele două părți, specific raportului juridic obligațional de natură civilă. Din această declarație rezultă fără echivoc faptul că între reclamant și numitul C. E. nu au existat raporturi de muncă ci doar un raport obligațional ce nu se circumscrie sub nicio formă unui raport juridic de dreptul muncii. Câtă vreme, între cele două părți nu a existat nicio înțelegere in sensul acordării vreunui salariu, ci doar un ajutor reciproc, fără vreun caracter de continuitate, nu poate fi vorba de existența unui contract individual de muncă intre părți.
Recurentul susține că trăsătura caracteristică definitorie a contractului individual de muncă o reprezintă raportul de subordonare ce se naște între salariat și angajator pe parcursul executării contractului individual de muncă. Subordonarea, ca element esențial al contractului individual de muncă este recunoscută de legiuitor care utilizează în definiția contractului individual de muncă conceptul de autoritate a angajatorului. Nerespectarea înțelegerii avute, nu ar fi condus la constatarea unei abateri disciplinare ci ar fi condus le nerespectarea unei înțelegeri, a unei obligații asumate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 303 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea acestuia, deoarece procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001 și după ce s-a arătat situația de fapt s-a susținut că fapta este gravă, fiind detaliate argumentele cu privire la periculozitatea muncii la negru.
Recursul formulat de intimatul ITM M., prin care se solicită modificarea sentinței și respingerea plângerii contravenționale, pentru motivele :
Sunt apreciate neîntemeiate considerentele pentru care instanța de fond a redus amenda, pentru că pericolul social ridicat al faptei este dat și de modificarea, mai precis majorarea amenzilor prin lege.
Se mai susține că prima instanță a instanță a reținut în mod corect că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/_/26.03.2012, a fost încheiat cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor și că Z. L. a săvârșit fapta prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul Muncii, prin faptul că l-a primit la muncă pe numitul C. E. fără a avea încheiat contract individual de muncă cu acesta.
Recurentul intimat susține că nu este de acord cu soluția diminuării sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului de la suma de 20.000 lei la suma de 10.000 lei, pentru motivul că nu există un raport de muncă între petent și numitul Kacio S., cea de-a doua persoană care presta activitate pentru petent la data efectuării controlului de către inspectorul de muncă.
Mai susține că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că numitul Kacio S. nu a prestat activitate pentru Z. L., neexistând un raport de muncă între acesta și petent. Arată în acest sens, că numitul Kacio S. a completat fișa de identificare cu ocazia controlului efectuat în data de 20.03.2012, la ora 14:00, așa cum reiese din această fișă pe care am anexat-o la întâmpinare în care a declarat că a venit a venit la ora 12:00 în data de 20.03.2012, ca să îl ajute pe colegul C. E., la moară. Se poate constata, astfel, că numitul Kacio S. era coleg în acel moment cu numitul C. E., față de care prima instanță în mod corect a reținut că presta activitate pentru Z. L..
Menționează că, periculozitatea deosebită a muncii fără forme legale de angajare, a determinat legiuitorul ca să mărească amenda aplicată pentru primirea la muncă a persoanelor, fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă (anterior începerii raporturilor de muncă), de la un cuantum cuprins între 1.500 de lei și 2.000 de lei, pentru fiecare persoană identificată, sumă cuprinsă între 3.000 de lei și 4.000 de lei, pentru fiecare persoană identificată (Legea nr. 331 din 11 noiembrie 2009).
Mai mult, arată că prin Legea nr. 40/2011, legiuitorul a mărit din nou amenda pentru folosirea muncii la negru, prevăzând pentru această faptă o „amendă de la 10.000 Iei Ia 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”. În aceste condiții, nu poate fi negat faptul că pericolul social al folosirii muncii fără forme legale de angajare este unul deosebit și orice angajator care utilizează asemenea practici ilegale trebuie sancționat fără clemență.
De asemenea, consecințele muncii nedeclarate se reflectă negativ și în economie, prin distorsionarea mediului concurențial. Astfel angajatorii care nu utilizează munca declarată au mai puține obligații financiare și se află în concurență neloială cu acei angajatori care depun eforturi reale pentru respectarea obligațiilor legale ce le revin.
În drept s-au invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Hotărârea instanței de recurs cu privire la recursul petentului
Legalitatea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește valorificarea probelor administrate și interpretarea legii este evidentă, întrucât a fost avută în vedere corect situația de fapt sancționată.
Au fost înlăturate în mod justificat susținerile petentului cu privire la munca depusă pentru acesta de C. E., în schimbul unei sume de bani, respectiv a amenzii de 768 lei, pe care petentul a achitat-o la Primăria Pănet.
Examinând susținerile din recurs, potrivit cu care nu ar exista între părți un raport juridic de muncă, se constată că rezultă din prevederile art. 1, 2, 6, 10 și 16 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, că ori de câte ori între părți se desfășoară raporturi de muncă, devin aplicabile dispozițiile acestui cod, fiind obligatorie încheierea contractului individual de muncă. Această obligație de încheiere în formă scrisă a contractului individual de muncă revine angajatorului, anterior începerii raporturilor de muncă și ea există chiar dacă angajatul ar fi de acord cu încheierea unui alt tip de contract decât cel de muncă, așa cum se invocă în speță, mai precis contractul nenumit.
Deci nici una dintre împrejurările invocate de recurentul Z. L. nu este fondată, libertatea contractuală este mult atenuată în domeniul relațiilor de muncă, pentru că statul are îndatorirea de a proteja drepturile angajaților, ceea ce se întâmplă în fiecare stat.
Deasemenea, Tribunalul are în vedere că aceste prevederi legale sunt instituite în favoarea salariaților, care prin încheierea contractelor de muncă sunt mai bine protejați atât din punct de vedere social, prin aceea că beneficiază de drepturile de asigurări sociale cât și al posibilității de apărare și realizare a drepturilor lor în caz de litigiu, argumente pentru care nu se poate reține nici o eventuală lipsă a acordului angajatului, pentru că în lipsa acestuia nu trebuie primit la muncă.
Chiar dacă activitatea desfășurată este cu durată redusă, chiar dacă ar fi vorba despre o singură prestație sau activitate ocazională, încheierea contractelor de muncă este oricum obligatorie.
Este esențial că raporturile dintre recurent și C. E. îndeplinesc toate condițiile pentru a fi calificate ca raporturi de muncă și astfel este exclusă încheierea unei alte convenții.
Deasemenea, este cunoscut că, în timp ce Codul civil reglementează convenții speciale specifice raporturilor juridice civile, Codul Muncii este legea specială în domeniul relațiilor de muncă și astfel devine singurul act normativ aplicabil în domeniu.
Este adevărat că încheierea contractului individual de muncă se face cu consimțământul ambelor părți, acestea având posibilitatea de a alege dacă vor intra sau nu în raporturi de muncă, însă, dacă aleg să o facă, din momentul nașterii raportului de muncă devine obligatorie încheierea contractului individual de muncă, având în vedere dispozițiile legale indicate mai sus.
Deci, în cauză este de determinat dacă activitatea prestată de C. E. este o activitate de muncă, fiind în schimb irelevant dacă acea persoană cu care s-a convenit în acest scop și prestat această activitate a dorit sau nu încheierea unui contract de muncă, petentul având obligația să refuze primirea la muncă în lipsa consimțământului pentru încheierea unor astfel de contracte.
Pentru aceste motive, tribunalul apreciază că fapta a fost în mod legal și temeinic reținută în sarcina petentului de inspectorii de muncă, deci prima instanță a apreciat în mod corect că pentru persoana menționată nu se impune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.
Se constată că nu este incident nici un motiv de modificare sau casare a hotărârii recurate, prin care s-a reținut corect situația de fapt, respectiv comiterea contravenției, în baza probelor administrate, care au fost analizate judicios, care au confirmat conținutul actului de sancționare și care înlătură toate susținerile din cererea de recurs.
Recursul intimatului ITM:
Probele administrate au fost judicios analizate de instanța de fond, respectiv că din fișele de identificare rezultă că persoana Kacio S. nu lucra pentru petent, sau nu a fost determinat de petent să presteze muncă. În contextul în care nici o altă probă nu confirmă starea de fapt sancționată de intimat, în lipsa oricăror alte probe și dând eficiență fișelor de identificare, potrivit cu care Kacio S. a fost chemat de C. E. pentru a-l ajuta, nu se poate admite sancționarea petentului.
Este inadmisibilă acuzarea contravențională în lipsa unor probe evidente de vinovăție chiar dacă ar putea fi primite toate susținerile recurentei cu privire la prezumția de comitere a faptei, primirea la muncă fără forme legale fiind gravă, atunci când este dovedită, relevant este că nu s-a probat fără putință de tăgadă săvârșirea contravenției.
Desemenea, pentru a da eficiență fișelor de identificare, Tribunalul are în vedere că acestea sunt prevăzute de lege, așa cum susține chiar ITM M., respectiv de HG nr. 1377/2009, deci completarea de către persoanele respective are consecința de asumare a celor consemnate.
Se constată că nici o fișă nu conține informația că numitul Kacio S. a prestat muncă la cererea petentului, deci nu este dovedită relația de subordonare și implicit raportul de muncă.
Pentru toate aceste considerente, se constată că recursul nu este întemeiat și în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să se dispună respingerea acestuia.
Se constată că s-a făcut o corectă aplicare a legii la starea de fapt și nu este întrunit nici unul dintre motivele de recurs avute în vedere de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul Z. L., cu domiciliul în Tg. M., ., jud. M. și intimatul I. T. DE MUNCĂ M., cu sediul în Tg. M., .. 2, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1730 din 28.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._, ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 04 Iulie 2014.
Președinte, A. M. A. | Judecător, I. O. Fiind în concediu de odihnă semnează Președintele instanței Doamna judecător I. L. | Judecător, M. R. |
Grefier, L. H. |
Redactat: M.R
Thred: 22.12.2014/H.L
2 ex. jud. fond: F. U.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 150/2014.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3112/2014.... → |
|---|
