Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 304/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 304/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 12741/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE Nr. 304/2014
Ședința publică de la 08 Iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Grefier J. H.
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul C. V., cu domiciliul în Tg M., ./12, jud.M., împotriva sentinței civile nr.663/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 iunie 2014, când s-a amânat pronunțarea pe data de data de 04 iulie 2014, apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte din prezenta deciziei.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr. 663/12.02.2014 pronunțată de JudecătoriaTg M., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C. V., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 18.10.2013 de intimatul I. M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Sub aspectul legalității, prin prisma art. 17 din același act normativ, care prevede cazurile de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu, instanța constată că procesul–verbal de contravenție . nr._ emis la 18.10.2013 pe care petentul l-a atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, cât și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că din înregistrarea video pe suport CD vizualizată de instanță, rezultă că autoturismul Mercedes cu nr._ condus de petent nu a oprit la trecerea de pietoni, iar, pe sensul său de mers, nu a acordat prioritate pietonului angajat în traversarea străzii.
În aceste condiții susținerile petentului privitoare la nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal, sunt, în opinia instanței, nerelevante, acestea neputând duce la anularea acestuia.
Nu este obligatoriu ca agentul de poliție care a avut atestat de operator radar să fie și cel care întocmește procesul-verbal de contravenție, în condițiile în care cel din urmă a vizualizat înregistrarea sau a constatat cu propriile sale simțuri săvârșirea contravenției.
Înregistrarea video, mai ales în contravențiile de genul celei săvârșite de petent, reprezintă doar o probă care confirmă cele constatate de agentul de poliție.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța reține că a fost respectată regula proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi.
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul C. V..
Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea apelului acesta a arătat că sentința apelată este nelegală și netemeinică deoarece instanța a reținut greșit susținerile sale. Astfel, acesta a invocat că înregistrarea video a fost efectuată de o persoană fără atestat de operator radar și nu faptul că este obligatoriu ca cel care calitatea de operator radar să fie cel care întocmește procesul verbal de contravenție.
Apelantul a mai precizat că pietonul se afla în parcare în momentul în care petentul a condus mașina în zona trecerii de pietoni.
Apelantul a invocat și faptul că instanța nu s-a pronunțat pe probele solicitate și i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
La termenul din 20.06.2014, instanța a respins proba testimonială propusă de apelant.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În apel nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul–verbal de contravenție . nr._ emis la 18.10.2013 de intimatul I. M., s-a dispus sancționarea petentului contravenient C. V. cu amendă în cuantum de 320 lei, echivalent a 4 puncte amendă în baza dispozițiilor art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit căruia „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: ... h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat „, dispunându-se și măsura suspendării permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Prin procesul–verbal s-a reținut că petentul a condus la data de 18.10.2013, orele 09,54, pe . M., autoturismul marca Mercedes, cu nr._ și nu a acordat prioritate de trecere în dreptul imobilului cu nr. 2 pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii la trecerea de pietoni.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și având în vedere că petentul nu a dovedit o ală situație de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului a fost răsturnată.
Tribunalul reține că la prima instanță petentului i s-a respectat dreptul la un proces echitabil. Astfel, la dosarul cauzei există înregistrarea video a evenimentului, înregistrare care nu a fost defăimată de petent ca fiind falsă sau ca prezentând, cel puțin pe situație de fapt, o altă realitate decât cea care a avut loc.
Martorul pe care petentul a insistat să fie audiat atât în fața primei instanțe cât și în apel nu ar adus nimic în plus față de situația deja existentă. Rămâne ca instanța să aprecieze dacă această situație, astfel cum a fost înregistrată se circumscrie contravenției de neacordare a priorității pietonilor.
Din înregistrarea video depusă la dosar se observă cum vehiculul condus de petent cu viteză mică și-a continuat deplasarea, deși pietonul s-a angajat în traversare pe același sens de mers cu suficient timp înainte ca vehiculul să ajungă în dreptul trecerii de pietoni. Pietonul se afla deja în traversarea legală a străzii iar petentul, deși putea să oprească mașina, a preferat să-și continue deplasarea.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța reține că aceasta constituie contravenție. Astfel, art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG 1391/2006, prevede că prioritatea de trecere trebuie acordată pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Art. 100 al. 3 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, prevede ca fiind contravenție neacordarea de priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, sancțiunea fiind amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit art. 6 al 1 pct. 1 din OUG 195/2002, acordarea priorității semnifică obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească.
Apărările petentul apar ca fiind neîntemeiate, deoarece potrivit art. 6 al 1 pct. 26 din OUG 195/2002, prioritatea de trecere este dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalți participanți la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulația pe drumurile publice. Potrivit art. 56 la apropierea de o intersecție conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept. În interpretarea acestui articol, trebuie ținut cont că prin participant la trafic se înțelege, în sensul art. 6 pct. 24, persoana fizică ce utilizează, la un moment dat, drumul public, deci inclusiv pietonul.
Astfel, potrivit acestor texte de lege, pietonul avea dreptul să treacă pe trecerea de pietoni înaintea vehiculului condus de petent, iar petentul avea obligația să se asigure că niciun pieton nu s-a angajat în traversarea locului marcat, inclusiv prin încetinirea vehiculului, or, în speță se dovedește că petentul a condus vehiculul pe trecerea de pietoni înainte ca pietonul să traverseze . urmă avea acest drept legal, astfel cum s-a arătat mai sus.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
În ceea ce privește lipsa atestatului de operator radar, instanța reține că în speță nu este vorba de o contravenție constatată prin mijloace tehnice verificate și omologate metrologic, cum sunt cele care privesc depășirea vitezei legale.
În speță este vorba despre o contravenție constatată de agentul instrumentator prin propriile simțuri și care privește o stare de fapt accesibilă prin aceste simțuri. În acest sens, prin înregistrarea video, spre deosebire de depășirea vitezei legale, nu s-a constatat fapta, ci doar s-a întărit, din punct de vedere probator, starea de fapt reținută.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Aceasta nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei săvârșite.
În ceea ce privește pericol social concret al faptei, tribunalul reține că încălcarea normelor de siguranță rutieră generează o stare de risc și insecuritate care poate conduce la accidente de circulație cu urmări ireversibile, prin accidentarea gravă a participanților la traficul rutier sau cu decesul unor persoane nevinovate. În condițiile în care societatea civilizată acceptă viața ca valoare supremă, aceasta trebuie să suprascrie nerăbdarea conducătorului auto de a ajunge cu câteva secunde sau minute la destinația dorită.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de C. V., cu domiciliul în Tg M., ./12, jud.M., împotriva sentinței civile nr.663/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2014
Președinte, R. I. T. | Judecător, A. M. A. | |
Grefier, J. H. |
Red.T.R.I
Jud.fondA.F
Teh.H.J/4 ex./11.11.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2161/2014. Tribunalul MUREŞ | Somaţie de plată. Hotărâre din 17-09-2014, Tribunalul MUREŞ → |
|---|
