Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 45/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 725/308/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 45/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. I. T.
Judecător A. M. A.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal formulat de
apelantul F. I., domiciliat în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 895 din 14 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 februarie 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 11 martie 2013.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr. 895 din 14 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul F. I., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 05.02.2013 de intimatul I. M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Analizând sub aspectul formei procesul verbal contestat, prin prisma dispozițiilor art. 16, 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17.
În cauză, intimatul s-a achitat de sarcina probei cu prisosință, din planșele foto depuse la dosar rezultă cu certitudine că petentul a circulat la data de 5.02.2013, în localitatea Saschiz cu viteza de 89 km/h, viteza fiind înregistrată cu un aparat radar verificat metrologic și exploatat de un agent de poliție atestat ca operator pentru un astfel de aparat.
În ce privește sancțiunea aplicată petentului instanța constată că este în limitele legale și conformă cu criteriile stabilite de disp.art.21 din OG nr.2/2001.
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul F. I..
Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
Apelantul a precizat că aparatul cu care s-a făcut înregistrarea nu este același aparat cu cel pentru care s-a prezentat buletinul de verificare metrologică. De asemenea, aparatul nu era în stare corespunzătoare de funcționare, deoarece pe ecran apărea litera T (testare)
Apelantul a mai invocat că astfel s-au încălcat normele de metrologie legală 021-05.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În apel nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 05.02.2013 al Poliției Sighișoara, petentul Fărcas I. a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 450 lei și 4 puncte de penalizare pentru încălcarea prevederilor art. 121 al.1 din H.G. 1391/2006, reținându-se că în data de 5.02.2012, a condus autoturismul marca F. cu nr._ cu viteza de 89 km/h, înregistrat cu aparatul radar PYT-_ montat pe autospeciala_ .
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că fapta a fost constatată cu mijloace tehnice certificate și verificate metrologic, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Din fotografiile radar depuse la dosar rezultă cu certitudine că petentul a circulat cu viteza de 89 km/h, iar petentul a fost oprit imediat în trafic, astfel încât constatarea personală a agentului instrumentator se coroborează cu înregistrările fotografice ale cinemometrului.
Intimatul a depus la dosar în apel dovada verificării metrologice pentru aparatul radar instalat pe Dacia cu nr. de înmatriculare_ și că aparatul radar avea verificarea metrologică valabilă la data constatării contravenției, verificare efectuată la data de 24.08.2012, valabilă pe o perioadă de un an. În procesul verbal de contravenție se specifică că aparatul radar era montat pe vehiculul Dacia cu nr. de înmatriculare_, astfel încât apărările petentului sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește litera T care apare pe fotografiile cinemometrului, aceasta nu semnifică testare, cum crede petentul în mod greșit, ci Target (țintă)
2. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Clemența instanței nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei.
În ceea ce privește pericol social concret al faptei, tribunalul reține că încălcarea normelor de siguranță rutieră generează o stare de risc și insecuritate care poate conduce la accidente de circulație cu urmări ireversibile, prin accidentarea gravă a participanților la traficul rutier sau cu decesul unor persoane nevinovate. În condițiile în care societatea civilizată acceptă viața ca valoare supremă, aceasta trebuie să suprascrie nerăbdarea conducătorului auto de a ajunge cu câteva secunde sau minute la destinația dorită.
Din acest punct de vedere, lipsa de prețuire pe care petentul o manifestă față de valoarea amintită trebuie să atragă o reacție imediată și fermă prin care acesta să conștientizeze riscul la care expune persoanele inocente prin conduita sa.
Trebuie amintit și faptul că România are, în perioada de referință, una dintre cele mai mari rate a mortalității determinată de accidentele rutiere.
Acest lucru pune presiune și pe sistemele de sănătate, întrucât sunt nevoite să asigure asistență medicală de urgență, în condițiile în care și alte sectoare din sistem prezintă prioritate.
Prin limitarea vitezei, legiuitorul a urmărit protejarea tuturor participanților la trafic care ar putea fi întâlniți, urmărind totodată să ofere, în special conducătorilor auto, posibilitate ca respectând limita maximă de viteză, să evite orice pericole care ar putea interveni în trafic. Depășind limita maximă de viteză, în cazul ivirii unui pericol, petentul s-a pus singur în situația de a nu-l putea evita, punând în primejdie gravă siguranța rutieră. Astfel, trebuie precizat că viteza este invers proporțională cu capacitatea de reacție a conducătorului auto. În plus, forța impactului este direct proporțională cu viteza vehiculului.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul F. I., domiciliat în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 895 din 14 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2014.
Președinte, R. I. T. | Judecător, A. M. A. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: T.R.I
Thred: 19.06.2014/H.L
4 ex. jud. fond: D. V.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 560/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1422/2014. Tribunalul... → |
|---|
