Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 104/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 10799/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.104
Ședința publică din 14 februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R. I. T.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta P. U., împotriva sentinței civile nr.5176 din data de 10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 07 februarie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr. 5176 din data de 10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. pronunțată de Judecătoria, s-a admis plângerea formulată de petentul A. D. și s-a anulat procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.3925/06.09.2012 întocmit de intimata P. U. și a fost exonerat petentul de plata amenzii contravenționale aplicate.
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Instanța reține că fapta petentului nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și sancționată de art. 26 alin. (1) lit. a) din același act normativ, deoarece nu a fost săvârșită cu vinovăție în forma cerută de lege. Astfel, vinovăția reprezintă expresia atitudinii psihice a autorului în raport cu fapta și cu urmările acesteia, care depinde, la momentul formării ei, de mai multe elemente, unele interne, altele exterioare. Analizând coroborat toate elementele și aspectele cauzei, în temeiul probelor administrate, instanța și-a format convingerea că autorul nu a avut intenția (nici directă, nici indirectă) să săvârșească o faptă contravențională, respectiv nu a intenționat să construiască gardul împrejmuitor al proprietății sale fără autorizație de construire. Astfel, poziția subiectivă a petentului rezultă din faptul că anterior începerii oricăror lucrări a făcut demersuri legale la primărie, a solicitate primarului localității de la acea dată autorizație de construire, care i-a dat asigurări ferme că o va obține și care l-a îndemnat, depășindu-și atribuțiile și statutul legal, să înceapă liniștit lucrările pentru că o va obține între timp, așa cum rezultă din declarația martorului T. I. (f. 39). Așadar, trebuie ținut seama de realitatea socială în respectiva comunitate, concretizată în existența anumitor practici în ce privește unele modalități de a gestiona și rezolva raporturile dintre cetățenii comunității și autoritățile locale, practici care uneori se concretizează în aplicarea mai laxă a unor reguli sau norme juridice. În acest context, datorită conturării unor practici în respectiva comunitate, cuvântul sau poziția autorității locale exprimată prin vocea reprezentantului ei legal tind să devină pentru cetățeni la fel de importantă ca și textul de lege însuși, uneori, deși incorect, chiar mai importante. Așadar, cuvântul primarului localității dat petentului în sensul că va obține autorizația de construire și îndemnul de a construi gardul a format în concepția petentului convingerea că nu încalcă legea și că demersul său va fi în legalitate. Ulterior, deoarece primarul și-a încetat mandatul, la vârful autorității fiind ales alt primar, situația legală a petentului nefiind rezolvată în cadrul legal, din punct de vedere obiectiv demersul său întrunea toate aparențele de nelegalitate, așa încât a fost sancționat contravențional. Un element obiectiv, exterior, care vine în sprijinul ideii că petentul a acționat de la bun început cu bună-credință și fără intenția de a încălca legea, este și împrejurarea că, în momentul în care i s-a adus la cunoștință de noul primar că nu va obține autorizația de construire, a oprit orice lucrare. În final, instanța reține, tot ca un element de realitate socială, că este nedrept ca un cetățean care și-a întemeiat acțiunile pe poziția unei autorități locale exprimată neîndoielnic (care este și autoritate competentă să emită autorizația de care avea nevoie petentul pentru a construi în legalitate) să fie tras la răspundere după schimbarea poziției aceleiași autorități ca urmare a schimbării conducătorului ei, cu atât mai mult cu cât s-au ridicat anumite chestiuni de afinitate politică între petent, vecinul petentului și unul sau altul dintre primarii implicați. În concluzie, instanța reține că, din punct de vedere subiectiv, petentul nu a avut o atitudine antisocială, așa încât nu este întrunit elementul constitutiv al contravenției referitor la vinovăție, motiv pentru care fapta săvârșită nu poate fi reținută ca fiind contravenție.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul ORAȘUL U..
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiate.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța s-a îndepărtat de la fondul cauzei și a dat dispozițiilor legale o altă interpretare.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare dar intimatul s-a prezentat la instanță și a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt întemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat că fapta există, dar în mod netemeinic a constatat că nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 3925, întocmit la data de 06.09.2012 de intimată, petentul, A. D., a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, constând în aceea că a executat lucrări de construcție-gard din beton-la imobilul nr. 365.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din aceeași lege, "autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor."
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că petentul a recunoscut că la momentul ridicării gardului nu deținea autorizație de construire, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
De altfel, petentul a recunoscut că a efectuat lucrări neautorizate, dar apărările acestuia s-au bazat pe alte împrejurări exoneratoare de răspundere.
În mod netemeinic instanța a constatat că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.
Potrivit art. 1 din OG 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție.
Art. 11 prevede următoarele: caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
Astfel, este indiscutabil în speță că petentul a efectuat o lucrare fără autorizație de construire, iar vinovăția în acest caz se raportează la activitatea de construire efectuată de petent în cunoștință de cauză, știind că nu deține o autorizație care să-i confere acest drept.
Deși prima instanță a reținut lipsa vinovăției, nu a arătat în concret care din cazurile prevăzute la art. 11 a fost incident în speță.
Eventualele litigii în care petentul a fost implicat sunt fără relevantă pentru existența prezentei contravenții. Astfel, chiar dacă terenul pe care s-a construit este al petentului și în acest caz este nevoie de autorizație de construire.
Cuvântul primarului, la care face referire judecătoria nu semnifică lipsa vinovăției petentului. A admite o astfel de motivare înseamnă a accepta ideea că o autoritate poate încuraja cetățenii în săvârșirea unor fapte ilegale iar aceștia ar fi exonerați de răspundere doar pentru motivul că au fost încurajați de acea autoritate.
Mai trebuie precizat că atribuția primarului de a elibera autorizații de construire nu este o atribuție suverană și discreționară de care acesta să dispună la bunul lui plac, ci se exercită doar dacă sunt îndeplinite normele tehnice de siguranță și condițiile legale.
Potrivit art. 1 din legea 50/1991 executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 2 al. 2 autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii. În continuare se arată că procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;
e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în continuare documentație tehnică - D.T.;
f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente;
g) emiterea autorizației de construire.
După câte se observă procedura autorizației este o procedură complexă, care presupune îndeplinirea condițiilor arătate mai sus, iar primarul nu avea de unde să cunoască îndeplinirea parametrilor tehnici pentru siguranța construcției înainte de depunerea întregii documentații.
De asemenea și petentul era conștient de faptul că avea nevoie de autorizație de construire, chiar și în condițiile cuvântului primarului, astfel încât nu se poate afirma că a săvârșit fapta fără vinovăție. De asemenea, nu se poate spune că petentul a fost în eroare cu privire la necesitatea autorizației de construire, câtă vreme a discutat anterior cu primarul despre această autorizație.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 26 al 6 din legea 50/1991 în condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este nelegală, iar motivele de recurs invocate sunt întemeiate, tribunalul va admite recursul și va respinge pe fond plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta P. U. ( cu sediul în U., nr.357, jud.M.), împotriva sentinței civile nr.5176/ 10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Modifică integral sentința de mai sus în sensul că:
Respine ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție nr.3925/06.09.2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R.-I. T. D. C. C. P.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./19.06.2014/2ex.
Jud.fond: F. L.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 950/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 1016/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
