Despăgubire. Sentința nr. 1371/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1371/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 1219/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 1371/2014
Ședința publică de la 24 Martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: I. L.
Grefier: A. P.
Pe rol pronunțarea soluției dată în cauza având ca obiect acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta O. O. C. în contradictoriu cu pârâta – D. B. – Administrația județeană a finanțelor publice M., având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că, mersul dezbaterilor a avut loc în ședința publică din 10.03.2014, fiind consemnat în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când, pronunțarea soluției s-a amânat pentru data de 17.03.2014 și apoi pentru data de azi, 24.03.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12 februarie 2013, sub număr de dosar_ reclamanta O. O. C. (cu domiciliul în mun. Tg. M., . .) în contradictoriu cu pârâta D. B. – Administrația județeană a finanțelor publice M. (cu sediul în mun. Tg. M., .. 1-3, jud. M., succesoare în drepturi a DGFP M. – AFP Tg. M.) a solicitat obligarea acestora la restituirea sumei de 955 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule, actualizată cu dobînda prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, până la restituirea efectivă și cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței că a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN tip 1J/SCAZDX01/GOLF avînd nr. de identificare VWVZZZ1JZ1W493276 an de fabricație 2001, iar pentru înmatricularea acestuia a fost obligată la plata unei taxe pentru emisiile poluante pentru autovehicule, în cuantum de 3.903 lei, pe care a achitat-o conform chitanței ., nr._/18.12.2012 eliberată de Trezoreria mun. Tg. M., depusă la dosar.
Reclamanta a susținut, în esență, că pentru înmatricularea autoturismului a fost nevoită să achite taxa specială, dar că în cauză fiind incidente prevederile art. 148 alin. 2, 4 și ale art. 21 alin. 1 din Constituția României, se aplică prioritar tratatele constitutive ale Uniunii Europene. A mai afirmat că această taxă încalcă prevederile art. 90 (actual 110) din TFUE, care are efect direct, astfel că taxa a fost încasată ilegal.
Reclamanta a depus la dosar cererea de restituire, răspunsul pârâtei la cererea de restituire, contract de vânzare-cumpărare, actele autoturismului, decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule, chitanța de plată a taxei de poluare (filele 1-17, 21-23).
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (filele 21-23).
În ce privește fondul cauzei, pârâta a invocat prevederile Legii nr. 9/2012 de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 și a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
S-a mai arătat că taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule pe poluare pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”.
Despre instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule s-a afirmat că este rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
DGFP M. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
Cu privire la cadrul procesual, și referitor la calitatea de pîrîtă a DGFP M. – AFP Tg. M., instanța are în vedere împrejurarea că anterior soluționării prezentei cauze, prin hg nr. 520/2013 (art. 23 și Anexa 2) privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a înființat Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. care a preluat, prin fuziune și absorbție, Direcția Generală a Finanțelor Publice M.; de asemenea, în cuprinsul art. 13 din același act normativ, precum și din cuprinsul ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013, sunt redate structurile fără personalitate juridică ce funcționează în cadrul direcțiilor generale regionale astfel înființate.
În atare context, în prezenta cauză, calitatea procesuală de pîrîtă îi revine D. B. – Administrația județeană a finanțelor publice M., succesoare în drepturi a DGFP M. – AFP Tg. M..
Analizând fondul cauzei, în opinia acestei instanțe, cererea de chemare în judecată este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta a achiziționat autoturismul marca VOLKSWAGEN tip 1J/SCAZDX01/GOLF avînd nr. de identificare VWVZZZ1JZ1W493276 an de fabricație 2001, înmatriculat anterior, pentru prima dată la 22 decembrie 2000, într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania.
Pentru înmatricularea vehiculului în România, în temeiul Legii nr. 9/2012 de modificare a OUG nr. 50/2008, reclamanta a fost nevoită să plătească suma de 955 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule, achitată de reclamantă prin chitanța ., nr._/11.12.2012 eliberată de Trezoreria mun. Tg. M. în temeiul Deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule nr._/10.12.2012 emisă de AFP Tg. M..
Reclamanta s-a adresat cu cerere la Administrația Finanțelor Publice Tg. M., solicitând restituirea acestei taxe, cerere refuzată însă de pârâtă.
În raport de situația de fapt reținută, se constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule a fost introdusă prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 de modificare a OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule, înlocuind taxa de primă înmatriculare reglementată de Legea nr. 343/2006 de modificare a Codului fiscal, ca o taxă specială.
Din analiza dispozițiilor Legii nr. 9/2012 de modificare a OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau în alte state membre UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante, la momentul vânzării sale ca autovehicul de ocazie și a înmatriculării pe numele noului proprietar, dacă vehiculul a fost anterior înmatriculat tot in România. Totuși se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs in tară sau in alt stat membru UE, dacă acesta ulterior înmatriculării în alt stat membru este vândut ca autovehicul second-hand și este înmatriculat de noul proprietar, pentru prima dată în România.
O astfel de reglementare a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule diminuează sau este destinată să diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand înmatriculate într-un alt stat membru, fiind evident că din punct de vedere fiscal, cumpărătorii sunt favorizați dacă achiziționează autovehicule second-hand deja înmatriculate in România. Or, astfel cum s-a statuat în cauza Kalinchev, nr. C-2/09, un produs devine național din momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Prin urmare autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente.
CEJ a reținut în cauza T., nr. C-402/2009, că deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauza N., nr. C-263/2010, Curtea a arătat că rămân valabile considerațiile din cauza T. și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată modificat prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, Curtea a arătat că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, răspunzând întrebărilor instanței naționale, Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Raportând aceste considerente la reglementarea națională, actuală a taxei pe poluare, concluzia este că aceasta favorizează produsele naționale, respectiv autovehicule second-hand înmatriculate în România raportat la produse similare, concurente, respectiv autovehicule second-hand înmatriculate în alt stat membru. În concluzie taxa pe poluare astfel cum este reglementată de OUG 50/2008, în ceea ce privește vehiculele „second-hand”, contravine dispozițiilor articolului 110 TFUE, astfel cum acesta a fost interpretat de CEJ și nu poate fi privită ca o taxă de mediu, întrucât nu se aplică și autoturismelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare sau de vechimea acestora. Taxa pe poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public, astfel încât particularii pot invoca în fața instanței naționale caracterul nelegal al acesteia.
În acest context instanța apreciază ca neîntemeiate apărările pârâtei legate de faptul că reclamanta invocă aspecte ce exced cadrului legal actual întrucât taxa este prevăzută într-un act normativ nedeclarat neconstituțional și pe cale de consecință instanța trebuie să aplice dispozițiile legale în vigoare ale Statului Român. Reclamanta are dreptul de a invoca în fața instanțelor naționale normele de drept comunitar iar judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme lăsând neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă (hotărârea Curții în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr.106/77 clarifică atât consecințele aplicabilității directe a unei dispoziții a dreptului comunitar în caz de incompatibilitate cu o dispoziție legislativă a unui stat membru cât și rolul ce revine instanțelor naționale în aplicarea directă și prioritară a dreptului comunitar). De asemenea instanța are în vedere faptul că potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția Românieitratatele constitutive ale uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne.
În aceeași ordine de idei, rezultă că reclamanta a plătit o taxă care, în lumina celor reținute, nu era datorată și în consecință instanța va obliga pârâta să-i restituie taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule achitată, în sumă de 955 lei, pentru autovehiculul marca VOLKSWAGEN tip 1J/SCAZDX01/GOLF avînd nr. de identificare VWVZZZ1JZ1W493276 an de fabricație 2001, pe care a achitat-o conform chitanței ., nr._/11.12.2012 eliberată de Trezoreria mun. Tg. M..
Pentru repararea integrală a prejudiciului, conform cererii formulate de reclamantă, suma achitată va fi actualizată cu dobânda prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (fiind vorba despre o creanță fiscală).
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxaconstituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, deși taxa a fost calculată și încasată de pârâtă, beneficiarul este bugetul F. pentru Mediu, iar chemata în garanție este autoritatea care o gestionează.
În concluzie, față de prevederile legale menționate și de cele ale art. 60 Cod procedură civilă, urmează să se admită cererea de chemare în garanție și va fi obligată Administrația F. pentru Mediu să vireze în contul pârâtei suma de 955 lei, care urmează a fi restituită reclamantei cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda stabilită în sarcina pârâtei, aferente autovehiculului marca VOLKSWAGEN tip 1J/SCAZDX01/GOLF avînd nr. de identificare VWVZZZ1JZ1W493276 an de fabricație 2001, pe care a achitat-o conform chitanței ., nr._/11.12.2012 eliberată de Trezoreria mun. Tg. M. care va fi actualizată cu dobânda legală fiscală, conform art. 124 Cod procedură fiscală, precum și a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta O. O. C. (cu domiciliul în mun. Tg. M., . .) în contradictoriu cu pârâta D. B. – Administrația județeană a finanțelor publice M. (cu sediul în mun. Tg. M., .. 1-3, jud. M., succesoare în drepturi a DGFP M. – AFP Tg. M.) și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantei taxa pentru emisiile poluante pentru autovehiculul marca VOLKSWAGEN tip 1J/SCAZDX01/GOLF avînd nr. de identificare VWVZZZ1JZ1W493276 an de fabricație 2001, în sumă de 955 lei, pe care a achitat-o conform chitanței ., nr._/11.12.2012 eliberată de Trezoreria mun. Tg. M. și dobînda prevăzută de art.124 din O.G. nr.92/2003, până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu (cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, sector 2).
Obligă Administrația F. pentru Mediu să vireze în contul pârâtei suma care urmează a fi restituită reclamantei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante pentru autovehicule și accesorii, aferente autovehiculului marca VOLKSWAGEN tip 1J/SCAZDX01/GOLF avînd nr. de identificare VWVZZZ1JZ1W493276 an de fabricație 2001, precum și a sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 24 martie 2014.
Președinte, Grefier,
I. L. A. P.
Thred.I.L./28.04.2014
Dact.A.P./5 ex/29.04.2014
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1125/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 45/2014.... → |
|---|








