Despăgubire. Sentința nr. 2751/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 2751/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1530/102/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 2751/2014

Ședința publică de la 11 noiembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte C. M.

Grefier Ț. D.

Pe rol se află judecarea cererii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul V. P. C. cu domiciliul în Luduș, ..35, jud. M., având CNP_, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tîrgu M., ..1-3, jud. M. și S. F. orășenesc Luduș, cu sediul în Luduș, ., jud. M., având ca obiect despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, în temeiul art.223 alin.3 C.proc.civ., instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 28.04.2014, reclamantul V. P. C. a solicitat obligarea pârâtelor Agenția Județeană a Finanțelor Publice M. și S. F. Orășenesc Luduș să îi restituie suma de 2783 lei, reprezentând timbrul de mediu achitat în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă până la data restituirii efective și cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând jurisprudență națională și europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a timbrului de mediu, certificat de înmatriculare a autoturismului, chitanța de plată a taxei, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP, alte înscrisuri relevante.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că decizia de calcul este legală și temeinică, fiind emisă în temeiul unui act normativ obligatoriu.

Mai mult, atâta timp cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei, rezultă că aceasta era legal datorată.

În ce privește dobânda legală, pârâtele au solicitat respingerea acestui capăt de cerere, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.124 din Codul de procedură fiscală.

Pârâtele au formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu în considerarea faptului că această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Chemata în garanție nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, reclamantul a achiziționat un autovehicul tip M1, norma de poluare E3, anterior înmatriculat într-un stat membru UE (Germania), iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OUG 9/2013, un timbru de mediu în cuantum de 2783 lei la AFP Luduș, în data de 16.12.2013.

În motivarea cererii sale, reclamantul a invocat faptul că timbrul de mediu care i-a fost perceput este neconform cu dreptul Uniunii Europene, prin analogie cu taxele anterior stabilite de Statul român pentru înmatricularea autovehiculelor.

Tribunalul reține că, potrivit principiului priorității dreptului Uniunii Europene prevăzut de 148 alin.2 și 4 din Constituția României, precum și principiilor consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea Curții în cauza Amministrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr.106/77) judecătorul național are obligația de a înlătura orice dispoziție națională contrară dreptului Uniunii Europene pentru a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statului Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza N., respectiv C-263/10 din 07.07.2011, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008. Curtea a observat că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art.267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de 01.07.2008.

Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în OUG 9/2013 atrage concluzia că noua taxă percepută cu ocazia primei înmatriculări în România este determinată, în esență, de criterii obiective, respectiv nivelul/valoarea emisiilor de dioxid de carbon, cilindreea și vechimea autovehiculului, tipul de motor (cu aprindere prin scânteie sau prin comprimare).

De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat, cu excepțiile prevăzute la art.3 și 8 din OUG 9/2013, excepții care nu au la bază criteriul provenienței autoturismului – criticat în jurisprudența CJUE amintită.

Astfel, nu mai sunt excluse în continuare de la plata taxei autoturismele noi de producție internă, motiv pentru care tribunalul apreciază că argumentele reținute de CJUE în cauzele amintite nu sunt valabile în prezenta speță.

Concluzia care se impune este aceea că timbrul de mediu plătit este conform cu dreptul Uniunii Europene și nu se impune a fi restituit (art.117 alin.1 lit.d) C.proc.fisc).

Având în vedere considerentele expuse, instanța, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată; astfel, cererea de chemare în garanție a devenit lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. P. C. cu domiciliul în Luduș, ..35, jud. M., având CNP_, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tîrgu M., ..1-3, jud. M. și S. F. orășenesc Luduș, cu sediul în Luduș, ., jud. M..

Respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, CUI_, C. Trezorerie Sector 6 București RO61TREZ__, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6, ca fiind lipsită de interes.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul M. – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședința publică de la 11.11.2014.

JUDECĂTOR GREFIER

C. M. D. Ț.

Red./Tehnored.CM

11.12.2014

6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 2751/2014. Tribunalul MUREŞ