Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr. 2013/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 2013/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 5341/102/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 2013/2014

Ședința publică de la 30 Mai 2014

Completul constituit din:

Președinte R. I. T.

Grefier J. H.

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. V. RADUȚ, în contradictoriu cu pârâtul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ BUCUREȘTI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statuari.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 mai 2014, când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, apoi pe data de 23 mai 2014, apoi pe data de azi, încheieri ce fac parte din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. DESFĂȘURAREA PROCESULUI.

  1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01 noiembrie 2013, reclamantul C. V. R. a chemat în judecată pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială M., solicitând anularea deciziei nr. 405 din 03 octombrie 2013 emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială M.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că în esență, starea de fapt reală diferă de aceste constatări deoarece, pe tot parcursul anului 2013 a fost supus la tensiuni, intimidări și chiar amenințări ce vizau eliminarea sa din funcție și schimbarea conform algoritmului politic actual fără să țină cont de rezultatele efective ale activității instituției. În contextul în care nu a acceptat schimbarea lui #la mica înțelegere# s-au găsit doi reclamanți la adresa mea una scrisă, semnată și susținută chiar de către persoana cu care urma să fie schimbat din care rezultă că am un comportament abuziv, necivilizat, necuviincios cu anumiți funcționari.

În contextul în care face dovada tuturor susținerilor sale cu actele pe care le depune, solicită să se analizeze contestația și să se dispună anularea ei ca nelegală, abuzivă și mai ales netemeinică.

  1. Poziția pârâtei.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

II. ANALIZA PROBELOR ADMINISTRATE ÎN CAUZĂ ȘI ÎNCADRAREA ÎN D. A SITUAȚIEI DE FAPT REȚINUTE. HOTĂRÂREA INSTANȚEI.

  1. Decizia contestată.

Prin decizia nr. 405/3.10.2013, reclamantul a fost sancționat de directorul general al ANPIS cu mustrare scrisă, potrivit art. 77 al. 3 lit. a și 78 al. 1 din legea 188/1999.

S-a reținut faptul că reclamantul a avut un comportament neprofesional și abuziv la adresa unor salariați din subordine, în sensul că este lipsit de respect, corectitudine și amabilitate, atitudini necorespunzătoare unei funcții publice și nici nu a luat măsurile necesare pentru eliminarea stării existente în instituție.

S-a reținut încălcarea următoarele texte de lege: 43 la. 1 și 3, 77. al. 1 și 2 lit. g, din legea 188/1999, art. 12 al. 1 lit. a și 2 din legea 7/2004.

La baza luării acestei măsuri a stat raportul întocmit de comisia de disciplină a funcționarilor publici înregistrat sub nr. 310/27.09.2013.

  1. Netemeinicia deciziei contestate.

În raport de situația de fapt reținută, se constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente.

În urma unei note de informare (nr. 9161/17.06.2013), s-a sesizat că reclamantul, în calitate de director executiv la AJPIS M. întreține o atmosferă tensionată și conflictuală între salariați și are un comportament amenințător și jignitor la adresa salariaților din subordine, fiind lipsit de respect, corectitudine și amabilitate.

Comisia de disciplină s-a deplasat la TÂRGU-M. în vederea soluționării acestei sesizări.

La 19-20.09.2013, comisia de disciplină a audiat un număr de 26 din cei 29 de salariați.

Din audierea celor 26 de salariați, un număr de 5 salariați a susținut că reclamantul folosește un limbaj neadecvat, aduce injurii și are un ton ridicat și amenințător, de natură conflictuală, la adresa unor salariați, cu scopul de a-i intimida.

S-a mai reținut că există o stare tensionată, determinată de scindarea colectivului în două, deoarece un grup îl susține pe reclamant, iar celălalt pe șefa de serviciu.

Tribunalul reține că situația de fapt, astfel cum a fost cercetată de comisia de disciplină, nu se circumscrie abaterii disciplinare reținute în sarcina reclamantului.

Potrivit art. 77 din 188/1999:

(1) Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.

(2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;

Art. 43 prevede următoarele:

(1) Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.

(3) Funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege.

Potrivit art. 12 din legea 7/2004

(1) În relațiile cu personalul din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și cu persoanele fizice sau juridice, funcționarii publici sunt obligați să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credință, corectitudine și amabilitate.

(2) Funcționarii publici au obligația de a nu aduce atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcției publice, prin:

a) întrebuințarea unor expresii jignitoare.

În primul rând, din cei 26 de salariați audiați, 21 au dat declarații favorabile reclamantului.

Astfel, aceste persoane au declarat că reclamantul nu a manifestat un comportament neadecvat nici față de ei și nici față de ceilalți colegi. S-a am arătat că reclamantul este un bun coordonator, un manager orientat spre performanță, nu a încălcat normele de conduită profesională, este deschis la discuții pe teme profesionale, reprezintă cu cinste instituția și are un comportament corect pentru un funcționar public.

Comisia de disciplină și-a fundamentat hotărârea pe declarațiile a cinci persoane, care nu sunt de natură să evidențieze vreo abatere disciplinară în sarcina reclamantului, deoarece acestuia nu i se reproșează nici un fapt concret, ci doar aspecte generale, bazate pe percepții subiective.

Astfel, salariatul M. Nicușor afirmă că la anumite comisii cei care merg mai des sunt cei de partea reclamantului, fără să identifice nici peroanele și nici comisiile în care se merge.

Salariata Baricz Semina afirmă că reclamantul are un comportament necivilizat, ridică tonul și folosește cuvinte injurioase. Totuși, nici această salariată nu a detaliat cazuri concrete în care reclamantul folosește aceste cuvinte, ci s-a limitat numai la generalități. Martora T. D. V. deși arată că reclamantul are un comportament violent și jignitor, recunoaște totuși că nu a fost insultat, dar s-a simțit jignit de comportamentul pe care reclamantul l-a avut față de el pentru că nu l-a lăsat să mergă la controale cu mașina instituției.

Martora B. M. T. a arătat că Semina Baricz este cea care creează starea de tensiune și menține relații cu un anumit grup.

Salariata Săvârșica E. a arătat că reclamantul nu a avut față de aceasta un comportament inadecvat, deși se simte folosită din punct de vedere profesional, pentru că i s-au dat atribuții suplimentare.

Ș. M. și I. S. C. au dat o declarație defavorabilă reclamantului, totuși din aceste declarații rezultă mai mult o stare de tensiune între aceste persoane și reclamant și nu neapărat un comportament neadecvat al acestuia.

În condițiile în care majoritatea absolută a salariaților a dat declarații în favoarea reclamantului, este surprinzătoare decizia comisiei de disciplină de a alege exact cele cinci declarații defavorabile acestuia, mai ales în condițiile în care majoritatea acestor declarații se referă la percepții (cum ar fi de exemplu că anumite peroane sunt favorizate în comisii).

De asemenea, fără ca instanța să conteste o stare de tensiune, evidentă cel puțin din motivul că cinci persoane resimt această stare, nu este dovedit în speță că reclamantul se face vinovat de crearea și menținerea acestei stări.

Având în vedere că, deși comisia de disciplină a făcut o cercetare temeinică a situației de fapt, totuși a reținut o abatere contrazisă de probele administrate, instanța va admite cererea astfel cum a fost formulată.

C. Cheltuieli de judecată.

In temeiul art. 453 al. 1 din codul de procedură civilă, pârâtul va plăti reclamantului suma de 1.050 lei, reprezentând cheltuieli de judecata (taxe de timbru, onorariu de avocat, 1000 lei, fila 139).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

ADMITE cererea în contencios administrativ, având ca obiect anulare act, cerere formulată de reclamantul C. V. R.(CNP_), cu domiciliul în Corunca, nr.373 F1, jud.M., în contradictoriu cu pârâtul AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ cu sediul în București, ., sector5, și în consecință:

a. Anulează Decizia nr. 405/3.10.2013 emisă de pârât.

b. Obligă pârâtul sa plătească reclamantului suma de 1.050 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 30 Mai 2014.

Președinte,

R. I. T.

Grefier,

J. H.

Red.T.R.I

Listat H.J/4 ex./22.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr. 2013/2014. Tribunalul MUREŞ