Anulare act administrativ. Sentința nr. 366/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 366/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 4474/104/2013

Dosar nr._ - fond contencios

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 366/2014

Ședința publică din data de 01.04.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G.

Grefier I. M. I.

Pe rol, judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta F. E., domiciliată în Slatina, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SPECIALĂ O., cu sediul în Slatina, .. 1A, județul O., având ca obiect anulare act administrativ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat V. I. pentru reclamanta F. E. și consilier juridic C. D. M. pentru pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul reclamantei depune la dosar dovada declarării apelului de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 9/06.01.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, raportat la care solicită suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 c.p.civilă.

Reprezentanta pârâtei se opune cererii de suspendare, cauza de față vizând decizia de debit.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de reclamantă, prin reprezentantul convențional până la soluționarea cauzei nr._, soluția ce se va pronunța în respectivul dosar neavând relevanță în soluționarea cauzei de față.

Reprezentantul convențional al reclamantei precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentanta pârâte susține că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată administrată proba cu înscrisuri și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.

Avocat V. I., pentru reclamanta F. E., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, anularea deciziei nr. nr._ din 24.04.2013 emisă de pârâtă va fiind netemeinică și nelegală, arătând că situația de fapt reținută prin decizie nu corespunde realității, contractul de mandat pentru funcția de cenzor fiind înregistrat cu mult înainte de începerea acordării îndemnizației de creștere a copilului.

Consilier juridic C. D. M., pentru pârâtă, având cuvântul, în sensul motivelor expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menținerea ca temeinică și legală a deciziei contestate. Arată că reclamanta, în perioada 01.03.2010 – 01.11.2011, a încasat concomitent cu îndemnizația pentru creșterea copilului și venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Legii nr. 571/2003 R, aspect ce nu a fost comunicat primăriei de domiciliu și nici instituției pârâte.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la nr._, reclamanta F. E. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Fiscală O., contestație împotriva deciziei nr._ din 24.04.2013 și a răspunsului nr._ din 3.06.2013 emise de pârâtă, pe care le consideră netemeinice și nelegale.

În fapt, prin procesul verbal din data de 18 aprilie 2013, pârâta, prin reprezentanții săi I. V. și M. M., a dispus sancționarea reclamantei cu o amendă în cuantum de 300 lei în temeiul art. 22 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 pentru necomunicarea în termen de 15 zile lucrătoare a realizării de venituri salariale concomitent cu încasarea indemnizației de creștere a copilului, către Primăria Slatina, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din OUG nr. 148/2005.

Din cuprinsul procesului verbal rezultă că în perioada 1.03.2010 – 1.11.2011 a realizat venituri salariale concomitent cu primirea indemnizației de creștere și îngrijire a unui minor, ceea ce evident ducea la suspendarea dreptului de a primi această indemnizație.

Prin decizia contestată s-a imputat petentei suma de_ lei, debit reprezentând suma plătită nelegal cu titlu de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului pe perioada 1.05.2010 – 1.11.2011.

Prin răspunsul dat la contestație se precizează că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 al. 1 și 3 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei, art. 12 al. 2 din același act normativ și art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, al.1 lit. f în sensul că „sumele primite de reprezentanți în adunările generale ale acționarilor în consiliul de administrație și în comisia de cenzori duc la pierderea dreptului de a primi indemnizație pentru creșterea copilului, iar potrivit art. 14 din OUG 148/2005, beneficiarul acestor sume avea obligația să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situația sa, de natură să aducă la încetarea sau suspendarea plății drepturilor, în termen de 15 zile.

Reclamanta arată că situația de fapt reținută de pârâtă nu corespunde realității, deoarece dispozițiile art. 14 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei sde referă la obligația beneficiarului drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță dee a cpomunica în scris Primăriei orice modificare intervenită în situația de natură să ducă la încetarea sau suspendarea plății drepturilor, după începerea acordării acestor drepturi ori, indemnizația de cenzor de 72 lei lunar din prezenta cauză era acordată cu mult înainte ca petenta să beneficieze de indemnizația copilului, iar la înmceputul acordării, această obligația nu exista.

De asemenea, invocarea art. 56 lit. f din Legea nr. 571/2003 nu poate avea incidență pentur că sumele menționate la lit. f se referă la reprezentanții societăților comerciale nu la cei prevăzuți în dispozițiile legii nr. 230/2009 pri9vind asociațiile de locatari.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004.

S-au depus la dosar, în probațiune, contestația prealabilă nr._ din 27.05.2013, răspunsul comunicat de pârâtă, decizia de impunere, contractul de mandat, adeverința nr. 21/2013 și cererea de apel împotriva sentinței civile nmr. 9 din 6.01.2014.

La data de 3 decembrie 2013, pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială O. a depus la dosar întâmpinare la contestație formulată de reclamanta F. E., solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată și nelegală și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 46/08.05.2013.

În motivarea întâmpinării, se arată că prin acțiunea dedusa judecații, reclamanta solicita anularea deciziei de debit nr.46/08.05.2013 precum si a răspunsului nr._/03.06.2013 emise de Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Sociala O..

Prin decizia nr.46/08.05.2013 emisa de Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Socială O. a fost constituit debit reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului pentru perioada 01.05._11, ca urmare a încasării indemnizației pentru creșterea copilului si, in același timp, obținerea de venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, venituri obținute din activitate de cenzor la Asociația de proprietari nr. 97 Slatina conform contractului de mandat nr.5/01.02.2009, primind o indemnizație lunară brută de 72 lei.

Acest debit a rezultat in urma controlului efectuat de inspectorii sociali din cadrul instituției pârâte în urma desfășurării campaniei tematice „Controlul bazat pe risc privind stabilirea, acordarea și plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului și a stimulentului lunar de inserție”. Prin acest control s-a verificat eficientizarea utilizării fondurilor în procesul de stabilite și acordare a indemnizației pentru creșterea copilului.

Conform adeverinței nr.9/05.04.2013 emisă de Asociația de proprietari nr.97 Slatina, reclamanta, în perioada 01.03._11, a deținut funcția de cenzor la Asociația de proprietari nr.97 Slatina în baza contractului de mandat nr.5/01.02.2009, primind o indemnizație lunară brută de 72 lei, și, în același timp a încasat și indemnizație pentru creșterea copilului (pentru perioada 01.03._11).

Se arată că decizia de debit este legala si temeinica din următoarele considerente:

In drept, in conformitate cu prevederile art. 1 alin 1, și 3 din OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, alin. 1. "(1) începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, (3) Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, se înțelege: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, așa cum sunt definite de aceasta lege".

Având în vedere prevederile art. 12 alin. 2 din același act normativ „(2) Plata indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspenda începând cu ziua următoare celei in care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare".

Astfel, începând cu data de 01.03.2010 când reclamantei i s-a aprobat concediul pentru creșterea copilului, aceasta nu trebuia sa mai desfășoare activități profesionale.

Reclamanta nu a suspendat toate raporturile de munca, obținând venituri supuse impozitului pe venit ulterior datei nașterii copilului si a încasat si indemnizație pentru creșterea copilului.

In conformitate cu prevederile art.3 din OUG 148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului, cu modificările si completările ulterioare: Persoanele care sunt îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului, reglementată de prezenta ordonanță de urgență, și realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un stimulent al cărui cuantum se raportează la 1SR și se stabilește la 0.2 ISR... "

"(3) Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, se înțelege: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, asa cum sunt definite de aceasta lege ".

Analizând prevederile acestui articol reiese cu certitudine faptul ca nu este legal ca o persoana, care se afla in concediu pentru creșterea copilului, fiind indemnizata, sa desfășoare si activități profesionale din care sa obtina venituri in aceasta perioada.

Potrivit dispozițiilor art.55- Definirea veniturilor din salarii -din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, precizează ca - (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lese, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

f) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori; "

La alin.4 din art.55 din același act normativ sunt enumerate veniturile neimpozabile care nu sunt asimilate salariului, ori suma primita de reprezentanți in comisia de cenzori nu se regăsește in categoria de venituri neimpozabile, rezultând indubitabil faptul ca suma primita de reprezentanți in comisia de cenzori este venit impozabil astfel cum este definit de Codul fiscal.

Contestatoarea din cauza de față a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului în perioada 01.03._11 și a deținut funcția de cenzor la Asociația de proprietari nr.97 Slatina, în baza contractului de mandat nr.5/01.02.2009, primind o indemnizație lunară brută de 72 lei, conform adeverinței nr.9/05.04.2013.

Dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri supuse impozitului pe venit.

Prin urmare, se solicită respingerea contestației ca neintemeiata si nelegala și menținerea ca temeinica și legala a Deciziei nr.46/08.05.2013 emisa de Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Sociala O. privind recuperarea sumei reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului.

In drept, s-au invocat Codul de procedura civila; disp. OUG nr. 148/2005, disp. HG nr. 1025/2006, Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare.

Pârâta a depus la dosar decizia nr.l 10/14.03.2013 emisă de ANPIS si Metodologia de realizare a campaniei „Controlul bazat pe risc privind stabilirea, acordarea și plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului și a stimulentului de inserție", adeverința nr.9/05.04.2013 emisă de Asociația de proprietari nr.97 Slatina procesul verbal control al inspecției sociale, copia deciziei nr._ din 28.04.2010, procesul verbal de constatare a contravențiilor nr._ din 18.04.2013 și copia sentinței civile nr. 9 din 6.01.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .

La data de 10 decembrie 2013, reclamanta F. E. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă pentru aspectele menționate în cererea de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin decizia nr.46/08.05.2013 emisa de pârâta Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Socială O., s-a constituit debit reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului pentru perioada 01.05._11, față de reclamantă ca urmare a încasării de către aceasta a indemnizației pentru creșterea copilului si, in același timp, de venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, venituri obținute din activitate de cenzor la Asociația de proprietari nr. 97 Slatina conform contractului de mandat nr.5/01.02.2009, în baza căruia a primit o indemnizație lunară brută de 72 lei.

Impotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestatia nr._ din 27.05.2013, la care pârâta i-a comunicat răspunsul negativ nr._ din 03.06.2013.

Acest debit a rezultat in urma controlului efectuat de inspectorii sociali din cadrul instituției pârâte în urma desfășurării campaniei tematice „Controlul bazat pe risc privind stabilirea, acordarea și plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului și a stimulentului lunar de inserție”. Prin acest control s-a verificat eficientizarea utilizării fondurilor în procesul de stabilite și acordare a indemnizației pentru creșterea copilului.

În conformitate cu Metodologia de realizare a campaniei „Controlul bazat pe risc privind stabilirea, acordarea și plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului și a stimulentului lunar de inserție", verificarea beneficiarilor de indemnizație pentru creșterea copilului s-a făcut la sediul agenției teritoriale, prin încrucișarea bazelor de date la nivel central din programul informatic S., program care gestionează plata destinatarilor de indemnizație pentru creșterea copilului, și ANAF, astfel, fiind verificate declarațiile de venit, pentru a urmări concordanța între veniturile realizate și cele regăsite în baza de date a ANAF.

Pentru clarificarea situației, instituția pârâtă a emis adrese atât destinatarilor/titularilor de plata indemnizație creștere copil, cât și angajatorilor, prin care se solicitau informații despre cuantumul venitului, lunile în care au fost acordate și din ce provine aceste sume.

Conform adeverinței nr.9/05.04.2013 emisă de Asociația de proprietari nr.97 Slatina, reclamanta, în perioada 01.03._11, a deținut funcția de cenzor la Asociația de proprietari nr.97 Slatina în baza contractului de mandat nr.5/01.02.2009 și a primit o indemnizație lunară brută de 72 lei și, în același timp a încasat și indemnizație pentru creșterea copilului (pentru perioada 01.03._11).

Prin decizia nr._ din 28.04.2010, s-a aprobat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului 0-2(3) ani, în cuantum de 1934 lei pentru reclamantă în calitate de reprezentant legal al copilului /titular F. V. V., drepturile fiind acordate începând cu data de 01.03.2010.

Instanța reține incidența în cauză a următoarelor dispoziții legale:

În conformitate cu dispozițiile art. 55 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, „(1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

(2) în vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:…

f) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori”;

În art. 12 alin. 2 din același act normativ se prevede că"(2) Plata indemnizației prevăzute la art. 1 alin. 1), respectiv la art. 2, se suspenda începând cu ziua următoare celei in care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare".

In conformitate cu prevederile art.3 din OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, (1) Persoanele care sunt îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului, reglementată de prezenta ordonanță de urgență, și realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un stimulent al cărui cuantum se raportează la ISR și se stabilește la 0,2 ISR”..

In conformitate cu prevederile art. 1 și art. 3 din OUG 148/2005 "(1) începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani…., (3). Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, se înțelege: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, asa cum sunt definite de aceasta lege ".

Din interpretarea logico-sistematică a acestor prevederi legale rezultă indubitabil că o persoană nu poate să beneficieze în același timp de indemnizația pentru creșterea copilului și de venituri salariale obținute din desfășurarea activității de cenzor.

Potrivit art. 14 din OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, titularului indemnizației pentru creșterea copilului îi revenea obligația de a comunica, în scris, primăriei de domiciliul, apoi instituției pârâte, orice modificare intervenită de natură să determine încetarea/suspendarea plății drepturilor, în termen de 15 zile de la data apariției acestei situații. "(1) Beneficiarul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă este obligat să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situația sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plății drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariția acesteia"

Raportat la aceste prevederi legale, instanța înlătură ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia dispozițiile art. 14 din OUG nr. 148/2005 se referă la obligația beneficiarului drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de a comunica în scris Primăriei orice modificare intervenită în situația de natură să ducă la încetarea sau suspendarea plății drepturilor, după începerea acordării acestor drepturi, ori indemnizația de cenzor de 72 lei lunar din prezenta cauză, fiind acordată cu mult înainte ca petenta să beneficieze de indemnizația copilului, nu mai avea această obligație la începutul acordării.

Din decizia nr._ din 28.04.2010 rezultă că s-a aprobat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în cuantum de 1934 lei pentru reclamantă în calitate de reprezentant legal al copilului /titular F. V. V., începând cu data de 01.03.2010, iar aceasta, în perioada 01.03._11, a deținut funcția de cenzor la Asociația de proprietari nr.97 Slatina în baza contractului de mandat nr.5/01.02.2009 și a încasat o indemnizație lunară brută de 72 lei, astfel că în cauză erau aplicabile prevederile art. 14 din OUG nr. 148/2005.

Nu are relevanță data înregistrării contractului de mandat, în condițiile în care în perioada în care reclamanta beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului, obținea simultan și venituri supuse impozitului pe venit constând în indemnizația de cenzor, ca urmare a activității desfășurată la Asociația de proprietari nr. 97 Slatina, indemnizație ce este asimilată veniturilor din salarii conform art. 55 din Codul fiscal, contrar prevederilor art. 3 din OUG nr. 148/2005 cu modificările ulterioare, care permit într-o astfel de situație doar acordarea unui stimulent de inserție.

În acest context, instanța apreciază că prin decizia emisă, pârâta a incetat în mod temeinic acordarea indemnizației pentru creșterea copilului față de reclamantă.

Instanța reține că nu are relevanță faptul că activitatea de cenzor se desfășoară în baza unui mandat și nu în regim continuu de profesie, prevederile art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precitate, reglementând în sensul că sunt asimilate salariilor în vederea impunerii și sumele primite de reprezentanții în Comisia de cenzori.

Pentru considerentele expuse, instanța reține că nu s-au identificat aspecte de nelegalitate care să conducă la nulitatea absolută a deciziei emisă de pârâtă, iar cele privind netemeinicia actului administrativ sunt nefondate, astfel că se va respinge cererea formulată împotriva acestuia și a răspunsului emis de pârâtă sub nr._ din 3.06.2013, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta F. E., domiciliată în Slatina, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SPECIALĂ O., cu sediul în Slatina, .. 1A, județul O., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul O..

Pronunțată în ședința publică din 01.04.2014.

Președinte,

M. G.

Grefier,

I. M. I.

Red. M.G.

4ex./16.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 366/2014. Tribunalul OLT