Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr. 617/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 617/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 287/104/2014
Dosar nr._ contencios administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentinta Nr. 617
Ședința publică de la 03 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL O. cu sediul in Slatina, . nr. 12 A judetul O. in contradictoriu cu pârâtul C. L. RUSĂNEȘTI, cu sediul in ., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care, constatandu-se ca dosarul se afla in stare de judecata a fost retinut pentru solutionare .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Instituția P. - Județul O. a chemat în judecată pe pârâtul C. L. Rusănești, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constatei nulitatea absolută a Hotărârii nr. 30/13.11,2013 cu privire la aprobarea închirierii prin licitație publică a pajiștei comunale permanente în suprafață de 370,78 ha., aflată în proprietatea Consiliului local Rusănești.
În motivarea cererii se arată că, prin H.C.L. nr. 30 C. local Rusănești, în ședința din data de 13.11.2013 a aprobat închirierea prin licitație a pajiștei comunale permanente în suprafață de 370,78 ha., către persoane fizice sau juridice având animale înscrise în Registrul Național de Exploatare, pe o perioadă de 5 ani.
Pe fond, apreciază că măsura dispusă de către C. local Rusănești la finalul anului 2013, respectiv în noiembrie 2013, contravine prevederilor legale în materie; măsura de aprobare a închirierii pajiștei comunale fiind tardivă pentru anul respectiv, iar pentru anul 2014, prematur adoptată; aplicabilitatea hotărârii dând naștere, cel puțin, controverselor deoarece potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2013 (art. 9 alin. 3 și 4) privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, act normativ pe care își întemeiază, de altfel, și C. L. Rusănești măsura adoptată, inițierea procedurii de concesionare sau închiriere se face până la data de 1 martie a fiecărui an, în baza hotărârii consiliului local al comunei, dată până la care primarul are obligația de a verifica respectarea încărcăturii de animale/ha/contract, în corelare cu suprafețele utilizate, și să stabilească disponibilul de pajiști ce poate face obiectul concesionării sau închirierii ulterioare. Singura excepție prevăzută de legiuitor este clar inserată în alin. 9 al art.9 din O.U.G. nr. 34/2013 și vizează doar anul 2013, când consiliile locale ale comunelor, orașelor, respectiv ale municipiilor pot să inițieze procedura de concesionare/închiriere în termen de 30 de zile de la . ordonanței de urgență, ordonanța în cauză fiind publicată abia în luna mai, în Monitorul Oficial nr. 267/13.05.2013.
Arată reclamanta că, în vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 34/2013, Guvernul a aprobat Normele metodologice, la sfârșitul anului 1013, prin Hotărârea de Guvern nr. 1064/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 833 din data de 23 decembrie 2013 și potrivit noilor reglementări, modul de gestionare a pajiștilor se stabilește prin amenajamente pastorale, în condițiile legii (art. 8). Conform prevederilor art. 1 lit. a. din Normele metodologice, prin amenajament pastoral se înțelege aceea documentație care cuprinde măsurile tehnice, organizatorice și economice necesare ameliorării și exploatării pajiștilor, amenajamentul în cauză, așa cum este menționat în art. 8 din hotărâre, cuprinde atât date și elemente tehnice despre pajiștea comunală aflată la nivel de localitate cât și modul în care vor fi împărțite și utilizate pajiștile pe unități de exploatare și tarlale pentru diferite specii de animale, lucrările de îmbunătățire și nu în ultimul rând, încărcătura optimă de animale, stabilită conform prevederilor legale în vigoare.
Întrucât întocmirea și aprobarea amenajamentului implică un numai resurse umane ci și timp, legiuitorul, în alin. 3 din art. 8 din hotărâre stabilește că "până la elaborarea amenajamentelor pastorale, gestionarea pajiștilor aflate în domeniul public si/sau privat al comunelor, se face conform regulamentului de pășunat întocmit de către administratorii acestora ".
D. urmare, numai după întocmirea și aprobarea Regulamentului de pășunat, C. L. poate aproba pentru anul 2014, închirierea pajiștilor comunale.
În drept, au fost invocate dispozițiile: O.U.G. nr. 34/2013, H.G. nr. 1064/2013; Legii nr. 215/2001, Legii nr. 554/2004.
Au fost anexate următoarele acte: H.C.L. Rusănești nr. 30/13.11.2013; adresa de restituire spre revocare a Instituției P. - Județul O. nr._/29.11.2013; adresa Primăriei Rusănești nr.3649/13.12.2013.
La data de 01.04.2014 pârâta C. L. Rusănești, care nu a formulat întâmpinare, a înaintat la dosar propunerea de revocare a HCL nr. 30/13.11.2013, și ulterior, la solicitarea instanței și hotărârea nr. 5/27.02.2014 prin care s-a dispus revocarea HCL nr. 30/13.11.2013 cu privire la „aprobarea închirierii prin licitație a pajistei comunale permanente în suprafață de 370,78 ha aflată în proprietatea Consiliului L. Rusănești, județul O.”.
Instanța a solicitat reclamantei să comunice dacă are cunoștință despre emiterea HCL nr. 5/27.02.2014 privind revocarea HCL nr. 30/13.11.2013, reclamanta nerăspunzând adreselor instanței.
Având în vedere că hotărârea a cărei anulare a fost solicitată de reclamantă, a fost revocată de emitent, prin HCL nr. 5/27.02.2014, după înregistrarea cererii de constatare a nulității pe rolul inst6anței de judecată, se va respinge cererea reclamantei ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL O. cu sediul in Slatina, ., nr. 12 A, județul O. în contradictoriu cu pârâtul C. L. RUSĂNEȘTI, cu sediul in ., privind constatarea nulității HCL nr. 30/13.11.2013, ca rămasă fără obiect.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică azi 03 Iunie 2014.
Președinte, T. S. | ||
Grefier, C. P. |
Red. TS
Tehnored. BA
Ex. 4
06.06.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 286/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1028/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








