Pretentii. Sentința nr. 126/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 126/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 3938/104/2012
Dosar nr._ - fond contencios -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 126/2014
Ședința publică din data de 04.02.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Grefier I. M. I.
Pe rol, judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul L. T., domiciliat în comuna Găneasa, ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, cu sediul în Slatina, ., județul O. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . A, nr. 294, sector 6, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, în temeiul art.159 ind.1 alin.4 din Codul de procedură civilă, constată că Tribunalul O. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal are competența generală, materială și teritorială să judece pricina .
Constatându-se cauza în stare de judecată, instanța, invocând din oficiu excepția perimării, reține cauza în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la nr._, reclamantul L. T., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Slatina și Administrația F. pentru Mediu, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 2994 lei reprezentând taxă pe poluare, cu plata dobânzii legală calculată la suma pe care a achitat-o cu titlu de taxă pe poluare de la data achitării taxei până la data restituirii efective și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN, pentru care a plătit la momentul înmatriculării în România taxa pe poluare în cuantum de 2994 lei, iar la solicitarea de a-i fi restituită taxa achitată, pârâta a refuzat soluționarea favorabilă a cererii.
Susține reclamantul că taxa pe poluare se percepe cu încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (art. 28 TCE), care prevede eliminarea oricăror bariere vamale între țările membre UE și a oricăror măsuri cu efect echivalent, fiind interzisă orice discriminare între produsele naționale și cele importate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 25, 28, 90 din TCE, art. 21 și 148 din Constituția României, Directiva 92/12 a C.E., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1,7 și 11 din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea cererii, s-au anexat înscrisuri, respectiv: adresa nr._ din 09.04.2012, chitanța . nr._ din 30.03.2010, acte identificare autoturism.
La termenul de judecată din 18.09.2012, a fost suspendată judecarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 c.p.civilă, ca urmare a faptului că reclamantul L. T. nu a depus la dosar actele de vânzare cumpărare încheiate între reclamant și intermediar, decizia de calcul al taxei pe poluare, cererea de restituire a taxei pe poluare formulată și înregistrată la organul fiscal.
Potrivit art. 248 al. 1 cod pr civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Având în vedere că de la data de 18.09.2012, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de 1 an, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, situație în care va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu la data prezentei, în baza art. 252 Cod procedură civilă, și va constata perimată cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu, și constată perimată cauza privind pe reclamantul L. T., domiciliat în comuna Găneasa, ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, cu sediul în Slatina, ., județul O. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . A, nr. 294, sector 6.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 04.02.2014.
Președinte, M. G. | ||
Grefier, I. M. I. |
Red.M.G.
2ex. /05.02.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 408/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 127/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








