Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 408/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 408/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 11336/311/2013
Dosar nr._ apel contencios administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 408/2014
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. Z.
Judecător T. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea apelului C. administrativ și fiscal formulat de apelantul petent D. I. domiciliat in Slatina . judetul O. in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN O., cu sediul in Slatina .. 19 judetul O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție împotriva sentintei numărul 3816/14.04.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta apelantul petent D. I., Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care, constatandu-se ca dosarul se afla in stare de judecata s-a acordat cuvantul .
Apelantul petent D. I. solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat .
INSTANȚA
Prin sentinta civilă nr. 3816/14.04.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._ s-a respins plângerea formulata de petentul D. I. în contradictoriu cu intimatul I. de Politie Judetean O. ,ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul . nr._ întocmit la data de 27.09.2013 de către I. de Politie Județean O. petentul D. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (în forma în vigoare la data întocmirii actului, în prezent art. 2 pct. 1 în forma actuală a legii publicată în M. Of. nr. 96 din 7 februarie 2014).
În fapt, prin procesul-verbal s-a reținut că, la data de 27.09.2013,ora 20:00, în Slatina, petentul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a adus cuvinte jignitoare și lipsite de respect numitei G. V..
Instanța a constatat aspectul legalității că procesul verbal contestat respectă condițiile de formă impuse de art. 16-17 din O.G nr. 2/2001, acesta conținând mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator,.
În ceea ce privește aspectele invocate de petent cu privire la lipsa unei descrieri corespunzătoare a contravenției, aspectele relevate în plângere nu pot constitui motiv de nulitate a actului de sancționare.
Astfel, dispozițiile art. 16 din O.G nr. 2/2001 prevăzând elementele ce trebuie consemnate în actul de sancționare, inclusiv descrierea faptei, nu sunt stipulate sub sancțiunea nulității absolute și exprese limitativ prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001.
În aceste condiții, fiind vorba despre o nulitate relativă privind condiții de valabilitate intrinseci actului, aceasta va opera numai în condițiile în care s-a produs petentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea procesului verbal, vătămare ce nu se prezumă având în vedere caracterul virtual al sancțiunii, conform dispozițiilor art. 175 Cod procedură civilă.
În speță, petentul nu a invocat o astfel de vătămare procesuală, iar raportat la conținutul actului circumstanțierea faptei este suficient realizată față de conținutul constitutiv al contravenției reținute în sarcina petentului.
De altfel, în măsura în care s-ar aprecia că vătămarea invocată de petent este determinată de imposibilitatea cercetării legalității actului de sancționare de către instanță, respectiv analizarea întrunirii elementelor conținutului constitutiv al contravenției cu privire la elementul material și cerința esențială atașată acestuia, conform dispozițiilor art. 177 alin. (3) Cod procedură civilă desființarea actului nu se mai poate dispune dacă până la momentul pronunțării asupra acesteia a fost acoperită cauza nulității.
Astfel, în măsura în care vătămarea invocată se concretizează în afectarea dreptului la apărare al petentului, acesta a fost acoperită prin prezentarea acestuia în fața instanței unde și-a putut susține criticile în condițiile de contradictorialitate stabilite de art. 13 Cod procedură civilă, inclusiv asupra modului și locului de desfășurare a faptelor, însă contestatorul nu a propus niciun mijloc de probă care să susțină o altă versiune de producere a faptelor raportat la care să se analizeze o eventuală descriere incompletă sau încadrare greșită a faptei.
De asemenea, raportat la dispozițiile normative invocate anterior, urmează a fi înlăturate și criticile privind lipsa mențiunii Judecătoriei Slatina ca organ la care se depune plângerea, în condițiile în care petentul a formulat plângerea în termen legal, acoperindu-se astfel o eventuală vătămare, având în vedere și caracterul virtual și relativ al sancțiunii prevăzute de art. 16 din O.G.2/2001.
Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că aspectele de fapt reținute în actul se sancționare se coroborează cu declarația martorului audiat în cauză, C. A., conform căruia, la data de 29.09.2013 petentul a manifestat o atitudine agresivă și a adresat cuvinte jignitoare numitei D. V., acesta din urmă sesizând organele de poliție care au ajuns însă la fața locului după plecarea contestatorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul petent D. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, arată că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea ,dând o sentință nelegală, fiind încălcat principiul prezumției de nevinovăție, că nu este vinovat de comiterea faptei.
Mai arată că agentul constatator s-a limitat la a preciza că a „adus cuvinte jignitoare și lipsite de respect reclamantei și că din conținutul procesului verbal neputându-se distinge dacă fapta s-a comis într-un loc public de pe raza municipiului Slatina, ori nu fiind de notorietate că, fapta trebuie să se comită într-un loc public, așa cum dispune art.3 pct. l din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Astfel, în procesul-verbal nu este menționat locul comiterii faptei, circumstanțele comiterii faptei, iar starea de fapt nu este descrisă corect și complet; în plus, agentul constatator a încheiat procesul-verbal în absența unor mijloace de probă.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
In fapt arata ca actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act de constatare face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Procesul-verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr.2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate în raport cu actele dosarului și dispoz. art 476 și urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenției . nr._ întocmit la data de 27.09.2013 apelantul D. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (în forma în vigoare la data întocmirii actului, în prezent art. 2 pct. 1 în forma actuală a legii publicată în M. Of. nr. 96 din 7 februarie 2014).
În fapt, prin procesul-verbal s-a reținut că, la data de 27.09.2013,ora 20:00, în Slatina, petentul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a adus cuvinte jignitoare și lipsite de respect numitei G. V..
Susținerile apelantului în sensul că instanța de fond a încălcat principiul prezumției de nevinovăție nu pot fi reținute de instanță în condițiile în care temeinicia actului constatator a fost analizată de prima instanță în raport și de alte mijloace de probă, respectiv depoziția martorului asistent C. A., audiat din oficiu.
Mai mult, tribunalul constată că petentul nu a propus administrarea nici unui mijloc de probă care să combată prezumția de temeinice de care se bucură procesul verbal de contravenție ,prezumție recunoscută și de jurisprudența CEDO.
De asemenea, nici afirmațiile apelantului conform cărora agentul constatator nu a menționat în cuprinsul procesului verbal, ce fel de cuvinte jignitoare a adresat numitei G. V. nu pot fi avute în vedere atâta timp cât analizând conținutul actului constatator reiese că descrierea faptei este suficient realizată față de conținutul constitutiv al contravenției reținute în sarcina sa, textul de lege sancționator nestipulând obligația redării ad literam a cuvintelor întrebuințate de contravenient, care în anumite cazuri nici nu se pot reproduce .
În plus, Tribunalul apreciază că nici mențiunea din cuprinsul procesului verbal referitoare la locul producerii faptei, respectiv Slatina nu este de natură a conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție, nulitate relativă prevăzută de dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001 care va opera numai în condițiile în care s-a produs apelantului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului sancționator, vătămare care nu se prezumă conform dispozițiilor art. 175 C.proc.civ.
Față de aceste considerente, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă analiză a probelor administrate în cauză și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art.480 alin.1 C., apelul va fi respins ca nefondat.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul petent D. I. domiciliat in Slatina . judetul O., împotriva sentintei nr. 3816/14.04.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimatul I. de Politie Judetean O., cu sediul in Slatina .. 19 judetul O. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2014.
Președinte, M. G. Z. | Judecător, T. S. | |
Grefier, C. P. |
Red MGZ
Tehnored MS
Ex 4/24.11.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 308/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 126/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








