Pretentii. Sentința nr. 721/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 721/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 5914/104/2012

Dosar nr._ - fond contencios -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 721/2014

Ședința publică din data de 24.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE :M. G.

Grefier: I. M. I.

Pe rol, judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul I. V. F., domiciliat în comuna Slătioara, ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, cu sediul în Slatina, ., județul O. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, . A, nr. 294, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, instanța, invocând din oficiu excepția perimării, reține cauza în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la nr._, reclamantul I. V. F., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Slatina și Administrația F. pentru Mediu, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie anulat actul administrativ fiscal, respectiv decizia nr._/24.09.2010, cu obligarea pârâtelor la plata sumei de 3733 lei plus dobânda legală calculată de la data achitării până la data restituirii efective și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat dintr-o țară membră U.E. un autoturism marca Suzuki, tip TA01C/VITARA, categoria auto M1, având norma de poluare E1, . 2S3TAO1COOO712795, an fabricație 1993, . auto H779127, pentru care a plătit la momentul înmatriculării în România taxa pe poluare în cuantum de 3733 lei, iar la solicitarea de a-i fi restituită taxa achitată, pârâta a refuzat soluționarea favorabilă a cererii.

Arată reclamantul că prin perceperea taxei a cărei restituire o solicită a fost încălcat principul nediscriminării produselor second-hand fabricate și înmatriculate inițial în alte țări ale UE, față de produsele interne înmatriculate în România după . OUG nr. 50/2008.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 25,28,90 din Tratatul CE, art. 21 și 148 din Constituția României, Directiva 92/12 din CE, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1,7 și 11 din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din 02.04.2013 a fost suspendată judecarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 c.p.civilă, ca urmare a faptului că reclamantul I. V. F. nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, în sensul că nu a depus la dosar decizia de calcul a taxei pe poluare, cererea formulată și înregistrată la organul fiscal și răspunsul primit, chitanța cu care să facă dovada achitării taxei pe poluare, actele de proveniență ale autovehiculului și în traducere legalizată, actele de identitate și de primă înmatriculare ale autovehiculului.

Potrivit art. 248 al. 1 cod pr civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Având în vedere că de la data de 02.04.2013 când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de 1 an, astfel că prezenta cauză a rămas în nelucrare din motive imputabile reclamantului, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, situație în care va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu la data prezentei în baza art. 252 Cod procedură civilă, și se va constata perimată cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu, și constată perimată cauza privind pe reclamantul I. V. F., domiciliat în comuna Slătioara, ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, cu sediul în Slatina, ., județul O. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, . A, nr. 294.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 24.06.2014.

Președinte,

M. G.

Grefier,

I. M. I.

Red.M.G.

2ex./01.07.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 721/2014. Tribunalul OLT