Anulare act administrativ. Sentința nr. 1002/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1002/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 380/104/2013*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1002/2015
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. A. P.
GREFIER D. E. P.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza C. administrativ și fiscal privind pe
reclamant INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL O., pe pârâții P. M. SLATINA, P. M., P. V. și pe intervenienții în nume propriu N. I., N. E., având ca obiect - anulare act administrativ.
Dezbaterile în fond și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din 17.04.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul TRIBUNALULUI O. sub nr._ reclamanta Instituția P. - Județul O. a solicitat, in contradictoriu cu paratul P. M. Slatina, anularea Autorizației de Construire nr.21/07.02. 2012 eliberată de Primăria M. Slatina .
În fapt, prin adresa înregistrată la Instituția P. - Județul O. sub nr._/2012, Inspectoratul de Stat în Construcții - Direcția Regională în Construcții Sud Vest Oltenia, a comunicat reclamantului cu privire la faptul că în urma unui control de specialitate efectuat ca urmare a reclamației înaintată de domnul N. I. domiciliat în Slatina, ., s-a constatat eliberarea autorizației" de "construire nr.21/07.02.2012 pentru "sistematizare verticală acces din ." cetățenilor P. M. și P. V. cu încălcarea prevederilor legale în materie.
Astfel, conform procesului verbal de control încheiat în data de 09.10.2012 și înregistrat sub nr. 1468/09.10.2012, întocmit de inspector coordonator B. M. și inspector de specialitate L. R., din cadrul I.S.C. - D.R.C. Sud - Vest Oltenia, rezultă următoarele:
-în memoriul tehnic întocmit de proiectant se consemnează că sistematizarea verticală este "o construcție din beton armat care_se va realiza de la nivelul trotuarului străzii J. în jos preluând diferența de nivel dintre . propriu-zis, construcție realizată dintr-un planșeu de beton armat care reazemă pe ziduri din beton armat."
-"zidul dinspre reclamantul N. I. este din zidărie din cărămidă pe o distanță de 2,80 m lungime și pe toată latura de-a lungul străzii J., creându-se astfel o construcție tip demisol, lipită de cele două vecinătăți, fără cei 60 cm. prevăzuți de art.612 Cod Civil" și care "poate fi compartimentată și avea orice destinație, inclusiv extindere locuință și nu este de natura sistematizării terenului în pantă."
-Cererea pentru emiterea autorizației de construire formulată de domnul P. M. și înregistrată la primăria M. Slatina sub nr.1321/18.01.2011, care a dus la emiterea, de către Primăria municipiului Slatina, a autorizației de construire nr.21/07.02.2012, nu are legătură cu emiterea Certificatului de Urbanism nr.559/11.10.2012 în ceea ce privește respectarea prevederilor noului cod civil motivat de faptul că certificatul de urbanism este doar un act de informare.
-Orice derogare de la distanța minimă în construcții, respectiv 60 cm., prevăzută de art.612 Cod Civil, se poate face numai cu acordul părților exprimat printr-un înscris autentic.
Relevante în acest sens sunt prevederile art.26, alin.l, lit.i, pct.3 din Legea nr.50/1991, republicată, modificată și completată, conform cărora constituie contravenție emiterea de autorizații de construire/desființare în baza unor documentații incomplete sau elaborate în neconcordanță cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conținutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu conțin avizele și acordurile legale necesare.
In drept, se invoca dispozițiile Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.50/1991, republicată, modificată și completată și ale Codului Civil.
In susținerea acțiunii reclamanta depune, în copie, Proces verbal de control nr. 1468/09.10.2012, Proces verbal de constare și sancționare a contravențiilor ., nr._, Autorizația de Construire nr.21/07.02.2012, Certificat de Urbanism nr.559/11.10.2011, Avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, Extras de carte funciară nr._/28.10.2011, Avizul nr._/11.11.2011 al Agenției de Mediu O., Aviz de amplasament favorabil nr.806/_, aviz de amplasament nr.5107/18.10.2011, Dovada de luare în evidență nr.0032/19.01.2012, Aviz tehnic nr.9/25.01.2011, DTAC nr.284/2011, Referat privind verificarea de calitate la cerința Al nr.1264/10.11.2011, Referat favorabil cu privire la eliberarea AC, Notificare D.S.P. O. nr.524/18.10.2011, încheiere de autentificare nr.924/11.11.2011, Fotografii.
Paratul P. municipiului Slatina, împuternicit în conformitate cu prevederile art. 21 și art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală. în calitate de pârât, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In fapt, reclamanta prin cererea formulată solicită în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 și H.G. nr. 340/2004 anularea Autorizației de Construire nr. 21/07.02.2012 eliberată de Primăria M. pentru sistematizare verticală acces din ., în favoarea proprietarilor P. M. și P. V., întrucât a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale în materie.
In susținerea acțiunii, reclamanta invocă faptul că prin adresa nr._/2012. Inspectoratul de Stat în Construcții - Direcția Regională Sud Vest Oltenia a sesizat faptul că în urma unui control de specialitate efectuat ca urmare a reclamației înaintată de domnul N. I. s-a constatat faptul că Autorizația de Construire nr. 21/2012 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 612 Cod Civil, referitoare la distanța minimă în construcții, respectiv distanța de 60 cm fală de linia de hotar.
Potrivit procesului verbal de control încheiat în data de 09.10.2012 s-a reținut că, autorizația de construire a fost emisă, după . Noului Cod Civil, fără respectarea prevederilor privind distanța dintre construcții și limita de proprietate a vecinului N. I.. Reținerile organului de control nu sunt de natură să conducă la concluzia că această autorizație de construire a fost emisă cu încălcarea prevederilor Codului civil referitoare la distanța minimă dintre construcții și linia de hotar, întrucât sunt bazate pe o presupunere, deși la data controlului construcția era edificată în proporție de 100%, deci erau finalizate lucrările autorizate. Inspectoratul de Stat în Construcții. apreciază că, această construcție „poate fi compartimentată și avea orice destinație, inclusiv extindere și nu este de natura sistematizării terenului în pantă."
La data controlului lucrările de construire erau finalizate în proporție de 100%. ceea ce dovedește faptul că au fost executate numai lucrări de sistematizare, în speță nu existau compartimentări cărora să li se de-a o altă destinație decât cea pentru care a fost eliberată autorizata de construire, context in care susținerea din procesul verbal nu este susținută de nici un act sau fapt juridic.
In situația în care beneficiarul autorizației de construire ar efectua aceste compartimentări putem fi cel mult în situația nerespectării autorizației de construire, pentru care se prevăd sancțiuni contravenționale și nu posibilitatea anulării autorizație de construire întrucât a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale.
S-a mai invocat ca Inspectoratul de Stat în Construcții - Direcția Regională Sud Vest Oltenia a mai efectuat un control la această construcție, la data de 30.07.2012, tot la sesizarea numitului N. I. și cu această ocazie a întocmit procesul verbal de control înregistrat sub nr. 1056/30.07.2012, potrivit căruia
-„lucrarea executată de domnul P. M. nu este o construcție propriu-zisă, zidul de sprijin executat pe limita proprietății fiind de fapt un gard din beton armat, iar placa turnată poate fi considerată ca un trotuar, acces pietonal, executată la nivelul solului și care nu aduce atingere reclamantului."
-„la verificările efectuate pe teren, privind modul de respectare a AC nr. 21/2012 s-a constatat în urma măsurătorilor efectuate ca dimensiunile în plan ale plăcii de b.a. corespund proiectului tehnic, respectiv 14,50 m x 8,50 m."
Deși nu reține faptul că beneficiarul autorizație de construire nu a respectat prevederile proiectului tehnic, apreciază că zidul despărțitor poate fi considerat ca o extindere a locuinței, fără a aduce probe în acest sens, decât o simplă presupunere.
Potrivit răspunsului Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară, referitor la construcția realizată în baza autorizației de construire a cărui anulare se solicită, potrivit căruia „coordonatele imobilului din planul de amplasament sunt identice cu coordonatele imobilului din documentația cadastrală"
In drept, se invoca dispozițiile Codului de Procedură Civilă, ale Codului Civil, ale Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 50/1991.
Parații P. M. și P. V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantă .
Se invoca împrejurarea ca cererea privind eliberarea certificatului de urbanism în vederea eliberării autorizației de construcție a fost formulată anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, respectiv cererea a fost depusă la Primăria Slatina, la data de 21.09.2011, cererea respectivă anexând toate documentele necesare, inclusiv memoriu tehnic și proiectul aferent cererii mele, proiect care nu putea fi modificat pentru prevederile unui text de lege care nu intrase în vigoare.
Nu s-a adus atingere dreptului proprietarului vecin având in vedere ca s-a stabilit hotarul dintre proprietății și persoana care a reclamat, în sensul că după pronunțarea sentinței civile nr. 4784/21.04.2011, ce a avut ca obiect grănițuire, am fost puși în posesie de executorul judecătoresc la data de 26.09.2011, numitul N. I. a semnat procesul-verbal de executare și a montat țevile și plasa de gard, astfel încât delimitarea proprietății a fost făcută în mod concret și cu acordul lui. Pe terenul pârâților s-a construit gard despărțitor fără să se solicite numitului N. I. să cedeze o parte din terenul său pentru construirea gardului, practic, în momentul de față fiind două garduri.
Din raportul de expertiză extrajudiciară, întocmit în cauză de doamna expert P. N., se menționează că, datorită diferenței de nivel dintre . pârâților, sistematizarea verticală, pe care noi am efectuat-o era și rămânea singura soluție tehnică de preluare a pantei terenului, zidul de sprijin având rolul de fundație pentru gardul despărțitor dintre cele două proprietăți, acesta fiind realizat pe hotar, dar și de a prelua pământul situat pe terenul din vecinătatea nordică, unde N. I. a efectuat același timp de lucrare fără autorizație de construcție, fiind amendat de Primăria Slatina, pe rolul instanței fiind înregistrat dosarul cu nr._, prin care s-a solicitat anularea amenzii primite. Totodată, menționăm că, nici nu ar putea fi efectuat alt gen de lucrare, întrucât distanța de 60 de centimetrii nu poate fi lăsată, deoarece zidul de sprijin este practic gardul despărțitor, iar placa de deasupra este alee pietonală, și nu construcție propriu-zisă.
Doi inspectori din cadrul aceleiași instituții de același nivel profesional au făcut controale, au dat soluții total diferite, și mă refer la procesul - verbal de control din data de 30.07.2012, întocmit de inspectorul P. F., ce a menționat că lucrările de sistematizare verticală s-au încadrat în limitele autorizației de construcție, la pct. 6 al raportului de control s-a menționat clar, s-a menționat clar că lucrarea executată de noi nu este o construcție propriu-zisă . L_ distanță de câteva luni, se face un alt raport de control, de către alți inspectori din cadrul aceluiași Inspectorat în Construcții, motivându-se că ar fi trebuit să se respecte distanța de 60 de centimetrii și în mod surprinzător se menționează în ultimul aliniat că, construcția noastră ar putea fi compartimentată și avea orice destinație, inclusiv extindere locuință.
Este inacceptabil ca un inspector în construcții să menționeze în raportul de control ce ar putea să se întâmple în viitor, constatarea la fața locului fiind evidentă că, nu s.-au făcut nici un fel de compartimentări și s-a respectat autorizația în totalitate, aceste aspecte fiind menționate și de doamna expert P. N., pe fila 1 a raportului de expertiză, aliniatul ultim.
Intervenienții N. I. si N. E. au formulat cerere de intervenție in interes propriu ( fila 94) prin care au solicitat anularea autorizației de construire nr. 21/2012 având in vedere ca nu s-a respectat distanta de 60 cm prevăzuta de art. 612 din NCC.
Prin sentința civila nr. 2312 din data de 26.0.2013 Tribunalul O. a dispus respingerea ca nefondata a acțiunii formulata de reclamanta, precum si a cererii de intervenție in nume propriu.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta Instituției P. - Județul O. si intervenientul N. I..
Prin decizia nr. 1600 din 12.03.2014 Curtea de Apel C. a admis recursurile, a casat hotărârea primei instanțe si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, in vederea completării probatoriului administrat, constatând fondate criticile ce vizează insuficienta administrare a probatoriului, fiind necesara administrarea probei cu expertiza tehnica specialitatea construcții, care, prin raportare la actele de proprietate asupra terenului, la tipul construcției pentru care s-a emis autorizația, la documentele prealabile emiterii acesteia sa stabilească daca emiterea autorizației este legala. S-a menționat ca modul de executare a autorizației de construire nu prezintă relevanta fata de obiectul acțiunii care vizează legalitate emiterii actului administrativ.
In vederea rejudecării acțiunea s-a înregistrat pe rolul Tribunalului O. in data de 27.03.2014 sub nr._ *
In probațiune, instanța a încuviințat proba cu expertiza in specialitate construcții având obiectivele stabilite de instanța de control judiciar prin decizia de casare decizia nr. 1600 din 12.03.2014 Curtea de Apel C..
Raportul de expertiza efectuat de expert inginer N. D. s-a depus la dosar la file 31-39.
Prin încheierea de ședința nr. 9 din data de 27.01.2015 Tribunalul O., constând ca s-a admis cererea de strămutare a scos cauza de pe rol si a trimis dosarul Tribunalului Sibiu.
Acțiunea s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu in data de 05.02.2015 sub nr._ *
Analizând actele si lucrările dosarului, având în vedere aspectele de drept deja dezlegate potrivit art. 315 din codul de procedură civilă prin Decizia 1600/2014 pronunțata de Curtea de Apel C., instanța retine următoarele:
S-a stabilit prin Decizia 1600/2014 pronunțata de Curtea de Apel C., ca fata prevederile exprese ale art. 2 alin 2 ind. 1 din Legea 50/1991, in condițiile in care pârâții P. au depus cererea de emitere a certificatului de urbanism la data de 21.09.2011, legalitatea autorizației de construire nr. 21/2014 se analizează prin prisma dispozițiilor Codului civil din 1864, astfel incat motivul de nelegalitate, reținut de altfel si prin procesul verbal de control nr. 1468/09.10.2012 încheiat de ISC, pentru nerespectarea distantei de 60 de cm prev. de art. 612 C civil din 2009, este nefondat .
Autorizația de construire nr. 21/07.02.2012, depusa la fila 61 dosar rejudecare, emisa de Primăria Slatina la solicitarea pârâților P. are ca obiect executarea lucrărilor de construire pentru sistematizare verticala acces din . conform CU nr. 559/2011, pentru imobilul situat in Județul O., municipiul Slatina, ., înscris in CF nr._.
Autorizația s-a emis in baza documentației tehnice de autorizare/desființare a construcțiilor nr. 248/2011 elaborata de ., respectiv de arhitect F. D. F., având termen de valabilitate 12 luni, prelungita in data de 23.01.2013 pana la data de 07.02.2014. Pentru emiterea autorizației Primăria Slatina a emis Avizul tehnic favorabil nr. 9 din 25.01.2012, urmare a constatării îndeplinirii condițiilor(fila 63).
Certificatul de urbanism nr. 559/11.10.2011 depus la fila 93 dosar rejudecare, emis in baza HCL Slatina nr. 29/2000 a identificat regimul juridic al lucrării de construire, indicând la pct 5 documentele si avizele necesare emiterii autorizației.
Prin adresa nr. 3126 din 17.07.2012 emisa de OCPI O. la solicitarea Primăriei Slatina s-a comunicat ca din verificările efectuate coordonatele imobilului din planul de amplasament recepționat pentru obținerea autorizației sunt identice cu coordonatele imobilului din documentația cadastrala. Referatul nr. 1261 din data de 10.11.2011 privind verificarea de calitate a proiectului Sistematizare verticala acces ., jud. Sibiu este depus la fila 97 dosar si a stat la baza emiterii autorizației de construire, alături de restul documentelor solicitate prin certificatul de urbanism.
Din extrasul de carte funciara nr._ depus la fila 77 dosar rejudecare, rezulta ca paratii P. M. si P. V. sunt proprietari cu titlu de cumpărare asupra imobilului teren intravilan situat in Slatina, ., in suprafața măsurata de 286 mp, conform contractului de vânzare cumpărare 1630/11.04.2008, sentinței civile nr. 3366/12.05.2009 a Judecătoriei Slatina, act de alipire autentificat sub nr. 644/2011 de BNP R. R.(file 89-92)
Vecinii I. I. si I. A. cu adresa in Slatina, ., prin declarația autentificata sub nr. 924 din data de 11.11.2011 (fila 79 dosar rejudecare) si-au exprimat consimțământul in vederea construirii de către pârâții P. a unei platforme din beton necesara accesului din .> Intervenienții in interes propriu N. I. si N. E. se învecinează cu terenul pârâților P., locuind pe .. Linia de granița dintre imobilele acestora s-a stabilit prin sentința civila nr. 4784/21.04.2011 a Judecătoriei Slatina, părțile fiind puse în posesie de executorul judecătoresc Pavaloiu G. la data de 26.09.2011. Intervenientul N. I. a semnat procesul-verbal de executare și a montat țevile și plasa de gard, astfel încât delimitarea proprietății a fost făcută în mod concret in baza unei sentințe judecătorești care a stabilit limitele proprietarilor. In acest context, critica intervenienților conform căreia nu s-a respectat la emiterea autorizației delimitarea proprietarii, fiindu-le încălcata proprietatea si solicitarea acestora de efectuare a unei expertize topografice de identificare a terenurilor, sunt nefondate, întrucât tind sa demonstreze alta stare de fapt fata de cea stabilita anterior intre părți prin sentința judecătoreasca irevocabila, intrata in puterea de lucru judecat.
De altfel, raportul de expertiza efectuat in cauza de către expertul N. D. a constatat ca zidul de sprijin din partea de est a fost amplasat in mod corect la limita de proprietate dintre cele doua gospodarii .
Prin lucrarea de specialitate efectuata prin raportare la actele de proprietate asupra terenului, la tipul construcției pentru care s-a emis autorizația, la documentele prealabile emiterii acesteia, expertul N. D. a stabilit ca autorizația de construcție este emisa cu respectarea dispozițiilor legale si a Codului civil din 1864.
Chiar daca din verificările la teren efectuate de OCPI sub nr. 296 din 24.01.2013 rezulta ca lățimea la . nr._ nu este de 4.50 m, ci de 4.41m, in contextul in care linia de granița stabilita irevocabil prin sentința civila nr. 4784/21.04.2011 a Judecătoriei Slatina pusa in executare prin executor judecătoresc a fost respectata, instanța apreciază ca invocarea acestui aspect, in ceea ce-i privește pe intervenienți, este lipsita de interes, aceștia neputând justifica vătămarea unui drept sau interes legitim din acest punct de vedere. Tribunalul apreciază ca este relevant sub aspectul legalității emiterii Autorizației de Construire din data de 05.03.2012 răspunsul comunicat prin adresa nr. 3126 din 17.07.2012 de OCPI O. la solicitarea Primăriei Slatina, conform cărora din verificările efectuate coordonatele imobilului din planul de amplasament recepționat pentru obținerea autorizației sunt identice cu coordonatele imobilului din documentația cadastrala ( fila 95). In plus, față de restul criticilor invocate de părți, modul de executare a autorizației de construire nu prezintă relevanta fata de obiectul acțiunii care vizează legalitatea emiterii actului administrativ.
In baza considerentelor de mai sus, in baza art. 18 din Legea 554/2004, constând ca autorizația de construire nr. 21/2012 respecta dispozițiile legale aplicabile, acțiunea formulata de reclamanta precum si cererea de intervenție in interes propriu se vor respinge ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL O. cu sediul în SLATINA, ., nr. 12A, în contradictoriu cu pârâții P. M. SLATINA cu sediul în SLATINA, .. 1, P. M. cu domiciliul în SLATINA, ., P. V. cu domiciliul SLATINA, ., intervenienții N. I. și N. E. cu domiciliul în SLATINA, .
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții N. I. și N. E. cu domiciliul în SLATINA, .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul Sibiu, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. A. P. D. E. P.
RED. L.A.P. 16.06.2015
TEHNORED. D.E.P.17.06.2015
EX. 8
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 163/2015.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1412/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








