Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 741/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 741/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 2708/306/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 741/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A. P.
Judecător D. S.
Grefier M. M. M.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza C. administrativ și fiscal privind pe apelant G. T. T. și pe intimat S. P. DE POLIȚIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
Nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauza a fost dezbătută în fond la data de 05.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii ce s-a consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Sibiu, petentul G. T. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul S. P. DE POLIȚIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI SIBIU, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . NR. 0240/27.01.2014, emis de această autoritate publică.
Petentul a motivat că fapta reținută și sancționată, respectiv executarea de lucrări de construcție fără autorizație nu a fost săvârșită.
De asemenea, contravenientul a invocat excepțiile lipsei calității de subiect activ al contravenției și excepția prescripției aplicării amenzii contravenționale, conform art. 13 teza I din OG nr. 2/2001.
Documentele prezentate dovedesc situația că persoana sancționată nu este proprietarul imobilului în care s-au realizat construcțiile.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 6873/11.11.2014 a respins plângerea contravențională și a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a motivat că, sub aspectul legalității, procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 și că starea de fapt descrisă de agentul constatator în cuprinsul actului contravențional constituie contravenția prevăzută de dispozițiile art. 26 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 50/1991.
Referitor la excepția prescripției aplicării sancțiunii amenzii, instanța a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 50/1991, potrivit cu care dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute de art. 26 se prescriu în termen de 2 ani de la săvârșirea faptei. ICCJ, prin Decizia nr. 7/2000 a stabilit că, în cazul construcțiilor în curs de executare, data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate, fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției.
În speță, față de planșele fotografice existente la dosar, se constată că această construcție nu este finalizată și nu a intervenit prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.
În ceea ce privește calitatea contravenientului, prima instanță a apreciat că acesta a realizat construcțiile.
Împotriva sentinței civile nr. 6873/11.11.2014 a Judecătoriei Sibiu a formulat apel petentul G. T. T. și a solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal.
Apelantul a motivat că prima instanță a făcut o greșită apreciere a probelor atunci când a respins plângerea. Potrivit extrasului CF, proprietara imobilului este B. E., care poate fi subiect activ al contravențiilor.
Analizând apelul, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 477 alin.1 din Codul de Procedură Civilă, instanța constată că acesta este fondat și urmează a fi admis iar sentința civilă nr. 6873/11.11.2014 schimbată în sensul admiterii plângerii petentului și anulării procesului verbal.
Prima instanță a făcut o eronată apreciere a probelor și a reținut o stare de fapt neconformă cu cea reală atunci când a respins plângerea.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a precizat că, față de Decizia ICCJ nr. 7/2000, pentru construcțiile în curs de executare data săvârșirii contravenției este data constatării contravenției iar construcția nu este finalizată.
Așa fiind, data la care se verifică care este subiectul activ al contravenției este data de 27.01.2014, când a fost încheiat procesul verbal. La această dată, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare și extrasul CF ( filele 42-44 dosar fond), proprietara imobilului era B. E..
Această situație de fapt este confirmată și de depoziția martorilor, martora B. E. precizând că a edificat construcția.
Întrucât petentul nu a săvârșit fapta ilicită, nu poate fi angajată răspunderea contravențională a acestuia.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, apelul va fi admis iar sentința nr. 6873/11.11.2014 a Judecătoriei Sibiu schimbată în sensul admiterii plângerii petentului și anulării procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelant G. T. T. împotriva sentinței civile nr. 6873/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o schimbă in sensul că:
Admite plângerea formulată de petentul G. T. T. si in consecință:
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr. 0240/27.01.2014 încheiat de SPPL Sibiu.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publica azi, 10 Iunie 2015.
Președinte, L. A. P. Plecat în CO semnează conform art. 426 alin 4 C. PREȘEDINTE TRIBUNAL, C. E. G. | Judecător, D. S. | |
Grefier, M. M. M. | ||
Red. DȘ 27.07.2015
C.. MM 28.07.2015
4 ex.
Jud. Fond A. D.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1237/2015. Tribunalul SIBIU | Anulare act administrativ. Sentința nr. 388/2015. Tribunalul... → |
|---|








