Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 879/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 879/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 4575/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 879/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. G.
Grefier S. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant P. C., pârât S. F. MUNICIPAL MEDIAȘ, pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 2 aprilie 2015 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Constată că prin cererea formulată și precizată de reclamantul P. C., contradictoriu cu pârâții S. F. Municipal Mediaș și Administrația F. pentru Mediu s-a solicitat:
- obligarea pârâtelor la plata sumei de 1765 lei, reprezentând dobândă în materie fiscală aferentă taxei de poluare, în sumă de 2991 lei, calculată începând cu data de 5.12.2008 - data perceperii taxei până la data de 5.08.2010 - data formulării cererii de restituire și,
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul susține că dreptul său la acordarea dobânzii pentru perioada menționată se justifică având în vedere decizia civilă nr. 1913/2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr._, prin care s-a dispus obligarea pârâtelor la restituirea taxei pe poluare în sumă de 2991 lei și a dobânzii aferente acestei sume, calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective precum și ca urmare a hotărârii preliminare pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/2011, la data de 18.04.2013.
Reclamantul a invocat principiul priorității dreptului comunitar asupra dreptului național și autoritatea acestei hotărâri preliminare asupra prevederii interne cuprinsă în art.124 Cod procedură fiscală, în ceea ce privește modalitatea de calcul a dobânzii datorate pentru încasarea de taxe cu încălcarea dispozițiilor dreptului comunitar, arătând că în acest sens este și solicitarea sa la acordarea dobânzii legale aferentă taxei de poluare, calculată începând cu data perceperii taxei până la data formulării cererii de restituire, având în vedere că a beneficiat de dobânda legală de la data cererii de restituire până la data plății efective.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art.223 alin.(3), art.453alin.(1) Cod procedură civilă, art.148 din Constituție, dispoziții ale vechiului cod civil, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11 din 18 aprilie 2013, precum și dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Pârâtul S. F. Municipal Mediaș prin Administrația Județeană a Finanțelor publice Sibiu, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, iar cu privire la fondul cauzei s-a arătat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât dobânda care se cuvine reclamantului este cea prevăzută de art. 124 din OG 92/2003 .
Pârâta, Administrația F. pentru Mediu nu a depus întâmpinare.
Pentru a se pronunța asupra excepției perimării, Tribunalul observă că potrivit dispozițiilor 124 și urm. din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripție este de 5 ani și începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor, față de momentul efectuării plății, momentul începerii curgerii termenului de perimare fiind în cauză data de 1 ianuarie 2009. Pentru ca instanța să se pronunțe asupra excepției prescripție trebuie ca mai întâi să determine legea aplicabilă în această materie.
Legea aplicabilă curgerii termenului de prescripție și momentul începerii curgerii acestuia au făcut obiectul unei decizii pronunțate în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, a Înaltei Curți de Casației și Justiție, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Rezultă așadar că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care constituie dreptul comun în materie, în ce privesc cauzele de întrerupere și suspendare a cursului prescripției.
Astfel cum rezultă din dispozițiile 16 lit. b) din actul normativ mai sus arătat prescripția se întrerupe: prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent. În această situație prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
Prin pronunțarea deciziei civile nr. 1913/2011, de Curtea de Apel Alba Iulia și admiterea cererii de chemare în judecată, curgerea cursului perimării s-a întrerupt, dată de la care, respectiv 1 ianuarie 2012 a început să curgă un nou termen de perimare. Cum de la această dată și până la introducerea cererii, respectiv 22 decembrie 2014 nu au trecut 5 ani, excepția perimării dreptului la acțiune invocată de pârât este neîntemeiată și va fi respinsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin acțiunea în contencios administrativ ce face obiectul prezentului dosar reclamantul a solicitat acordarea dobânzii pentru suma achitată cu titlu de taxă pe poluare percepută cu încălcarea dispozițiilor art.110 T.F.U.E. pentru perioada cuprinsă între data plății și data formulării cererii de restituire.
Prin decizia civilă nr. 1913/2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr._ s-a dispus obligarea pârâtelor la restituirea taxei pe poluare în sumă de 2991lei și a dobânzii aferente acestei sume, calculată de la data formulării cererii de restituire, și până la data restituirii efective.
Ca urmare a hotărârii preliminare pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza I., C-565/2011, la data de 18.04.2013, întrebare preliminară publicată în JO – C 25 din 28.01.2012, pct. 34 s-a stabilit că: ,,Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.,,.
În această cauză s-a invocat principiul efectivității, afirmându-se la pct.26, că se impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29).
Prin urmare, aplicând prin hotărârea preliminară pronunțată principiul efectivității alături de cel al echivalenței s-a dispus cu efect obligatoriu și retroactiv în sensul că, legislația națională nu trebuie să submineze dreptul la protecție juridică efectivă.
În raport de efectul obligatoriu și efectul retroactiv, în principiu, al acestei hotărâri preliminare precum și din examinarea dispozițiilor legale naționale privind modalitatea de calcul al dobânzii, stabilită prin art.120 alin.(7) raportat la dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, Tribunalul, în acord cu jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, constată că reclamanta, în calitate de contribuabil nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile principiile dreptului european, care justifică acordarea dobânzii de la data prelevării taxei de poluare pentru a se respecta principiul echivalenței și principiul efectivității impus prin hotărârea preliminară mai sus menționată.
Pentru aceste considerente, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor legale menționate și având în vedere dispozițiile art.8 și art.18 din Legea nr.554/2004, modificată urmează a admite acțiunea reclamantei.
Reținând culpa procesuală a pârâtelor Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.453 Cod procedură civilă, urmează a le obliga la plata cheltuielilor de cheltuieli dovedite a fi efectuate în cauză cu chitanțele de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. C. CNP_ cu domiciliul ales în mun. Tg.M., . B, ., la Cabinetul de avocat D. M., în contradictoriu cu pârâții S. F. Municipal Mediaș, cu sediul în Mediaș, . nr. 3, Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în mun. București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6 și în consecință:
Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei de 2991 lei reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța . nr._/5.12.2008, începând cu data de 5.12.2008 și până la data de 5.08.2010.
Obligă pârâtele la plata sumei de 177 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.
Președinte, C. E. G. | ||
Grefier, S. E. |
red.CEG 07.05.2015
tehn.SE 07.05.2015
5 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 808/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|








