Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 546/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 546/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 1268/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA Nr. 546/CA
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier C. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei contencios administrativ privind pe reclamant M. P. și pe pârât S. F. ORĂȘENESC AVRIG PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 10.03.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL,
Constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 martie 2014, reclamantul M. P. a chemat în judecată pe pârâtele S. F. Orășenesc Avrig prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a B. și Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- restituirea sumei de 4.707 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante pentru autoturisme și autovehicule;
- obligarea la plata dobânzii fiscale asupra acestei sume de la data plății - 07.02.2012 și până la restituirea efectivă a taxei și,
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență că, a achiziționat un autoturism, second hand, marca Audi, din Germania, pentru care i s-a impus, în vederea înmatriculării, achitarea taxei pentru emisiile poluante prevăzută de Legea nr.9/2012, taxă neconformă cu dispozițiile art.110 din T.F.U.E.
În drept acțiunea nu a fost motivată.
În procedura de regularizare a cererii, reclamantul prin apărătorul ales a precizat petitul privind dobânzile cu indicarea modului de calcul și a înscrisurilor corespunzătoare, cu dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, urmare a transmiterii legale a calității procesuale pasive, ca efect al reorganizării prin fuziune prin absorbție, conform dispozițiilor art.10 alin.(1) și alin.(3) raportat la art.11 alin.(3) din O.U.G. nr.74/2013, art.23 alin.(4) și alin.(5) din H.G. nr.520/2013 și art.5 raportat la art.2 din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.1500/2013, prin întâmpinarea depusă la data de 24 iulie 2014, conform mandatului de reprezentare nr.4905/05.12.2014 (fila 30) a solicitat respingerea acțiunii arătând că, autoritatea administrativ fiscală este doar un simplu încasator, întrucât sumele plătite nu se fac venit la bugetul de stat ci constituie venit la bugetul fondului pentru mediu administrat de către Administrația F. pentru Mediu.
Referitor la capătul de cerere privind restituirea dobânzii legale a arătat că aceasta se datorează în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003, doar de la data formulării cererii de restituire.
Sub aspectul compatibilității dispozițiilor naționale cu cele ale art. 110 T.F.U.E. s-a arătat că, în speță nu s-a făcut dovada unui efect protecționist prin instituirea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat s-a solicitat a se face aplicarea art.451 alin.(1) Cod procedură civilă, în sensul obligării doar la plata cheltuielilor necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Pârâta, Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată nu a depus întâmpinare.
Reclamantul nu a depus răspuns la întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține în fapt următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Audi, tip A6, cu număr de identificare WAUZZZ4BZ1N150293 iar prin decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule din 07.02.2012, la cererea reclamantului, s-a stabilit pentru acest autovehicul o taxă în sumă de 4.707 lei (fila 9), achitată prin plată voluntară cu chitanța ., nr._ din 07.02.2012 (fila 10).
Reclamantul, prin cererea înregistrată sub nr.6722 din 20.02.2014 a solicitat restituirea taxei de la autoritatea publică încasatoare a acesteia, cerere respinsă prin adresa nr.9382/14.03.2014 (fila 11).
Analizând cererea de restituire prin prisma neconformității taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule percepute și a refuzului de restituire a organului fiscal cu prevederile art. 110 par. 1 T.F.U.E. Tribunalul, constată că acțiunea este fondată pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule Tribunalul, având în vedere argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr.24/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I- a, nr.1 din 03.01.2012 și ale art.330 ind.7 alin.(4) Cod procedură civilă urmează a constata că autoritatea administrativ fiscală, conform jurisprudenței C.J.U.E., invocate de Î.C.C.J., este culpabilă pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul uniunii europene, chiar și din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin.(1) lit. a) din Legea nr.9/2012.
Rezultă că dreptul la restituirea unei plăți nedatorate urmărește să remedieze consecințele incompatibilității taxei cu dreptul Uniunii Europene prin neutralizarea sarcinii fiscale care a fost impusă contribuabilului care a achitat-o.
Reclamantul a contestat incompatibilitatea taxei cu dispozițiile comunitare, apreciind că refuzul organului administrativ fiscal, organ fiscal abilitat cu încasarea și restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, este nejustificat în raport cu dispozițiile legislației Uniunii Europene.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor art.8 alin.(1) din Legea nr. 544/2004, instanța de contencios administrativ este investită cu o cerere de cenzurare a refuzului administrativ de a soluționa favorabil o cerere, vizând dreptul contribuabilului de a solicita rambursarea taxei achitată cu încălcarea dreptului comunitar ulterior constatării incompatibilității reglementării naționale cu dreptul Uniunii Europene prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C-402/09 T. la 07.04.2011, cauza C-263/10 N. la 07.07.2011 și cauzele conexate C-29/11 și C-30/11, Ș. și I. și în cauzele conexate C-97/ 13 și C-214/13, prin Ordonanța Curții din 03.02.2014.
Anularea actului administrativ fiscal, în cazul de față a actului prin care s-a realizat operațiunea tehnico-administrativă de evaluare a deprecierii autovehiculului cu ocazia primei înmatriculări în România, conform art. 9 alin.(1) și alin.(2) și art. 6 alin.(4) din Legea nr.9/2012, art.5, ale art.6 din H.G. nr.9/2012 și capitolului II, pct. 2.1, 2.7 și 2.10 nu reprezintă o condiție prealabilă obligatorie pentru a se putea cenzura refuzul nejustificat de restituire a acestei sume, percepută cu acest titlu.
În sprijinul acestei susțineri se pot invoca dispozițiile art.117 lit. d) din Codul de procedură fiscală care, ar fi lipsit de aplicabilitate pentru că, dacă restituirea unor sume achitate ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale impune obligatoriu anularea titlului de creanță ar fi aplicabile dispozițiile art. 117 lit. a) din același act normativ, întrucât efectul retroactiv al nulității/ anulabilității determină inexistența actului administrativ în temeiul căruia sumele au fost achitate (fiind în prezența unor sume încasate fără titlu de creanță).
Pe cale de consecință, pentru argumentele arătate nu poate fi apreciată ca fiind conformă cu principiul comunitar al echivalenței (care presupune că, pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului comunitar nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și, cel al efectivității (care presupune că regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificil sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Reglementarea comunitară cuprinsă în art. 110 T.F.U.E. statuează în sensul că:
,, Nici un stat membru nu poate să impună, direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Prin Hotărârea C.J.U.E. (Prima Cameră) din 19 martie 2009 în cauza C-10/08, pronunțată împotriva Finlandei, Curtea a reținut că, în materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art.110 din T.F.U.E. urmărește să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne, în ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele care se află pe piața națională. Astfel, un sistem de taxare va putea fi considerat compatibil cu art.110 din T.F.U.E. doar dacă este stabilit astfel încât să excludă în toate cazurile posibilitatea ca produsele importate sa fie mai aspru taxate decât produsele naționale și doar dacă nu produce în niciun caz efecte discriminatorii.
Reglementarea națională:
Prin art.4 alin.(1) lit. a) din Legea nr.9 din 06.01.2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a stabilit că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Legea nr.9/2012, prevede obligativitatea taxei pentru emisii poluante numai pentru acele autoturisme, care se înmatriculează pentru prima dată în țară nu și pentru cele care poluează, evidențiind un caracter discriminatoriu fiind contrară dispozițiilor comunitare întrucât legea nu sancționează poluarea, ci vânzarea de autoturisme.
Prin Legea nr.9/2012 s-a înlocuit taxa de poluare doar cu denumirea, întrucât efectele juridice pe care le produc ambele acte normative sunt similare, Curtea europeană de Justiție statuând în sensul că, taxa de poluare introdusa de statul român, impusă mașinilor la prima lor înregistrare în România, contravine legislației Uniunii Europene, legea având efectul de a descuraja importul și punerea în circulație a mașinilor second-hand cumpărate din alte state membre.
Aceasta taxă nu poate fi privită ca o taxă de mediu întrucât nu se aplica și autovehiculelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare al acestora și nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public, în domeniul protejării mediului.
Taxa pentru emisii poluante, prevăzută de Legea nr.9/2012 este destinată să îndrume cumpărătorul, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze un anumit tip de autoturism și să condiționeze folosința lui prin restricționarea înmatriculării deși acesta a fost înmatriculat anterior într-un alt stat membru U.E.
Prin urmare, taxa pentru emisiile poluante fiind datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele care fac obiectul dispozițiile legale stipulate la art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, a căror aplicare în perioada 31.01.2012 – 01.01.2013 au fost suspendate prin O.U.G. nr.1/2012, apreciem că efectul discriminator a fost menținut.
Efectele hotărârilor preliminare, începând cu cauza T. și continuând cu cauzele C. și C. sunt cele arătate în jurisprudența constată a Curții de Justiție a Uniunii Europene și anume că: „ interpretarea pe care, în exercitarea competenței care îi este conferită de art. 177 (devenit art. 267 din T.F.U.E.), Curtea de justiție o dă unei reguli de drept comunitar, clarifică și definește, atunci când este necesar, sensul și sfera de aplicare a acestei reguli din momentul intrării sale în „vigoare” (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 27 martie 1980, pronunțată în cauza C-61/79, Denkavititaliana c-a Administrazione delle Finanze Dello Stato, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1998, pronunțată în cauza C-24/86, Blaizot c/a Universității din Liège și alții, par. 27, Hotărârea din 15 decembrie 1995, pronunțată în cauza C-415/93, Bosman și alții c-a Union Royale Belge des Societes de Football Asociation și alții, par. 141 și evident Hotărârea Curții din 7 iulie 2011, cauza N., C-263/10)și în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, C. Și C. din Ordonanța Curții din 03.02.2014, la punctele 29 - 33
Autoritățile naționale nu pot invoca o culpă a contribuabilului care nu a apelat la un remediu național ineficient în condițiile în care, conform jurisprudenței C.J.U.E. invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție acestea sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Rezultă că dreptul la restituirea plății nedatorate urmărește să remedieze consecințele incompatibilității taxei cu dreptul U.E. prin neutralizarea sarcinii fiscale care a fost impusă contribuabilului care a achitat-o.
Întrucât, în virtutea efectului erga omnes și aplicării retroactive a hotărârii preliminare a Curții de Justiție, hotărârea preliminară pronunțată este obligatorie pentru toate instanțele naționale care sunt investite cu acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența Legii nr.9/2012 și a O.U.G. nr.1/2012 Tribunalul, urmează ca, aplicând norma comunitară, conform interpretării date de Curte articolului 110 T.F.U.E., să admită acțiunea în ceea ce privește dreptul de restituire.
Pentru aceste considerente, Tribunalul apreciind că, taxa încasată în temeiul dispozițiilor fiscale naționale, de la data primei înmatriculări a autovehiculului în România, contrare dreptului comunitar, este nedatorată, urmează ca, în conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) lit. d) și alin. (9) din Codul de procedură fiscală și respectând principiul efectivității, în ceea ce privește condițiile de exercitare a acțiunii în restituirea plății nedatorate în forma reglementată prin legislația națională în temeiul autonomiei procedurale, a dispune restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata dobânzii legale dispozițiile art.120 din Codul de procedură fiscală reglementează nivelul majorărilor de întârziere menționat de reclamantă.
Potrivit dispozițiile art.124 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat dobânda datorată reclamantei se situează la nivelul majorării de întârziere prevăzut de art.120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la perioada pentru care se calculează aceste dobânzi, dispozițiile art.124 alin. (1) Cod procedură fiscală fixează două termene de la care încep să curgă dobânzile și anume cel prevăzut de art. 117 alin. (2) Cod procedură fiscală și cel prevăzut de art.70 Cod procedură fiscală și de Ordinul nr. 1899/2004 al Ministrului Finanțelor Publice.
Aceste dispoziții legale trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a prevederilor art.148 alin. (2) și (4) din Constituția României, conform cu care organul fiscal este obligat să dea prioritate dispozițiilor europene, în cazul în care este în situația de a aplica legea.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu, cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Sibiu având ca obiect, restituirea taxelor percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii – reglementare națională care limitează dobânzile care trebuie plătite de statul menționat aferente taxelor restituite, care a concluzionat: „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 T.F.U.E., acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.”.
În sprijinul acestei soluții este și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Conform Curții, o creanță împotriva statului, ca urmare a plății nejustificate a unui impozit sau a unei taxe, reprezintă o valoare patrimonială și poate fi considerată un ,,bun,, în baza primei teze a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție (a se vede în acest sens S.A Dangeville c/a Franței, cauza nr._/97, par.48, Cabinet Diot și S.A. Gras Savoye c/a Franței, cauza nr._/99 și_/99, par.26 și BulvesADc/a Bulgariei, cauza nr.3991/03).
Pentru aceste considerente, Tribunalul urmează a obliga pârâtele la plata dobânzii legale în materie fiscală de la data plății și până la data restituirii.
În baza art.453 alin.(1) raportat la art.451 alin.(1) Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru.
În ceea ce privește cererea de apreciere a onorariului de avocat prin prisma dispozițiilor art.451 alin.(2) Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a respinge argumentele pârâtei pentru următoarele argumente:
Potrivit jurisprudenței constante a instanței de contencios constituțional criteriile de apreciere impun instanței cercetarea atât a amplitudinii cât și a complexității activității avocațiale, ceea ce este greu de apreciat, dacă admitem că este o chestiune foarte subiectivă (a se vedea în acest sens, Decizia Curții Constituționale a României nr. 1444/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) din vechiul Cod de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2012, respinsă, precum și jurisprudența Curții Constituționale la care aceasta trimite).
Curtea Europeană a Drepturilor omului are o jurisprudență constantă în sensul că “un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil”( a se vedea, spre exemplu, Hotărârea CEDO din 14 decembrie 2006, pronunțată în cauza D. D. P. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 august 2007 și Hotărârea CEDO din 29 martie 2011, pronunțată în cauza C. P. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 6 ianuarie 2012, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite, Hotărârea CEDO din 7 decembrie 2010, pronunțată în cauza M. N. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 7 iunie 2011, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite, Hotărârea CEDO din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. ș.a. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010).
În cauză munca prestată de avocat a fost reală și efectiv desfășurată și dovedită cu factura nr.2 din 09.03.2015, eliberată de avocat și care atestă plata și încasarea onorariului (fila 42), conform art.452 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea contencios administrativ formulată de reclamantul M. P., CNP_, cu domiciliul în Avrig, ..18, județul Sibiu și domiciliul procesual ales în Sibiu, ., ., la Cabinet de avocat B. D. împotriva pârâtelor S. F. Orășenesc Avrig prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, cu sediul procesual ales în Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr.17, județul Sibiu în calitate de succesor în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a Orașului Avrig și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6 și în consecință:
Obligă pârâtele la restituirea sumei de 4.707 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a dobânzii legale, în materie fiscală, calculate de la data de 07.02.2012 și până la restituire.
Obligă pârâtele la plata sumei de 1.640 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 17.03.2015.
Președinte
M. O.
Grefier
C. D.
Red. M.O.-17.03.2015
Listat C.D.- 17.03.2015
Ex. 5
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 476/2015.... → |
|---|
