Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 303/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 303/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1157/85/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 303/CA

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. S.

Grefier A. R. C.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant B. I. A. și pe pârât S. R. PRIN SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL MEDIAȘ PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, în fond.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța făcând aplicabile dispozițiile art. 131 C.proc.civ. procedează la verificarea competenței sale, constatând că este competentă general, material, teritorial și funcțional să instrumenteze și să soluționeze această cauză, având în vedere obiectul acțiunii; totodată, în considerarea dispozițiilor art. 238 C.proc.civ. apreciază că pricina poate fi soluționată la acest termen de judecată,

Instanța declară închise dezbaterile în temeiul art. 394 C.proc.civ. și reține cauza în pronunțare

TRIBUNALUL,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță, reclamantul Baias I. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Fiscal Municipal Mediaș și Administrația F. pentru Mediu restituirea sumei de 4 956, taxă pentru emisii poluante încasată necuvenit.

În fapt, reclamantul a motivat că în anul 2013 a achiziționat din Germania un autoturism marca Volkswagen înmatriculat anterior în Germania.

La înmatricularea în țară, a fost condiționat la plata taxei pentru emisii poluante în sumă de 4 956 lei achitată cu chitanța nr._ din 5.03.2013.

A solicitat restituirea sumei însă, autoritatea pârâtă i-a comunicat refuzul de restituire.

Prin instituirea taxei pentru emisii poluante au fost încălcate dispozițiile art. 110 din TFUE, fiind reglementat un regim fiscal discriminatoriu între autovehiculele second – hand, importate din statele comunității europene și cele deja înmatriculate în țară.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 9/2012, ale art. 110 din TFUE.

Pentru susținerea acțiunii au fost anexate: actele de proveniență ale autovehiculului, decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante, chitanța dovedind achitarea taxei, cererea de restituire.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, susținând că taxa a fost calculată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 9/2012, aplicată în integralitate.

Deliberând asupra cererii reclamantului/reclamantei, cu luarea în considerarea a dispozițiilor Legii nr. 9/2012, la data nașterii raportului juridic, respectiv data plății, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante a fost emisă la data de 5.03.2013, când produceau efecte în integralitate dispozițiile Legii nr. 9/2012, iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 lit. a din acest act normativ, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorităților competente, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. De asemenea, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.

Prin aplicarea în integralitatea lor a dispozițiilor Legii nr. 9/2012, a fost înlăturat regimul fiscal discriminatoriu reglementat de dispozițiile OUG nr. 50/2008 și menținut prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin.2 și art. 5 alin.1 din lege, pentru perioada 31.01.2012 – 01.01.2013.

Încălcarea dispozițiilor art. 110 din TFUE, invocată de reclamant, nu poate fi reținută.

Așa cum am arătat mai sus, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu se stabilesc taxe diferențiate pentru produsele importate față de cele produse în țară, nici nu au fost protejate, direct sau indirect, anumite produse.

Dimpotrivă, această lege dă posibilitatea contribuabililor să-și recupereze sumele plătite necuvenit în baza OUG nr. 50/2008.

Față de aceste considerente, cererea de chemare în judecată a reclamantului va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Baias I. A., CNP:_, domiciliat în Dumbrăveni, Piața T. C., nr. 2, jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Fiscal Municipal Mediaș, cu sediul în Mediaș, ., nr. 3, jud. Sibiu și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, sector 6;

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 23.02.2015.

Președinte,

D. Șomandră

Grefier,

A. R. C.

Red.D.S./25.03.2015

Tehnored. A.C./26.03.2015

Ex.5 Ef.3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 303/2015. Tribunalul SIBIU