Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 337/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 337/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 10417/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 337/2015

Ședința publică de la 03 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Judecător A. V. S.

Grefier M. M. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant T. A. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică ,se prezintă intimatul prin cj. G., lipsă fiind apelantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța pune în discuția părților competența în cauză.

Reprezentantul intimatului apreciază că instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, procedând în baza art. 482 raportat la art. 131 N.C.proc.civ. la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța, în baza art. 482 raportat la art. 238 N.C.proc.civ. pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.

Reprezentantul intimatului estimează că procesul se va soluționa la acest termen de judecată.

Instanța, în baza art. 482 raportat art. 238 N.C.proc.civ., având în vedere susținerile părților prezente și actele de la dosarul cauzei, apreciază că prezenta cauză se va soluționa la acest termen de judecată.

Reprezentantul intimatului arată că nu mai are cereri de formulat.

Față de poziția reprezentantului intimatului și actele dosarului, instanța acordă cuvântul acestuia în susținerea cauzei.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului formulat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivarea cererii sale arată că instanța de fond în mod corect a reținut că procesul verbal nu este lovit de nulitate ,iar sub aspectul faptei reținute,petentul nu a făcut proba contrarie celor reținute în procesul verbal, acesta neacordând prioritate unui pieton aflat pe trecerea de pietoni, care a fost nevoit să se oprească din traversare și să lase autovehiculul să treacă.

Pentru aceste motive solicită respingerea apelului și menținea sentinței instanței de fond.

După încheierea dezbaterilor se prezintă reprezentantul apelantului, care solicită reluarea cauzei.

Instanța dispune reluarea dezbaterilor în prezenta cauză.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului formulat, anularea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii petentului, anularea procesului verbal de constatare a contravenției atacat ca fiind netemeinic și nelegal.

În motivarea cererii sale arată că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenție.

În fapt, pietonul nu se afla în traversarea străzii. Petentul a acordat prioritate și ulterior a trecut.

În ceea ce privește nelegalitatea procesului verbal de contravenție, reprezentantul petentului critică sentința instanței de fond întrucât instanța de fond nu răspunde, în considerentele sentinței, la criticile petentului referitoare la neconcordanța dintre articolul din actul normativ care prevede fapta săvârșită și articolul care sancționează respectiva faptă. Astfel, în procesul verbal atacat, în dreptul faptei săvârșite este indicat art. 135 lit. h din HG 1391/2006, care prevede cum se acordă prioritate pietonilor iar în dreptul articolului care sancționează această faptă este indicat art. 100 alin. 3 lit. c care sancționează neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.

Pentru aceste motive solicită admiterea apelului formulat.

TRIBUNALUL,

Prin plângerea înregistrată la această instanță, petentul T. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ Sibiu, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.05.2014, emis de această autoritate publică, motivând că fapta reținută și sancționată, respectiv neacordarea de prioritate nu a fost săvârșită. A circulat pe Calea Dumbrăvii din Municipiul Sibiu cu viteză regulamentară iar la trecerea de pietoni nu s-a aflat nicio persoană care intenționa să traverseze.

Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 5776/06.10.2014 a respins plângerea petentului și a menținut sancțiunile aplicate.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a motivat că, sub aspectul legalității, actul contravențional cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16-19 din OUG nr. 2/2001, a căror lipsă este sancționată cu nulitatea.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, din vizionarea DVD-ului s-a constatat că pietonul se afla angajat în traversare, pe sensul de mers al autovehiculului iar sancțiunile au fost aplicate în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, republicată.

Împotriva sentinței civile nr.5776/2014 a Judecătoriei Sibiu a formulat apel petentul T. A. și a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii și anulării actului contravențional, susținând că prima instanță nu a analizat toate motivele invocate în plângere.

Pe de altă parte, în procesul verbal este indicat ca temei juridic art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 iar la rubrica care sancționează fapta este menționat art. 100 alin. 3 lit. c. Nici starea de fapt nu a fost corect reținută, din înregistrare rezultând că pietonul era oprit și nu angajat în traversare.

Analizând apelul, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 477 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanța constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins.

Motivul de apel, potrivit cu care nu au fost analizate toate motivele cuprinse în plângere, nu poate fi reținut. Din considerentele sentinței rezultă că au fost analizate apărările care privesc temeinicia și legalitatea actului contravențional, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Pe de altă parte, corect a fost menționat în actul de constatare că fapta este prevăzută de dispozițiile art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 și sancționată de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, republicată.

În sfârșit, corect a reținut prima instanță că din înregistrarea video rezultă cu certitudine săvârșirea faptei contravenționale.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, apelul va fi respins iar sentința nr. 5776/06.10.2014 a Judecătoriei Sibiu păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de T. A. împotriva sentintei civile nr.5776/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dos. nr._, pe care o păstrează.

Definitivă

Pronuntată in sedintă publică azi 03 Aprilie 2015.

Președinte,

D. S.

Judecător,

A. V. S.

Grefier,

M. M. M.

Red. DȘ 20.05.2015

C.. MM 20.05.2015

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 337/2015. Tribunalul SIBIU