Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 844/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 844/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 8523/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 844/CA/2015
Ședința publică de la 14 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. M.
Grefier S. B.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.C. S. P. S.R.L. prin lichidator RELCO ACTIVE SPRL, prin ec. ȚICHIL M. și pe pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. prin mandatar AJFP SIBIU, pârât DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Dezbaterile au avut loc la data de3 07.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii, care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Constată că prin acțiunea în contencios –administrativ fiscal înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._, reclamanta S.C. S. P. S.R.L., societate în faliment, a chemat în judecată pârâta D.G.R.F.P. a jud. Sibiu, în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- anularea Deciziei nr. 115/11.05.2012 emisă de D.G.F.P. a jud. Sibiu, privind soluționarea contestației formulată de S.C. S. P. S.R.L.(fosta .. Slobozia);
- anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu nr. F-IL 90/30.01.2012, emisă de D.G.F.P. Ialomița, în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-IL 58/30.01.2012, ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere.
In motivarea acțiunii, cu privire la TVA, se susține în esență că organul de inspecție fiscală nu a analizat realitatea juridică, economică și personală a societății, astfel cum reiese din documentele care i-au fost puse la dispoziție, încălcând astfel drepturile procedurale fiscale ale societății.
In mod nelegal, arată reclamanta, organele de inspecție fiscală au considerat nereale serviciile facturate de S.C. „F. F. Comcereal” SRL și . că aceștia nu funcționează la sediul social declarat, nu a putut fi stabilită persoana de contract în cazul ambelor societăți, considerând în mod eronat nedeductibile fiscal contravaloarea serviciilor și neacordând drept de deducere al taxei pe valoarea adăugată aferentă, fără a analiza condițiile prevăzute de lege pentru acordarea deductibilității cheltuielilor și acordarea dreptului de deducere a TVA. Cei doi furnizori, subliniază reclamanta, nu au fost declarați contribuabili inactivi de către organele fiscale competente din cadrul ANAF, nefiind cuprinși în Lista contribuabililor inactivi publicată pe pagina de internet a ANAF-ului, nici la data emiterii facturilor și nici în prezent.
Conform principiilor de inspecție fiscală referitoare la importanța stabilirii realității fiscale, arată reclamanta, organele de inspecție fiscală ar fi trebuit să urmărească identificarea acelor elemente obiective care demonstrează existența operațiunilor economice desfășurate de către societate.
Elementele obiective se regăsesc de obicei sub forma informațiilor pe care le cuprind documentele financiar – contabile, însă, precizează reclamanta, aceste documente nu reprezintă realitatea prin simpla lor existență formală, ci prin valabilitatea informațiilor pe care le conțin.
Prin prisma prevederilor art. 102 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, se poate concluziona că analiza documentară a stării de fapt fiscale nu poate fi asimilată cu analiza realității operațiunilor. Această analiză documentară reprezintă doar o etapă dintr-un proces complex de operațiuni care cuprind analize și anchete faptice ale operațiunilor unui contribuabil și care împreună conduc la stabilirea realității unei operațiuni, precizează reclamanta tot în acest context.
Analiza realității trebuie să aibă la bază totalitatea documentelor care pot justifica realitatea operațiunilor desfășurate de către contribuabil și care pot conține informații cu privire la operațiunea economică desfășurată, mai relevă reclamanta.
In continuare, reclamanta susține că organele de inspecție fiscală nu au analizat și nu au luat în considerare și alte mijloace de probă care dovedesc realitatea tranzacțiilor efectuate între societăți și cei doi furnizori.
Există cel puțin trei argumente, arată reclamanta, probate cu documente, care dovedesc realitatea tranzacțiilor efectuate între societăți și cei doi furnizori, care ar fi putut fi analizate de organele de inspecție fiscală, respectiv:
- centralizatoare prestări utilaje sunt cuprinse detaliat pe ore/zile lucrate, cantitatea în tone de material manipulant, denumirea utilajului și tariful orar, după caz confirmate de ambele părți;
- după confirmarea situațiilor de lucrări, serviciile facturate au fost achitate cu ordine de plată în conturile bancare ale prestatorilor indicate în contractele de prestări servicii încheiate;
- toate serviciile în cauză au fost facturate ulterior clientului final pe baza situațiilor de lucrări întocmite și la rândul lor confirmate de cele două părți.
Organele de inspecție fiscală, susține reclamanta, nu au efectuat o analiză a serviciilor facturate ulterior clienților săi, în contrapartidă cu achizițiile acuzate ca fiind fictive, serviciile de la cei doi furnizori fiind integral refacturate beneficiarului final.
Au fost respectate dispozițiile art. 145 alin. 1, 2 lit.a, art. 146 alin. 1 lit. a, art. 155 alin. 5 din Lg. nr. 571/2003 privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 46 alin. 1 din HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Lg. nr. 571/2003 privind C. fiscal, privitoare la condițiile de exercitare a drepturilor de deducere a TVA, apreciază reclamanta, conform cărora, pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, orice persoană impozabilă, înregistrată în scopuri de TVA, trebuie să justifice dreptul de deducere pentru TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor și/sau serviciilor care sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile și care i-au fost livrate și/sau prestate sau urmează să-i fie livrate și/sau prestate de o altă persoană impozabilă, de asemenea înregistrată în scopuri de TVA, cu exemplarul original al facturii, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu informațiile prevăzute de legiuitor prin articolele de lege mai sus precizate.
In mot greșit au reținut organele de inspecție fiscală că cei 2 furnizori mai sus amintiți nu sunt persoane impozabile, consideră reclamanta, întrucât cele 2 societăți au fost la data emiterii facturilor, și sunt înregistrate în scopuri de TVA, și la data încheierii controlului, având coduri fiscale precedate de prefixul RO.
In ceea ce privește rolul activ al organului fiscal, arată reclamanta, la art. 7 alin. 2 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep., cu modificările și completările ulterioare, se prevede: ”Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului.
In analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz”.
De asemenea, la art. 94 alin. 1 și alin. 2 din același act normativ se stipulează:
„(1). Inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.
(2). Inspecția fiscală are următoarele atribuții:
a) constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza și evaluarea informațiilor fiscale, în vederea confruntării declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse;
c) sancționarea potrivit legii a faptelor constatate și dispunerea de măsuri pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale”.
Din analiza prevederilor legale de mai sus, susține reclamanta, rezultă că organele de inspecție fiscală, pentru stabilirea stării de fapt, trebuia să analizeze toate actele și faptele ce rezultă din activitatea contribuabilului, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale.
Referitor la impozitul pe profit, se arată în motivarea acțiunii că organele de inspecție fiscală au considerat nedeductibile cheltuielile cu serviciile prestate și facturate de către cei doi furnizori, fără însă a proceda la o analiză temeinică a facturilor în cauză, respectiv a modului de completare, și fără a preciza motivul pentru care acestea nu pot dobândi calitatea de document justificativ în raport cu prevederile legale ale actelor normative invocate.
In fapt, facturile emise de cei doi furnizori conțințin și furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii, lucrările au fost executate în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu prestatorul, iar justificarea lucrărilor executate și facturate de prestator s-a efectuat cu situații de lucrări acceptate la plată de beneficiar, societatea realizând, în perioada verificată, venituri substanțiale.
De asemenea, societatea a dovedit că întreaga valoare a serviciilor prestate a fost achitată cu ordine de plată în conturile bancare ale firmelor prestatoare, relevă reclamanta.
Inregistrarea în contabilitate a celor 5 facturi fiscale este o operațiune reală, conchide reclamanta, întrucât organele fiscale recunosc ca reale veniturile obținute din refacturarea serviciilor prestate, iar pe de altă parte, ele corespund legislației fiscale.
In continuare, reclamanta evocă conținutul art. 6pct. 1 din Lg. contabilității nr. 82/1991 rep., art. 21 alin. 4 lit. f Lg. nr. 571/2003, actualizată, precum și Decizia I.C.C.J. nr. V din 15.01.2007, publicată în M. Oficial nr. 732/30.10._, conform căreia, taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă în cazul în care documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoare adăugată.
In drept, se invocă art. 125, 145, 155 și urm. C. fisc., HG 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C.fiscal, ordinul Președintelui ANAF nr. 819/2008 art. 4 și 5 și Anexa 1 lg. 82/1991, art. 78, 53, 94, 102 și urm. C.proc. fiscală, legea contenciosului administrativ 554/2004 art. 7, 8 și urm.
Prin precizarea de acțiune aflată la fila 225 vol.I, reclamanta înțelege să identifice sumele cuprinse în decizia de impunere contestată:
-102.637 lei reprezentând impozit pe profit;
-18.384 lei majorări întârziere impozit pe profit;
-15.396 lei penalități de întârziere impozit profit;
- 2.748 impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
-144.423 lei reprezentând TVA
-26.200 lei majorări întârziere TVA;
-21.663 lei penalități de întârziere TVA.
De asemenea, prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 22 oct. 2014 (f.11 vol.II), reclamanta arată că solicită:
- anularea în parte a Deciziei nr. 115/11.05.2012 a Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu (fosta D.G.F.P. a jud. Sibiu) și implicit, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. F- IL 90/30.01.2012, privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița (fostă Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Ialomița) – Activitatea de Inspecție Fiscală și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F – IL 58/30.01.2012, având în vedere concluziile expertizei contabile, respectiv raportat la calculele efectuate de expertul desemnat. Din calculele expertului obligațiile suplimentare de plată către intimată sunt în sumă de 5.824,36 lei, reprezentând impozit pe profit inclusiv penalități și majorări de întârziere.
Pe cale de consecință, solicită reducerea sumelor stabilite prin decizia de impunere în discuție, cu titlu de impozit pe profit și accesoriile aferente, la valoarea calculată prin expertiză, respectiv la suma de 5.824, 36 lei reprezentând impozit pe profit, inclusiv penalități și majorări de întârziere.
Totodată, solicită înlăturarea în totalitate a obligațiilor de plată a sumelor stabilite prin aceeași decizie, cu titlu de TVA, cu accesoriile aferente, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora suma de 144.423 lei reprezentând TVA este deductibilă fiscal, sens în care aceasta nu poate fi datorată de societate.
Prin precizarea de acțiune înregistrată la 13.02.2015 (f.36 vol.II), reclamanta înțelege să lărgească cadrul procesual cu privire la părțile pârâte, în sensul că solicită introducerea în cauză a D.G.F.P. Ialomița, în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, organul emitent al deciziei de impunere și al raportului de inspecție fiscală, deduse judecății.
Prin întâmpinarea formulată în cauză (f.75 și urm. vol.I) și completată ulterior (f.227 și urm. vol.I), pârâta de rang 1 DIRECȚIA REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE B., solicită respingerea acțiunii reclamantei ca nelegală și netemeinică, cu motivarea în esență că, în mod corect, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 din Lg. nr. 571/2003, s-a procedat la refuzul deducerii TVA pentru achizițiile efectuate de la cei 2 furnizori .” SRL Târgoviște și .” SRL Timișești, deoarece aceștia nu au funcționat la sediul declarat, nu a putut fi stabilită persoana de contact pentru aceste societăți, iar aceste societăți nu au declarat livrări către societatea reclamantă, necompletând Declarațiile 394, și mai mult, operațiunile realizate (prestări servicii) nu au fost reale, atâta timp cât nu există dovada că prestatorul deține capacitate tehnică și resurse umane, care să poată presta serviciile înscrise în facturile înregistrate în evidența contabilă a societății reclamante.
Cu privire la impozitul pe profit, se arată că, în mod corect s-a apreciat că facturile emise de furnizorii în discuție, ce totalizează o bază impozabilă în sumă de 610.100 lei și TVA în sumă de 144.423 lei nu îndeplinesc condițiile de deducere prevăzute de art. 21 alin. 1 din Lg. nr. 571/2003, cât timp facturile emise de cei 2 furnizori nu au fost considerate ca justificative pentru TVA.
In drept, se invocă art. 11, art. 21 alin. 4 lit. f, art. 146 alin. 1 lit. a, art. 153, art. 155 din Lg. nr. 571/2003, art. 116 și art. 120 ind. 1 din OG nr. 92/2003 rep..
A depus întâmpinare și pârâta de rang 2 DIRECȚIA G. REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (f.40 și urm. vol.II), solicitând respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, prezentând, în esență, aceleași argumente ca și pârâta de rang 1 DIRECȚIA REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE B..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, ca urmare a inspecției fiscale pentru verificarea modului de stabilire a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat al statului, s-a constatat că acestea au fost diminuate prin majorarea nejustificată a TVA de plată prin efectuare de achiziții de la firme fantomă și care nu au fost justificate cu documentele prevăzute de C. fiscal, fiind întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. F – IL 58/30.01.2012, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. F – IL 90/30.01.2012, prin care s-a stabilit obligația fiscală suplimentară în valoare totală de 331.451 lei reprezentând 102.937 impozit pe profit, 18.384 majorări aferente impozitului pe profit și 15.396 lei penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, precum și TVA suplimentară în sumă de 144.423 lei, 26.200 lei majorări de întârziere aferente TVA și 21.663 lei reprezentând penalități de întârziere aferente TVA.
In motivarea acestor acte administrativ – fiscale s-a reținut în esență, că societatea nu are drept de deducere pentru TVA în sumă totală de 144.423 lei, aferentă unor facturi emise de furnizori fantomă: S.C. „F. F. Comcereal” S.R.L și S.C „Tan Pel ., care nu au fost identificați la sediul declarat, nu au fost constatate livrări către S.C. S. P. S.R.L. (Declarația 394), deci, care nu pot întruni calitatea de persoane impozabile, și mai mult, achizițiile efectuate în legătură cu aceștia nefiind operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA, deoarece nu respectă condițiile cumulative privind definirea operațiunii impozabile, livrarea bunurilor, prestările de servicii, care trebuie realizate de o persoană impozabilă, fiind încălcate astfel prevederile art. 146 alin. 1 lit. a din Lg. nr. 571/2003.
In drept, s-a reținut incidența:
- art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 :„ La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției”.
- art. 146 alin. 1 lit. a din Lg. 571/2003: „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. 5”
- art. 126 alin. 1 lit.c ) din Legea nr. 571/2003: „Livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. 1 acționând ca atare”.
Cu privire la impozitul pe profit suplimentar în sumă de 102.637 lei, cu accesoriile aferente, s-a reținut în aceleași acte administrativ – fiscale că, furnizorii în discuție nu au fost identificați la sediul declarat, nu se poate face dovada prestării reale a serviciilor facturate către societatea verificată, nu poate fi dovedit faptul că prestatorul deține efectiv capacitate tehnică și resurse umane care să poată presta serviciile înscrise în facturile emise de furnizori și înregistrate în evidența contabilă a societății verificate în anul 2010.
In drept, organul fiscal a reținut aplicabilitatea următoarelor prevederi legale:
- art. 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003: „ Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile (...).”
- art. 19 alin.1 din Legea nr. 571/2003: „Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.”
- art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 :„ La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției”.
- art. 21 alin. 4 lit.f) din Legea nr. 571/2003: „Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: (…) f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii (…).
- Art. 10 din OG 92/2003 republicată, conform căruia:
- alin. 1 ”Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității, și prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute”.
- alin. 2 „Contribuabilul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităților juridice și efective ce îi stau la dispoziție”.
- art. 6 Legea nr. 82/1991., conform căruia, orice operațiune economică se consemnează la momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ.
Impotriva acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestație administrativă prevăzută de art. 205 și urm. din OG 92/2003, respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 115/11.05.2012 a D.G.F.P. Sibiu, în prezent DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., în condițiile în care societatea reclamantă și-a mutat sediul în județul Sibiu, reținându-se netemeinicia contestației, în esență pentru aceleași argumente ca și organul de control.
Starea de fapt fiscală în contextul probator de față este următoarea:
Societatea reclamantă, care inițial se numea . Slobozia, cu sediul social în jud. Ialomița, ulterior schimbându-si denumirea în . Sibiel, precum și sediul social în Sibiel, jud. Sibiu, a beneficiat de diferite prestări servicii de la 2 societăți S.C „F. F. Comcereal” SRL și .” SRL.
Organele de inspecție fiscală nu au acordat societății reclamante dreptul de deducere a TVA aferentă facturilor emise de către cei doi furnizori, întrucât aceștia nu sunt persoane impozabile.
Această apărare este neîntemeiată.
Astfel, cu prioritate, se constată că furnizorii S.C. „F. F. Comcereal” S.R.L și S.C „Tan Pel . nu au fost declarați contribuabili inactivi de către președintele ANAF prin Ordin, nefiind cuprinși în Listele contribuabililor inactivi, și mai mult, sunt înregistrați în scopuri de TVA, atât la data emiterii facturilor fiscale, cât și la data încheierii controlului fiscal ( codurile fiscale precedate de prefixul RO).
Nu pot fi primite nici susținerile pârâtelor, conform cărora, pentru TVA deductibilă aferentă facturilor de achiziție de prestări servicii de la cei 2 furnizori, s-au încălcat dispozițiile art. 146 alin. 1 lit. a din Lg. 571/2003.
Potrivit acestor prevederi legale, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost, ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, sau să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. 5, respectiv:
a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
b) data emiterii facturii;
c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;
d) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care emite factura;
e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în .X. și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal;
f) denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;
g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în .X. și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;
h) denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute la art. 125/1 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;
i) baza de impozitare a bunurilor și serviciilor sau, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț;
j) indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție de cotele taxei;
k) în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la dispozițiile aplicabile din prezentul titlu sau din Directiva 112 sau orice altă mențiune din care să rezulte că livrarea de bunuri sau prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de taxare inversă;
l) în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism,trimiterea la art. 152/1, la art. 306 din Directiva 112 sau orice altă referință care să indice faptul că a fost aplicat regimul special;
m ) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, trimiterea la art. 152/2, la art. 313, 326 ori 333 din Directiva 112 sau orice altă referință care să indice faptul că a fost aplicat unul dintre regimurile respective;
n ) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeași operațiune”.
Constatările organelor fiscale cu privire la comportamentul firmelor fantomă al celor 2 furnizori nu pot duce la lipsirea beneficiarului, societatea reclamantă de față, de dreptul de deducere al cheltuielilor efectuate și al TVA aferent tranzacțiilor încheiate, răspunderea pentru neregulile săvârșite aparținând celor 2 societăți furnizoare.
Mai mult decât atât, nici suspiciunile de fraudă sau evaziune fiscală ce planează asupra acestor furnizori nu pot fi imputate societății reclamante ., atâta timp cât instituția fiscală nu a dovedit că aceasta știa sau ar fi trebuit să știe că, operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere, era implicată într-o fraudă săvârșită de emitentul facturilor aferente serviciilor.
In acest sens s-a pronunțat CJUE la data de 21 iunie 2012 în Cauzele conexate C-80/11 și C-142/11, declarând că articolul 167, articolul 168 lit. a, art. 178 lit. a, art. 220 punctul 1 și art. 226 din Directiva 2006/112/Cea Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoarea adăugată pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i-au fost furnizate pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârșit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârșită de emitentul menționat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanțul de prestații.
Totodată, a declarat că articolul 167, articolul 168 lit. a, art. 178 lit. a și articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s-a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata TVA sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus față de factura menționată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menționate sunt întrunite, deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenței unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menționat.
Pe de altă parte, se observă că instituția fiscală nu a efectuat o analiză a serviciilor facturate ulterior clienților săi. Dacă societatea reclamantă ar fi înregistrat în contabilitate achiziții de servicii care nu au la bază tranzacții reale, atunci și tranzacțiile comerciale derulate de societate cu clienții săi ar fi nereale, întrucât nu ar fi putut să refactureze aceste servicii.
Or, serviciile de la cei doi furnizori au fost integral refacturate beneficiarului final, aspect reținut în cauză și de către expertul contabil, care a apreciat, în plus, că societatea reclamantă nu avea posibilitatea să realizeze venituri, atâta timp cât nu efectua cheltuieli aferente veniturilor. Numai aferent celor 5 facturi de achiziție, arată expertul, societatea reclamantă a achitat către bugetul statului TVA de plată în sumă totală de 202.256,54 lei.
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă, cele 5 facturi de achiziție servicii cuprind elementele principale prevăzute la pct. 2 și 3 ale Anexei 1 la O.M.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, precum și dispozițiile art. 155 din C.fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fiind înregistrate în Jurnalul de cumpărări, în evidența contabilă (Registrul jurnal) și achitate în totalitate furnizorilor, prin virament bancar - 753.524,74 lei (a se vedea răspunsul la obiectivul 2 – f. 293 vol. I).
In plus, relevăm că, potrivit practicii ICCJ, dreptul de deducere a TVA trebuie respectat, chiar și în situația în care documentele justificative nu îndeplinesc toate condițiile de formă, iar factura, este singurul document justificativ care dă dreptul unei astfel de deduceri, aceasta nefiind condiționată de existența altor documente justificative ( a se vedea Dec. ICCJ nr. 1281/20.03.2015 pronunțată în dosarul_ ).
In ceea ce privește realitatea tranzacțiilor efectuate între reclamanta . și cei doi furnizori, relevăm că nu au fost analizate de către organele de inspecție fiscală centralizatoarele prestări utilaje, unde sunt cuprinse detaliat pe ore/zile lucrate, cantitatea în tone de material manipulat, denumirea utilajului și tarifului orar, după caz, confirmate de ambele părți contractante și nici nu a fost luată în considerare împrejurarea că, după confirmarea situațiilor de lucrări, serviciile facturate au fost achitate cu ordine de plată în conturile bancare ale prestatorilor nominalizați pe contractele de prestări serviciu încheiate și nici faptul că, toate serviciile în cauză au fost facturate ulterior clientului final, pe baza situațiilor de lucrări întocmite, la rândul lor, confirmate de cele două părți contractante.
In aceste condiții, nu se poate reține că tranzacțiile în discuție nu au fost reale, luându-se în mod eronat de către organele de inspecție fiscală măsura diminuării cheltuielilor deductibile și a TVA deductibilă cu sumele aferente acelor tranzacții, cu încălcarea prevederilor art. 52 C.pr.fiscală.
Prin urmare, instanța opinează că societatea reclamantă are drept de deducere TVA în sumă de 144.423 lei aferentă unor facturi de achiziție prestări servicii de la furnizorii S.C. „F. F. Comcereal” S.R.L și S.C „Tan Pel ., fiind astfel respectate de către reclamanta . prevederile art. 146 alin. 1 lit. a din Lg. 571/2003, conform cărora, condiția pentru deducerea TVA este ca aceasta să fie aferentă bunurilor care i-au fost livrate de o persoană impozabilă, înregistrată conform art. 153 și să dețină o factură conform art. 155 din aceeași lege.
Altfel spus, suma de 144.424 lei reprezentând TVA, considerată în mod eronat de către organul fiscal obligație suplimentară de plată, este deductibilă fiscal, neputând fiind datorată de către societatea reclamantă.
In ceea ce privește stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare privind impozitul pe profit,se reține că organele de inspecție fiscală au considerat nedeductibile cheltuielile cu serviciile prestate și facturate de către cei 2 furnizori în discuție.
Aceste constatări fiscale nu pot fi primite.
Astfel, facturile emise de cei doi furnizori conțin și furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii, lucrările au fost executate în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu prestatorul, iar justificarea lucrărilor executate și facturate de prestator s-a efectuat cu situații de lucrări acceptate la plată de beneficiar, reclamanta realizând în perioada verificată venituri substanțiale.
De asemenea, societatea reclamantă a dovedit că întreaga valoare a serviciilor prestate a fost achitată cu ordine de plată în conturile bancare ale firmelor prestatoare.
Inregistrarea în contabilitate a celor 5 facturi fiscale este o operațiune reală, întrucât organele fiscale recunosc ca reale veniturile obținute din refacturarea serviciilor prestate, iar pe de altă parte, ele răspund legislației fiscale.
La aceeași concluzie a ajuns și expertul contabil, care a stabilit că aceste cheltuieli sunt perfect deductibile în contextul în care, din punctul acestuia de vedere, documentele fiscale întocmite îndeplinesc condițiile legale, și mai mult de atât, din analiza documentelor justificative, a rezultat faptul că toate serviciile și prestate au fost servicii reale și nu fictive.
Tot în acest context, relevant este și faptul că în procesele – verbale întocmite în urma controalelor încrucișate, desfășurate la societățile furnizoare nu se confirmă nelegalitatea operațiunilor, ci se menționează doar că „ambii furnizori nu funcționează la sediul declarat, nu a putut fi stabilită persoana de contact în cazul ambelor societăți”.
Conform art. 6, pct.1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată:
1) Orice operațiune economică efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz”.
Art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003, actualizată:
„(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor …”.
Totodată, relevăm că, prin Decizia nr. V din 15.01.2007 privind recursul în interesul legii, publicată în M. Oficial nr. 732/30.10.2007 ICCJ statuează în sensul că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit, în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA”.
Astfel fiind, se reține că suma totală de 610.100,76 lei reprezentând cheltuieli cu prestările de servicii aferente celor cinci facturi de achiziție este deductibilă la calculul impozitului pe profit, cheltuielile fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, conf. prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003,concluzie de altfel îmbrățișată de către expertul contabil, care, pe cale de consecință, a procedat la diminuarea bazei impozabilă stabilită suplimentar în raportul de inspecție fiscală contestat, cu suma de 610.100,76 lei reprezentând cheltuieli cu prestările de servicii aferente celor 5 facturi de achiziție, rămânând astfel o bază impozabilă stabilită suplimentar de 31.383 lei, căreia îi revine un impozit pe profit de 5.021 lei (31.383 x 16% = 5.021 lei), majorări și penalități aferente de 803,36 lei, calculate pe perioada 25..01.2010 – 25.01.2012.
Ca urmare, expertul a stabilit că societatea reclamantă datorează suplimentar bugetului consolidat al statului doar suma de 5.824,36 lei reprezentând impozit pe profit în cuantum de 5.021 lei, majorările și penalitățile aferente de 803,36 lei, calculate pe perioada 25.01.2010 – 25.01.2012, impunându-se astfel, anularea obligațiilor de plată a societății reclamante a diferenței în valoare totală de 135.907,81 lei reprezentând impozit pe profit – 102.931,17 lei (102.937 lei – 5.824,36 lei), cu accesoriile aferente, în valoare de 32.976,64 lei (33.780 lei – 803,36 lei).
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța găsește întemeiată prezenta acțiune așa cum a fost precizată, iar pe cale de consecință, în baza prevederilor art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 și art. 18 alin. 1 Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 218 alin.2 C.pr.fiscală, va proceda la admiterea acțiunii reclamantei astfel cum a fost precizată.
In baza art. 274 C.pr.civ., aplicabil cauzei, vor fi obligate pârâtele, căzute în pretențiuni, să plătească reclamantei suma de 2.314,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul acțiunii și onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII ,
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios - administrativ fiscal formulată și precizată de reclamanta S.C. S. P. S.R.L., societate în faliment, cu sediul în Sibiel, nr. 270, jud. Sibiu și cu sediul procesual ales în Sibiu, ., jud. Sibiu la Societatea Civilă de Avocați B., B. și ASCOCIAȚII, reprezentată de lichidatorul ȚICHIL M. din cadrul RELCO ACTIVE S.P.R.L., cu sediul în Sibiu, ., . împotriva pârâtei D.G.F.P. SIBIU, în prezent DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., .. 7, jud. B., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 17, jud. Sibiu și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI ( fosta D.R.F.P. IALOMIȚA) și în consecință:
Anulează în parte Decizia nr. 115/01.05.2012 privind soluționarea contestației formulate de S.C. S. P. S.R.L., emisă de D.G.F.P. Sibiu, cu privire la contestarea sumelor stabilite cu titlu de T.V.A, cu accesoriile aferente, în valoare totală de 192.286 lei, precum și cu titlu de impozit pe profit, cu accesoriile aferente, în valoare totală de 135.907,81 lei.
Anulează în parte Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu nr. F-IL 90 din 30.01.2012, emisă de D.G.F.P. Ialomița, în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu privire la obligația fiscală suplimentară în valoare totală de192.286 lei, reprezentând TVA suplimentară și accesoriile aferente, respectiv, suma de 144.423 lei T.V.A., suma de 26.200 lei majorări de întârziere și suma de 21.663 lei penalități de întârziere, precum și cu privire la obligația fiscală suplimentară în valoare totală de135.907,81 lei, reprezentând impozit pe profit, cu accesoriile aferente, compusă din suma de 102.931,17 lei reprezentând impozit de profit și din suma de 32.976,64 lei majorări de întârziere și penalități de întârziere. Anulează în parte Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 30.01.2012 de către D.G.F.P. Ialomița, în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu privire la aceleași obligații fiscale suplimentare.
Anulează obligațiile de plată a creanțelor fiscale principale și accesorii, stabilite prin actele administrativ – fiscale atacate, mai sus identificate.
Obligă pârâtele să plătească în favoarea reclamantei suma de 2.314,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2015.
Președinte, T. M. | ||
Grefier, S. B. |
Red.T.M. 02.06.2015
Tehno. S.B. 08.06.2015/ex. 7
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 337/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 595/2015.... → |
|---|
