Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 695/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 695/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 13012/306/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 695/2015
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. O.
Grefier M. M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant J. Ș. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul prin cj. C., lipsă fiind apelantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuția părților competența în cauză.
Reprezentantul intimatului apreciază că instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, procedând în baza art. 482 raportat la art. 131 N.C.proc.civ. la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța, în baza art. 482 raportat la art. 238 N.C.proc.civ. pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Reprezentantul intimatului estimează că procesul se va soluționa la acest termen de judecată.
Instanța, în baza art. 482 raportat art. 238 N.C.proc.civ., având în vedere susținerile părților prezente și actele de la dosarul cauzei, apreciază că prezenta cauză se va soluționa la acest termen de judecată.
Reprezentantul intimatului arată că nu mai are cereri de formulat.
Față de poziția reprezentantului intimatului și actele dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea cauzei.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului formulat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivarea cererii sale arată că instanța de fond în mod corect a reținut că procesul verbal nu este lovit de nulitate ,iar sub aspectul faptei reținute,petentul nu a făcut proba contrarie celor reținute în procesul verbal, săvârșirea faptei contravenționale fiind dovedită cu probele aflate la dosarul cauzei.
Pentru aceste motive solicită respingerea apelului și menținea sentinței instanței de fond.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Sibiu, petentul J. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ Sibiu, anularea procesului verbal de contravenție . nr_/14.07.2014 emis de această autoritate publică, anularea celor 6 puncte de penalizare acordate și restituirea amenzii în sumă de 405 lei achitată.
În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului anularea celor 6 puncte de penalizare acordată și restituirea amenzii în sumă de 405 lei.
În fapt, reclamantul a motivat că la data de 14.07.2014 a circulat pe ruta Tg M. – Sibiu, iar în localitatea Slimnic a fost oprit de agenții de circulație care i-au comunicat că a condus cu viteza de 91 km/h în localitate, viteza fiind înregistrată cu aparat radar. Consideră că starea de fapt nu este conformă cu realitatea și nu este dovedită. Pe de altă parte, sancțiunea nu a fost corect individualizată, față de dispozițiile art. 1 alin 3 din OG 2/2001.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr 120/19.01.2015 a respins plângerea petentului și a menținut sancțiunea aplicată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a motivat că sub aspectul legalității, procesul verbal cuprinde toate elementele de formă, neexistând cauze de nulitate absolută. Sub aspectul temeiniciei, fapta a fost dovedită cu înregistrare radar.
În sfârșit, față de împrejurările concrete ale faptei, sancțiunea a fost corect individualizată.
Împotriva sentinței civile nr 120/19.01.2015 a Judecătoriei Sibiu a formulat apel petentul J. Ș. și a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului și înlăturarea sancțiunilor complementare precum și restituirea sumei de 405 lei.
Apelantul a motivat că fapta nu a fost dovedită și că nu rezultă cu certitudine că verificarea metrologică a aparatului a fost efectuată. De asemenea, procesul verbal nu a fost semnat de un martor, ceea ce conduce la nulitatea acestuia.
În sfârșit, sancțiunea nu a fost corect individualizată.
Analizând apelul în limitele prevăzute de dispozițiile art. 477 alin 1 C.pr.civ, instanța constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit dispozițiilor art. 121 alin 1 din HG nr 1391/2006, conducătorii de autovehicule au obligația să respecte viteza maximă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care fac parte, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Dispozițiile art 109 alin 2 și 3 din OUG 195/2002 republicată, prevăd că, în ceea ce privește abaterile de la regulile de circulație, constatarea contravențiilor se poate face și cu mijloace tehnice calificate sau mijloace metrologice.
Prima instanță, efectuând controlul de legalitate și temeinicie asupra actului contravențional, în limitele prevăzute de dispozițiile art 34 alin 1 din OG 2/2001, a făcut o corectă aplicare a prevederilor mai sus amintite, atunci când a respins plângerea petentului.
Intimatul a dovedit săvârșirea faptei, cu aparat radar omologat și înregistrat metrologic. Așa fiind, motivul de apel potrivit cu care fapta nu a fost dovedită, nu poate fi reținut.
Este neîntemeiată și susținerea potrivit cu care Buletinul de verificare metrologică nu face dovada verificării aparatului radar. Acest buletin ( fila 21 dosar fond) cuprinde toate elementele care să certifice verificarea aparatului de înregistrare.
Motivul de nulitate invocat, respectiv lipsa semnăturii martorului nu poate fi reținut, atâta timp cât procesul verbal a fost semnat de către petent, dispozițiile art 19 alin 1 teza II din OG 2/2001 nefiind aplicabile în speță.
În sfârșit, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art 5 alin 5 și art 21 alin 3 din OG 2/2001 atunci când a individualizat sancțiunea. Valoarea depășirii vitezei a fost mare, iar în cursul judecății petentul a avut o atitudine nesinceră.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin 1 C.pr.civ, apelul va fi respins, iar sentința civilă nr 120/2015 a Judecătoriei Sibiu, păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de J. Ș., împotriva sentintei civile nr.120/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dos. nr._, pe care o păstrează.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică, azi 05 Iunie 2015
Președinte, D. S. | Judecător, M. O. Plecat în CO, semnează conform art. 426 alin 4 C. Președintele completului, D. Șomandră | |
Grefier, M. M. M. |
Red SD/09.07.2015
Tehnored MM/14.07.2015
Ex. 4
Jud. Fond M. M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 706/2015.... → |
|---|








