Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 987/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 987/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 11122/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 987/2015

Ședința publică din data de 17.09.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: O. M.

JUDECĂTOR: V. I.

Grefier: G. S.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelantul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER -I.S.C.T.R și pe intimatul S.C. D. C. SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție - apel împotriva sentinței civile nr. 7800/18.12.2014 a Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul dispozițiilor art. 482 Cod Procedură Civilă raportat la dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă instanța constată că este competenta material și teritorial, în conformitate cu prevederile art. 95 pct.2 Cod Procedură Civilă raportat la art. 34 alin. 2 OG 2/2001 să soluționeze prezenta cale de atac.

Ținând seama de împrejurările cauzei, in temeiul dispozițiilor art. 238 Cod Procedura Civila raportat la art. 6 Cod Procedură Civilă, reține că prezenta cale de atac poate fi soluționata la acest termen de judecată.

Tribunalul, verificând cererea de apel prin prisma dispozițiilor art. 468 alin. 1 raportat la dispozițiile art. 184 alin. 1 si alin. 2 si de art. 185, constată că apelul este declarat în termen.

Tribunalul procedând la verificarea apelului prin prisma cerințelor prevăzute la art. 470 alin. 1 lit. b) (indicarea hotărârii), si lit. e (semnătura), precum si a art. 470 alin. 2 (timbraj) reține că nu sunt motive de nulitate a apelului.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe cererea de apel.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la judecătoria Sibiu la data de 23.06.2014 sub nr 11._ petenta ., in contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER -I.S.C.T.R a solicitat anularea procesului- verbal de contravenție ..S.C.T.R. nr._, incheiat la data de 23 mai 2014 ora 14,30 in localitatea Vestem, jud. Sibiu, de către inspector I.S.C.T.R. S. M. Z., sau, in subsidiar, inlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

In motivare s-a aratat ca in fapt, la data de 23.05.2014, pe DN1, Km 296, in localitatea Vestem jud. Sibiu, numitul S. C-tin, angajat al societății in funcția de conducător auto, in timp ce conducea ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu nr de înmatriculare_ si semiremorca cu nr. de înmatriculare_, ambele aparținând societății noastre, a fost oprit pentru verificare, in urma verificării, intocmindu-se un proces - verbal de contravenție, ca procesul- verbal este nelegal, fiind intocmit cu incalcarea dispozițiilor din O.G.2/2001 modificata - privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziții care atrag nulitatea absoluta a procesului – verbal, ca in cazul de fata, procesul verbal de contravenție a fost incheiat in lipsa contravenientului, respectiv reprezentantului legal al firmei si in aceste condiții, procesul verbal trebuia semnat de către un martor, identificat prin datele de stare civila - neidentificarea acestui martor echivalează cu lipsa martorului din acte - aspect care este prevăzut imperativ de art. 19 alin 1 din O.G . 2/2001, ca pretinsele fapte reținute în sarcina petentei sunt prezentate în mod generic, prezentarea fiind lipsită de conținut. S-a mai aratat ca societatea a fost amendata cu suma de 1.500 Ron, pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 8, alin 3, pct 5, din O.G. nr. 37/2007, ca potrivit analizei electronice pentru 28 de zile aferente intervalului 19.04-19.05.2014 a cardului tahograf deținut si utilizat de către conducătorul auto, s-a constatat ca acesta in intervalul 08.05.2014 orele 20:36, 09.05.2014 orele 06 ;51, nu a respectat perioada zilnica normal de 11 ore . 24 de ore de activitate, efectuând in intervalul menționat doar 10 ore si 15 min, cu 45 minute mai puțin", ca desi a fost încadrata la «încălcări minore « ale dispozițiilor Acordului AETR, nefiind descrise imprejurarile in care s-a săvârșit fapta, nefiind arătat modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit si urmarea produsa, circumstanțele personale ale conducătorului auto, sancțiunea nu a putut fi aplicata proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, conform art 21 pct 3 din Ordonanța nr.2/2001 si ca fapta nu a fost săvârșita cu vinovăție

Prin întîmpinarea formulata(f 24 ) organul constatator a solicitat respingerea ca neîntemeiată a palngerii.

In motivare s-a aratat ca procesul-verbal a fost legal intocmit, ca in sarcina petentei s-a retinut ca conducatorul auto S. C. nu a respectat perioada zilnica de odihna de 11 ore . 24 de ore, ca s-au incalcat dispozitiile art 8 din Regulamnteul CE 561/2006 al Parlamentului si Consiliului European, ca incalcarea timpului de odihna arezulta din verificarea cardului prin program electronic specializat si ca amenda aplicata a fost aplicata la minim .

La intampinare s-a anexat proces verbal de contraventie, dovada comuincare, copie conforma licenta transport, fisa descarcare cartela tahograf cu contraventii conducator auto.

Petenta a formulat raspuns la intampinare (f 42) prin care a reiterat aspectele mentionate in plangere.

Prin sentința civilă nr. 7800/2014 judecătoria Sibiu a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. TERITORIAL NR. 8 SIBIU.

A înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1500 lei, aplicata prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.05.2014 cu sanctiunea avertismentului și a exonerat petenta de la plata amenzii contravenționale .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._/23.06.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 1500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. pct 5 din OG nr. 37/2007 constand in aceea ca la controlul efectuat in trafic in data de 19.05.214 pe DN 1 km 296+300 Vestem a fost oprit spre verificare ansamblul rutier format din cap tractor cu nr_ si semiremorca cu nr_ utilizat de petenta si condus de S. C. care efectua transport public rutier si in urma verificarilor privind stabilirea perioadelor de conducere si odihna, respectiv la descarcarea cartelei tahografice a conducatorului auto pentru perioada de 28 de zile aferente intervalului 19.04._14 s-a constatat ca in intervalul 08.05.2014-orele 20.36 si 09.05.2014 orele 06.51 conducatorul auto nu a respectat perioada zilnica normala de 11 ore . 24 ore de activitate, efectuand in intervalul mentionat doar 10 ore si 15 min, cu 45 minute mai putin . Procesul verbal s-a incheiat in lipsa reprezentantul legal al petentei, nefiind semnat de aceasta si fiindu-i comunicat prin posta.

Analizand legalitatea si temeinicia procesului-verbal raportat si la sustinerile petentei instanta de fond retine ca procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea tuturor dispozitiilor legale, neexistand in speta nici un motiv de nulitate absoluta, conform dispozitiilor art 17 din OG 2/2001.

Cu privire la celelalte sustineri ale petentei instanta de fond constata ca fapta a fost descrisa in procesul-verbal in mod corespunzator, agentul constatator aratand in mod detaliat ce fapta a savarsit petenta .

Analizand si temeinicia procesului-verbal instanta de fond constata ca din inscrisurile de la dosar rezulta ca . savarsit fapta retiunta in sarcina sa, din fisa de evidenta emisa in mod electronic dupa descarcarea datele de pe cartela rezultand ca in intervalul 08.05.2014-orele 20.36 si 09.05.2014 orele 06.51 conducatorul auto nu a respectat perioada zilnica normala de 11 ore . 24 ore de activitate, efectuand in intervalul mentionat doar 10 ore si 15 min, cu 45 minute mai putin, astfel incat constata ca fapta contraventionala mentionata in procesul-verbal corespunde realitatii.

Prin urmare si sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța de fond constată ca procesul verbal a fost si temeinic intocmit.

Cu toate acestea, in temeiul art 34 din OG 2/2001- care constituie dreptul comun in materie contraventionala( articol care, coroborat cu art 38 al 3 din acelasi act normativ permite instantei sa aprecieze inclusiv sanctiunea care se impune a fi aplicata contravenientului in ipoteza in care prezumtia relativa de valabilitate a procesului-verbal nu a fost rasturanta) instanta de fond considera ca sanctiunea avertismentului este totusi suficienta pentru a i se atrage atentia contestatoarei asupra obligatiilor ce-i revin in materia circulatiei pe drumurile publice.

Instanta are in vedere si dispozitiile art. 5 al 5 dinOG 2/2001 (potrivit carora sanctiunea trebuie sa fie proportionala cu pericolul social al faptei savarsite), art 21 al 3 din OG 2/2001(conform caruia la aplicarea sanctiunii trebuie sa se tina cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului ) precum si art 7 al 2 si 3 (conform caruia avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă si se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune).

Astfel, instanta de fond retina ca o amenda de 1500 lei este disproportionata fata de pericolul social al faptei savarsite, ca conducatorul auto nu a incalcat decat cu 45 de minute perioadele de odihna si de conducere in intregul interval de 28 de zile verificate si, cum incalcarea dispoziilor legale este minora retine ca masura avertismentului este suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare si, in consecinta, va inlocui amenda de 1500 lei cu sanctiunea avertismentului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R. Regiunea nr.8-Sibiu solicitând modificarea hotărârii apela te, reținerea spre rejudecare, să se respingă plângerea contravențională ca netemeinică și să se mențină în totalitate procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2014.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în urma verificărilor prin analiza electronica a cardului conducătorului auto S. C. cu ., s-au analizat 28 de zile anterioare controlului, si a reieșit ca in perioada 08.05.2014 ora 20:36 - 09.05.2014 ora 06:51 acest conducător auto nu a .respectat perioada zilnica normala de 11 ore . 24 ore. Odihna rezultata in acest interval este de 10 ore si 15 minute.

Rațiunea edictării normelor in domeniul transporturilor rutiere are in vedere asigurarea siguranței circulației rutiere, a stabilității raporturilor dintre operatorii de transport rutier, respectarea principiului concurentei loiale, valori sociale ce sunt indispensabile desfășurării normale a activității de transport rutier; având in vedere limitele amenzii stabilite prin actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției arătate mai sus, rezulta ca fapta este considerata ca având un grad de pericol social extrem de ridicat.

Daca legiuitorul ar fi considerat ca aceasta fapta ar fi avut un grad de pericol social redus, n-ar mai fi incriminat-o ca fiind contravenție sau ar fi prevăzut limite de amenda mai reduse cu posibilitatea aplicării avertismentului.

Tribunalul analizând apelul dedus judecății atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu îl găsește întemeiat urmând să îl admită cu următoarea argumentație:

Contravenția reținută de intimată ,în temeiul art.8 alin.3 pct.5 din OG3712007 a rezultat in urma analizării cardului conducătorului auto. Acest card este nominal pe fiecare conducător auto in parte si este netransmisibil. Pe acest card se înregistrează toata activitatea unui conducător respectiv timpii de conducere, pauza efectuata si odihna pe care a efectuat-o. Programul electronic care analizează timpii de conducere si odihna ai conducătorilor auto, calculează timpii de odihna ținând cont de reglementările in vigoare, în sensul in care daca conducătorul auto . luat deja 3 perioade de odihna zilnica redusa la 9 ore, atunci el are obligația ca restul perioadelor de odihna sa fie de cel puțin 11 ore de odihna zilnica neîntreruptă.

În urma descărcării acestui card a rezultat neefectuarea odihnei zilnice normala obligatorie care este de 11 ore. Conducătorul auto nu a respectat perioada de repaus zilnic normal de 11- ore neîntrerupt, el efectuând doar o perioada de 10 ore și 15 minute de odihna neîntreruptă, lipsind astfel 45 minute până la împlinirea timpului de odihna zilnic de 11 ore.

Nerespectarea timpului de odihna prezintă un grad de pericol social sporit, întrucât

activitatea conducătorului auto, activitate de conducere, repaus si odihna este obligatorie conform prevederilor OG 37/2007 si Acordul AETR, iar nerespectarea acestei perioade poate avea consecințe grave pentru siguranța rutieră.

Așa fiind urmează ca tribunalul să admită apelul și să mențină procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2014 încheiat de apelantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. TERITORIAL NR. 8 SIBIU, cu sediul în București, .. 38, sector 1, cu sediul procesual ales în loc. Șelimbăr, ., . împotriva sentinței civile nr. 7800/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o schimbă in sensul că: Respinge plângerea formulată de petentul . cu sediul in Rm V. . jud V., CUI RO_ și în consecință: Menține procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2014 încheiat de apelantă.

Definitivă.Pronunțată in ședință publica azi, 17 septembrie 2015.

P., JUDECATOR,

O. M. V. I.

GREFIER:

G. S.

I.V. 18 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 987/2015. Tribunalul SIBIU