Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 363/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 363/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1037/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 363/CA
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier M. M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant H. A. și pe pârât ., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pârâta . prin av. B., lipsă fiind reclamanta H. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta pârâtei arată că nu mai are cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului în susținerea cauzei.
Instanța, față de poziția exprimată de reprezentanta pârâtei, închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cauzei.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamanta H. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr.144/20.09.2013 privind imputarea și recuperarea prejudiciului cauzat bugetului local prin plata unor drepturi în bani acordate în baza contractului colectiv de muncă personalului încadrat în aparatul de specialitate al primarului și serviciile publice locale.
În motivarea acțiunii s-a făcut precizarea că suma imputată a fost acordată în mod legal, pentru aferentă anului 2011, în baza Contractului colectiv de muncă al personalului încadrat în aparatul de specialitate al Primarului .> Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a invocat faptul că dispoziția atacată a fost emisă în baza Deciziei nr.48/2012 a Curții de Conturi- Camera de Conturi Sibiu, iar potrivit art.33 alin3 din Lg.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, măsurile stabilite de către aceasta sunt obligatorii pentru instituția audiată, dar întrucât în urma adoptării Legii nr.124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice, care a fost publicată în MO nr.700/24.09.2014, a fost aprobată, potrivit art.2 din lege, exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul din administrația publică avea obligația să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii, actul administrativ atacat nu își mai produce efectele.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța va reține următoarele:
Prin Decizia nr.48/2012 a Curții de Conturi - Camera de Conturi Sibiu s-a dispus recuperarea de către Primarul . de bani achitate în temeiul Contractului colectiv de muncă personalului încadrat în aparatul de specialitate al primarului și serviciile publice locale .
Având în vedere că, potrivit disp. art.33 alin3 din Lg.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, măsurile stabilite de către aceasta sunt obligatorii pentru instituția audiată, Primarul comunei Șelimbăr a emis Dispoziția nr.144/20.09.2013 privind imputarea și recuperarea prejudiciului cauzat bugetului local prin plata unor drepturi în bani acordate în baza contractului colectiv de muncă personalului încadrat în aparatul de specialitate al primarului și serviciile publice locale, conform căreia s-a imputat reclamantei suma de 10.038 lei reprezentând drepturi bănești plătite în anul 2011.
Prin Legea nr.124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice, care a fost publicată în MO nr.700/24.09.2014, a fost aprobată, potrivit art.2 din lege, exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul din administrația publică avea obligația să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
D. urmare, prin Hotărârea nr.78/31.10.2014 s-a dispus aprobarea exonerării de la plată a sumelor reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi – Camera de Conturi Sibiu prin Decizia nr.48/2012.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța va reține că faptul că, în urma emiterii Hotărârii nr.78/31.10.2014 reclamanta a fost exonerată de la plata sumei imputate cu titlu de drepturi bănești acordate în anul 2011, drept pentru care va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta H. A. domiciliată în . . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Șelimbăr ..164 jud.Sibiu, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 februarie 2015
Președinte
G. B.
Grefier
M. M. M.
Red. GB 08.04.2015
Tehnored. CM 08.04.2015
4x.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 309/2015. Tribunalul SIBIU | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|








