Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 1683/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1683/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 28-08-2015 în dosarul nr. 1773/85/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1683/2015
Ședința publică de la 28 August 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. A. P.
GREFIER D. E. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe contestator . și pe intimatele U. L. B. SIBIU și ., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. S. B. pentru contestatoarea . și c.j. V. M. M. pentru intimata U. L. B. SIBIU, lipsă fiind intimata ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentantul contestatorului depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 20 lei, respectiv chitanța nr._/05.08.2015.
În continuare, reprezentanta intimatei U. L. B. Sibiu precizează că înțelege să renunțe la excepția tardivității.
Instanța ia act că intimata U. L. B. Sibiu, prin reprezentant convențional renunță la excepția tardivității invocate prin întâmpinare.
Reprezentantul contestatoarei depune la dosar note de ședință și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta intimatei U. L. B. Sibiu precizează, de asemenea că numai înțelege să formuleze alte cereri.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 Cod procedură civilă.
Pe fond, reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației, anularea procedurii de atribuire și a contractului în derulare. Cu cheltuieli de judecată. În continuare arată că înțelege să conteste modalitatea în care intimata U. L. B. Sibiu a înțeles să organizeze licitația, intitulându-și procedura „selecție de ofertă” și deși în întâmpinare enumeră prevederile art. 18 din OUG 34/2006 nu face aplicarea acestui articol constatând că acesta prevede doar o singură modalitate intitulată „cerere de ofertă”, neregăsindu-se nicăieri sintagma folosită cum de altfel nu se regăsește nici modalitatea de achiziție directă offline. În plus mai arată că nu oferă lămuriri în cuprinsul întâmpinării de ce nu există o identitate între selecția de ofertă, cererea de ofertă și achiziția directă offline. Apreciază că este o procedură originală care s-a petrecut în mod voit pentru a-i permite intimatei să jongleze în vederea desemnării câștigătorului. Astfel s-a procedat la descalificarea petentei în mod nelegal deși aceasta avea cel mai bun preț conform procesului verbal întocmit după deschiderea ofertelor pentru un criteriu care nu exista, de către o comisie care avea aceste prerogative. În continuare cu privire la mențiunile de la pagina 4 din întâmpinare în care se arată că la punctul 4 din anunțul de atribuire publicat pe site-ul autorității s-a declarat ca și criteriu de atribuire, prețul cel mai scăzut din ofertă, apreciază că acesta nu corespunde realității. Se mai precizează de asemenea de către autoritatea contractantă că a fost stabilit ca și criteriu de atribuire prețul cel mai scăzut acesta nefiind schimbat pe toată perioada de derulare a achiziției directe, în baza acestuia fiind stabilită oferta câștigătoare, însă apreciază reprezentantul contestatoarei că aceste afirmații sunt contradictorii pentru că în fapt oferta contestatoarei era cu 8000 lei mai mică decât a contracandidatei, nefiind respectat astfel criteriul prețului cel mai scăzut. Apoi față de faptul că se invocă prevederile art. 34 alin. 1 și 76 din OUG 34/2006 apreciază că acestea conțin alte dispoziții raportat la cele relevate de contestator. Mai arată că comisia de analiză și evaluare a ofertelor nu avea prerogative să analizeze și să descalifice agentul economic decât eventual pentru condiții externe de oferta intrinsecă făcută, respectiv pentru situația personală a candidatului, capacitatea de exercitare a activității, situația economică, capacitatea tehnică, standardele de asigurarea calității. Din înscrisul existent la fila 25, rezultă că la data de 15.02.2015, cu 7 zile înainte de deschiderea ofertelor, societatea contestatoare a depus mostrele în baza unui proces verbal, iar abia după două săptămâni a avut loc întrunirea comisiei. Conform înscrisurilor depuse la fila 89 vol. II dosar se precizează că mostrele au fost restituite nedeschise, susținându-se apoi că sunt neconforme. Analizând și oferta contracandidatei din înscrisurile aflate la filele 185, 187 vol. II dosar rezultă că societatea contestatoare a fost descalificată pentru că produsele sale aveau o cantitate nominală de 532 grame în loc de 540 cum se cerea în caietul de sarcini. În schimb nu se face nicio precizare despre oferta intimatei .. Mai departe la filele 245 – 247 s-a dispus descalificarea contestatoarei pentru că produsele nu conțineau 5% agenți non-ionici deși se menționează că acestea conțin 5% agenți cationici și 5% agenți anionici în timp ce la contracandidată nu se face din nou nicio referire. Apoi, la fila 192 vol II dosar rezultă că produsele câștigătoarei nu au declarație de conformitate decât în limba engleză și bulgară, aspect care se situează în afara caietului de sarcini.
Reprezentanta intimatei U. L. B. Sibiu solicită respingerea contestației formulate ca netemeinică și nelegală și menținerea contractului nr. 94/2015 ca legal. În continuare arată că contestatoarea se află într-o eroare de fapt cu privire la modalitatea de achiziție aleasă de intimată, aceasta fiind o modalitate de a cumpăra produse și servicii până în pragul valorii de 30.000 euro, iar procedura cererii de ofertă este denumită de legiuitor ca procedură conform prevederilor art. 18 OUG 34/2006. Deși contestatoarea a formulat înainte de depunerea ofertei anumite clarificări cu privire la gramajul detergentului automat arată reprezentanta intimatei că aceasta nu a solicitat clarificări și cu privire la natura achiziției. În invitația de participare transmisă prin mail la aliniatul 3 se specifică în mod clar că achiziția este directă offline, adică în afara sistemului electronic de achiziții publice, acest aspect rezultând și din valoarea achiziției și modalitatea de derulare a acesteia. Mai mult, anunțul de publicitate publicat pe site-ul universității cuprinde în titlu faptul că contractul va fi atribuit prin achiziție directă offline. Menționează că la procedura cererii de ofertă, invitația de participare se transmite în SEAP, iar cu referire la criteriul de atribuire arată că acesta a avut la baza prețul cel mai scăzut și nu oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, criteriu care a rămas nemodificat. În ceea ce privește susținerea contestatoarei precum că la punctul 4 din anunțul de atribuire publicat pe site-ul autorității s-a publicat ca și criteriu prețul cel mai scăzut arată că din nou contestatoarea se află într-o eroare de fapt întrucât anunțul de atribuire este specific procedurii de atribuire și se publică în SEAP ori alegerea criteriului de către autoritatea contractantă a fost publicat pe site-ul propriu. În vederea respectării prevederilor legale arată că, comisia de analiză și evaluare a ofertelor nu putea deschide mostrele depuse de ofertați înainte de deschiderea ofertelor astfel că nu se putea pronunța cu privire la îndeplinirea specificațiilor tehnice din mostre, însă a procedat la deschiderea cutiilor în care acestea se aflau procedând astfel la examinarea lor prin citirea etichetelor, prin cântărire. Cu privire la susținerea contestatorului că a avut prețul cel mai scăzut arată că acest aspect este adevărat însă numai ofertele admisibile așa cum prevede art. 37 alin. 1 din OUG 34/2006 pot intra în competiție. Față de cererea contestatorului de aplicare a unei amenzi conducătorului autorității contractante, în temeiul art. 287 ind. 10 lit. b din OUG 34/2006 arată că aceste prevederi se aplică exclusiv procedurilor de atribuire. Fără cheltuieli de judecată.
În replică reprezentantul contestatoarei arată că în susținerile reprezentantei intimatei ULBS Sibiu au existat unele contraziceri în sensul că inițial a declarat că anunțul de participare se publică pe SEAP și nu pe site-ul autorității contractante după care, vine și spune că anunțul a avut loc pe site-ul universității și nu pe SEAP. Cu referire la faptul că această comisie de analiză nu putea verifica ofertele anterior deschiderii, arată că art. 176 din OUG 33/2006 la pct. e face referire la standardele de asigurarea calității care trebuie analizate anterior fără a permite să se facă o ofertă valabilă. Mai precizează că în decurs de două săptămâni a avut loc o altă licitație în cadrul căreia a venit un alt lot de produse, lot despre care apreciază reprezentantul contestatoarei erau în continuarea celor inițiale și că autoritatea contractantă în mod intenționat fracționează loturile sub 30.000 euro pentru a putea ține o astfel de licitație și pentru a nu-i fi aplicabile astfel normele legale.
Reprezentanta intimatei U. L. B. Sibiu depune la dosar concluzii scrise.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea in contencios administrativ înregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. _ reclamanta . cu sediul in Sibiu ., având nr. de înregistrarea la Reg. Corn. J_, CUI RO_,, a formulat in contradictoriu cu parata U. „L. B." din Sibiu ., jud. Sibiu CONTESTAȚIE împotriva rezultatului procedurii de atribuire a contractului de: Achiziție publica-achiziție directa prin selecție de oferta-studiu de piața - "Diverse preparate de spălare" cod.cpv._-6, comunicat la data de 23.03.2015, deschiderea ofertelor având loc la data de 23.02.2015.
Reclamantul a solicitat ca, in temeiul art.287 ind. 7 din OUG 34/2006, sa se dispună:
- suspendarea procedurii de atribuire sau a executării contractului, in cazul in care acesta a fost încheiat intre timp.
- anularea rezultatului procedurii de atribuire a contractului susmenționat, obligând autoritatea contractanta sa continue procedura de atribuire conform ofertelor depuse, in temeiul art. 286 si urm, din OUG 34/2006;
- subsecvent petitului 1, in cazul in care autoritatea contractanta a încheiat intre timp un contract de achiziții publice cu participantul desemnat, in temeiul art.287 ind. 10 lit. b) cu referire la prev. art. 169 alin.2 din OUG 34/2006 anularea acestuia;
- obligarea autorității contractante la plata unei amenzi, in condițiile art. 287 ind. 10 alin. 2 lit. b) si alin. 6 din OUG 34/2006;
- obligarea autorității contractante Ia plata cheltuielilor de judecata
In fapt, reclamanta a invocat la data de 23.03.2015 am primit prin e-mail o comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului de achiziții publice amintit anterior. Conform acestei comunicări oferta reclamantului a fost considerata "neconforma" deoarece "propunerea tehnica nu indeplineste cerințele solicitate din punct de vedere al specificațiilor tehnice".Este evident faptul ca am primit acest răspuns ca urmare a particirarii la procedura, sens in care ne dovedim si interesul legitim in sensul art. 270 alin. 1 lit. d/l.
Este de remarcat in primul rand faptul ca procedura impusa de către autoritatea contractanta este una originala cel puțin in ceea ce privește termenii folosiți "achiziție directa prin selecție de oferta-studiu de piața", sens in care faptul ca acesta modalitate de achiziție publica nu se regăsește in niciunul dintre cazurile expres prevăzute in Ordonanța. Aparent ar fi un fel de fuziune intre "cererea de oferte"- prevăzuta de secțiunea 7 din Cap. III al Ordonatei cu procedura de atribuire prevăzuta de Cap. V al aceluiași act normativ, fapt inadmisibil.
S-a invocat ca procedura aleasa de către autoritatea contractanta este nelegala, neregăsindu-se in niciuna dintre prevederile legale.
In al doilea rand se remarca la punctul 4 din Anunțul de atribuire publicat pe site-ul autorității contractante faptul ca a fost declarat ca si criteriu de atribuire prețul cel mai scăzut pe total oferta.
Cu toate acestea, desi oferta reclamantei a întrunit acest criteriu fiind cu 8.231,60 lei mai mica decât a participantului declarat câștigător, autoritatea contractanta a procedat la "declararea ofertei ca fiind neconforma" pe criterii ce țineau de alt criteriu de atribuire, respectiv "oferta cea mai avantajoasa din punct de vederea economic"", fapt inadmisibil in condițiile art. 198 din Ordonanța deoarece criteriul prestabilit a fost exclusiv prețul cel mai scăzut.
In temeiul art. 199 chiar daca ar fi fost vorba de criteriul "oferta cea mai avantajoasa din punct de vederea economic ", ar fi trebuit ca aceasta apreciere sa se faca obiectiv, pe un criteriu de punctaj prestabilit prin anunțul de publicitate conform alin. 3 si 4, ori, in speța, acest fapt lipsește cu desăvârșire din caietul de sarcini.
Ca atare pana si aceasta procedura este încălcata. In aceste condiții declararea ofertei noastre ca fiind neconforma, după deschiderea ofertelor, este profund nelegala !
Nu este lipsit de importanta a sublinia ca participantul declarat câștigător s-a clasat pe ultimul loc din punct de vedere al valorii ofertei.
Se apreciază de reclamantă că s-au încălcat prevederile art. 169 alin. 2 din O.U.G. 34/2006.
Comunicarea rezultatului nu poarta semnăturile tuturor membrilor comisiei, fapt ce duce la nulitatea absoluta a acesteia.
F. de faptul ca rezultatul procedurii a fost comunicat la data de 23.03.2015, deschiderea ofertelor având loc la data de 23.02.2015, data expirării perioadei prevăzute de art. 205 alin. 1 lit. b, fata de momentul comunicării rezultatului este 30.03.2015, sens in care arătam ca am promovat in termen contestația la CNSC, acest organism declinând competenta de soluționare in favoarea Tribunalului Sibiu.
S-a achitat garanția de buna conduita in suma de 1.265,41 lei si s-a anexat originalul dovezii la prima contestație adresata CNSC-ului.
Produsele pentru care oferta a fost declarata neconforma s-au aflat la data deschiderii ofertelor in posesia autorității contractante, sub forma de mostre. Cu toate ca la data de 23.03.2015 a fost comunicat rezultatul contestat, ridicând mostrele la data de 26.03.2015, a constat ca acestea au fost restituite fara ca sa fi fost măcar deschise, fapt consemnat pe adresa de e-mail prin care eram invitați sa le ridicam, si pe care o anexam prezentei contestații.
Chiar daca nu s-a făcut o testare a acestor produse, fapt elementar pentru a fi declarate neconforme, si chiar având handicapul de a nu cunoaște produsele furnizate de participantul câștigător, in temeiul art. 36 din OUG 34/2006 s-a făcut dovada conformității produselor ofertate de către noi cu standardele europene si naționale.
In aceste condiții si in temeiul textului de lege citat oferta nu poate fi considerata neconforma.
Primul produs declarat neconform, poziția 7 din oferta reclamantei, a fost declarat ca atare doar pentru faptul ca gramajul trecut pe cutie era cel de 532 grame in loc de 540 grame impus prin caietul de sarcini. Este o găselnița nejustificata a autorității contractante deoarece in contract s-ar fi prevăzut oricum sa livram 540 grame de produs/unitate.
Cea de-a doua condiție pentru care au fost descalificați, conform adresei care conțină rezultatul contestat, consta in aceea ca produsul de la poziția 17 din oferta "nu conține cantitatea minima de soda caustica" de 10%.Produsul prezentat are aceeași parametri tehnici cu cel prezentat de către participantul declarat câștigător, in sensul ca niciunul dintre aceste produse nu conține un procent garantat de 10%, produsul nostru conține un procentaj de 6-10%, produsul câștigătorului conține un procentaj mai mic de 10%
Ca atare, nu poate constitui un criteriu obiectiv de descalificare, prin aceasta creeandu-se o favorizare injusta a unui alt participant a cărui oferta care are de asemenea o oferta neconforma.
Cel de-al treilea criteriu de descalificare este unul pur imaginar, din fisa produsului, anexata prezentei contestații, la punctul "ingrediente" se arata: "agenți tensioactivi anionici <5%, agenți="" tensioactivi="" cationici=""><5%". nu="" exista="" nicio="" deosebire="" intre="" caracteristicile="" descrise="" si="" solicitarea="" prezenta="" la="" punctul="" 23="" din="" caietul="" de="" sarcini="" "="" conține=""><5% agenți="" anionici="" si="" nonionici".="">
In drept: invoca prevederile OUG 34/2006, respectiv articolele si secțiunile la care am făcut deja referire in text.
In probațiune: înscrisuri, obligarea autorității contractante la depunerea întregului dosar de atribuire.
Parata U. „L. B." din Sibiu, cu sediul în Sibiu, ., reprezentată prin rector, prof. univ. dr. ing. I. B., cod fiscal_, în calitate de intimat, în termen legal a formulat ÎNTÂMPINARE prin care, se solicita pe cale de excepție să admiteți excepția de tardivitate a Contestației introduse, iar pe fond, vă solicităm respectuos să dispuneți respingerea ca netemeinică și nelegală a contestației formulate de .,
In fapt, s-a invocat U. „L. B." din Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de furnizare produse, având ca obiect: „Diverse preparate de spălare", a organizat modalitatea de achiziție directă prin selecție de ofertă - studiu de piață, conform prevederilor art. 19 din OUG 34/2006: "Autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T. V.A. pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ".
In vederea respectării principiilor prevăzute de art. 2 din OUG 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv promovarea concurenței între operatorii economici, garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici, asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, nediscriminarea, tratamentul egal, transparența, eficiența utilizării fondurilor, principii care guvernează procedurile de achiziții publice, cat și achiziția directă autoritatea contractantă a organizat modalitatea de atribuire a contractului de achiziție publică, conform Procedurii operaționale interne cod IL-ULBS-D1PA-201, (procedură care poate fi consultată pe site-ul instituției: www.ulbsibiu.ro/ro/universitate/biroul_achizitii/documente.php), elaborând în acest sens notele justificative privind valoarea estimată a achiziției și stabilirea modalității de atribuire a contractului de achiziție publică, și_a publicat pe site-ul propriu intenția sa de cumpărare a produselor prin anunțul de publicitate nr. 98 din 15 februarie 2015.
Astfel, conform necesarului de materiale necesare menținerii curățeniei în spațiile universității, prin Nota privind estimarea valorii contractului de achiziție publică nr. 375/12.02.2015, s-a stabilit valoarea estimativă a contractului de 126.541,00 lei, respectiv 28.487,39 euro, la cursul BNR de 4,4420 lei/euro din data de 11.02.2015.
Având în vedere prevederile art. 19 din OUG 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia autoritatea contractantă achiziționează direct produse, în măsura în care valoarea achiziției, estimată nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de produse, și motivat pe faptul că achiziția avută în vedere se încadrează în limita valorică legală, s-a întocmit nota justificativă privind achiziția directă de produse - Diverse preparate de spălare, înregistrată sub nr. 376/12.02.2015.
Art. 18 din actul normativ mai sus menționat enumera în mod limitativ procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică: licitația deschisă, licitația restrânsă, dialogul competitiv, negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, negociere Iară publicarea prealabilă a unui anunț de participare și cererea de oferte. Rezultă în mod neechivoc că achiziția directă nu reprezintă o procedură de achiziție, conform accepțiunii legiuitorului.
Incă de la începutul formulării contestației sale, contestatorul a înțeles în mod greșit încadrarea procedurii de atribuire într-o "cerere de ofertă" fuzionată, după cum susține acesta cu o „achiziție directă", aplicând în mod eronat reglementările legale care guvernează cele două modalități de achiziție.
Astfel, în mod greșit a contestat achiziția directă în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care prin Decizia nr. 406/41 CI0/398 din 03.04.2015 își declină competența către Tribunalul Sibiu- Secția a Il-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, motivat de faptul că ne aflăm în cadrul unei achiziții directe și nu a unei proceduri de "cerere de oferte", reglementate expres de dispozițiile art. 124 și următoarele din OUG 34/2006.
Față de cele mai sus prezentate consideră că susținerea contestatorului cu privire la faptul că procedura autorității contractante este o fuziune între cerere de ofertă și achiziție directă este total netemeinică și nu poate fi reținută, acesta aflându-se într-o gravă eroare de fapt dar și de drept. Mai mult decât atât, prin invitația de participare transmisă prin e-mail, ofertantului i s-a adus la cunoștință că va participa la o achiziție directă off line.
In ceea ce privește susținerea acestuia precum că la punctul 4 din anunțul de atribuire publicat pe site-ul autorității s-a declarat ca și criteriu de atribuire "prețul cel mai scăzut pe total ofertă", nu corespunde realității. într-adevăr autoritatea contractantă a stabilit ca și criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut, acesta nefiind schimbat pe toată perioada de derulare a achiziției directe, în baza acestuia fiind stabilită oferta câștigătoare.
Față de cele mai sus prezentate considerăm că susținerile contestatorului sunt nefondate si nelegale si pe cale de consecința solicitam respingerea contestației ca total netemeinica si nelegala, cu precizarea ca contractul de achiziție publica având ca obiect furnizare de diverse preparate de spălare se afla in executare, iar suspendarea/anularea acestuia si reluarea modalității de achiziție directa ar produce grave consecințe in procesul de educație si cercetare realizat de către universitatea noastră.
In drept, s-au invocat Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,OUG 34/2006.
Reclamanta a formulat precizare de acțiune prin care a chemat in judecata si pe . parte in contractul de furnizare de produse nr. 94/25.03.2015 incheiat de parata.
Paratul .> a formulat întâmpinare prin care a arătat ca nu este responsabila de criticile invocate de reclamanta, fiind incheiat contractul de furnizare de produse nr. 94/25.03.2015.
In probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, Tribunalul retine ca acțiunea formulata de reclamanta nu este fondata, motiv pentru care se va respinge pentru următoarele considerente:
Parata U. „L. B." din Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, a organizat modalitatea de achiziție directă prin selecție de ofertă - studiu de piață, în vederea atribuirii contractului de furnizare produse, având ca obiect: „Diverse preparate de spălare", conform prevederilor art. 19 din OUG 34/2006. Conform necesarului de materiale utile menținerii curățeniei în spațiile universității, prin Nota privind estimarea valorii contractului de achiziție publică nr. 375/12.02.2015, s-a stabilit valoarea estimativă a contractului de 126.541,00 lei, respectiv 28.487,39 euro, la cursul BNR de 4,4420 lei/euro din data de 11.02.2015.
Din anunțul de publicitate depus la fila 14 dosar, instanța retine ca parata U. L. B. din Sibiu a publicat anunțul privind achizitia directa of line pentru atribuirea contractului de furnizare produse – Diverse preparate de spalare – necesare personalului angajat cu atribuții in menținerea curățeniei in spatiile Universitatii in anul 2015.
S-a mentionat ca pentru atribuirea contractului se va organiza achizitie directa of line, ofertantul avand obigatia de depune urmatoarele documente de calificare: declaratie privind eligibilitatea, declaratie privind neincadrarea in situatia art. 181 din OUG 34/2006, declaratie privind neincadrarea in situatia prev. de art. 61 indice 1 dinOUG 34/2006. Oferta se va prezenta in original si va cuprinde mentionarea si descrierea tuturor produselor din documentatie, respectand specificatiile tehnice.
Cu privire la propunerea tehnica, in invitatia de participre (file 15-16) s-a mentionat ca ofertantul va furniza toate informatiile cu privire la caracteristicele tehnice ale produselor, inclusiv denumirea produsului si firma producatoare sau alte costuri necesare pentru indeplinirea contractului, se va referi la cele 25 de pozitii indicate la file 17, 18. Ofertantii au obligatia de a depune mostre care se vor restitui ofertantilor declarati necastigatori in maxim 5 zile de la data semnarii contractului de furnizare cu efertantul declarat castigator.
Reclamanta a depus oferta de produse (file 45-47) si a furnizat toate informatiile cu privire la caracteristicele tehnice ale produselor, inclusiv denumirea produsului si firma producatoare pentru toate produsele solicitate (pozitiile 1-25), alaturii de ofertantii ., . din urmă având o propunere financiara de_,20 lei, fata propunerea de_,66 lei a reclamantei U. „L. B.".
Urmare a deschiderii ofertelor, conform procesului verbal de deschiderea ofertelor nr. 450/23.02.2015, s-a constatat ca dintre cei trei ofertanti . nu a depus propunerea tehnica.
Din procesul nr. 631/12.03.2015 (file 115-118) rezulta ca urmare a analizarii propunerii tehnice si a mostrelor depuse de ofertanti s-a constatat ca la pozitia7, detergent pentru masina de spalat vase 540 g/cut, oferta reclamantei nu a respectat gramajul, acesta fiind de 532/g per cutie, la pozitia 19 pentru produsul solutie pentru curatat aragaz 750ml, oferta nu contine 10% soda caustica, la pozitia 23 pentru produsul solutie pentru curtat suprafete –parchet, lemn 1000 ml, oferta nu contine 5% agenti nonionici .
Din analiza actelor depuse la file 16-18, 36, 38-39, instanta retine ca in mod corect s-au efectuat constatarile de mai sus, motiv pentru care in mod corect a fost declarata ca nefiind conforma oferta reclamantei. In acest cadru, s-a atribut contrtul singurului ofertant care a avut o oferta care corespundea cerintelor tehnice autoritatii contractante, chiar daca la nivelul ofertelor inscrise in atribuire, pretul acestuia era mai mare decat al reclamantei.
Contractul de furnizare nr. 94/25.03.2015 a fost încheiat cu pârâta . cărei propunere tehnică a corespuns cerințelor autorității contractante, nefiind incident nici un motiv de nulitate al acestui contract generat de modalitatea de efectuare a procedurii achiziției directe.
Potrivit art. 19 OUG 34/2006. "Autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii au lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T. V.A. pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziție de lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ".
Instanța constata ca nu sunt motive de nulitate a procedurii efectuate mai ales ca din punct de vedere legal “Achiziția se realizează pe bază de document justificativ". Astfel, a fost selectata singura oferta care a care a respectat întocmai cerințele tehnice si care, a avut propunerea financiara in limita valorii indicate in necesarul de materiale utile. Instanța reține că a fost respectat criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut pe total oferta in condițiile în care acesta se apreciază prin raportare la ofertele declarate conforme.
In cauza nu se aplica dispozițiile art. 124 din OUG 34/2006, achiziția directa nefiind inclusa in cadrul procedurilor prevăzute de art. 18 din OUG 34/2006 pentru care se aplica in mod obligatoriu dispozițiile OUG 34/2006 invocate prin acțiune pe care se bazează criticile reclamantei.
In baza considerentelor de mai sus, in baza art. 8, 18 din Legea 554/2004, instanța va respinge cererea reclamantei de anulare a rezultatului procedurii de atribuire, de anulare a contractului de furnizare de produse nr. 94/25.03.2015 încheiat de parata ., acesta fiind încheiat cu respectarea procedurilor legale, cu respectarea propunerii tehnice solicitate de reclamanta. Având in vedere ca deja s-a încheiat contractul de furnizare produse, conform celor menționate mai sus, se va respinge ca rămasa fara obiect si cererea de suspendare a procedurii de atribuire a contractului si ca nefondata, pentru considerentele de mai sus, cererea de suspendare a contractului de furnizare de produse nr. 94/25.03.2015 încheiat de parata.
Având in vedere soluția preconizata cu privire la acțiunea formulata, in baza art. 451 C., se a respinge ca nefondata cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere ca reclamanta este partea care a pierdut procesul, nefiind indreptatita la recuperarea cheltuielilor de judecata efectuate de la parata U. „L. B." din Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta . cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu in contradictoriu cu pârâtele U. L. B. SIBIU cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, . cu sediul în Sibiu, L.. nr. 69A, ..
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 287 indice 16 din OUG 34/2006.
Cererea de apel se va depune, sub sancțiunea nulității, la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi. 28.08.2015.
PREȘEDINTE,
L. A. P.
Delegat la Curtea de Apel Alba Iulia, semnează
Conform art.426 alin 4 C.
Președinte instanță
C. E. G.
GREFIER,
D. E. P.
Red. L.A.P. 17.09.2015
Tehnored. D.E.P.18.09.2015
Ex. 5
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 885/2015.... → |
|---|








