CSJ. Decizia nr. 721/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 721Dosar nr. 7637/2001
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul E.F., a chemat în judecată pe pârâţii C.I. şi S.C. P.F. SRL, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 26.000 DEM şi instituirea sechestrului asigurator, până la recuperarea debitului.
Tribunalul Alba, prin încheierea din camera de consiliu din 15 iunie 2000 a admis cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale societăţii comerciale pârâte.
Prin sentinţa civilă nr. 1002 din 12 decembrie 2000, aceeaşi instanţă, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârâţi la 26.000 DEM şi la 30.840.400 lei cheltuieli de judecată anulând ca insuficient timbrată cererea neconvenţională prin care pârâta cerea rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, restabilirea situaţiei anterioare şi plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 1999 reclamantul a furnizat pârâtei S.C. P.F. SRL un container cu utilaje pentru o linie de debitat buşteni, pe care aceasta nul-a plătit în totalitate motivat de starea de încetare de plăţi în care se află.
Cu privire la cererea reconvenţională, instanţa a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 în urma neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru impusă.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă 325/A din 27 aprilie 2001, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţi, obligându-i la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Curtea de Apel a considerat că din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare, calitatea de cumpărători o au pârâţii, iar administratorul C.I. nu a înlăturat prezumţia de solidaritate asumată.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâţii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenţii susţin că în mod greşit a fost caracterizat raportul juridic ca fiind de drept comercial, vânzătorul fiind o persoană fizică, iar calitatea de cumpărător o avea numai S.C. P.F. SRL aşa încât prezumţia de solidaritate este răsturnată.
Pe de altă parte, susţin lipsa calităţii procesuale determinată de împrejurarea că reclamantul nu a predat utilajele partenerului contractual şi nici nu a prezentat actele de provenienţă a bunurilor importante. Mai mult, acestea au fost aduse din Germania de S.C. B. SRL Sebeş care a achitat taxele vamale, reclamantul surprinzând prin dol voinţa pârâţilor.
De altfel reclamantul nu a făcut decât să predea cheia containerului în care se aflau o parte din bunurile vândute, refuzând clarificarea situaţiilor în raport cu S.C . B. SRL.
Au fost depuse acte de urmărire penală, din care rezultă că bunurile ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, la 26 februarie 1999, au fost importate de S.C. B. SRL, din Germania, de la S.C. I.R., iar între importator şi reclamant nu a existat nici un raport juridic.
Recursul este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 februarie 1999 între reclamant şi pârâţi, părţile au stabilit obiectul contractului şi modalitatea de plată.
Cu ocazia recepţiei bunurilor, pârâţii au constatat lipsa unor accesorii care a determinat o corespondenţă cu reclamantul pentru lămurirea neînţelegerilor create, neînţelegeri ce au condus la cercetări penale, descoperindu-se astfel că importatorul este S.C. B. SRL Sebeş, faţă de care reclamantul nu are încheiat nici un raport juridic.
Contractul de vânzare-cumpărare strămută proprietatea unui bun al vânzătorului, cumpărătorului care se obligă a plăti preţul.
Condiţia ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut pune în discuţie eroarea asupra calităţii esenţiale a vânzătorului şi pe cale de consecinţă calitatea procesuală a părţilor.
Exerciţiul acţiunii civile presupune, în afară de capacitatea procesuală şi identitatea între persoana reclamantului şi cea care este titular al dreptului raportului juridic dedus judecăţii precum şi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.
Prin elementele care indică obiectul acţiunii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, reclamantul justifică dreptul său de a introduce acţiunea împotriva pârâtului.
Astfel, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material.
Nefiind titular al dreptului material, reclamantului şi implicit pârâţilor le lipseşte calitatea procesuală, situaţie neanalizată de instanţele de fond din lipsa dovezilor, la acea dată.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul recurenţilor şi modificând Decizia nr. 325/a din 27 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa civilă 1002 din 12 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Alba în sensul că va respinge acţiunea. Totodată va menţine restul dispoziţiilor instanţei de fond şi va obliga pe intimantă în condiţiile culpei procesuale prevăzută de art. 274 c. proc. civ. la 8.642.500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii S.C. P. SRL Alba Iulia şi C.I. modifică Decizia nr. 325 A din 27 aprilie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că admite apelul pârâţilor şi schimbă în parte sentinţa civilă nr. 1002 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului Alba Iulia şi respinge, ca nefondată acţiunea faţă de S.C. P. SRL şi C.I. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Obligă intimanta la 8.642.500 lei cheltuieli de judecată, către recurentă, reprezentând taxa de timbru şi recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 800/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 717/2001. Comercial → |
|---|
