Societate comercială cu răspundere limitată. Excludere asociat. Cesiune părţi sociale. Condiţii. Consecinţe
| Comentarii |
|
Dacă actul constitutiv nu prevede eventualitatea cesiunii părţilor sociale sau interzice aceasta, transferul lor echivalează cu o modificare a pactului societar, ce urmează procedura prevăzută de art. 199 şi urm. din Legea nr. 31/1990.
întrucât contractul de societate şi statutul autorizează explicit cesiunea, acordul părţilor exprimat în adunarea generală este suficient pentru operarea acesteia în condiţiile art. 221 din Legea nr. 31/1990, fără alte formalităţi în raporturile dintre asociaţi.
Caracterizată astfel, cesiunea părţilor sociale nu poate determina, în conaiţii concrete, modificarea pactului societar, dar impune stabilirea continuării sau nu a vieţii societăţii comerciale de către ceilalţi asociaţi.
(Secţia comercială, decizia nr. 1712 din 7 martie 2002)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 martie 1996, la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii M. F., M. C., B. N., T. E. şi I. A., asociaţi ai S. C. „P.“ S. R. L., au chemat în judecată pe pârâtul P. V., solicitând excluderea acestuia din societate întrucât lipsa de colaborare cu ceilalţi asociaţi, pasivitatea şi dezinteresul său au diminuat interesele firmei, iar pe de altă parte pârâtul şi-a manifestat intenţia de a se retrage.
Prin cererea reconvenţională pârâtul declară că este de acord cu acţiunea, dar solicită S. C. „P.“ S. R. L. să-l despăgubească cu aportul la capitalul social, cota de profit realizat pe anii 1995 - 1996, până la data excluderii, cota din patrimoniul social şi drepturile rezultând din operaţiunile în curs.
Instanţa de fond, reţinând acordul părţilor pentru excluderea pârâtului, asociat al S.C. „P.“ S. R. L., a stabilit şi drepturile acestuia izvorâte din calitatea de asociat conform expertizei contabile efectuate, dar şi continuarea activităţii societăţii comerciale. Astfel, prin sentinţa civilă 670 din 13 februarie 1998 a fost admisă acţiunea constatând excluderea pârâtului şi a admis în parte cererea reconvenţională obligând la despăgubiri în valoare de 43.594.657 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă 1266 din 16 septembrie 1998 a respins apelul declarat de pârâtul-reclamant, apreciind că tardivitatea motivelor de apel este sancţionată de art. 2881 C. pr. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, sesizată cu recursul declarat de pârâtul-reclamant, împotriva deciziei astfel pronunţată, a trimis cauza spre soluţionarea apelului pronunţând decizia nr. 1247 din 7 martie 2000 a Secţiei comerciale şi a constatat lipsa dovezilor de comunicare a hotărârii instanţei de apel care determină posibilitatea motivării apelului în temeiul prescris de lege.
In rejudecare, curtea de apel, prin decizia civilă nr. 3269 din 7 noiembrie 2000 a admis cererea apelantului, a schimbat în tot hotărârea instanţei de fond, a admis acţiunea şi a exclus pe pârâtul asociat al S. C. „P.“, a admis cererea reconvenţională, a obligat pe reclamanţii-pârâţi la 766.033.429 lei capital social şi beneficiu impozabil şi la 30.062.040 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că deşi în cadrul adunării generale extraordinare din 31 octombrie 1995, pârâtul
şi-a exprimat dorinţa de a cesiona părţile sociale, excluderea s-a produs abia la 12 iunie 1996 când s-au îndeplinit toate formalităţile la O. R. C., iar în privinţa despăgubirilor cerute, a apreciat coeficientul de inflaţie la suma stabilită de expertiză, ca fiind acoperitor.
Cererea de suspendare a executării acestei hotărâri întemeiată pe art. 300 C. pr. civ., a fost admisă prin încheierea 2058 din 30 martie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
S. C. „P.“S. R. L., dar şi reclamanţii, au declarat la 6 decembrie 2000 recurs împotriva deciziei 3269/ 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Criticile formulate de reclamanţi au avut în vedere pronunţarea soluţiei cu încălcarea normelor procedurale, referitoare la citarea moştenitorilor defunctului I. A., considerarea încetării calităţii de asociat a apelantului până la 12 iunie 1996 nu la momentul achiesării asupra retragerii din societate iar reactualizarea pretenţiilor s-a făcut peste termenul permis de lege.
S.C. „P.“ nu a motivat şi nu a timbrat recursul.
Recursul reclamantei este fondat.
Potrivit art. 10 al statutului S. C. „P“ S. R. L., oferta de cesiune a părţilor sociale trebuie notificată celorlalţi asociaţi care au drept de preemţiune faţă de terţi, la achiziţionarea totală sau parţială a părţilor sociale cesionate.
Dacă actul constitutiv nu prevedea eventualitatea cesiunii părţilor sociale sau interzicea aceasta, transferul echivala cu o modificare a pactului societar, ce urma procedura prevăzută de art. 199 şi urm. din Legea 31/1990. însă, contractul de societate şi statutul autorizează explicit cesiunea care schimbă structura societăţii şi aparent se produce o modificare. Dar operaţiunile privind transmiterea părţilor sociale, prevăzute de art. 197 şi 198 din Legea menţionată sunt vădit mai simple decât cele care reglementează modificarea propriu-zisă, astfel încât, un examen exegetic al dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 învederează că normele referitoare la transmiterea părţilor sociale sunt incluse în alte capitole decât cele ale titlului IV, consacrat modificării actelor constitutive.
Aşa fiind acordul părţilor exprimat în adunarea generală extraordinară din 31 octombrie 1995 era suficient pentru operarea cesiunii în condiţiile art. 221 din Legea 31/1990 fără alte formaiităţi în raporturile dintre asociaţi. Caracterizată astfel cesiunea părţilor sociale nu poate determina, în condiţii concrete, modificarea pactului societar dar impune stabilirea continuării sau nu a vieţii societăţii comerciale de către ceilalţi asociaţi.
în aceste condiţii, instanţa de apel în mod greşit a apreciat asupra momentului retragerii din societate a pârâtului cu consecinţa aprecierii greşite a despăgubirilor la care acesta era îndreptăţit.
Critica referitoare la soluţionarea pricinii cu procedura de citare viciată este întemeiată. Dar, la dezbaterile din şedinţa publică de la 10 noiembrie 2000 au fost prezenţi intimaţii prin avocat D. S. (fila 23) reprezentând interesele acestora.
Cu privire la precizarea cuantumului pretenţiilor pârâtului reclamant, primită de instanţa de apel la 10 decembrie 2000, este de remarcat faptul că aceasta nu reprezintă o modificare a obiectului acţiunii care să suporte rigorile prevăzute de art. 132 C. pr. civ.
Recursul S. C. „P." S. R. L. va fi anulat ca netimbrat.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O. G. 32/1995 taxele de timbru aplicate cererilor adresate instanţelor judecătoreşti se plătesc anticipat, sub sancţiunea anulării acestora.
Citată cu menţiunea achitării taxei judiciare în sumă de 11.618.824 lei şi a timbrului judiciar în sumă de 50.000 lei, recurenta nu a îndeplinit obligaţia cerută de lege, astfel încât în temeiul textelor de lege citate, Curtea va anula ca netimbrat recursul acestei recurente.
în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ., Curtea admite recursul reclamanţilor împotriva deciziei civile 3296/17 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti pe care o modifică în sensul că respinge apelul împotriva sentinţei civile 670/18 februarie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ. pârâtul va fi obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 23.337.648 lei reprezentând taxa de timbru şi onorariul de apărător.
| ← Societate în nume colectiv. Neînţelegeri grave între... | Contract de închiriere. Ocuparea unei suprafeţe din domeniul... → |
|---|
