CSJ. Decizia nr. 1039/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1039/2003

Dosar nr. 6143/2001

Şedinţa publică din 20 februarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 104 din 7 martie 2001, Tribunalul Olt a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în constatare formulată de reclamanta SC R. SRL Slatina, prin asociat unic D.C., împotriva pârâtei SC A.S.C. SA Bucureşti, sucursala Olt.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentinţe, a fost anulat, ca netimbrat, prin Decizia nr. 563 din 6 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.

S-a reţinut că apelanta nu a depus taxa de timbru şi timbru judiciar, deşi a fost citată cu această menţiune, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.

Recurenta susţine că a achitat taxa de timbru datorată cu chitanţa nr. 0439044 din 3 mai 2001 şi a aplicat timbru judiciar pe cererea depusă la arhivă.

Recursul este neîntemeiat.

Din verificarea actelor dosarului se constată că apelanta nu a depus dovada plăţii taxei de timbru, deşi a fost citată cu această menţiune, (dosar apel) chitanţa la care face referire recurenta nefiind depusă la dosar.

În consecinţă, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Slatina, prin asociat D.C., împotriva deciziei nr. 563 din 06 iunie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1039/2003. Comercial