CSJ. Decizia nr. 1128/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1128/2003
Dosar nr. 2080/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta SC I.C.A. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC G.S. SRL Puchenii Mari, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rezilierea contractului de închiriere din 1 aprilie 1995, pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, obligarea pârâtei la plata sumei de 172.800.000 lei, echivalentul a 8.640 dolari S.U.A., chirie datorată pentru perioada 1 noiembrie 1997 – 1 noiembrie 2000 şi evacuarea pârâtei din imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere – ferma P., comuna Puchenii Mari, judeţul Prahova.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a arătat că a efectuat la imobil o serie de îmbunătăţiri a căror contravaloare o solicită, dar fără să o precizeze.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 319 din 19 februarie 2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă, şi a respins acţiunea reclamantei în totalitate, ca formulată de o persoană ce nu are calitate procesuală activă.
Prin Decizia civilă nr. 34 din 4 iunie 2002, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercial, a admis apelul declarat de reclamanta SC I.C.A. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 319 din 19 februarie 2001, pe care a schimbat-o în tot şi, pe fond, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 172.800.000 lei, contravaloare chirie pentru perioada 1 noiembrie 1997 – 1 noiembrie 2000.
A constatat reziliat contractul încheiat la 1 aprilie 1995, prin expirarea duratei şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu.
A fost obligată pârâta şi la 10.757.000 lei cheltuieli de judecată la fond şi la 80.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel. S-a respins cererea de aderare a pârâtei la apelul principal.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta SC G.S. SRL Puchenii Mari a declarat recurs, în temeiul art. 304, pct. 7 – 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului şi casarea deciziei.
În criticile formulate, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, următoarele:
- că în mod greşit a fost obligată la plata sumei de 172.800.000 lei, contravaloare chirie, ignorându-se probele administrate în cauză (raportul de expertiză şi declaraţiile martorilor), din care rezultă foarte clar că suprafaţa de teren efectiv utilizată a fost de 2.800 mp, restul suprafeţei închiriate fiind ocupată de construcţii, ce nu au făcut obiectul contractului;
- că măsura evacuării societăţii sale este nelegală, reclamanta nefiind proprietara imobilului în cauză, impunându-se suspendarea judecării, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. 5290 din 2002, în aplicarea Legii nr. 18/1991;
- că suma de 80.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată acordate în apel, este foarte mare în raport cu valoarea pretenţiilor, ce formează obiectul recursului;
- că reclamanta nu are calitate procesuală activă, având în vedere că nu deţine nici un titlu de proprietate în formă autentică.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea deciziei recurate, în speţă, nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prima critică a recurentei, în sensul că instanţa nu a ţinut cont de probe în stabilirea suprafeţei de teren utilizată, este neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părţi, a stat contractul de închiriere din 1 aprilie 1995, prin care reclamanta i-a închiriat pârâtei imobilul compus din teren, în suprafaţă de 23.379 mp, şi construcţii, în suprafaţă de 572 mp, precum şi alte bunuri aflate în incinta fermei P., comuna Puchenii Mari; că, potrivit art. 4 din contract, pârâta avea obligaţia să achite 240 dolari S.U.A. chirie lunară, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, şi că aceasta nu a achitat chiria pentru perioada 1 noiembrie 1997 – 1 noiembrie 2000.
Cum, din probele administrate în cauză, nu a reieşit că, prin acte adiţionale, au fost modificate clauzele contractului de închiriere, soluţia instanţei de apel, de obligare a pârâtei la plata sumei de 172.800.000 lei, reprezentând chirie, este justă. Deci, forţa obligatorie a contractului în cauză se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal, în sensul prevederilor art. 969, C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi ele trebuie executate cu bună credinţă.
Critica recurentei pe considerentul că instanţa a ignorat actele depuse la dosar din care rezultă că reclamanta nu este proprietara imobilului şi că, pe acest aspect, a respins cererea de suspendare a judecăţii, potrivit prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 5290/2002, aflat pe rolul altei instanţe, dispunând în mod nelegal evacuarea sa, este neîntemeiată.
Reclamanta, SC I.C.A. SRL Bucureşti, cu procesul-verbal de licitaţie din 8 iulie 1993, care a fost transcris în registrul de transcripţiuni imobiliare sub nr. 12775 din 8 mai 1993, aflat în dosarul de fond, a făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului în cauză; or, valabilitatea acestui titlu nu poate fi analizată de instanţa supremă, ea nefăcând obiectul recursului de faţă.
Prin încheierea de şedinţă din 19 martie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, reţinând, în mod corect, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 C. proc. civ., faţă de obiectul cauzelor.
Or, faţă de această situaţie, evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu este legală, dat fiind că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, respectiv, plata chiriei, cu atât mai mult, cu cât durata de valabilitate a contractului de închiriere a expirat la 1 aprilie 2002.
Susţinerea recurentei potrivit căreia cheltuielile de judecată acordate în apel sunt disproporţionat de mari, în raport cu valoarea pretenţiilor nu poate fi reţinută.
Conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., când pretenţiile părţii au fost încuviinţate, instanţa poate să aprecieze în ce măsură partea adversă poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Nu poate fi primită nici ultima critică a recurentei, privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei pentru lipsa unui titlu de proprietate în formă autentică, în condiţiile în care s-a făcut dovada legalităţii locaţiunii, în raport cu probele administrate în cauză şi cu precizările făcute.
Aşa fiind, cum Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, urmează a se respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.S. SRL din comuna Puchenii Mari, judeţul Prahova, împotriva deciziei nr. 34 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti , secţia contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1127/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1129/2003. Comercial → |
|---|
