CSJ. Decizia nr. 1131/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1131/2003
Dosar nr. 2237/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1861 din 18 iulie 2001, Judecătoria Mangalia a admis cererea reclamantei B.I.R., prin lichidator SC R.V.A. SA Bucureşti, şi, conform art. 206 şi 61 din Legea nr. 58/1934, modificată prin OG nr. 11/1993, a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin în valoare de 20 miliarde lei, emis de pârâta-debitoare SC M. SA, la data de 12 martie 1999, fără protest şi cu condiţia la vedere în favoarea creditoarei B.I.R., Agenţia Mangalia.
Tribunalul Constanţa, prin Decizia civilă nr. 55 din 25 septembrie 2001, a respins recursul pârâtei debitoare, ca nefondat.
În contra acestor soluţii, procurorul general a formulat un recurs în anulare, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei creditoare, întrucât instanţele nu s-au preocupat de soluţionarea excepţiilor privind nulitatea cererii de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin şi a lipsei calităţii de reprezentant a celei ce a semnat cererea. Iar pe de altă parte, au fost ignorate dispoziţiile legale, privind nelegalitatea biletului la ordin, (art. 104 pct. 3 din Legea 58/1934) privind scadenţa, denumirea creditorului, locul plăţii şi semnătura emitentului, precum şi faptul că biletul la ordin a fost emis şi subscris de debitorul din raportul fundamental.
Recursul în anulare este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Este necontestat că, în speţă, în temeiul contractului de credit nr. 336 din 1999, recunoscut şi de pârâtă prin recursul scris (raportul juridic fundamental dintre părţi), pârâta debitoare a emis, la data de 12 martie 1999, un bilet la ordin cu termen scadent la 9 iulie 2001, pentru suma de 20 miliarde lei, în favoarea reclamantei B.I.R. – Agenţia Mangalia.
În esenţă, recursul în anulare critică soluţia instanţelor, care au dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin în litigiu, atât sub aspectul nulităţii cererii creditoarei, conform art. 333 C. proc. civ., cât şi în ce priveşte nulitatea biletului la ordin în raport cu art. 36 şi art. 104 din Legea nr. 58/1934.
În ceea ce priveşte regularitatea cererii de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin emis de pârâta-debitoare, se constată că cererea reclamantei cuprinde toate cerinţele legale, privitoare la art. 333 C. proc. civ. – numele şi domiciliul celui care o face şi cele ale persoanelor pe care acestea cere să fie chemate în faţa instanţei, precum şi arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii şi semnătura.
Astfel că, dată fiind situaţia juridică actuală a creditoarei, acţiunea privind învestirea cu formulă executorie a fost legal formulată, semnată şi ştampilată de lichidator – SC R.V.A. SA Bucureşti, cu respectarea art. 87 pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile din recursul în anulare, referitoare la nulitatea biletului la ordin în discuţie, se constată că nici acestea nu pot fi primite.
Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit la ordin, formal şi complet, care cuprinde încorporată o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ţinută solidar pentru executarea obligaţiei.
Biletul la ordin nu este un înscris sub semnătură privată, prin care o persoană – emitent sau subscriitor - se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Rezultă, deci, că biletul la ordin se aseamănă cu o recunoaştere de datorie de către debitor, care, în calitate de emitent, se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă, în baza existenţei unui raport juridic fundamental (în speţă, contractul de credit), iar beneficiarul, în calitate de creditor, este îndreptăţit să primească plata, or, plata se face la ordinul său.
În cauza de faţă, creditoarea beneficiară a biletului la ordin şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 61 şi art. 106 din Legea cambiei şi biletului la ordin nr. 58/1934, cu modificările sale ulterioare, alegând drept cale de valorificare a acestui titlu de credit, procedura învestirii cu formulă executorie, pentru soluţionarea căreia instanţa judecătorească trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor formale ale acestui titlu, respectiv, învestirea, operând, conform art. 269 C. proc. civ.
În situaţia în care debitorul dorea să pună în discuţie valabilitatea titlului, invocând anumite excepţii care îl apără de obligaţie, după primirea somaţiei de plată putea exercita dreptul de opoziţie la executare, în termen de 5 zile, conform art. 62 din Legea nr. 58/1934, ceea ce presupune un adevărat proces cambial pornit de debitor şi nu o procedură necontencioasă ca cea de faţă, în care ne aflăm, iniţiată de creditoare.
Astfel că biletul la ordin respectiv este emis fără protest, clauză care este de natură a scuti beneficiarul său de obligaţia de a formula protest pentru neplată şi are o scadenţă certă stabilită pentru data de 9 iulie 2001.
De asemenea, se constată că menţionarea prescurtată a denumirii firmei nu poate atrage nulitatea biletului la ordin, acesta cuprinzând toate elementele de identificare ale emitentului, fiind semnat de persoana abilitată legal, beneficiară a sumei şi dotei scadenţei, în locul plăţii.
Astfel că neregularitatea privind menţiunile cuprinse în biletul la ordin, semnalate de pârâta debitoare, care invocă, practic, propria sa turpitudine în emiterea înscrisului, nu pot conduce la nulitatea titlului şi la exonerarea sa de plata sumei la care s-a angajat legal, aşa cum greşit se propune prin recursul în anulare de faţă.
Cu alte cuvinte, biletul la ordin aflat în discuţie constituia un titlu legal, conform, art. 104 din Legea nr. 58/1938, în temeiul căruia reclamanta creditoare, prin lichidator, este îndreptăţită a cere executarea lui, ceea ce corect s-a hotărât de instanţe, care au dispus învestirea lui cu formulă executorie.
În această situaţie, este nerelevantă susţinerea din recursul în anulare, privind plata dobânzilor, care nu este afectată în nici un fel de menţinerea din B.O., referitoare la faptul că suma de plată reprezintă credit şi dobânzi restante, care explică în acest fel raportul juridic fundamental pentru care s-a emis titlul respectiv.
În consecinţă, recursul în anulare de faţă se priveşte ca nefondat în raport cu prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva încheierii nr. 1861 din 18 iulie 2001 a Judecătoriei Mangalia şi a deciziei nr. 55 din 25 septembrie 2001 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1130/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1132/2003. Comercial → |
|---|
