CSJ. Decizia nr. 1130/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1130/2003
Dosar nr. 7147/2001
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 februarie 1999, reclamanta S.C. A.I. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. I.D. S.A. solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să fie obligată să-i pună de îndată în posesie spaţiul în suprafaţă de 264 mp, situat în Bucureşti.
În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 6 mai 1996, a încheiat cu pârâta un contract de asociere având ca obiect exploatarea unui spaţiu de 1305 mp, situat în imobilul menţionat, şi că aceasta nu i-a predat suprafaţa de 264 mp plasată în interiorul unei hale de producţie.
De asemenea, arată că, în considerarea acestei asocieri, şi-a asumat faţă de terţi o serie de obligaţii contractuale aflate în derulare, dar şi în imposibilitate de executare, întrucât, în interiorul acestei hale unde funcţionează un atelier de sleif, pârâta efectuează îmbunătăţiri şi refuză dezafectarea.
În baza art. 115 şi 119 C. proc. civ., pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând, pe de o parte, respingerea acţiunii ca nefondată, iar pe de altă parte, obligarea reclamantei la plata sumei de 37.823 dolari S.U.A. şi a daunelor provocate de distrugerea unui atelier, cât şi rezilierea contractului de asociere şi evacuarea reclamantei pârâte.
În susţinerea cererii, pârâta-reclamantă a arătat că a predat spaţiul în suprafaţă de 264 mp la data de 15 noiembrie 1996, predarea fiind condiţionată de obţinerea unei autorizaţii prealabile pentru modernizarea acestuia, obligaţie nerespectată.
De asemenea, se precizează că reclamanta-pârâtă nu a achitat la zi cota de profit minim garantat, nu a prezentat scrisoare de garanţie, conform clauzelor convenţiei intervenite şi i-a distrus o parte din utilaje.
Ulterior, reclamanta-pârâtă şi-a precizat cererea iniţială, solicitând acordarea unui drept de retenţie asupra spaţiului, motivat de valoarea investiţiilor efectuate în cuantum de 1.500.000.000 lei la nivelul anului 1996, precum şi acordarea unui termen de graţie pentru achitarea unui eventual debit reţinut în sarcina sa.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 7101 din 7 noiembrie 2000, a respins acţiunea principală ca rămasă fără obiect şi a admis, în parte, cererea reconvenţională, obligând reclamanta-pârâtă la plata sumei de 12.615,82 dolari S.U.A. la cursul zilei din data plăţii, reprezentând rest neachitat din cota minimă de profit garantat. Totodată, a dispus rezilierea contractului de asociere şi evacuarea acesteia din spaţiul situat în Bucureşti, cu cheltuieli de judecată în sumă de 14.615.081 lei.
De asemenea, a respins cererea reclamantei pârâte privind dreptul de retenţie şi acordarea termenului de graţie, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în perioada derulării contractului de asociere, între părţi au existat o serie de neînţelegeri privind suprafaţa de 264 mp în care funcţiona un atelier de sleif, ce urma a fi dezafectat, pentru care reclamanta s-a obligat să amenajeze o încăpere separată, aşa cum rezultă din procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 15 noiembrie 1996.
Ulterior promovării acţiunii, reclamanta-pârâtă a pătruns în spaţiul de 264 mp, a inventariat şi a transferat bunurile pârâtei, aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 16 februarie 1999, situaţie în care cererea principală a rămas fără obiect.
În ce priveşte precizarea acţiunii, instanţa a reţinut că nu se poate acorda dreptul de retenţie, acesta fiind un capăt accesoriu al constatării unui eventual drept de creanţă, drept nedemonstrat, respectiv îmbunătăţiri aduse spaţiului, iar cu privire la termenul de graţie, s-a precizat că, în materie comercială, debitorul este de drept în întârziere.
În ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă şi celelalte probe administrate din conţinutul cărora a rezultat că reclamanta-pârâtă nu şi-a achitat în totalitate cota minimă garantată în perioada noiembrie 1996 – ianuarie 2000, înregistrându-se un debit de 12.615,82 dolari S.U.A.
Totodată, instanţa a respins obiecţiunile reclamantei privind corelarea debitului cu suprafaţa utilizată efectiv, întrucât cota minimă de profit este forfetară, nefiind stabilită pe fiecare metru pătrat al suprafeţei predate, având în vedere faptul că nu s-a invocat excepţia de neexecutare a contractului.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta, criticile vizând motivarea instanţei de fond privind excepţia de neexecutare a contractului, nefiind învestită cu analiza juridică şi faptică a acestei situaţii.
Prin Decizia civilă nr. 868 din 18 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul şi, pe cale de consecinţă, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul respingerii cererii reconvenţionale.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că pârâta-reclamantă a fost în culpă pentru neexecutarea contractului încheiat, întrucât nu a predat suprafaţa construită de 264 mp, fapt necontestat de aceasta, situaţie care nu poate conduce la rezilierea contractului.
Cu petiţia înregistrată la data de 1 august 2001, pârâta-reclamantă S.C. I. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 868 din 18 mai 2001, criticile făcând referire la aspectele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, în motivele de apel nefiind invocată greşita încadrare juridică a cererii reconvenţionale, apreciindu-se că aceasta este o apărare de fond.
Prin acest mod s-au interpretat eronat dispoziţiile art. 119 C. proc. civ., greşind şi cu privire la aprecierea probelor aflate la dosarul cauzei. Astfel, susţine recurenta, instanţa de apel a reţinut că nu s-a predat spaţiul în litigiu, reţinând culpa sa în neexecutarea obligaţiilor contractuale.
Se critică, de asemenea, modul eronat în care au fost interpretate clauzele contractului încheiat, în sensul nereţinerii condiţiei suspensive, obligaţia predării spaţiului realizându-se numai când pârâta ar fi construit un alt atelier şi, cum la data de 16 februarie 1992, odată cu predarea spaţiului, recurenta a renunţat la beneficiul condiţiei, era în drept să solicite executarea obligaţiei conexe.
Intimata a depus în termen legal întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, motivând că instanţa de apel a dat o interpretare corectă cererii reconvenţionale, reţinând că rezilierea contractului nu se poate cere de partea ce nu şi-a executat propriile obligaţii, excepţia de neexecutare fiind o apărare de fond.
Obligaţia recurentei de predare a spaţiului nu a fost afectată de condiţie, în convenţia încheiată neexistând o asemenea clauză, neexistând motive de reziliere a asocierii intervenite.
În şedinţă publică, apărătorul intimatei pârâte ridică excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 303 alin. (3) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Cu privire la excepţia nulităţii, Curtea reţine că, în adevăr, potrivit art. 303 alin. (3) C. proc. civ., motivele de recurs trebuie structurate, astfel că, fiecare motiv va fi arătat şi dezvoltat separat, simpla relatare a faptelor procesului nefiind suficientă.
În speţă, însă, făcând referire la aspectele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ., recurenta, în dezvoltarea motivelor, a reţinut că instanţa de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv, eventuala încadrare juridică greşită asupra cererii reconvenţionale, că s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv, clauzele contractului de asociere încheiat, că s-a dat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Faţă de motivele invocate, în adevăr, nu se pun în discuţie dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs urmând a examina cererea formulată în raport de motivele invocate în speţă, excepţia nulităţii urmând a fi înlăturată.
Cu privire la fondul recursului, se reţine că, în adevăr, prin motivele de apel, intimata-reclamantă critică modul eronat în care instanţa de fond a analizat situaţia de fapt şi probele administrate, care au condus la admiterea cererii reconvenţionale, fără a se critica greşita încadrare a cererii reconvenţionale.
Eronat s-a apreciat că nu se impunea admiterea cererii reconvenţionale, fiind suficient ca, prin apărările formulate, să se invoce excepţia de neexecutare a contractului.
În adevăr, prin Decizia pronunţată, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 119 C. proc. civ. şi natura juridică a cererii reconvenţionale.
Potrivit art. 119 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul putea face cerere reconvenţională, dacă avea pretenţii în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului. Deci, cererea reconvenţională este admisibilă când tinde la o compensaţie juridică, chiar şi atunci când cele două obligaţii ar proveni din cauze diferite, precum şi în cazul în care pârâtul pune în discuţie însuşi fundamentul pretenţiilor reclamantului, solicitând instanţei să pronunţe nulitatea sau rezilierea contractului pe care l-a încheiat cu reclamantul.
Din punct de vedere al conţinutului, cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.
În speţă, la data de 16 februarie 1999, cererea principală a rămas fără obiect, reclamanta-intimată intrând în posesia spaţiului din conţinutul raportului de expertiză topologică, rezultând că suprafaţa acestuia nu a fost de 264 mp, ci mai mică.
De altfel, la data de 15 noiembrie 1996, s-a predat spaţiul ce a constituit obiectul contractului, nefăcându-se nici o referire la suprafaţa ce a constituit obiectul cererii principale.
În aceste condiţii, cererea reconvenţională s-a judecat ca o acţiune de sine stătătoare, situaţie în care, justificat, instanţa de fond a imputat pârâtei-reclamante că nu a ridicat excepţia de neexecutare a contractului, pârâta-reclamantă având dreptul a se adresa justiţiei pentru a obţine ori executarea în natură a obligaţiilor, ori desfiinţarea contractului.
Este adevărat că, culpa uneia din părţile contractului sinalagmatic de a nu-şi fi îndeplinit întocmai propriile obligaţii asumate prin contract, o decade din dreptul de a cere rezilierea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de cealaltă parte, dar, în speţă, la data formulării cererii reconvenţionale, obligaţia de predare a spaţiului era îndeplinită, chiar dacă nu se respectase condiţia suspensivă intervenită de bună voie între părţi prin minuta încheiată.
Nu se poate reţine, cum greşit susţine intimata, că nu i se poate reproşa ceva, atâta timp cât prin probele administrate, inclusiv raportul de expertiză, s-a făcut dovada că nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a profitului minim garantat, obligaţie sancţionată de clauzele contractului încheiat prin rezilierea acestuia.
Prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractului încheiat, care a stipulat cota minimă garantată forfetar şi nu pe fiecare metru pătrat al suprafeţei predate.
În concluzie, se reţine că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 119 C. proc. civ. cu privire la excepţia de neexecutare a contractului, deşi aceasta nu a constituit motiv de apel, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv, contractul de asociere în participaţiune, soluţia pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materia contractelor, respectiv art. 969 C. civ., precum şi art. 251 şi urm. C. com., situaţie în care, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, Decizia criticată urmând a fi modificată, în sensul respingerii apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S.C. I. S.A. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 868 din 18 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A.I. S.R.L. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 7101 din 7 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 113/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1131/2003. Comercial → |
|---|
