CSJ. Decizia nr. 113/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 113/2003
Dosar nr. 6875/2001
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă,
Prin cererea înregistrată sub nr. 8426 din 11 octombrie 2000, reclamanta Tipografia E. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata sumei de 485.782.748 lei rest de plată la facturile emise şi acceptate de pârâtă, 50.766.291 lei diferenţe de curs valutar de la data de 17 aprilie 2000, până la introducerea acţiunii 87.290.240 lei penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta, la data de 17 aprilie 2000, un contract prin care reclamanta livra mărfuri pârâtei, dar pârâta, deşi a primit toate mărfurile, refuză să le achite integral.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 734 din 2 februarie 2001, a admis acţiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 485.782.741 lei rest de preţ neachitat, la 50.766.291 lei daune, reprezentând diferenţa de curs valutar de la 17 aprilie 2000 şi până la 11 octombrie 2000 şi 87.290.240 lei penalităţi de întârziere.
Au fost acordate şi cheltuieli de judecată de 22.151.980 lei.
S-a reţinut că, în executarea contractului, reclamanta a livrat pârâtei mai multe produse pe care aceasta le-a recepţionat fără obiecţiuni având în vedere facturile acceptate.
Apărarea pârâtei privind nulitatea contractului a fost înlăturată faţă de faptul că persoana fizică, care a semnat contractul, deţinea ştampila societăţii pârâte, astfel că reclamanta a fost considerată de bună credinţă în aprecierea sa că a contractat cu pârâta, iar eventuala depăşire a mandatului de către această persoană fizică este o problemă internă a societăţii pârâte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta pe care însă nu l-a timbrat, astfel că instanţa de apel l-a anulat, aplicând dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, modificată prin Legea nr. 123/1997.
Decizia nr. 872 din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti a fost atacată cu recurs de către pârâtă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că ceruse un termen pentru lipsă de apărare la data de 1 iunie 2001.
Recursul nu a fost timbrat nici la data depunerii şi nici ulterior, după ce pârâta a fost citată cu menţiunea timbrării.
Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare se plătesc anticipat, iar sancţiunea neachitării lor este anularea cererii, inclusiv cea de recurs, astfel cum prevăd art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, modificată prin Legea nr. 123/1997.
Constatându-se că recurenta nu a achitat taxele judiciare datorate se va anula, ca netimbrat, recursul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 872 din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1129/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1130/2003. Comercial → |
---|