CSJ. Decizia nr. 1274/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1274/2003
Dosar nr. 6930/2001
Şedinţa publică din 28 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1261 din 30 octombrie 2000, Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată de reclamanta (F.P.S.) A.P.A.P.S. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect daune-interese moratorii, sub forma dobânzilor B.R.D., şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 267.807.489 lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, în baza înscrisurilor depuse la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, a reţinut că reclamanta are calitatea de acţionar la pârâtă.
Că, Adunarea Generală a Acţionarilor a pârâtei din anul 1997 a aprobat bilanţul contabil şi balanţa de venituri şi cheltuieli pentru anul financiar 1996, stabilind plata dividendelor pe care pârâta le-a plătit cu întârziere, aşa cum rezultă din O.P. nr. 2036 din 12 septembrie 1997; nr. 1419 din 25 noiembrie 1998; nr. 222 din 27 noiembrie 1998 şi nr. 110 din 14 ianuarie 1999 a fost necontestat de către pârâtă.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, afirmând, pe de o parte, că dreptul la acţiune al reclamantei s-a prescris faţă de data ţinerii A.G.A., 11 aprilie 1997, iar acţiunea a fost introdusă la 13 septembrie 2000 şi că acţiunea nu a fost dovedită, în fine, că, întrucât, potrivit art. 68 din Legea nr. 31/1990, aportul asociaţilor la capitalul social nu este purtător de dobânzi, în mod greşit, a fost obligată la plata acestora.
Prin Decizia nr. 115 din 29 martie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. 115/2001, s-a admis apelul pârâtei, a fost schimbată în tot sentinţa şi respinsă acţiunea reclamantei.
Instanţa de apel a considerat, pe de o parte, că dreptul la acţiune al reclamantei (accesoriu al dreptului la plata dividendelor) s-a prescris, potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Pe de altă parte, că aportul la capitalul social, nefiind purtător de dobânzi, cererea reclamantei este neîntemeiată.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece:
- instanţa a apreciat greşit dreptul său la acţiune;
- greşit a considerat instanţa de apel că cererea este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 68 din Legea nr. 31/1990.
Criticile sunt întemeiate, iar recursul se va admite pentru considerentele ce urmează. Mai întâi Curtea constată că, greşit, instanţa de apel s-a mai pronunţat şi asupra fondului cauzei, din moment ce a ajuns la concluzia că dreptul la acţiune al reclamantei a fost prescris.
Deosebit de această concluzie la care a ajuns instanţa de apel, referitor la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei, este greşită şi este rezultatul greşitei interpretări a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Decretul 167/1958, privind prescripţia extinctivă acordată cu stingerea dreptului la acţiune, privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, cum este cazul în speţă.
Numai că, potrivit art. 16 lit. a) din acelaşi act normativ, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcut de cel în folosul căruia curge prescripţia. Or, achitarea de către pârâtă, la 14 ianuarie 1999, a ultimei părţi a sumei reprezentând dividendele nu constituie decât o recunoaştere expresă a datoriei.
Cum, potrivit principiului accesoriu sequitur principalii, întreruperea prescripţiei privind dreptul la dividende, ca drept principal, duce la întârzierea prescripţiei şi privind dobânzile, ca drept accesoriu, înseamnă că acţiunea reclamantei pentru daune-interese moratorii, sub forma dobânzilor, este în termen, fiind introdusă la 27 noiembrie 2000.
Nici cea de a doua critică nu este întemeiată, deoarece, de la data aprobării lor în A.G.A. a pârâtei, aceasta reprezentă pentru reclamantă o creanţă certă lichidă şi exigibilă şi, conform art. 63 C. com., invocat ca temei al acţiunii, prin cererea introductivă, este purtătoare de dobânzi.
Instanţa, consideră însă, că dobânzile care se cuvin reclamantei-recurente sunt cele calculate la nivelul de referinţă a B.N.R. şi nu cel al B.R.D., urmează să fie obligată pârâta-intimată la plata acestora în sumă de 215.226.455 lei.
În consecinţă, se va dispune înlăturarea obligării intimatei-reclamante la plata de cheltuieli de judecată.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti.
Modifică Decizia nr. 115/Ap din 29 martie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, în sensul că schimbă în parte sentinţa nr. 1261/C din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi obligă pârâta la plata sumei de 215.226.455 lei dobândă, în loc de 267.807.489 lei.
Înlătură obligarea intimatei-reclamante la plata cu cheltuieli de judecată în apel.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1272/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1275/2003. Comercial → |
|---|
